Rusia si-a testat sistemul de aparare antiracheta

, ,
 

rachete rusestiRusia a anunţat că şi-a testat marţi cu succes un interceptor cu rază scurtă de acţiune din sistemul de apărare antirachetă.
Testul a avut loc la ora 08,00 GMT pe poligonul Sarî-Şagan din Kazahstan şi a fost realizat cu scopul de a confirma caracteristicile tactice şi tehnice ale sistemului. “În timpul testului, racheta sistemului antibalistic şi-a îndeplinit cu succes misiunea”, a afirmat generalul Serghei Lobov din cadrul unităţii de apărare aerospaţiale.
Evaluând perspectivele dezvoltării apărării antirachetă în Rusia, generalul Lobov a indicat că, “la ora actuală, trupele apărării aerospaţiale au front de lucru tehnic şi tehnologic bun în domeniul elaborării şi utilizării mijloacelor antirachetă”. Ministerul rus al Apărării nu a specificat ce rachetă a testat în Kazahstan, dar, potrivit lenta.ru, ar putea fi vorba de complexuri ce fac parte din componenţa tactică a apărării antirachetă. În special, sistemul include rachete cu rază mică de acţiune Tunguska, Top-M2, Panţiri-S1.
La începutul lunii decembrie, Forţele Armate ale Rusiei au început să îndeplinească măsurile cu caracter tehnico-militar drept răspuns la amplasarea scutului antirachetă al SUA în Europa, a informat şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale Rusiei generalul Nikolai Makarov. Măsurile despre care a vorbit preşedintele Dmitri Medvedev, „încep să fie realizate. Mai mult, noi suntem dispuşi să reacţionăm adecvat la viitoarea evoluţie a situaţiei legate de scutul antirachetă din Europa”, a declarat Makarov în timpul întâlnirii de la Moscova cu ataşaţii militari străini. Totodată, el a declarat că Rusia nu are nevoie de o cursă a înarmărilor, însă ea este împinsă spre aşa ceva.
Trupele Districtului Militar de Sud au primit în 2011 câteva sute de unităţi de tehnică blindată nouă, complexe de rachete şi sisteme de comunicaţie, a declarat colonelul Igor Gorbul, şeful Serviciului de Presă al Districtului Militar de Sud. Divizia de coastă a flotilei de la Marea Caspică a primit un complex de rachete „Bal-E”. Şase brigăzi din regiunea nord-caucaziană au primit tancuri de luptă T-90 şi T-72BM, maşini de infanterie BMP-3 şi transportoare blindate BTR-82A.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *