Rusia sustine reluarea negocierilor "5+2"

de | aug. 8, 2011 | Federatia Rusa, R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Viceprim-ministrul Eugen Carpov a avut recent o întrevedere cu reprezentantul Federaţiei Ruse în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău.

TransnistriaViceprim-ministrul Eugen Carpov a avut recent o întrevedere cu reprezentantul Federaţiei Ruse în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău. În cadrul discuţiei au fost abordate subiecte privind stadiul actual al procesului de negocieri şi perspectivele de avansare în acest sens. Părţile au făcut un schimb de opinii vizavi de evenimentele din ultima perioadă care au tangenţă cu reglementarea transnistreană, în mod special fiind discutate aspecte privind acţiunile care urmează a fi întreprinse în contextul pregătirii către cea de-a doua runda de negocieri care va avea loc la Moscova, în luna septembrie 2011. Vicepremierul pentru Reintegrare a subliniat şi cu această ocazie că Guvernul Republicii Moldova pledează pentru reluarea neîntîrziată a negocierilor oficiale în formatul „5+2” pentru soluţionarea diferendului transnistrean. Totodată, Eugen Carpov a menţionat că, Chişinăul este deschis pentru discuţii cu reprezentanţii Tiraspolului, avînd drept scop rezolvarea, cît mai curînd posibil, a problemelor de ordin social şi umanitar, ce vizează direct oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Eugen Carpov a specificat că iniţiativele lansate şi paşii întreprinşi de conducerea Guvernului se referă la reluarea plenară a circulaţiei transportului feroviar, stabilirea unor reguli clare privind importul şi exportul de mărfuri pentru agenţii economici de pe ambele maluri ale Nistrului, restabilirea legăturii telefonice directe dintre localităţile din partea de Est şi de Vest a ţării, pregătirea instituţiilor de învăţămînt către noul an de studii etc. Vicepremierul a subliniat importanţa grupurilor de lucru în elaborarea mecanismelor de cooperare pentru depăşirea problemelor enunţate şi a îndemnat partenerii spre o colaborare mai eficientă în acest sens. La rîndu său, Serghei Gubarev a confirmat că ţara sa, ca parte a procesului de negocieri, susţine în continuare reluarea negocierilor oficiale în format „5+2”. Diplomatul rus a opinat că acţiunile demarate în scopul soluţionării unor probleme comercial-economice şi umanitare vor contribui la procesul politic al reglementării transnistrene. Cei doi oficiali au discutat şi despre importanţa eficientizării activităţii Comisiei Unificate de Control, dar şi despre necesitatea conjugării eforturilor pentru a obţine eliberarea lui Ilie Cazac, aflat în detenţie în partea stîngă a Nistrului. Părţile au convenit asupra menţinerii unui dialog continuu şi coordonării acţiunilor, împărtăşind ideea că asemenea întrevederi şi consultări sînt de natură să contribuie la înţelegerea mai bună a problemelor şi eficientizarea procesului de negocieri.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *