Scandalul “genocidului armean”. Turcia si-a rechemat ambasadorul din Franta

de | dec. 22, 2011 | Știri, Turcia, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Turcia şi-a rechemat ambasadorul în Franţa, Tahsin Burcuoglu, după ce Adunarea Naţională franceză a aprobat joi o lege care transformă în infracţiune negarea genocidului armean, a anunţat o sursă oficială de la Ankara.

Turcia FrantaTurcia şi-a rechemat ambasadorul în Franţa, Tahsin Burcuoglu, după ce Adunarea Naţională franceză a aprobat joi o lege care transformă în infracţiune negarea genocidului armean, a anunţat o sursă oficială de la Ankara.
Deputaţii francezi au aprobat proiectul de lege privind negarea genocidurilor, între care cel asupra armenilor în 1915, în timpul Imperiului Otoman, în pofida avertismentelor şi indignării manifestate de Turcia şi prezenţei a mii de manifestanţi în jurul sediului Adunării Naţionale de la Paris.
Proiectul de lege va fi prezentat spre dezbatere Senatului francez la o dată ce nu a fost stabilită, în cursul anului viitor, susţinătorii sperând ca evenimentul să se producă înaintea pauzei parlamentare ce va precede alegerile prezidenţiale franceze.
Recent, Ankara a anunţat că ar putea recurge la arma economică împotriva Parisului. Turcia avertizează Franţa asupra unor consecinţe grave şi ireparabile în relaţiile bilaterale, în cazul aşa-numitul “genocid armean”.
Autorităţile turce recunosc că, între 300 şi 500 de mii de armeni, au murit în Anatolia otomană. în timpul Primului Război Mondial, dar, potrivit acestora, ei nu au fost victime ale unei campanii de exterminare, ci ale haosului din ultimii ani de existenţă ai Imperiului otoman. În schimb, armenii vorbesc despre un genocid şi de un număr mult mai mare de victime – un milion şi jumătate.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *