Romania si Suedia trag pentru realizarea cablului energetic submarin Constanta-Istanbul

, , , , ,
 

Marea Neagra 7542Romania si Suedia au decis sa impulsioneze proiectul constructiei cablului submarin Constanta-Istanbul, in conditiile in care studiul de fezabilitate – realizat de o firma suedeza – a fost finalizat, insa partea turca pare sa aiba dubii in privinta proiectului si intarzie sa-si dea acordul. Acest cablu ar putea avea o lungime de circa 400 km, s-ar intinde intre Constanta si Istanbul, la un cost de 1,5 milioane euro pe kilometru, deci circa 600 milioane euro in total. Producerea acestui tip de cablu este mai delicata, intrucat necesita un material special. Proiectul privind o noua interconexiune prin cablul submarin “HVDC Link” este dezvoltat in comun de Transelectrica si TEIAs, transportatorul turc de energie electrica, si ar permite Romaniei, care are un excedent de productie, sa vanda direct energie electrica pe piata deficitara a Turciei, fara a mai trece prin reteaua Bulgariei, tara care percepe taxe mari de tranzit. Transelectrica si firma Vattenfall Power Consultant AB din Suedia au semnat in iunie 2009 contractul de servicii pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv studiul de mediu si caietele de sarcini, pentru proiectul cablului electric submarin Romania – Turcia (HVDC Link).

Dezvoltarea relatiilor romane-suedeze

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, la Stockholm, cea de-a doua runda de consultari din acest an cu secretarul de stat din Ministerul suedez al Afacerilor Externe, Frank Belfrage. in plan bilateral, demnitarii roman si suedez au discutat modalitatile de intensificare a contactelor politice dintre cele doua tari, de crestere a volumului schimburilor economice si a investitiilor suedeze in Romania. Ambii oficiali au subliniat interesul celor doua parti si necesitatea impulsionarii proiectului constructiei cablului electric submarin Constanta –  Istanbul, informeaza MAE intr-un comunicat. Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului electric submarin Romania – Turcia a costat peste 1,24 milioane de euro, costurile fiind suportate de Transelectrica in proportie de 75%, iar restul de 25% din costuri a fost suportat de Nuclearelectrica. Excedentul de electricitate din Dobrogea ameninta siguranta in exploatare a Sistemului Energetic National (SEN), astfel ca este necesara construirea cat mai rapida a cablului electric submarin dintre Romania si Turcia, care sa preia acest excedent, avertizau, in martie, oficiali ai Transelectrica. Prin cablul submarin ce va uni Romania de Turcia se va putea transporta energie electrica intre Rusia, Ucraina, Moldova, Romania si Turcia. Alte variante includ transportul de electricitate intre Turcia, Romania, Polonia, Serbia si Ungaria, iar studiul de fezabilitate urma sa stabileasca si alte posibilitati de trasport de energie intre statele europene.

Turcia are rezerve

Problema acestui proiect pare a fi la partea turca care nu isi da acordul pentru inceperea lucrarilor la acest cablu submarin. Transportatorul national de electricitate Transelectrica a avizat proiectul cablului electric submarin dintre Romania si Turcia, proiect de circa 600 de milioane de euro, iar o delegatie a companiei s-a aflat la 24 februarie 2011 in Turcia pentru ca si partea turca, TEIAs, sa aprobe aceasta investitie. Proiectul ar putea fi dezvoltat in parteneriat public-privat. Odata demarata constructia cablului, proiectul ar putea fi materializat in doi-trei ani. “Speram ca in acest an sa facem societatea de proiect pentru acest viitor cablu electric. Vrem sa atragem investitori si cautam finantare”, declara fostul director general al Transelectrica Stelian Gal, in februarie 2011.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *