Romania va demara negocieri cu Rusia in vederea transportului de gaze

de | sept. 19, 2012 | Federatia Rusa, Razboi energetic, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Executivul roman a decis inceperea renegocierilor cu Rusia privind conventiile de transport al gazelor naturale pe teritoriul Romaniei, dupa ce Comisia Europeana a constatat ca, in baza acestor conventii, accesul tertilor la conducta de gaze Isaccea-Negru Voda este blocat si a sesizat Curtea de Justitie. Initierea renegocierilor a fost aprobata in sedinta de miercuri a […]

Executivul roman a decis inceperea renegocierilor cu Rusia privind conventiile de transport al gazelor naturale pe teritoriul Romaniei, dupa ce Comisia Europeana a constatat ca, in baza acestor conventii, accesul tertilor la conducta de gaze Isaccea-Negru Voda este blocat si a sesizat Curtea de Justitie. Initierea renegocierilor a fost aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului, prin memorandum. „In aceasta cauza, se discuta nerespectarea de catre Romania a obligatiilor de punere la dispozitie a capacitatii maxime disponibile pe conductele de gaze care fac obiectul unor conventii incheiate de Romania cu Federatia Rusa in anii 1886 si, respectiv, 1996. Aceste conventii expira in 2012, respectiv 2023, iar autoritatile romane au informat Comisia ca respectarea obligatiilor presupune renegocierea celor doua conventii. Prin urmare, memorandumul aprobat stabileste initierea negocierilor cu Federatia Rusa asupra celor doua conventii”, informeaza Executivul. In 2011, Comisia Europeana (CE) a sesizat Curtea Europeana de Justitie pentru incalcarea de catre Romania a prevederilor unui regulament CE privind conditiile de acces la retelele pentru transportul gazelor naturale. Executivul comunitar a constatat ca, urmare a unor conventii semnate anterior intre Romania si Rusia, accesul tertilor la conducta de gaze Isaccea-Negru Voda care tranziteaza Romania este blocat, cu exceptia Gazprom. in luna mai a acestui an, Romania a primit cererea de chemare in judecata din partea Comisiei Europene. Prin memorandumul de intelegere convenit de Executiv cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, Guvernul s-a angajat ca va incepe, cat mai curand posibil, negocieri cu Rusia pentru revizuirea acordurilor interguvernamentale istorice privind tranzitul gazelor naturale prin conducte aflate pe teritoriul Romaniei.

Negocieri de prelungire

Sistemul national de transport al gazelor este administrat de compania de stat Transgaz Medias (TGN), controlata in proportie de 73,5% de Ministerul Economiei. Transgaz gestioneaza, totodata, si conductele prin care se tranziteaza gazul rusesc catre tarile din Balcani. Oficialii Gazprom si cei ai Ministerului Economiei au discutat, anul trecut, posibilitatea renegocierii, in vederea prelungirii, a contractelor de tranzit prin Romania a gazelor naturale catre tarile din Balcani, care expira in 2011, precum si posibilitatea extinderii colaborarii cu Gazprom in zona productiei de energie electrica. Ministerul Economiei a anuntat, in februarie 2010, ca grupul rus Gazprom este interesat sa furnizeze gaze in Romania prin Romgaz Medias, fara intermediari, dupa ce acordurile cu acestia vor expira. in prezent, Romania importa de la Gazprom prin intermediul companiilor la WIEE si Imex Oil, cu care are acorduri pana in 2012. WIEE este detinuta de WIEE Zug Elvetia, societate mixta infiintata in 1993 de Wintershall (din grupul german BASF) si grupul rus Gazprom, cu copul de a furniza gaze naturale rusesti tarilor sud-est europene. Potrivit datelor companiei, WIEE a furnizat peste 48 de miliarde de metri cubi de gaze naturale in Romania. Imex Oil este detinuta de firma Conef, care este controlata de Vimerco, actionarul majoritar al producatorului de aluminiu Alro Slatina. Federetia Rusa tranziteaza gaze naturale pe teritoriul Romaniei de 37 de ani. Gazele rusesti intra in Romania pe la Isaccea (judetul Tulcea) si ies din tara prin localitatea Negru Voda (Constanta) spre Bulgaria si alte tari de pe culoarul balcanic.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *