Acum câteva zile marcăm două decenii de la un moment crucial pentru istoria contemporană a României: semnarea, la 25 aprilie 2005, a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană. La Luxemburg, acum 20 de ani, țara noastră făcea un pas decisiv spre îndeplinirea unui ideal național profund, reconectarea la valorile și principiile europene, după zeci de ani de izolare comunistă.

Apartenența României la Uniunea Europeană, alături de integrarea în NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite, continuă să reprezinte pilonii fundamentali ai politicii externe și securității naționale. Aceste alianțe strategice au transformat profund societatea românească, contribuind esențial la democratizarea, prosperitatea și stabilitatea ei.

Peste 100 de miliarde de euro atrase din bugetul comunitar sub formă de fonduri nerambursabile este bilanțul care obligă România să-și scrie a doua poveste de succes europeană, în pofida campaniei electorale acerbe din România. Cifra – confirmată și de încasările de miliarde de euro din primele luni ale 2025 – nu este doar o bornă contabilă, ci un indicator al transformării structurale care a mutat țara din periferia economică a Europei într-o zonă de convergență rapidă.

Din 2007 încoace, produsul intern brut al României s-a multiplicat de peste 3,6 ori, iar PIB-ul pe cap de locuitor a depășit Polonia, Ungaria, Croația și Grecia, relatează mass-media de profil. Netul relației financiare cu Bruxelles-ul arată limpede cine câștigă: 67,8 miliarde de euro rămase în economie după scăderea contribuțiilor la bugetul UE. În spatele acestor cifre se află mii de proiecte care au adus în țară capital, know-how și standarde noi de guvernanță.

Aproape 900 km de autostrăzi și drumuri expres au fost construiți în ultimii 20 de ani – un ritm desigur încă insuficient, dar incomparabil cu perioada pre-aderare. Trei milioane de români s-au conectat la rețeaua de canalizare, iar peste 100.000 de întreprinderi au primit granturi care le-au ținut pe linia de plutire sau le-au împins spre piețe externe. Școlile și spitalele renovate sau dotate au scos din inerție comunități întregi, iar noile standarde de execuție impuse de finanțatorul european au devenit, încet-încet, norma locală.

Cu o pondere a investițiilor publice de peste 7,5 % din PIB – cea mai ridicată din UE – România a atins în 2024 un vârf istoric: peste 120 miliarde de lei cheltuiți anual pentru proiecte, majoritatea cu finanțare europeană. Efectul de levier este clar: capital autohton mai bine capitalizat, investiții străine directe în creștere și un mediu de afaceri ceva mai competitiv.

Guvernul de la București estimează pentru 2025 încă 13,27 miliarde de euro de la Bruxelles, dintre care 4,16 miliarde sub formă de granturi prin PNRR. Însă Planul de Redresare și Reziliență rămâne sub presiunea întârzierilor și a ambițiilor politice: doar 5,9 miliarde de euro au ajuns efectiv în țară până la începutul acestui an. Dacă România a excelat în absorbția fondurilor clasice – 91,2 % în perioada 2007-2013 și 96,5 % în 2014-2020 – PNRR cere un sprint administrativ fără precedent. Fiecare lună pierdută înseamnă proiecte nefinalizate, reforme amânate și bani care se pot evapora.

Avem nevoie urgentă de o profesionalizare masivă a administrației publice locale și centrale. Milioanele de euro nu se absorb singure; este nevoie de unități de implementare agile și de management de proiect la standarde private. România trebuie să treacă de la logica „banii cheltuiți” la cea a „impactului demonstrat”: cost pe kilometru, cost per elev, cost per pacient.

Trebuie să implementăm un parteneriat public-privat real la nivel național, regional și local. Fondurile europene trebuie să completeze – nu să înlocuiască – capitalul autohton și investițiile străine, multiplicând efectul economic.

Noua finanțare 2021-2027 și PNRR sunt gândite în jurul economiei verzi și a tranziției digitale; cine ratează trenul acum va plăti costuri de reconvergență mult mai mari peste un deceniu.

Pragul de 100 de miliarde de euro este un motiv de mândrie, dar nu un certificat de absolvire. Este mai degrabă finalul primului capitol și începutul unuia mult mai ambițios: dublarea productivității și ancorarea definitivă în lanțurile valorice europene. Dacă România va reuși să transforme disciplina de „a cheltui bani europeni” în reflexul de „a genera valoare europeană”, atunci următoarele 100 de miliarde vor veni mai repede, cu dividende sociale și economice vizibile pentru fiecare cetățean.

Privind în urmă, ceremonia semnării Tratatului de aderare nu a fost doar un simplu act juridic, ci încununarea eforturilor comune ale tuturor cetățenilor români, uniți în dorința legitimă de a face parte dintr-un spațiu european caracterizat de libertate, democrație, prosperitate și securitate. Procesul integrării europene a fost unul profund transformator, impactând pozitiv toate aspectele societății și administrației românești.

Valorile europene, odată aspiraționale, au devenit astăzi realități cotidiene în viața românilor, reflectând angajamentul nostru autentic față de proiectul european. România contribuie activ și direct la consolidarea Uniunii Europene, având oportunitatea de a-și promova interesele și viziunea la nivel european.

În prezent, contextul regional și global rămâne complex, marcat de multiple provocări, de la amenințări geopolitice tradiționale la noi forme hibride de destabilizare. Războiul ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei ne-a reamintit, mai mult ca oricând, importanța solidarității și unității europene. Lecția esențială învățată în ultimele crize succesive este că Uniunea Europeană, acționând solidar și coordonat, este mai puternică și capabilă să gestioneze eficient aceste situații.

Recenta aderare deplină a României la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontiera terestră, de la 1 ianuarie 2025, reprezintă o nouă confirmare a integrării noastre complete în spațiul european de liberă circulație. Acest succes major, câștigat prin eforturi constante, demonstrează încă o dată cât de mult România a evoluat și s-a consolidat în interiorul Uniunii Europene.

Totuși, beneficiile integrării europene sunt supuse în continuare unor amenințări prin campanii de dezinformare și propagandă eurosceptică. Tocmai din acest motiv, consolidarea rezilienței democratice și promovarea informațiilor corecte, transparente și accesibile trebuie să devină o prioritate vitală pentru România și Uniunea Europeană în ansamblul său.

Astfel, la două decenii de la semnarea Tratatului de Aderare, România reafirmă angajamentul său ferm pentru consolidarea unei Uniuni Europene unite, coerente și puternice. Sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova și al Ucrainei rămâne un obiectiv strategic prioritar pentru România, reflectând astfel o viziune de ansamblu a unei Europe mai largi, stabile și prospere.