Rusia: functionarii vor avea lista cu propozitii ce nu trebuie folosite pentru a nu incuraja spaga

, , , ,
 

russian-corruptionMinisterul Muncii de la Moscova a publicat joi o lista de propozitii ce nu trebuie folosite de catre oficialii guvernamentali, deoarece pot fi percepute ca incurajeaza spaga, transmite RIA Novosti. Potrivit recomandarilor, functionarii publici nu vor avea voie sa spuna, printre altele, “Deci, ce ne facem?” sau “Trebuie sa discutam variantele pe care le avem”. “Simplele multumiri nu ne ajuta sa punem mancarea pe masa” si “Problema este un obstacol, dar o putem rezolva” sunt alte doua fraze ce vor fi interzise. RIA Novosti precizeaza ca aceste expresii au fost folosite multa vreme de catre rusi pentru a indica faptul ca problemele aparute pot fi rezolvate printr-o intelegere. Ministerul a precizat ca functionarii sunt sfatuiti nu doar sa-si aleaga cuvintele cu mare atentie, ci si sa-si selecteze cu grija subiectele de conversatie cu cetatenii. Astfel, sunt interzise discutiile despre salariile scazute ale bugetarilor, dorinta lor de a-si achizitiona lucruri scumpe, problemele pe care le au rudele lor sau nevoia de a-si trimite copiii la scoli bune. “Este o mare intrebare daca diavolul coruptiei din Rusia va disparea, atunci cand nu este mentionat. Functionarii publici s-au asigurat pana in prezent ca tara se afla pe locul 133 din 176 in Indicele de Perceptie a Coruptiei (cu cat tara e mai putin corupta, cu atat ea mai aproape de partea de sus a listei). Iar acest lucru duce la convingerea ca birocratii rusi s-ar putea dovedi suficient de inventivi pentru a se conforma recomandarilor si, in acelasi timp, sa continua sa stoarca bani de la oameni care au nevoie de ajutorul lor”, scrie Ria Novosti.

Lupta cu morile de vant

Agentia precizeaza ca actualul presedinte, Vladimir Putin – la fel ca si predecesorul sau Dmitri Medvedev -, a facut din combaterea coruptiei unul dintre obiectivele sale prioritare. Marti, la o intalnire cu Procurorul General, Putin a afirmat ca “increderea cetatenilor in guvern depinde in mare masura de cat de bine reusim sa combatem coruptie. Si acest lucru, la randul lui, se reflecta in stabilitatea statului si in eficacitatea sa”. Putin a propus recent o lege care le interzice oficialilor sa aiba conturi bancare sau actiuni in strainatate. O alta initiativa legislativa vizeaza interzicerea detinerii, de catre functionarii publici, a unor proprietati imobiliare peste hotare. In plus, functionarii guvernamentali de rang inalt si parlamentarii au fost obligati deja sa-si declare veniturile atat ale lor, cat si ale sotiilor si copiilor. Campania anticoruptie a facut deja cateva victime importante in Rusia. In noiembrie 2012, in urma unui scandal in care a fost implicata firma Oboronservis, Putin l-a demis pe ministrul apararii, Anatoli Serdiukov. De asemenea, in ultimele luni, Rusia a fost martora unui numar important de scandaluri de coruptie la nivel inalt, in urma carora miliarde de ruble au disparut din bugetul de stat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *