Schimbările de cadre de la Moscova, o reașezare politică în ecuația continuării războiului

de | iun. 17, 2024 | Analize, FEDERATIA RUSA | 0 comentarii

La scurt timp după ce a depus jurământul pentru un al cincilea mandat, președintele Vladimir Putin a inițiat, acum o lună, o remaniere majoră în guvernul rus, surprinzând prin înlocuirea unor cadre vechi care păreau aproape de neclintit. Schimbările făcute au survenit după ani de zile în care Kremlinul a evitat să facă mari mutări […]

La scurt timp după ce a depus jurământul pentru un al cincilea mandat, președintele Vladimir Putin a inițiat, acum o lună, o remaniere majoră în guvernul rus, surprinzând prin înlocuirea unor cadre vechi care păreau aproape de neclintit. Schimbările făcute au survenit după ani de zile în care Kremlinul a evitat să facă mari mutări de cadre la vârf.

Acesta este primul guvern rus format prin noua procedură prevăzută de modificarea constituțională din 2020. Alături de prim-ministru, noul guvern rus este format din zece vicepremieri și 21 de miniștri. Numărul ministerelor a rămas neschimbat față de guvernul precedent. Cinci miniștri, și anume miniștrii internelor, externe, apărării, urgențelor și justiției, sunt subordonați direct președintelui, în timp ce restul este responsabil în fața premierului. Noul guvern a fost actualizat la aproximativ 13% în ceea ce privește gradul de remaniere.

Astfel, pe 12 mai Vladimir Putin a semnat un decret prin care l-a eliberat pe Serghei Șoigu, longevivul ministrul al Apărării, aflat de 12 ani în funcție și l-a numit secretar al Consiliului de Securitate, funcție ocupată anterior de Nikolai Patrușev, încă din 2008. Altă mișcare de afect a fost, astfel, retrogradarea lui Patrușev, un războinic din Războiul Rece, care a elaborat strategia de securitate națională a Rusiei, într-o inedită funcție de supraveghere a industriei construcțiilor navale.

Decretul lui Putin a păstrat, totuși, în mare măsură, cabinetul anterior, dar a numit noi miniștri ai energiei, sportului, transporturilor, industriei și agriculturii. Putin i-a păstrat pe Anton Vaino, în vârstă de 52 de ani, ca șef de cabinet, pe Alexei Gromov, în vârstă de 63 de ani, și pe Serghei Kirienko, în vârstă de 61 de ani, ca prim-adjuncți ai șefilor de personal, dar l-a promovat pe fostul său bodyguard Alexei Diumin, în vârstă de 51 de ani, la Kremlin și l-a impus pe Maxim Oreșkin, în vârstă de 41 de ani, la rangul de adjunct al șefului de cabinet.

Lista cu demnitarii noi dar și cu cei care și-au păstrat fotoliul este:

* Prim-ministru – Mihail Mișustin

* Secretarul Consiliului de Securitate – Serghei Șoigu (anterior Nikolai Patrușev)

* Ministrul Apărării – Andrei Belousov (fostul Serghei Şoigu)

* Șeful Statului Major General Valeri Gherasimov – a rămas în funcție

* Director FSB – Alexander Bortnikov

* Ministrul de externe – Serghei Lavrov

* Ministrul de Interne – Vladimir Kolokoltsev

* Prim-vicepremierul – Denis Manturov

* Viceprim-ministrul care supraveghează energia și economia – Alexander Novak

* Viceprim-ministrul care supraveghează agricultura și ecologia – Dmitri Patrușev

* Viceprim-ministrul care supraveghează transportul – Vitali Saveliev

* Ministrul Agriculturii – Oksana Lut (anterior Dmitri Patrușev)

* Ministrul Finanțelor – Anton Siluanov

* Ministrul Economiei – Maxim Reşetnikov

* Ministrul Energiei – Serghei Tsivilev (anterior Nikolai Șulginov)

*Ministrul Comerțului și Industriei – Anton Alikhanov (anterior Denis Manturov)

Dincolo de ministrul Apărării Andrei Belousov și Dmitri Patrușev, importantă este promovarea unui grup de politicieni loiali dintr-o generație mai tînără, semn că Putin pregătește un război lung cu Occidentul dar și că testează eficiența și loialitatea acestora.

În guvern, Denis Manturov, 55 de ani, a primit rolul de prim-viceprim-ministru și va conduce industria, în timp ce Alexander Novak, 52 de ani, va rămâne viceprim-ministrul care supraveghează energia, dar va primi sarcini suplimentare pentru conducerea economiei.

Maxim Oreșkin, 41 de ani, a fost promovat de la consilier economic al Kremlinului la postul de șef adjunct al personalului. Poziția lui Oreșkin se va coordona cu rolul mai mare al lui Novak în cadrul guvernului în a lucra pentru rezolvarea problemelor economice cheie. „Importanța economiei este în creștere, cooperarea cu cabinetul de miniștri în acest domeniu este mai intensă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referitor la deciziile Kremlinului

Alexei Diumin, fost guvernator regional al regiunii Tula, cunoaște cea mai importantă promovare la Kremlin. El va supraveghea industria de apărare, organismul consultativ al Consiliului de Stat și sportul. Diumin a intrat în Serviciul Gărzilor Federale (FSO) din Rusia, care asigură securitatea elitei de la Kremlin, în 1995 și l-a păzit pe Putin în primul și al doilea mandat.

El a lucrat și ca șef adjunct al GRU (Informații militare ruse). Despre Diumin se crede că Putin îl vede drept succesorul său, dar rămâne doar o speculație.

Putin i-a lăsat în posturile lor pe Alexander Bortnikov și Serghei Narîșkin, șefii Serviciului Federal de Securitate (FSB) și Serviciului de Informații Externe (SVR).

Alți aliați cheie ai lui Putin, inclusiv ministrul rus de Externe Serghei Lavrov și șeful Statului Major General Valeri Gerasimov, și-au păstrat posturile.

Interesanta schimbare a lui Nikolai Patrușev

Cea mai surprinzătoare retrogradare pare a fi cea a lui Nikolai Patrușev, acum în vârstă de 72 de ani. Fost ofițer KGB din Sankt Petersburg, unde s-a născut și Putin, a fost mutat din inima politburo-ului rus, unde a lucrat timp de 16 ani ca secretar al Consiliului de Securitate, pentru a supraveghea construcția de nave în calitate de consilier al Kremlinului.

Fiul său, în vârstă de 46 de ani, Dmitri Patrușev, a fost însă promovat la postul de viceprim-ministru responsabil cu agricultura, în ceea ce pare o compensație.

Kremlinul a justificat schimbarea în limbaj politic prin faptul că că Patrușev Senior ,,își va aduce vasta experiență într-un rol cu​​ un caracter ușor diferit”, dar că domeniul construcțiilor navale este „un sector absolut strategic” și nu exclude să i se acorde alte responsabilități.

Motivele pentru care s-a produs această remaniere nu sunt clar evidențiate nici în acest moment iar speculațiile au ocupat spații generoase în presa internațională. Patrușev, un politician bine ancorat la Kremlin, dar controversat prin retorica sa anti-Occident, a fost constant în părerile sale publice de când prim-ministrul de atunci Vladimir Putin a făcut lobby pentru numirea sa în funcția de director al Serviciului Federal de Securitate (FSB) în 1999. El a urmat fidel linia de conducere a liderului său.

Asemeni lui Putin, Patrușev a fost binevoitor față de Occident, înainte să devină unul dintre susținătorii importanți ai conflictului Rusiei cu Occidentul. În 2010, el îndemna SUA și Rusia să „aprofundeze cooperarea și să îmbunătățească relațiile noastre bilaterale cu spiritul de deschidere și onestitate”. El cerea chiar „întărirea” UE în 2011, în raport cu Statele Unite. Mai recent, Patrușev a sugerat chiar că a existat la un moment dat o posibilitate ipotetică a unei „uniuni politice și economice a Rusiei și Europei”.

Patrușev a fost, de asemenea, unul dintre puținii oficiali ruși de vârf care nu au susținut, inițial, recunoașterea imediată a „republicilor populare” din Ucraina, Donețk și Lugansk, ca independente și a sugerat o altă rundă de negocieri între SUA și Rusia.

Însă, opiniile sale au cunoscut o schimbare radicală odată cu recrudescența antagonismului Rusiei cu Statele Unite. El este creditat că a contribuit la refacerea bazelor ideologice ale celei mai mari confruntări a Rusiei cu Occidentul de la criza rachetelor cubaneze din 1962.

Pentru Patrușev, Occidentul, condus de „perfizii anglo-saxoni”, a împins lumea în pragul unui război global, deoarece refuză să accepte ca legitime interesele Rusiei, Chinei și ale puterilor regionale din Estul Mijlociu și America Latină.

„Consecința naturală a politicilor distructive ale Statelor Unite este deteriorarea securității globale”, declara el, citat de TASS, în noiembrie 2023.

După invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022, însă, el a apărut rapid ca un susținător de frunte al războiului, justificând public invazia și promovând obiectivele războiului Moscovei într-o serie de interviuri și călătorii în fostul spațiu sovietic. Andrei Kolesnikov, membru senior la Carnegie Endowment for International Peace, citat de The Washington Post, crede că Patrușev vorbește în numele lui Putin și are „permis să explice și să clarifice gândurile lui Putin”.

Schimbarea lui Patrușev reflectă, astfel, o semnificație majoră în raporturile Rusiei cu Occidentul și survine la scurt timp după pensionarea Victoriei Nuland, ceea ce nu poate împiedica apariția unor teorii privind motivațiile acestor schimbări în ambele tabere.

Departamentul de Stat al Statelor Unite anunța la începutul lunii martie a acestui an că Victoria Nuland, al treilea cel mai înalt grad diplomat american, se va pensiona și va părăsi postul în cursul aceleiași luni. Nuland, un prestigios diplomat de carieră, a fost caracterizată de-a lungul carierei de un stil intervenționist în trei administrații prezidențiale, devenind țintă frecventă a criticilor rusești pentru opiniile ei percutante asupra Rusiei și acțiunilor sale în Ucraina pentru a schimba decisiv cursul acestei țări către Occident. Ea a servit diplomația SUA sub șase președinți și 10 secretari de stat.

Bună cunoscătoare a spațiului ex-sovietic, cu origini de familie în Ucraina, Nuland a lucrat la ambasada SUA la Moscova în anii 1990 și se afla acolo în timpul tentativei de lovitură de stat împotriva fostului președinte rus Boris Elțîn.

Ea a devenit apoi ambasador al SUA la NATO înainte de a fi numită purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat sub fostul secretar Hillary Clinton, în timpul primului mandat al președintelui Barack Obama. În rolul ei de secretar de stat adjunct pentru Europa, sub Barack Obama, Nuland a fost implicată în afacerile ucrainene în timpul protestelor din timpul Maidanului.

A făcut vîlvă în presa internațională înregistrarea scursă a apelului ei către ambasadorul SUA al Ucrainei la vremea respectivă, în care ea a rostit celebra expresie „la naiba cu UE”, moment care i-a reconfirmat reputația de hard-diplomat. În calitate de reprezentant al SUA la NATO la summit-ul de la București din 2008, ea a făcut presiuni pe aliați să acorde Planuri de acțiune pentru aderare (MAP) Ucrainei și Georgiei.

Ca purtător de cuvânt a departamentului și ulterior ca secretar de stat adjunct pentru Europa, Nuland a atras furia multor politicieni ruși pentru apărarea ei deschisă a Ucrainei, în special după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014.

Actualul secretar de stat american Antony Blinken i-a mulțumit și a lăudat-o pe Nuland, cu ocazia retragerii, pentru activitatea sa în modelarea politicii SUA în întreaga lume. „Conducerea lui Toria în Ucraina este cea pe care diplomații și studenții politicii externe o vor studia în anii următori”, a spus Blinken într-un comunicat.

El a menționat meritele Victoriei Nuland în proiectarea intereselor americane în Ucraina, spunând că „eforturile ei au fost indispensabile pentru a face față invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Putin, a organiza o coaliție globală pentru a-și asigura eșecul strategic și pentru a ajuta Ucraina să lucreze spre ziua în care va fi capabilă să stea ferm pe propriile picioare – democratic, economic și militar”.

De aceea, puse în oglindă, personalitățile acestor șoimi ai războiului de ambele părți au contribuit la amplificarea retoricii belicoase ruso-americane. Cei doi au împărtășit, din acțiunile și declarațiile publice făcute, o convingere profundă privind necesitatea distrugerii adversarului, aproape cu orice preț.

Ministerul rus de externe a catalogat schimbarea drept o admitere a politicii eșuate a SUA față de Rusia. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt a Externelor a catalogat retragerea Victoriei Nuland drept „eșecul cursului anti-rusesc al administrației Biden”. „Rusofobia, propusă de Victoria Nuland drept principalul concept de politică externă al Statelor Unite, îi trage pe democrați în jos ca o piatră”, a mai spus ea.

Retragerea celor doi din fiecare tabără pare și o formă de concesie reciprocă în vederea unei ponderări a mesajelor războinice. Canalele diplomatice continuă să funcționeze în ciuda retoricii războinice oficiale și există posibilitatea ca pensionarea celor doi oficiali să fie parte dintr-o înțelegere de profunzime ruso-americană, în afara retoricii belicoase publice.

Belousov și Șoigu

Serghei Șoigu, 68 de ani, care este înlocuit ca ministru al Apărării, este unul dintre cei mai populari și longevivi miniștri și politicieni ruși cu o carieră politică de zeci de ani. Originar din regiunea Tuva din sudul Siberiei, Șoigu este printre puținii ruși neetnici care au ocupat un post de vârf în guvernul Federației Ruse, după prăbușirea URSS.

Deși unul dintre puținii prieteni apropiați ai lui Vladimir Putin, în politică sentimentele personale dintre politicieni pot fi insuficiente pentru a nu genera schimbări din funcție dar, totuși, se fac cu mănuși când sunt prietenii vechi la mijloc. Cu o carieră în vârful politicii moscovite anterioară lui Putin însuși, el și-a început ascensiunea în 1994, când a fost numit ministru al situațiilor de urgență în primii ani ai președinției lui Boris Elțîn. În 2012 a fost numit guvernator al regiunii Moscovei, înainte de a fi numit rapid ministru al Apărării de către Putin în același an. Șoigu este cunoscut drept un om loial lui Putin, ei fiind fotografiați împreună în multe expediții de pescuit prin adâncurile Siberiei.

El a fost numit imediat general, în ciuda faptului că nu avea experiență militară la nivel înalt, dar a supravegheat cu succes operațiuni militare importante, inclusiv intervenția din 2015 în Siria, care l-a menținut la putere pe aliatul Moscovei, Bashar al-Assad.

Șoigu a condus ofensiva Moscovei în Ucraina dar gestionarea atacului împotriva Ucrainei a fost criticată de mulți din Rusia, iar reputația sa a fost afectată și mai mult de recentele acuzații de corupție aduse unuia dintre adjuncții săi.

Deși ofensiva Rusiei a avansat pe câmpul de luptă în ultimele luni, cu un șir de progrese recente, reputația lui Șoigu a avut de suferit grav.

În ultimii ani, nu au mai existat expresii publice de prietenie sau imagini care îi înfățișau pe Putin și Șoigu făcând plajă împreună în îndepărtata Siberia, împărtășind vacanțe de pescuit și jucând în aceeași echipă de hochei pe gheață.

Remanierea a avut loc la mai puțin de o lună după ce ministrul adjunct al Apărării, Timur Ivanov, a fost arestat sub acuzația de luare de mită. Ivanov a fost acuzat că delapidat fonduri destinate reconstrucției orașului ucrainean Mariupol. Șoigu a fost acuzat de lentoare în activitatea de ministru, a avut dispute recente cu Rostec, producătorul de arme de stat și a fost afectat direct de consecințele revoltei Wagner. În 2023, fostul lider mercenar Wagner, Evgheni Prigojin, a început o contestație publică împotriva eșaloanelor superioare ale armatei ruse cu privire la desfășurarea conflictului. El l-a acuzat pe Șoigu, în special, că este o „pungă de murdărie” și „clovn în vârstă” în mesaje audio care au devenit virale în Rusia.

„Astăzi, câștigătorul pe câmpul de luptă este cel care este mai deschis către inovare, mai deschis către implementare cât mai repede posibil”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a continuat: „Este firesc ca în stadiul actual președintele a decis ca Ministerul Apărării să fie condus de un civil”.

Deși se pare că este o retrogradare, totuși funcția de secretar al Consiliului de Securitate nu este neapărat doar un rezervor pentru „fostele” figuri cheie din jurul lui Putin. Astfel, fostul ministru al Apărării nu este deloc tras pe linie moartă, plus că a păstrat și supravegherea problemelor interne și externe de apărare. Este un pas în lateral ce pare a-l feri pe Șoigu de unele turbulențe de imagine În acest mod Putin îl scoate din joc fără a-l jigni, cu maxime onoruri.

Consiliul de Securitate are astfel o misiune specifică: să asigure securitatea foștilor politicieni de primă linie din jurul președintelui care nu pot fi dați afară și este greu să li se mai găsească un post cu greutate similară. Dacă în perioada sovietică post-stalinistă cei indezirabili din sfera conducerii erau trimiși prin vreun post de ambasador sau conducător de intreprindere mamut prin Caucaz, acum se pare că este mai comod să-i retragi în Consiliul de Securitate, iar Putin arată astfel clar că legătura cu poziția politică anterioară va rămâne.

„În puțin peste doi ani de operațiune militară specială [în Ucraina], Serghei Șoigu a depășit totuși nivelul ministrului apărării în ceea ce privește nivelul său profesional”, a spus Alexander Mihailov de la Biroul de analiză militaro-politică, un think tank rusesc, pentru agenția de știri TASS.

Economistul Andrei Belousov îl înlocuiește, așadar, pe Serghei Șoigu la Ministerul Apărării. Pentru prima dată în 12 ani, Rusia are un nou ministru al apărării.

La fel ca președintele Putin, domnul Belousov este apropiat de Biserica Ortodoxă Rusă. Se crede că a fost botezat în 2007 iar imaginea sa este de politician care nu a profitat de funcțiile sale și nu are un stil de viata opulent, spre deosebire de Timur Ivanov, de exemplu.

Numirea lui Belousov, un economist calificat și consilier economic veteran, în funcția de vârf la Apărare, este interpretată ca un semn că Putin caută să schimbe vitezele, la mai bine de doi ani de la războiul împotriva Ucrainei și la doar un an după revolta eșuată a lui Evgheni Prigojin.

Deși au existat de mult timp zvonuri că o remaniere era iminentă, puțini se așteptau ca Vladimir Putin să aleagă un civil fără antecedente nici în armată, nici în serviciile de securitate pentru a-l înlocui pe Serghei Șoigu. Numirea în al treilea an de război al Rusiei în Ucraina oferă premizele pregătirii pentru un război lung și costisitor, fiind o mutare strategică a Kremlinului, deloc nepotrivită, se pare.

Andrei Removici Belousov s-a născut la 17 martie 1959 la Moscova. A obținut o diplomă în economie de la Universitatea de Stat din Moscova în 1981 și a urmat o carieră în mediul academic timp de câțiva ani. La sfârșitul anilor 1990, a început să lucreze consilier al prim-miniștrilor ruși. A fost numit ministru al dezvoltării economice în 2012 iar în anul următor a devenit consilier al lui Vladimir Putin, împărțind cu președintele rus, în plan persomal, pasiunea pentru artele marțiale.

În 2020, a fost numit prim-viceprim-ministru al Rusiei. De atunci, el și-a câștigat reputația de tehnocrat de încredere al lui Putin, consacrat drept, fiind singurul membru al „anturajul economic” al președintelui care a susținut anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

El este, de asemenea, creditat cu conceperea ideilor economice cheie urmărite de Kremlin în ultimii ani și a fost văzut ca unul dintre ideologii cheie din spatele unui set de planuri ambițioase adoptate de Vladimir Putin.

Convingerile sale sunt în concordanță cu viziunea dominantă și izolaționistă despre lume a lui Putin, transpusă în actualul curs geopolitic și economic al Rusiei.

Belousov este cunoscut a fi un apărător dur al intereselor statului față de cele ale întreprinderilor private. El a susținut de multă vreme reglementarea strictă, investițiile guvernamentale sporite și prezența extinsă a statului în economie, convins că reprezintă un model potrivit pentru economia țării sale versus modelul de economie liberală clasică.

Credința de bază a lui Belousov este că economia rusă este condusă spre succes de implicarea statului. El crede cu tărie în rolul vital al guvernului rus care investește în inovare și forțează întreprinderile să facă investiții.

În calitate de ministru al Apărării, Belousov va trebui să gestioneze cheltuielile militare ale Rusiei, care din 2024 reprezintă aproximativ 30% din bugetul Rusiei.

El este bine familiarizat cu complexul militar-industrial rus și potrivit pentru a gestiona cererile bugetare semnificative ale armatei. Șoigu rămâne, astfel, în siajul președintelui iar Belousov trebuie să facă față corupției în Ministerul rus al Apărării și să se asigure că economia rusă se transformă într-una de război reală, capabilă să susțină efortul militar în ciuda sancțiunilor occidentale.

Interesul său cunoscut pentru armamentul de înaltă tehnologie, cum ar fi dronele, din care Rusia are nevoie de o aprovizionare vitală pentru a-și continua atacurile asupra Ucrainei, va fi de asemenea util.

În 2014, vizavi de decizia lui Vladimir Putin de a anexa Crimeea și de a stimula un război în estul Ucrainei, în calitate de consilier, Andrei Belousov, i-a stat în mod public alături, numind prejudiciile anexării ca gestionabile și sancțiunile occidentale „nesemnificative” în ceea ce privește economia rusă.

Kremlinul vede războiul ca pe un război de uzură care trebui câștigat cu ajutorul economiei puternic militarizate a Rusiei iar numirea lui Belousov nu mai pare atât de surprinzătoare.

Numirea unor tehnocrați de mare încredere pentru a gestiona bugetele militare și industriale în creștere este un semn că războiul este prioritatea principală pentru Kremlin.

Vorbind despre numirea lui Belousov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a remarcat că cheltuielile pentru apărare sunt în creștere și a sugerat că ar putea deveni periculoase pentru stat. „Ne apropiem treptat, din motive binecunoscute, de situația de la mijlocul anilor 1980, când ponderea cheltuielilor pentru [apărare] era de 7,4%”, a spus el. „Acest lucru nu este critic. Dar acest lucru este extrem de important și necesită o atenție specială.”

Vocile care îl cunosc spun că Belousov gândește cu ani înainte, având viziune, dar în limitele unui slujitor loial, având și avantajul că păstrează un low profile public și politic.

Observatorii și analiștii internaționali au spus că remanierea este un semnal că Rusia nu are de gând să pună capăt războiului împotriva Ucrainei, aflat la al treilea an.

Jeff Hawn, doctorand și profesor invitat la departamentul de istorie internațională al Școlii de Economie din Londra, citat de Al Jazeera, spune că „acest lucru (schimbările de cadre) indică faptul că Kremlinul nu caută o ieșire din Ucraina, ci o dată să-și extindă capacitatea de a îndura conflictul cât mai mult posibil”. „Rusia este foarte limitată [pentru] cât de mult poate crește scara, din cauza deficiențelor economice. Cu toate acestea, ei pot menține un anumit nivel de război de uzură. Și probabil speră să facă asta mai mult decât poate Ucraina”, a mai declarat Hawn.

„Cu un economist preluând Ministerul Apărării, iar vechiul ministru preluând un rol politic și de consiliere, tehnocrații sunt în ascensiune. Totuși, scopul nu este pacea, ci un război mai eficient”, a scris și Mark Galeotti, un apreciat autor de cărți despre Putin și Rusia, în The Spectator. „Pe măsură ce Putin caută pe termen lung, „operațiunea militară specială” fiind acum principiul central de organizare al regimului său, el știe că are nevoie de tehnocrați pentru a-și menține mașina de război în funcțiune”, a completat el.

Concluzia lui Galeotti este că „marele învins în această amestecare pare să fie Patrușev, care a fost și unul dintre factorii de decizie cheie din spatele invaziei Ucrainei”.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri