Marea Neagra, Caucaz si Marea Capica, tinte strategice ale Federatiei Ruse

Pentru politica externa a Rusiei, 2010 va ramane, intre altele, un an al Marii Negre, Caucazului, Marii Caspice. In acest vast areal de la confluenta Europei cu Asia, Moscova a  facut performanta in plan politic si militar, chiar daca nu  a inregistrat  reusite la fel de semnificative in zona energetica si in ce priveste neutralizarea actiunilor insurgentilor islamisti.

Pozitia Rusiei in Marea Neagra s-a consolidat. Sau, mai corect spus, Rusia si-a refacut un statut geopolitic si militar solid, dupa degringolada ce a urmat dezmembrarii URSS. Coaste si porturi maritime odinioara sovietive au devenit ale tinerelor state independente Ucraina si Georgia, care au manifestat, o vreme, tendinte centrifuge tot mai pronuntate fata de Moscova. Liderii ucrainean Iuscenko si georgian Saakasvili au incercat sa valorifice aceasta vulnerabilitate evidenta a Moscovei, pentru a apropia statele lor de NATO si UE, dar, prin razboiul din Georgia si prin alegerile din Ucraina, Rusia a curmat energic acest curs, facand cunoscut Occidentului ca exista o “linie rosie” a intereselor ruse in aceasta vecinatate imediata peste care nu se poate trece. Acum, Rusia poate conta in mod cert pe baza sa militara navala de la Sevastopol pentru aproape jumatate de secol, poate conta si pe porturi din regiunile care s-au desprins de sub autoritatea Georgiei, poate conta si pe baza militara Gyumri din Armenia, adica din centrul Caucazului, printr-un acord cu o valabilitate tot cam de o jumatate de secol.

Portul Novorosiisk se va extinde, iar Flota rusa a Marii Negre se va moderniza pana in 2020 si va dobandi o noua strategie, care va implica si prezenta ei permanenta in estul Mediteranei, in portul sirian Tartus. In Abhazia vor fi desfasurate rachete S-300, iar cu Azerbaidjanul se poarta discutii de acelasi tip.

Politiologul armean Gaidz Minasian, care sintetizeaza aceste evolutii, afirma ca “toata lumea, incepand cu tarile din Caucazul de Sud – Georgia, Armenia, Azerbaidjan – trebuie sa inteleaga ca aceasta regiune este sub aceasta influenta (a Rusiei – n.n.). Alte forte, mai ales Turcia si Statele Unite, trebuie sa inteleaga ca nu pot avea ambitii in aceasta regiune care depinde de interesele directe ale Rusiei”. Si analistul Vladimir Socor de la Jameston Institute conchide ca “Statele Unite si NATO par sa absoarba aceste reculuri strategice in tacere”.

Presedintele Medvedev a tinut, de altfel, sa declare clar, in capitala Armeniei: “Misiunea Rusiei, ca tara cea mai mare si mai puternica din regiune, este de a asigura aici pacea si ordinea”.

In zona extinsa a celor doua mari, Rusia si-a dezamplificat cooperarea in diverse domenii cu Turtcia (economica, energetic, nucleara, turistica etc.). In acelasi timp, in ciuda situatiei crispate in relatiile Iranului cu Occidentul, Rusia a reusit sa armonizeze exigentele internationale fata de aceasta tara cu relatii de colaborare semnificativa cu Teheranul, iar intrarea in functiune a centralei nucleare de la Bushehr, construita in comun, este exemplul cel mai elocvent.

In dinamica zona ponto-caucaziano-caspica, Rusia se afla asadar in plina ofensiva poltica, diplomatica si militara. Proiectele energetice, de tipul South Stream, nu pot tine pasul cu acest iures. Pe frontul energetic, competitia Rusia-Occident este, si ea , in plina desfasurare.