Separatiștii transnistreni nu mai au bani de salarii

de | oct. 31, 2017 | Federatia Rusa, R. Moldova, Știri | 0 comentarii

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au din nou probleme financiare, astfel că s-au acumulat restanțe la plata salariilor în valoare de 34,78 milioane de ruble sau aproximativ 2,3 milioane de dolari, în creștere cu aproape 10% față de perioada similară a anului trecut. Conform datelor statisticilor oficiale din regiunea transnistreană, în septembrie restanțele salariale au ajuns […]

Auto-proclamatul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au din nou probleme financiare, astfel că s-au acumulat restanțe la plata salariilor în valoare de 34,78 milioane de ruble sau aproximativ 2,3 milioane de dolari, în creștere cu aproape 10% față de perioada similară a anului trecut. Conform datelor statisticilor oficiale din regiunea transnistreană, în septembrie restanțele salariale au ajuns la 3,8 milioane ruble, pe care nu le-au primit 2,1 mii de angajați, relatează agenția Infotag.

Cea mai mare parte din datorii s-a format în industrie – 17,68 milioane de ruble, în construcții – 9,05 milioane de ruble și în agricultură – 3,76 milioane de ruble. În economia regiunii sunt angajați în total circa 87,7 mii de oameni, precizează sursa citată.

În septembrie, valoarea salariului mediu a fost 3.991 ruble (266 dolari), cu 74 de dolari mai puțin decât acum un an.

Cele mai mari salarii le au angajații din domeniul comunicațiilor – 10,2 mii de ruble, angajații companiilor de asigurări – 7,9 mii de ruble și cei de la bănci – 7 mii ruble. Cele mai mici salarii le primesc angajații din domeniul geologiei și metrologiei – 2 mii ruble.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *