Romania. Acordul de sprijin al proiectului Nabucco, la mana Parlamentului

de | oct. 3, 2012 | România, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Traian Băsescu a semnat marţi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de sprijin al proiectului Nabucco.

Traian Băsescu a semnat marţi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de sprijin al proiectului Nabucco.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba despre decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de Sprijin al Proiectului între România şi Nabucco Gas Pipeline International GMBH şi Nabucco Gas Pipeline România SRL privind sistemul de conducte Nabucco, semnat la Kayseri, la 8 iunie 2011. Pe 19 septembrie, Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se ratifică Acordul de sprijin al proiectului Nabucco, îndeplinind astfel cerinţele procedurale interne pentru intrarea în vigoare a documentului.
Totodată, prin acest proiect de lege pentru ratificarea Acordului de sprijin al proiectului între România, Compania Internaţională Nabucco şi Compania Naţională Nabucco privind sistemul de conducte din acest proiect, Ministerul Economiei este desemnat drept organism responsabil pentru facilitarea fluxului de informaţii dintre Compania Internaţională Nabucco şi autorităţile române implicate în soluţionarea aspectelor legate de implementarea gazoductului.
Proiectul iniţial Nabucco prevedea construirea unei conducte cu o lungime de 4.000 de kilometri care să permită transportul de gaze naturale din regiunea caspică în Europa şi reducerea dependenţei de importurile ruseşti. Nabucco West este o versiune prescurtată a proiectului iniţial, care prevede construcţia unei conducte care să facă legătura între Austria şi graniţa dintre Turcia şi Bulgaria.
În luna iunie a acestui an, consorţiul care dezvoltă zăcământul – Shah Deniz – a selectat Nabucco West ca singura opţiune pentru posibilul export al gazelor naturale produse la Shah Deniz către Europa Centrală, iar decizia finală cu privire la ruta de export este aşteptată în 2013. Proiectul Nabucco este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania).

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *