Rusia blocheaza dosarul transnistrean si pregateste sanctiunile economice pentru Chisinau

de | iun. 26, 2014 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Inainte semnarii Acordului de Asociere la UE a Republicii Moldova, Rusia face presiuni imense pe toate nivelurile la adresa Chisinaului. Primul vizat este dosarul transnistrean, acolo unde Moscova a cerut joi amanarea urmatoarei runde de negocieri in formatul 5+2, care a fost propusa de emisarul special OSCE Radojko Bogojevici pentru perioada 17-18 iulie, pana la […]

transnistria aa2

Inainte semnarii Acordului de Asociere la UE a Republicii Moldova, Rusia face presiuni imense pe toate nivelurile la adresa Chisinaului. Primul vizat este dosarul transnistrean, acolo unde Moscova a cerut joi amanarea urmatoarei runde de negocieri in formatul 5+2, care a fost propusa de emisarul special OSCE Radojko Bogojevici pentru perioada 17-18 iulie, pana la toamna, in septembrie, a anuntat un oficial rus de rang inalt, relateaza agentia Itar-Tass in pagina electronica. Este necesara pregatirea unei agende in vederea acestor „consultari” si sa se dea partilor timp sa lucreze la ea, a declarat miercuri ambasadorul Serghei Gubarev, citat de sursa mentionata. „Am trimis o scrisoare si am propus amanarea consultarilor pana in septembrie”, a precizat el, precizand ca Tiraspolul impartaseste punctul de vedere rus.

Anterior, emisarul special OSCE Radojko Bogojevici a propus organizarea urmatoarei runde a negocierilor intre Republica Moldova si Transnistria – cu OSCE, Rusia si Ucraina ca mediatori, UE si Statele Unite ca observatori – pentru perioada 17-18 iulie. Rusia „nu vede niciun motiv sa fie organizate negocieri de dragul negocierilor”, a apreciat Gubarev. „Am revenit la etapa initiala, in care partile formuleaza pretentii”, a continuat el. in opinia sa, „sarcina esentiala este ca intalnirile noastre sa fie eficiente. Daca runda din iulie nu conduce la niciun rezultat, acest lucru va discredita negocierile”. Negocierile in formatul 5+2 au fost intrerupte la sfarsitul lui 2006. Chisinaul si Tiraspolul au reluat dialogul cu asistenta Rusiei doi ani mai tarziu, la nivel de reprezentanti politici. in martie 2009, negocierile au fost reluate in urma unei intalniri trilaterale intre presedintii Rusiei si R. Moldova cu liderul regiunii separatiste moldovene Transnistria. in cadrul unor intalniri la Moscova, Vilnius anul trecut si la Dublin anul acesta, partile au fost de acord sa reia negocierile. Pe agenda acestor negocieri se afla trei seturi de probleme, si anume socio-economice, umanitare si privind drepturile omului, probleme de securitate si ajungerea la un acord cuprinzator – inclusiv la nivel institutional si politic.

Noile declaratii ale oficialilor de la Moscova intervin in contextul in care Republica Moldova, Ucraina si Georgia, trei foste republici sovietice, urmeaza sa semneze vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeana, un lucru care irita Moscova din cauza ca cei trei fosti sateliti sovietici urmeaza sa iasa din sfera sa de influenta. De asemenea, Moscova a amenintat miercuri ca va adopta „masuri de protectie” in cazul in care acordurile de asociere semnate de catre cele trei tari din Europa de Est vor „dauna” economiei ruse.

Avertisment economic

Cu toate acestea, pachetul de sanctiuni pregatit de la Moscova se va extinde cel mai probabil si in zona economica. Rusia a avertizat miercuri ca va introduce „masuri de protectie” daca se va dovedi ca Acordurile de Asociere ce urmeaza sa fie semnate vineri intre Uniunea Europeana si Republica Moldova, Ucraina si Georgia ii vor afecta economia, a declarat seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, citat de Itar-Tass. „Important este sa intelegem un lucru, de indata ce acordurile semnate de partenerii nostri din zona de liber schimb CSI cu Uniunea Europeana vor intra in vigoare, si ne vom da seama ca ele afecteaza negativ asupra functionarii zonei de liber schimb CSI, in acest caz la sigur vom lua masuri de protectie, in conformitate cu normele OMC”, a spus Lavrov. Potrivit Ministrului rus de Externe, Rusia este gata sa participe la consultari „in orice format”.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *