Rusia exporta armament de 9 miliarde de dolari

de | aug. 19, 2011 | Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Agenţia rusă pentru Exportul de Armament (Rosoboronexport) va vinde în 2011 clienţilor din străinătate armament în valoare de cel puţin nouă miliarde de dolari, peste cifra de 8,5 miliarde de dolari înregistrată anul trecut, a declarat directorul general al Rosoboronexport, Anatoly Isaikin, citat de presa rusa.

1.rachete rusestiAgenţia rusă pentru Exportul de Armament (Rosoboronexport) va vinde în 2011 clienţilor din străinătate armament în valoare de cel puţin nouă miliarde de dolari, peste cifra de 8,5 miliarde de dolari înregistrată anul trecut, a declarat directorul general al Rosoboronexport, Anatoly Isaikin, citat de presa rusa. „Sînt sigur că vom reuşi să depăşim cifra înregistrată anul trecut. În 2011 vor fi exportate produse militare în valoare de cel puţin nouă miliarde de dolari”, a declarat Anatoly Isaikin. Potrivit acestuia, în primul semestru Rusia a exportat armament în valoare de 5,9 miliarde de dolari şi, deşi situaţia din unele regiuni ale lumii s-a deteriorat recent, în special în Africa de Nord, Rosoboronexport a reuşit să-şi păstreze poziţiile pe pieţele de export. De asemenea, Anatoly Isaikin a declarat că Rosoboronexport a pierdut în total patru miliarde de dolari ca urmare a anulării contractelor încheiate cu Libia. Anatoly Isaikin a subliniat că în conformitate cu rezoluţiile internaţionale, Rusia nu mai furnizează în prezent armament Libiei. În schimb, directorul Rosoboronexport a declarat că Rusia continuă să livreze arme Siriei, în pofida presiunilor internaţionale în vederea încetării livrărilor de armament către Damasc. „Atît timp cît nu există sancţiuni, instrucţiuni sau ordine în acest sens din partea guvernului, sîntem obligaţi să ne îndeplinim angajamentele contractuale şi exact aceasta facem în acest moment”, a declarat Anatoly Isaikin. Rusia este al treilea exportator mondial de armament, după SUA şi Marea Britanie, după ce, în anul 2006, a devansat Franţa.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *