Această analiză își propune să analizeze provocările la adresa securității energetice în RM de la momentul 1991 și până în prezent de care s-a folosit Moscova pentru a-și îndeplini jocul politic, manifestat agresiv prin interferare și manipulări politice din partea Rusiei, atunci când Moldova și-a exprimat dezacordul la adresa implicațiilor militare ale rușilor în Ucraina și dorința de aderare la Uniunea Europeană.

Momentul 1991

Republica Moldova a fost partea din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste în perioada 1944-1991, fiind total dependentă economic, politic și energetic de către URSS. Anul 1991 vine cu schimbări în Europa de Est, la 27 august 1991, Moldova își declară independența, iar la 21 decembrie 1991 URSS își încetează existența, urmașul acestui stat devenind nou apărută Federația Rusă în frunte cu Boris Elțin. În același timp, legăturile economice dintre cele două state continue să existe, întrucât Moldova avea nevoie de o piață de desfacere pentru a stabiliza economia, de asemenea fiind dependentă energetic de Federația Rusă până la adaptarea la noile realități ce au luat formă odată cu sfârșitul Războiului Rece.

Gazprom și Moldovagaz

Până la apariția companiilor private de exploatare a fosilelor, în URSS statul deținea 100% de acțiuni ale gazului prin intermediul Ministerului Industriei de Gaze. În august 1989, sub conducerea lui Viktor Chernomyrdin, Ministerul Industriei de Gaze a fost reorganizat, iar Gazprom a devenit cea mai mare companie de stat, pentru ca ulterior în 1991, activele statului să fie preluate și de alte companii, totuși cel mai mare pachet de active era deținut în continuare de către compania Gazprom, adică în continuare de statul rus. Între 1993 și 1997 Gazprom începe să fie privatizat, statul rus ajungând să dețină doar 38 de procente din pachetul de acțiuni, restul fiind deținut de persoane influente care erau incomode pentru stat. Ulterior, odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, acesta a readus controlul majoritar al statului în Gazprom, înregistrând în prezent un cumul de 50,23% din acțiunile companiei. Este evident că gazul și energia electrică au rămas în continuare instrumente de control asupra fostelor state membre ale URSS care de aflau la începutul traseului lor politic și se confruntau cu probleme economice grave, deficit, inflație și șomaj, iar Rusia a venit ca un salvator pentru acestea acordându-le suport pe plan energetic, dar și oferindu-le în continuare o piață de desface ceea ce într-un final a dus la Criza economică din 1998.

Ca o alternativă națională pentru gestionarea problemelor energetice a fost creat Departamentul De stat pentru gazificare în 1991, iar în 1994 a apărut Compania MoldovaGaz care adună sub umbrela la 51 de întreprinderi de distribuție a gazului din toate regiunile Moldovei. Ulterior în 1998 la 17 septembrie a fost adoptată Legea Republicii Moldova cu privire la Gaze, ce are ca scop stabilirea cadrului legal pentru asigurarea unei competiții largi pe piața de gaze în vederea sporirii eficientei sistemului de gaze.¹ Astfel, a fost creat un cadru legal ar permitea îndeplinirea planului național de gazificare prevăzut până în 2005, care avea rolul de gazificare la nivel mediu, iar “obiectivele majore sînt crearea sistemului naţional de evidenţă transparentă a importului şi tranzitului de gaze, dezvoltarea gazoductelor magistrale şi gazoductelor branșamente, precum şi, profitând de poziţia strategică de tranzit, amplificarea conexiunilor favorabile externe, care ar permite utilizarea eficientă a capacităţilor existente.”

Totuși corupția din sistem în perioada anilor anilor 2000 în timpul guvernării Partidului Comunist din Republica Moldova, cunoscut pentru relațiile cordiale cu Rusia și loialism față de acesta au dus la scăderea influenței statului în cadrul Moldovagaz, ajungând să dețină doar 35 la sută din pachetul de acțiuni, 50 la sută aparțin Gazprom, iar 15 la sută aparțin guvernului de la Tiraspol, ceea ce ceea ce a rezultat în crearea unui sistem de dependență a autorităților de la Chișinău față de Gazprom, cu consecințe fatale pentru viitorul politic al Moldovei ca stat independent, fiind un veritabil mecanism de control politic din partea Rusiei.

Transnistria

Transnistria, stat creat artificial de URSS în 1924 ca instrument de propagandă, a devenit parte a RSS Moldovenești după anexarea Basarabiei de către sovietici. În 1992, Războiul de pe Nistru a izbucnit din cauza refuzului autorităților separatiste de a se desprinde de Rusia. Conflictul s-a încheiat cu semnarea Convenției din 21 iulie 1992, care a permis menținerea Armatei a 14-a ruse pe teritoriul Transnistriei sub pretextul păcii. Acordul din 1994 dintre Moldova și Rusia specifica prezența temporară a trupelor rusești pe teritoriul Moldovei care trebuiau ulterior evacuate, ceea ce nu s-a mai întâmplat nici până în prezent Astfel, Moldova a ajuns cu “călcâiul lui Ahile”, fiindu-i îngreunată starea politică de către santajul Rusiei, tranzitul energiei prin Transnistria și datorii de milioane.

Prima criză energetică 1998

Luna noiembrie a anului 1998 a marcat prima criză energetică din istoria Moldovei de la independență, țara se afla în pragul iernii fără energie electrică și gaz pentru încălzire în special în marile orașe. Datorită crizei, Ucraina a fost nevoită să limiteze cantitatea de energie pe care o furniza, pentru a-și asigura propriul teritoriu cu energie. A doua lovitură a venit din partea autorităților de la Tiraspol, când aceștia au sistat complet livrările de energie în partea dreaptă a nistrului motivând că autoritățile de la Chișinău nu voiau să accepte majorarea dublă a prețului dictată de către Transnistria, ceea ce a dus la deconectarea curentului, în medie, câte 18 ore pe zi la sat şi 6-8 ore la oraș. În acel moment critic, ajutorul a venit de peste Prut. Ajutorul a fost acordat de către București care a început să furnizeze energie în regim de urgență, fiind efectuate livrări în regim de insulă, o parte din consumatori primind direct energie de la furnizorii români, în special cei din zonele de frontieră, iar ceilalți de furnizorii moldoveni. Această decizie a fost luată pentru că în acel moment nu existau destule linii de tensiune înaltă care ar fi eficientizat procesul. Chișinăul nu a reușit să plătească nici pentru 10% din curentul livrat de România. SA Tirex Petrol a ajuns printr-o schemă dubioasă, în anul 2000, în proprietatea unei companii germane cu proprietari din Elveția, dar cu beneficiari din Moscova și Chișinău. Totuși problema datoriei nu a fost soluționată nici până în prezent.

Începutul sfârșitului

Relațiile politice dintre Ucraina și Rusia au un impact semnificativ asupra aprovizionării cu gaz a Moldovei, deoarece livrările se efectuează prin Ucraina, prin conducta „Urengoy Pomary Uzhgorod”. Criza gazului din 2006 a fost primul punct de tensiune majoră între cele două state, după Revoluția Portocalie, când Ucraina a început să se îndrepte spre Uniunea Europeană, iar Rusia a întrerupt furnizarea gazului pe 1 ianuarie 2006, invocând datoriile, conflict încheiat la 4 ianuarie 2006 prin semnarea unui nou acord la un preț mai mare.

În 2009, o nouă criză a izbucnit, afectând nu doar Moldova, ci și întreaga Europă, iar livrările de gaz prin Ucraina au fost întrerupte. În luna ianuarie 2009 au apărut noi contradicţii în problema gazului între Fedraţia Rusă şi Ucraina. În consecinţă, la 7 ianuarie raioanele din stînga Nistrului au rămas fără gaz, iar în 8 ianuarie întreaga republică.În 13 ianuarie, după contacte moldo-ucrainene, a fost reluată livrarea gazului pentru Moldova, dar în cantităţi limitate.

Moscova începe să utilizeze Gazprom drept armă al controlului politic pentru statele care părăseau sfera de influență rusă spre democrația occidentală. Această armă avea o acțiune dublă pentru Moldova, creând dependență totală față de gazprom, în lipsa diversității energetice disponibilă în RM. În același timp Transnistria, beneficiind de un preț preferențial la gaz, acumulează datorii pe care Rusia le putea folosi pentru a presiona Moldova. Creșterea prețurilor la gaz ar fi pus o povară economică pe stat, cauzând instabilitate politică, deficit bugetar și incapacitate de plată. Aceste condiții ar fi favorizat un sistem clientelar față de Rusia, care s-ar fi prezentat ca un salvator al Moldovei, cerând în schimb servicii din partea guvernului de la Chișinău

Anul 2014 a adus o nouă criză energetică pentru Moldova, pe fondul intervenției militare a Rusiei în Ucraina, care a pus sub semnul întrebării tranzitul gazului rusesc spre Moldova și UE. Moscova a exercitat presiuni pentru majorarea tarifelor la energie, însă Chișinăul a reușit să obțină un preț mai avantajos. Succederea mai multor președinți interimari a agravat starea politică internă. Uniunea Europeană a ajutat Moldova în procesul de negociere al prețului în cadrul acestei crize, dar în același timp a acordat ajutor financiar pentru plata Gazprom. Situația energetică era îngreunată de lipsa unor alternative energetice pe care autoritățile de la Chișinău nu le-au prevăzut în cazul în care o nouă criză energetică avea să apară. 2014 a fost un prim duș rece pentru Chișinău, fortându-i să-și conștientizeze situația precară geopolitică și să stabilească un început al negocierilor dintre România și Moldova de construcție a unui nou gazoduct Iasi-Ungheni care putea reduce dependența de către Rusia, deși nu total, putea totuși diminua influența acestora.

Un nou ciclu vicios. Pudelul lui Puțin și regimul clientelar

Alegerile din 2016 au adus la putere un președinte pro-rus, fidel și clientelar lui Vladimir Putin, Igor Dodon. În 2017 Moldova rămânea dependentă de către livrările de gaz din Rusia, iar tentativele de soluționare a problemei fuseseră deja uitate de către guvernanți. În același timp MoldovaGaz intră în scandaluri referitoare la corupție și refuză să publice date financiare care ar reflecta datoriile și problemele cu care se confrunta compania. În acel moment datoria acumulată era în jur de 6 miliarde de dolari americani, 5,8 miliarde fiind generate de partea transnistreană pe care tot Federația Rusă continuă să o sprijine și să o finanțeze. Planul propus din partea Chișinăului pentru soluționarea acestui litigiu era ca partea moldovenească să-și plătească datoria sa, iar cealaltă parte să fie acoperită de către Tiraspoltransgaz. Acest plan, nu le-a plăcut rușilor, fiind invocat argumentul că Tiraspolul face parte de iure din Republica Moldova, fiind necesar ca guvernul de la Chișinău să își asume toate cheltuielile pentru ambele părți. Această schemă de cumpărare și vânzare a gazului, de facto finanțează regimul separatist care încasează acești bani pentru a-și prelungi existența, iar de pe seama cărora beneficiază de asemenea și Chișinăul, prin scheme de corupție și spălare de bani. Ulterior aceste cheltuieli și spălări de bani vor afecta viața consumatorului ordinar care vor avea tarife mai mari de plătit. De asemenea, situația este îngreunată de către lipsa alternativelor. Finalizarea gazoductului Iași-Ungheni a avut loc în anul 2018, dar fără o continuare a unui gazoduct Ungheni Chișinău, statul va rămâne în aceeași situație în care s-a aflat timp de 20 de ani. Pe de altă parte, nu putem aștepta reforme certe, în momentul în care Moldova avea un președinte servil regimului de la Moscova și un parlament cu majoritate socialistă care nu vrea să se abată de la ordinele Moscovei și sunt implicați în scheme de corupție cu Gazprom. Compromisul a fost găsit prin negocieri i eșalonarea plăților datorită ajutorului UE. În realitate, 2017 a fost liniștea dinaintea furtunii ce avea să urmeze.

Declanșarea furtunii

În 2021, relațiile dintre Moldova și Rusia au atins un punct critic pe fondul crizei energetice globale și al schimbării guvernării spre o orientare pro-europeană sub Maia Sandu. Rusia a refuzat prelungirea contractului de furnizare a gazului, invocând datoriile Transnistriei, teritoriu sprijinit de Moscova, dar necontrolat de Chișinău. Pe 22 octombrie, a fost declarată stare de urgență energetică, iar Gazprom a impus majorarea tarifelor, crescând prețul gazului de la 550 la 790 dolari pentru o mie de metri cubi. Criza din 2021 a fost soluționată fără întreruperi de livrarea, dar a devenit o problemă pentru cetățeni și un instrument de propagandă politică de către partidele pro-ruse care dădeau vina pe guvernarea pro-europeană. Moldova a semnat un nou contract pe 5 ani, evitând întreruperile de livrare, dar costurile ridicate au generat panică în societate și au fost exploatate politic prin rețeaua Șor, Rusia a finanțat propagandă pentru destabilizarea internă, într-un context deja fragil pe fundalul pandemiei. La final de 2021, părea că situația politică a revenit un pic la normalitate, însă Moscova avea alte planuri pregătite.

Război și pace

În februarie 2022 Rusia invadeaza Ucraina, fiind acțiune fără precedent la așa scară largă din partea Moscovei. Moldova s-a confruntat cu criza refugiaților care fugeau din calea războiului și deveneau o responsabilitate în plus pe care conducerea trebuia să și-o asume. A existat de asemenea incertitudinea privind livrarea gazelor prin conducta care tranzita teritoriul Ucrainei.Exista scenariul de fi prinși la final de iarnă cu zeci de mii de refugiați și fără resurse energetice care să acopere nevoile populației. Anul 2022, marcat de Războiul din Ucraina, a evidențiat necesitatea Moldovei de a-și diversifica sursele energetice și de a reduce dependența de gazul rusesc. Deși Gazprom nu a întrerupt livrările, au apărut perturbări din cauza conflictului și a problemelor tehnice pe traseul conductelor prin Ucraina. Chișinăul s-a confruntat și cu presiuni legate de datoriile Transnistriei, iar livrările de gaz au fost reduse periodic. De asemenea pe fundalul crizelor economice internaționale care începea să-și revină după pandemie și s-a trezit cu un război fără precedent în Europa, prețul la gaz a crescut, alături de datoria Transnistriei care a ajuns până la 8,5 miliarde de dolari. Moldova continuă să reziste și să-și sprijine cetățenii prin acordarea subvențiilor la gaz și energie tuturor cetățenilor pentru a trece cu succes această criză.

Dușul Rece

În noua realitate politică, Moldova avea nevoie de noi idei care să poată oferi garanții energetice pentru populație și antreprenori. Anul 2023 a fost punctul de început în procesul de diversificare a resurselor energetice, Moldova începând importarea gazului pe partea dreaptă a Nistrului din România și Polonia prin intermediul gazoductului Iași-Chișinau care a permis reducerea cantității de gaz rusesc importat, alături de promovarea resurselor energetice alternative prin investirea în surse de energie eoliană și solară. Ministerul energiei a elaborat o agendă pentru a soluționa problema securității energetice , printre obiectivele acesteia se pot întâlni “Diversificarea surselor de energie pentru a reduce dependența de o singură sursă, precum petrolul sau gazul natural;Creșterea independenței energetice prin dezvoltarea de resurse interne de producere, cum ar fi cogenerarea, energia regenerabilă și prin îmbunătățirea eficienței energetice; Îmbunătățirea infrastructurii energetice, inclusiv rețele de transport și distribuție a energiei, pentru a asigura un acces mai bun și mai sigur la energie;. La final de 2023 Moldova a reușit să-și diversifice sursele, fiind livrat mai puțin gaz pe partea dreaptă a Nistrului de către Gazprom, ci prin internediul gazoductului Iași-Chișinău din România, Ungaria și Polonia, la un preț mai mare dar care are un impact pozitiv asupra situației geopolitice din zonă, fiind un instrument de a opri șantajul regimului de la Kremlin și de a accede spre viitorul european, liber de orice constrângere din partea hegemonului care terorizează Europa de Est timp de decenii.

Is it over?

Alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie 2024 privind aderarea la UE au fost un momente de șantaj, propagandă și manipularea prin prețurile la gaz a cetățenilor, alături de cumpărarea voturilor alegătorilor căreia Moldova i-a rezistat cu succes.

În 2024, Gazprom a suspendat livrările de gaz pe ambele maluri ale Nistrului din cauza datoriilor de peste 9 miliarde de dolari, într-o încercare a Moscovei de a sabota alegerile parlamentare din 2025. Ca răspuns, pe 16 decembrie 2024, Moldova a declarat stare de urgență pentru a face față crizei energetice și a implementa măsuri de protejare a populației și economiei. Acum însă Moldova și-a învățat iar de la 1 ianuarie se aprovizionează cu gaz și energie din statele Europene, prelucrarea energiei are loc prin intermediul Centralei Termoelectrica, CET Nord (Bălți), din surse regenerabile, dar și prin intermediul importului din România. Situația gravă este pe de altă parte în Transnistria, care a fost părăsită de aliatul său de încredere, Moscova. La data de 8 ianuarie 2025, în partea stângă a nistrului a mai rămas gaz pentru încă 24 de zile, iar cărbune pentru teoretic 50 de zile, dar care se preconizează că vor epuiza până la finalul lunii ianuarie. Autoritățile de la Chișinău propun ajutor energetic și umanitar, pe care autoritățile de la Tiraspol le refuză, în același timp ducând o campanie de dezinformare a populației. Este deocamdată neclar jocul pe care îl face Tiraspolul în acest moment de criză și ce rezultate vor să obțină. Este posibil să aștepte “mană cerească de la Moscova” sau probabil miză este că Chișinăul va ceda presiunilor și va începe jocul Kremlinului. Cert este că Transnistria va rezista doar până la finalul lunii ianuarie, dacă nu solicită ajutor de la Chișinău sau dacă Moscova nu se va îngădui de soarta regiunii sale care i-a fost loială trei decenii de la independență.

Concluzie:

Concluzia acestei analize poate fi rezumată în felul următor. Moscova nu și-a abandonat niciodată ambițiile de control și dominație în Europa de Est. De la independență și până în prezent la momentul 2025, Moldova se confruntă cu boala moscovită. Schemele de șantaj, datoriile, finanțarea unui regim separatist, propagandă și finanțări de grupări criminale înființare cu scop de sabotaj, acestea sunt componentele de bază ale jocurilor Kremlinului. Moldova a avut nevoie de 30 de ani pentru a conștientiza pericolul rusesc și prețul pe care aceștia îl cere în schimbul gazului și energiei. Este un tangou periculos cu moartea, pe care Moldova la jucat de prea multe ori în ultimele decenii, fără a întreprinde acțiuni complexe care ar scoate-o în siguranță din acest dans diabolic. Mizele cresc, jocul devine din ce în ce mai periculos iar setea de putere al lui Putin devine imposibil de satisfăcut. Moldova a învățat să-și aleagă partenerii, să nu se lase în voia sorții, să riște și să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii. Finalul lunii ianuarie, a pus începutul unui nou traseu politic pentru Transnistria, în care vor trebui să renunțe la Sindromul Stockholm sau poate vor rămâne în neștiință. În același timp partea dreaptă a Nistrului trebuie să rămână vigilentă în fața pericolului propagandistic din pragul alegerilor parlamentare din 2025. Este necesar pragmatism și decizii ferme pentru a reuși să învingă războiul și să devină liberă de cătușele Kremlinului.