Formațiunile statale românești au fost vreme îndelungată prizonierele jocurilor marilor puteri din bazinul Mării Negre, de la Imperiul Bizantin până la republicile maritime italiene Veneția or Genova, de la Imperiul Otoman la Imperiul Țarist și Rusia Sovietică. Revoluția geopolitică românească din ultimele decenii, pornind de la răsturnarea regimului comunist și până la integrarea în NATO și Uniunea Europeană oferă Bucureștiului posibilitatea să joace un rol mult mai activ în zona pontică.

Interese românești

România are nevoie de o Mare Neagră liberă de hegemonia exercitată sau dorită de două dintre statele riverane, pe fondul acutizării situației de securitate din bazinul pontic generată de invazia militară rusă în Ucraina.
Blocarea de către Flota militară rusă a Mării Negre a porturilor ucrainiene (în 2022) sau a celor georgiene (în 2008), subliniază vulnerabilitatea căilor comerciale navale din zona Mării Negre. Orice conflict cu o componentă navală afectează comerțul maritim românesc datorită creșterii substanțiale a prețului transportului și a asigurărilor obligatorii pentru navele comerciale. Creșterea importanței transportului naval la nivel mondial implică necesitatea elaborării unei strategii mai active a României pentru susținerea intereselor atât în Marea Neagră, cât și pe Dunăre.
Pentru că, interesele energetice și comerciale ale statului român, dar și ale altor state membre UE, sunt afectate de menținerea artificială de către Kremlin a salbei de conflicte din Caucaz, pornind de la Abhazia și Oseția de Sud până la conflictul din Nagorno-Karabah.
Interesele energetice românești, reprezentate atât de exploatările directe din zona economică exclusivă românească, cât și de importurile din zone apropiate Mării Negre, precum Caucaz și Marea Caspică, sunt amenințate de către politica promovată de Federația Rusă.

Fortăreața România

Bucureștiul a fost nevoit să recupereze rapid deficitul în materie de securitate militară, moștenit din perioada post-comunistă. Datorită faptului că este membră a NATO, România are obligații clare de asigurare a securității proprii, dar și de participare activă la securitatea colectivă. Invazia militară rusă din Ucraina a dus la formarea, în mai 2022, a Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO, cu sediul la Cincu. Acesta este unul dintre cele 8 grupuri de luptă multinaționale permanente ale NATO, dispuse pe flancul estic al NATO. Celelalte grupuri similare de luptă sunt dislocate în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Aceste structuri militare formează Prezența Avansată Consolidată NATO pe flancul estic, forță de apărare și de descurajare desfășurată pentru a proteja statele NATO, cele mai apropiate din punct de vedere geografic de Federația Rusă. Toate aceste state sunt foste republici sovietice ori foste state comuniste din estul controlat de URSS. Totodată, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu este o altă dovadă a participării active a României la elaborarea și implementarea politicii comune de securitate a NATO în estul Europei.
Această precauție istorică față de interesele Federației Ruse a făcut ca România să accepte desfășurarea pe teritoriul național și a unor importante efective militare americane, mai ales la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Prezența unor formațiuni militare americane de elită, precum Divizia 101 Aeropurtată în România, alături de contingente din diferite state aliate NATO arată faptul că România este integrată pe deplin în mecanismele NATO de luare și implementare a deciziilor.

Export de securitate

România este într-un proces anevoios și costisitor de dotare cu armament modern a forțelor militare terestre, aeriene și navale, pentru a reconfirma rolul său de exportator de securitate în diferite zone geografice, mai ales în zona Mării Negre. Scutul antirachetă desfășurat la Deveselu este de multă vreme ținta atacurilor publice ale diplomației Federației Ruse, fiind o dovadă clară a ancorării României în spațiul de securitate euro-atlantic.
În ceea ce privește România, a fost demarat un amplu proces de achiziționare a unor sisteme de luptă moderne ori modernizate, inclusiv sisteme de rachete Himars, a căror fiabilitate a fost dovedită pe câmpurile de luptă, inclusiv din Ucraina împotriva forțelor militare ruse. O altă achiziție majoră cu impact strategic este cea a sistemelor Patriot, urmând ca, în 2023, România să dispună de cel puțin 4 astfel de unități. Primul sistem Patriot desfășoară misiuni specifice de apărare aeriană a spaţiului aerian românesc şi NATO, contribuind la redefinirea gândirii strategice a României în bazinul pontic.
Din punct de vedere al flotei militare este evident că Bucureștiul nu are capacitatea financiară de a achiziționa și menține singur o flotă similară celei ruse, ca putere de foc. Pentru a echilibra forțele din ecosistemul de securitate al bazinului pontic, România are nevoie de sprijinul aliaților cu tradiție navală din cadrul NATO pentru formarea unei flote militare comune NATO în Marea Neagră ori pentru desfășurarea permanentă a unor nave din state non-riverane dar membre NATO.

Capcana Montreux

Invazia militară rusă și blocarea de către Flota Militară Rusă a Mării Negre a porturilor ucrainene, în prima fază a ofensivei din 2022, au provocat îngrijorare în capitalele statelor membre NATO din bazinul pontic. Actualul format al Convenției de la Montreux nu permite accesul navelor militare din statele NATO care nu sunt riverane Mării Negre. Acest fapt nu a permis, de pildă, organizarea unor convoaie comerciale sub protecția flotelor militare din state NATO cu tradiție navală, după modelul aplicat anterior în Golful Persic ori strâmtoarea Taiwan, pentru a permite libera circulație.
Pe căi diplomatice, diplomația de la București a încercat să tatoneze posibilitatea internaționalizării regimului Mării Negre, demers care nu este pe placul Turciei ori Federației Ruse, care domină, din punct de vedere militar, bazinul pontic.
Astfel, neglijarea Mării Negre de către principalele state ale NATO din vestul Europei își spune cuvântul, avertismentele repetate ale membrilor de pe flancul estic fiind ascultate prea târziu. Pentru că Moscova a folosit situația geopolitică favorabilă și implementează o strategie a tensiunii și terorii pentru a controla o parte din regiunea Mării Negre. Conflictele înghețate din Transnistria, Abhazia și Oseția de Sud sunt tot atâtea pretexte pentru menținerea controlului total asupra unor regiuni strategice. Este evident că invazia rusă din Ucraina a reliefat, încă odată, necesitatea schimbării cât mai rapide a actualului statut al Mării Negre, prin revizuirea Convenției de la Montreux.
Este clar că regimul actual al Convenției de la Montreaux trebuie modificat, rămânând în urmă inclusiv în ceea ce privește tehnologia militară și navală. Nesuferind nici o modificare în ultimii 90 de ani, Convenția semnată în 1936 nu ia în calcul evoluțiile tehnologice, iar numărul navelor care au voie să treacă scade vertiginos.

B9, diplomație românească în acțiune

Bucureștiul a încercat să preia inițiativa regională privind lansarea unor formate care să răspundă nevoilor de securitate regională, complementare statutului de stat membru NATO ori UE.
Unul dintre aceste formate este aşa numitul Bucureşti 9 (B9) format din ţările care alcătuiesc flancul estic şi care au aderat la NATO după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Format din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, B9 a fost creat, în 2015, ca răspuns la ceea ce aceste naţiuni au considerat a fi atitudinea agresivă a Rusiei după anexarea unilaterală a Peninsulei Crimeea, în 2014, respectiv a războiului din 2008, din Georgia.
Recenta suspendare de către Kremlin a participării sale la tratatul de dezarmare nucleară New START, conferă și o posibilă dimensiune de securitate nucleară formatului B9, fără însă ca vreo țară membră să dispună de astfel de armament. Situația geopolitică poate duce la extinderea formatului, inclusiv prin cooptarea unor state non-NATO, dar oficiali din statele membre nu vor să transforme B9 într-o alternativă la NATO. Liderii formatului B9 și-au arătat disponibilitatea de a sprijinii Republica Moldova, Georgia ori Bosnia şi Herţegovina în fața unor amenințări specifice războiului hibrid dezlănțuit de Federația Rusă în acest imens areal geografic

I3M, răspuns la ofensiva rusă

Inițiativa celor Trei Mări este prezentată de inițiatori drept o platformă care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră. Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Austria și Slovenia doresc să contribuie, în acest format, la dezvoltarea economică a Europei Centrale și de Est prin conectivitatea infrastructurii în trei domenii principale: transporturi energie și digital. Al doilea obiectiv este acela de a spori convergența reală între statele membre UE, contribuind astfel la consolidarea unității și a coeziunii în cadrul UE. În al treilea rând, I3M are rolul de a contribui la întărirea legăturilor transatlantice. Mai ales că invazia rusă a reliefat necesitatea unei infrastructuri capabile să susțină nu numai dezvoltarea economică, dar și mobilizarea rapidă a unor forțe menite să răspundă amenințărilor la adresa securității statelor membre NATO și UE.

România, hub energetic

Mediile economice și politice din România și-au pus mari speranțe în dezvoltarea și exploatarea economică a resurselor energetice din zona economică exclusivă românească din Marea Neagră. Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este considerat propice din punct de vedere al resurselor exploatabile din punct de vedere tehnic în acest moment. Odată cu evoluția tehnologiei și alte regiuni din zona economică exclusivă românească vor fi deschise exploatării, dar pentru atragerea unor investitori este necesară asigurarea securității maritime în întregul areal al Mării Negre. Ca oriunde pe oceanele lumii, și în Marea Neagră tendința de hegemonie a țărilor mari este dificil de stăpânit, fiind necesară implicarea NATO pentru asigurarea securității.
Existența unor zăcăminte importante în zona economică exclusivă turcă din Marea Neagră oferă speranțe autorităților de la București și numai. Momentan, nu au fost discutate în mod serios proiecte de exploatare în comun a acestor resurse, nici măcar între statele aliate NATO.

Poduri energetice spre Caucaz

În decembrie 2022 a fost prezentat un ambițios plan prin care energie electrică din Azerbaidjan va alimenta statele Uniunii Europene printr-un cablu de  aproximativ 2000 de km lungime, din care vreo 1.100 km pe sub Marea Neagră, în valoare de peste 2 miliarde de dolari. Proiectul va fi construit între 2023 și 2029, obiectivul comunitar european fiind diversificarea aprovizionării cu energie electrică a Europei Centrale și de Est. Participarea directă a României arată eforturile Bucureștiului în ceea ce privește scuturarea de jugul energetic rusesc al statelor UE și NATO din estul Europei, dar nu numai.
Pe termen mediu și lung, conexiunea multiplică oportunitățile de dezvoltare pentru Ungaria, România și Bulgaria, dar și pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia.
Un alt proiect susținut de România este dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze. Acesta este unul dintre proiecte energetice complexe, care presupune colaborarea a șapte țări și a 11 companii energetice, dar și un sistem de transport gaze de 3500 de kilometri care deschide o nouă cale de alimentare pentru Europa.

Teme pentru București

Prezența masivă a Federației Ruse în spațiul pontic, dar și în spațiul Mării Caspice și Caucaz, ridică probleme serioase de strategie pentru România, dar și alte state NATO și UE. Pentru a proteja zona de unde vor veni în următoarele decenii resursele energetice pentru spațiul comunitar este nevoie de o strategie comună de eradicare a amenințărilor din partea actorilor statali și nonstatali. Treptat Bucureștiul va trebui să identifice și alte soluții pentru aprovizionarea cu petrol și gaze, inclusiv prin importul unor resurse din alte zone geografice, România putând deveni un hub regional important.