Ministrul român al Afacerilor Externe Luminița Odobescu a participat luni, 23 septembrie 2024, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE. Evenimentul s-a desfășurat la New York, în marja săptămânii la nivel înalt a celei de a 79-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, se menționează în comunicatul MAE român remis redacției Karadeniz Press.
Agresiune rusă
Miniștrii de externe europeni au avut discuții privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și privind cele mai recente evoluții din Orientul Mijlociu.
La reuniune a fost invitat noul ministru de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, care a prezentat situația actuală și a făcut apel la intensificarea eforturilor de sprijinire a Ucrainei, în special în plan militar, pentru a putea contracara agresiunea rusă. De asemenea, a informat asupra reformelor asumate de guvernul ucrainean și a subliniat angajamentul în direcția avansării cât mai rapide a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a evidențiat riscurile de securitate, în condițiile atacurilor repetate asupra populației și a infrastructurii civile ucrainene, ceea ce reprezintă o dovadă a escaladării iresponsabile de către Federația Rusă. A condamnat violările spațiului aerian al României și atacul forțelor armate ruse asupra unei nave comerciale care transporta cereale în Marea Neagră, arătând că aceste evoluții amenință securitatea europeană și constituie încă o încălcare flagrantă a dreptului internațional.
Oficialul român a subliniat că, în aceste condiții, este esențial ca UE să continue să sprijine Ucraina, pe toate palierele, în special cel militar.
Amenințări hibride
De asemenea, ministrul Luminița Odobescu a accentuat importanța conștientizării la nivel global a riscurilor generate de intensificarea amenințărilor hibride ale Rusiei, care afectează atât Ucraina, cât și Republica Moldova, precum și statele din Caucazul de Sud. În această privință, a reiterat necesitatea ca UE să adopte un nou regim de sancțiuni împotriva acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei.
Șeful diplomației române a accentuat faptul că o pace justă și durabilă în Europa se poate baza doar pe Carta ONU și pe dreptul internațional, exprimând susținerea în acest sens pentru Formula de Pace propusă de președintele Zelenski.
În ceea ce privește situația din Orientul Mijlociu, ministrul de externe român a exprimat îngrijorarea față de volatilitatea crescută a situației de securitate din regiune, atât în Gaza, cât și la frontiera dintre Israel și Liban, reiterând apelul la reținere din partea tuturor părților implicate. A subliniat că prioritatea comunității internaționale la acest moment trebuie să o reprezinte prevenirea unui război în regiune.
În context, ministrul Luminița Odobescu a apreciat eforturile de mediere ale SUA, cu sprijinul Egiptului, și ale Qatarului, menite să conducă la atingerea unui acord de încetare a focului în Gaza, eliberarea tuturor ostaticilor și ameliorarea situației umanitare.
Sprijin total pentru Ucraina
Ministrul Afacerilor Externe al României, Luminiţa Odobescu, a reconfirmat, în urma vizitei recente a omologului său ucrainean la Bucureşti, „sprijinul total” al României ”pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”. „O Ucraină independentă, democrată şi europeană este în interesul strategic al României”, a afirmat şefa diplomaţiei române, citată de mass-media regională.
„Am reconfirmat astăzi domnului ministru faptul că România va continua să fie alături de Ucraina, oferind sprijinul deplin, multidimensional şi consistent pentru cauza ucraineană în lupta sa legitimă cu agresorul rus. Suntem în cea de-a 937-a zi a acestui război de agresiune declanşat de Rusia fără niciun motiv, în fiecare zi am văzut cum ordinea internaţională bazată pe reguli este încălcată flagrant. În fiecare zi am văzut cu civili, femei şi copii inocenţi sunt victime ale crimelor de război, dar şi 937 de zile de dovezi de curaj şi patriotism ale forţelor armate şi ale civililor ucraineni, tot atâtea zile de rezistenţă eroică împotriva abuzurilor unui stat agresor, tot atâtea zile de apărare a dreptului Ucrainei de a-şi alege propriul destin în democraţie, libertate şi prosperitate”, a declarat, miercuri, Luminiţa Odobescu, la finalul primei vizite făcute de noul ministru ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, la Bucureşti.
Odobescu a transmis „admiraţia” pentru lupta dusă de Ucraina, luptă care este „inclusiv pentru securitatea şi stabilitatea întregului continent european”.
„Reiterez sprijinul total pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei precum şi pe calea integrării europene şi, mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării”, a subliniat ministrul român de Externe.
Ea a reafirmat solidaritatea cu poporul ucrainean, arătând că „o Ucraină independentă, democrată şi europeană este în interesul strategic al României”.
Discuții de toamnă
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut recent, o discuție telefonică privind situația de securitate regionalǎ, inclusiv încălcarea spațiului aerian al României în urma atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene. A fost abordată și atacarea de către Rusia în Marea Neagră a unei nave comerciale care transporta cereale.
Ministrul Afacerilor Externe a salutat sprijinul și solidaritatea SUA și Aliaților cu România și a subliniat importanța menținerii evoluțiilor din Marea Neagră și din regiune în atenția constantă a NATO. A salutat reiterarea, de către omologul american, a angajamentului SUA de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. A arătat că Aliații trebuie să implementeze toate angajamentele asumate în vederea asigurării securității spațiului euro-atlantic, în general, și în regiunea Mării Negre în special.
Cei doi oficiali au discutat despre evoluțiile recente privind sprijinul pe care îl acordă Ucrainei împotriva agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse. Partea americană a reiterat aprecierea pentru decizia României de a dona un sistem PATRIOT Ucrainei, donație cu importanță deosebită în contextul continuării atacurilor aeriene ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene. Secretarul de stat american a subliniat angajamentul SUA de a continua măsurile în vederea consolidării capacității de apărare a României.
Șefii celor două diplomații și-au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova în eforturile sale de a respinge acțiunile hibride ale Rusiei, care vizează inclusiv influențarea rezultatului proceselor electorale din luna octombrie.
Totodată, cei doi oficiali au trecut în revistă progresele substanțiale ale României în îndeplinirea condițiilor pentru accederea în Programul Visa Waiver.
0 Comentarii