Romania. SRI si SIE, cu ochii pe Bakri

de | oct. 8, 2012 | România, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Serviciile de informaţii din ţară urmăresc cu atenţie activitatea din mediile care ar putea reprezenta un pericol, după ce un lider islamist, Omar Bakri, a avertizat că România poate deveni ţinta unor atacuri teroriste.

Serviciile de informaţii din ţară urmăresc cu atenţie activitatea din mediile care ar putea reprezenta un pericol, după ce un lider islamist, Omar Bakri, a avertizat că România poate deveni ţinta unor atacuri teroriste.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat că şeicul Omar Bakri, unul dintre cei mai radicali lideri islamişti, a fost în analiza SRI în trecut, menţionând că acesta a vrut să vină în România. „Suntem pe harta unor organizaţii importante din domeniul terorismului ca o posibilă ţintă datorită unor dezvoltări legate de prezenţa noastră în Afganistan, a trupelor româneşti în Afganistan, de evoluţiile legate de scutul antirachetă. Şi suntem foarte atenţi. Chiar Omar Bakri a fost în analiza Serviciului în trecut, a încercat să vină în România. Are conexiuni cu România. Deci nu este doar un mesaj sau discurs pur retoric, este unul la care ne uităm cu atenţie, dar este doar suprafaţa lucrurilor, pentru că, repet, suntem şi noi la fel ca alte state europene – şi vedeţi ce s-a întâmplat în ultimii ani, atentate în Bulgaria, în Franţa, în Norvegia, cu tipologii de acţiune diferite, cu motivaţii diferite – deci nici noi nu suntem scutiţi de acest lucru, încercăm să identificăm ce vulnerabilităţi avem”, a afirmat Maior, duminică seară, la o emisiune televizată.
El a punctat că respectivele subiecte au fost discutate „profund” şi în ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Întrebat dacă s-a discutat şi în prezenţa premierului Victor Ponta sau după ce acesta părăsise şedinţa CSAT, Maior a răspuns: „Da, şi în prezenţa domnului Ponta şi le cunoaşte foarte bine şi chiar Guvernul s-a angajat să ne ajute cu anumite elemente pentru a trata aceste vulnerabilităţi”.

SIE: România trebuie să fie pregătită

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, declară că România trebuie să fie pregătită să prevină atentate şi să acţioneze pentru eradicarea terorismului. “Sigur, Bakri este mai degrabă un ideolog decât un om de acţiune. Evident că asemenea lucruri ne îngrijorează, pe bună dreptate şi din punctul meu de vedere constituie şi un semnal, că nici România nu e la adăpost – aşa cum au dovedit evenimentele de la Burgas – de posibilitatea unor atentate”, a declarat Teodor Meleşcanu.
Şeful Serviciului de Informaţii Externe, prezent la Cluj Napoca, a enumerat câteva dintre motivele pentru care românii nu trebuie să considere că atentate teroriste nu se vor întâmpla niciodată în ţară. Printre aceste motive se numără apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană, existenţa unor baze americane pe teritoriul României şi numărul mare de turişti israelieni. Teodor Meleşcanu a mai spus că obiectivul serviciilor secrete este prevenirea unor astfel de fapte, precum şi eliminarea cauzelor lor.
Recent, şeicul Omar Bakri, unul dintre cei mai radicali lideri islamişti, susţinea, într-un interviu publicat de cotidianul sofiot 24 Ceasa, că România, Bulgaria, dar şi alte ţări din estul Europei sunt pământuri islamice şi ţinte legitime pentru terorişti.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *