Rusia cumpara recunoasterea indepedentei Abhaziei si Osetiei de Sud

de | dec. 15, 2009 | Caucaz, Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Kremlinul este gata sa ofere un ajutor umanitar in valoare de 50 de milioane dolari USD Republicii Nauru, stat insular situat in Oceanul Pacific, pentru recunoasterea imediata a independentei Abhaziei si Osetiei de Sud, relateaza mass-media rusa.

Extrema stanga latino-americana pregateste recunoasterea independentei Abhaziei

Extrema stanga latino-americana pregateste recunoasterea independentei Abhaziei

Kremlinul este gata sa ofere un ajutor umanitar in valoare de 50 de milioane dolari USD Republicii Nauru, stat insular situat in Oceanul Pacific, pentru recunoasterea imediata a independentei Abhaziei si Osetiei de Sud, relateaza mass-media rusa, citata de presa de la Bucuresti. Astfel, mica republica insulara a recunoscut azi, 15 decembrie 2009, prin vocea ministrului afacerilor externe, comertului si finantelor, Kieren Aedogan Ankwong Keke, independeta Republicii Abhazia, au declarat in exclusivitate pentru agentia de presa KARADENIZ-PRESS, surse diplomatice abhaze. Anterior, la intalnirea cu omologul sau din Osetia de Sud, Murat Djioev, si cu presedintele parlamentului sud-osetin Stanislav Kociev, ministrul afacerilor externe, comertului si finantelor din micul stat Nauru, Kieren Keke, a declarat, in capitala regiunii sud-osetine, ca Nauru este pregatita sa recunoasca independenta Osetiei de Sud si Abhaziei.
Conform surselor diplomatice rusesti, Keke a venit in Osetia de Sud de la Moscova, unde in cadrul negocierilor sale cu seful diplomatiei ruse Serghei Lavrov a fost abordata posibilitatea ca Rusia sa acorde un ajutor umanitar Nauru in valoare de 50 de milioane de dolari. Oficial, desfasurarea convorbirilor care au avut loc la 10 decembrie 2009 la Moscova a fost confirmata de catre seful-adjunct al Departamentului de informare si presa din cadrul Ministerului rus de Externe, Igor Liakin-Frolov. „Recunoasterea independentei Osetiei de Sud este singurul lucru pe care Nauru, cea mai saraca tara din lume, poate sa-l faca pentru tanara republica din Caucazul de Sud in depasirea dificultatilor” a afirmat Keke, adaugand ca autoritatile din Nauru vor face apel si la tarile vecine din Oceanul Pacific sa recunoasca cele doua republici caucaziene.

Comert diplomatic

Republica Nauru s-a mai ocupat si in trecut de „comertul recunoasterii”, subliniaza mass-media locala. In iulie 2002, pentru refuzul de a recunoaste Taiwanul, Beijingul a promis Nauru un ajutor financiar de circa 130 milioane de dolari. In mai 2005, Nauru si-a revizuit pozitia, dupa ce a primit o oferta mult mai „generoasa” din partea Taipeiului.
Totodata, surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Pristina, au declarat, in exclusivitate pentru agentia KARADENIZ-PRESS, ca Republica Nauru a recunoscut oficial declaratia unilaterala de independenta a Republicii Kosovo in data de 23 aprilie 2008, pe actele oficiale transmise autoritatilor de la Pristina aflandu-se semnatura lui Kieren Keke, in calitate de ministru de Externe al micului stat. Conform surselor citate, republica insulara a primit un sprijin financiar nerambursabil consistent din partea autoritatilor americane, existand promisiuni in acest sens si din partea statelor UE, Australiei si Noii Zeelande.

Stat mafiot

Republica Nauru este un microstat in teritoriul micronezian al Pacificului de Sud, avand, la jumatatea anului 2009, conform statisticilor oficiale ale autoritatilor locale, un numar de aproximativ 9500 de rezidenti, populatia scazand drastic dupa repatrierea in alte state din Pacific a aproximativ 3000 de imigranti, care munceau in exploatarile de fosfat. Totodata, aproximativ 10 mii de cetateni ai Nauru locuiesc in Australia, Noua Zeelanda, SUA si alte state, migratia fiind provocata de starea economica locala. Republica Nauru si-a proclamat independenta in 1968, iar din 1999 este membru al ONU, fiind considerat cel mai mic stat insular din lume si unica tara fara capitala oficiala.
Confruntat cu o criza economica fara precedent, datorata coruptiei extinse din aparatul guvernamental, Nauru a devenit un „paradis fiscal” pentru mafia din Federatia Rusa, Japonia si Hong-Kong, SUA si alte state occidentale exercitand presiuni pentru alinierea sistemului bancar local la standardele internationale. Autoritatile din Nauru au mai fost implicate in mai multe scandaluri privind vanzarea de pasapoarte diplomatice pentru elemente criminale din statele Comunitatii Statelor Independente si Australia, ambasadele republicii din SUA, China, Australia si Noua Zeelanda fiind inchise de mai multe ori in urma investigatiilor serviciilor de securitate din respectivele tari.
La randul sau, ministrul de Externe, Kieren Aedogan Ankwong Keke, unul din singurii medici din insula, a fost implicat in mai multe scandaluri privind deturnarea de fonduri ale companiei aeriene de stat Air Nauru, care a dat faliment. Totodata, Kieren Keke a fost acuzat de mass-media din Taiwan de implicare in afaceri ilegale privind concesionarea drepturilor de pescuit din apele zonei economice exclusive a Republicii Nauru catre mai multe companii taiwaneze, prin incalcarea legislatiei din Taiwan si Nauru. Totodata, mass-media de la Taipei il acuza periodic pe Kieren Keke de santaj, in calitatea sa de ministru de externe, la adresa autoritatilor taiwaneze in ceea ce priveste retragerea recunoasterii Taiwanului in favoarea Chinei comuniste.

Filiera sud-americana

Reamintim ca independenta celor doua regiuni separatiste georgiene a fost recunoscuta pana in prezent doar de Rusia, Nicaragua si Venezuela, in ciuda eforturilor concentrate ale Kremlinului. O incercare recenta de a aplica aceeasi formula, recunoastere in schimbul unor credite importante si a unui sprijin financiar nerambursabil, in cazul Ecuadorului, s-a soldat cu un esec. Presedintele ecuadorian Rafael Correa, care a vizitat Rusia la 29 octombrie, nu a recunoscut Abhazia si Osetia de Sud si a plecat acasa fara niciun ajutor financiar, noteaza mass-media rusa. Rusia isi exprimase disponibilitatea de a aloca Quito circa 200 milioane de dolari, subliniaza cotidianul rus Kommersant. Surse diplomatice de Quito, citate de mass-media locala au declarat ulterior ca Ministerul ecuadorian de Externe examineaza posibilitatea recunoasterii independentei celor doua state, fara insa a furniza alte date.
La randul sau, diplomatia abhaza a esuat in incercarea de a convinge si alte state latino-americane sa ii recunoasca independenta. Conform unor surse diplomatice abhaze, citate in exclusivitate de KARADENIZ-PRESS, in timpul unei recente vizite a unei delegatii abhaze in Venezuela, interlocutorii din Panama, Costa Rica, Honduras, Argentina, Chile si Peru au refuzat sa stabileasca un calendar clar al recunoasterii diplomatice a Abhaziei, in pofida presiunilor Federatiei Ruse si a Venezuelei. Sursele citate au precizat ca Ministerul Afacerilor Externe de la Suhumi pregateste pentru 2010 un turneu diplomatic in statele latino-americane al presedintelui abhaz Serghei Bagapsh, reales saptamana trecuta pentru un nou mandat.
Concomitent cu eforturile diplomatice abhaze, in Peru, controversatul om politic Ollanta Humala, lider al formatiunii politice de opozitie Partido Nacionalista Peruano (Partidul Nationalist Peruan), a depus in parlamentul peruan o initiativa privind recunoasterea independentei Osetiei de Sud si a Abhaziei, care insa nu a primit sprijin din partea altor formatiuni politice parlamentare. Ollanta Humala este fostul sef al armatei peruane, fiind implicat intr-o lovitura de stat esuata in anul 2000. Formatiunea condusa de el se bucura de sprijinul politic si financiar al presedintelui venezuelean, Hugo Chavez, fiind acuzat totodata de legaturi cu gherilele de extrema stanga din Columbia, precum si cu diferite grupari implicate in traficul de droguri.
Anterior, doar Venezuela a recunoscut independenta Abhaziei si Osetiei de Sud, cele doua state avand deja reprezentante diplomatice permanente in capitala statului latino-american. „Venezuela se alatura de astazi recunoasterii Osetiei si Abhaziei”, a declarat presedintele venezuelean Hugo Chavez, la intalnirea cu omologul sau rus Dmitri Medvedev. „Multumesc, Hugo, ai facut o serie de declaratii serioase si importante”, i-a raspuns Medvedev. Surse oficiale de la Moscova, citate de mass-media locala au precizat ca Rusia este dispusa sa sustina Venezuela prin livrarea de armament in credit.

Acuzatii georgiene

Autoritatile de la Tbilisi au acuzat, in numeroase ocazii, Federatia Rusa ca a cumparat recunoasterea independentei regiunilor separatiste georgiene Abhazia si Osetia de Sud de catre Venezuela. „Recunoasterea cumparata de Rusia nu are nici o legatura cu alegerea poporului Venezuelei”, se arata in comunicatul serviciului de presa al Ministerului georgian de Externe, citat de agentia de presa KARADENIZ-PRESS. MAE georgian considera acest gest „extrem de neprietenos”. „Incalcarea atat de grava a normelor si principiilor de drept international va avea consecinte negative in Venezuela”, se arata in comunicatul citat. „Suntem convinsi de faptul ca aceasta decizie a ‘dictatorului’ va fi anulata imediat dupa ce poporul Venezuelei va alege noua conducere a tarii, prin desfasurarea unor alegeri corecte si democratice”, se mai arata in comunicat.
De asemenea, Ministerul georgian de Externe si-a exprimat regretul ca „taxele percepute de la populatia Rusiei, care se afla in pragul saraciei, sunt cheltuite de conducerea tarii pentru satisfacerea unor capricii efemere de politica externa” si afirma ca recunoasterea independentei celor de regiuni de catre „dictatorul” Venezuelei a fost obtinuta in schimbul a cateva milioane de dolari si armament. „In ceea ce priveste statutul mondial al tandemului Putin-Medvedev, care se afla la conducerea Rusiei, recunoasterea regiunilor separatiste arata clar reputatia partenerilor lor apropiati – Hugo Chavez si Daniel Ortega. Intr-o asemenea companie, politica externa a Rusiei este condamnata din nou la confruntare si izolare”, avertizeaza diplomatia georgiana.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *