Guvernele român şi bulgar s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună la Bucureşti şi s-a convenit că un asemenea eveniment trebuie organizat în fiecare an. Un al doilea pod peste Dunăre, noi hidrocentrale şi terminarea conductei de gaz Giurgiu-Ruse sunt doar câteva dintre proiectele pe care România şi Bulgaria au de gând să le realizeze împreună. Dunărea va fi în centrul proiectelor pe care cele două ţări le vor pune în practică, inclusiv crearea unui aşa-numit „brand al Dunării” în regiune. Reuniunea a avut ca rezultat evaluarea proiectelor de cooperare bilaterală şi în cadrul Uniunii Europene, precum şi semnarea a mai multor documente referitoare la cooperarea sectorială între cele două ţări şi la interesele şi poziţiile comune în plan european. Cei doi Prim-Miniştri au semnat o Declaraţie comună pentru instituirea unui Consiliu de cooperare la nivel înalt, convenind organizarea anuală de Şedinţe comune de Guvern. De asemenea, primul-ministru Emil Boc şi omologul său bulgar Boyko Borissov au convenit asupra unei declaraţii comune privind aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen, în care exprimă aşteptările lor pentru revenirea asupra acestui dosar la reuniunea Consiliului European din octombrie a.c. în vederea identificării unei soluţii acceptabile pentru toate părţile, care să permită luarea fără întârziere a unei decizii pozitive pentru extinderea Spaţiului Schengen cu Bulgaria şi România.
Pregatiti pentru aderarea la Schengen
”Suntem pregătiţi pentru aderarea la Schengen, iar acest lucru a fost confirmat de Consiliu şi Parlamentul European. Cerem o soluţie corectă, bazată pe propriile noastre merite, pe respectarea regulilor şi nu pe schimbarea acestora în timpul jocului”, a declarat primul-ministru Emil Boc în conferinţa de presă comună cu omologul său bulgar. La rândul său, primul-ministru bulgar Boyko Borissov a dat asigurări că Uniunea Europeană nu trebuie să îşi facă probleme cu privire la modul în care cele două ţări apără graniţele care sunt şi frontiere externe ale Uniunii. În ceea ce priveşte documentele semnate la finalul şedinţei comune de la Bucureşti, premierul Emil Boc a prezentat succint domeniile şi proiectele concrete de colaborare vizate, exemplificand in acest sens: finalizarea podului Calafat – Vidin, construirea de noi poduri peste Dunăre (la Călăraşi – Silistra şi Bechet – Oreahovo), construirea de noi hidrocentrale pe Dunăre, finalizarea interconectorului de gaz Giurgiu-Ruse etc.
Strategia Dunarii
În plan european, România şi Bulgaria au puncte de vedere comune în ceea ce priveşte implementarea Strategiei Dunării, negocierile privind noua perspectiva financiară, cu accent pe menţinerea unor alocări importante pentru Politica Agricolă Comună (PAC) şi politica de coeziune, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Sinergia Mării Neagre. România şi Bulgaria sunt ţări partenere în cadrul proiectului Nabucco şi au o şansă extraordinară de a valorifica Strategia Dunării şi proiectele din cadrul acesteia. Din această perspectivă, primul-ministru Emil Boc a amintit că România şi Bulgaria coordonează împreună un domeniu important din cadrul strategiei – axa prioritară cultură şi turism – şi a subliniat interesul comun pentru crearea unui brand al Dunării şi a unor noi rute culturale şi turistice. Premierul bulgar Boyko Borissov a evidenţiat potenţialul de dezvoltare a cooperării bilaterale şi faptul că schimburile comerciale între Bulgaria şi România au crescut de cinci ori în ultimii doi ani.
0 Comentarii