Rogozin, omul-orchestra din guvernul rus: Ar putea prelua si portofoliul Apararii

de | mai 14, 2012 | Federatia Rusa, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Dmitri Rogozin ar putea să devină şi noul ministru al Apărării din Federaţia Rusă. Controversatul politician rus l-ar înlocui astfel pe actualul ministru, Anatoli Serdiukov.

Dmitri Rogozin ar putea să devină şi noul ministru al Apărării din Federaţia Rusă. Controversatul politician rus l-ar înlocui astfel pe actualul ministru, Anatoli Serdiukov.
Potrivit ediţiei de limbă rusă a revistei Forbes, preluată de agenţiile de presă ruseşti şi internaţionale, Dmitri Rogozin îşi va păstra şi funcţia de vicepremier şi responasibil de complexul militar industrial al Federaţiei Ruse. În luna decembrie 2011, Dmitri Rogozin a fost rechemat din funcţia de ambasador al Moscovei la NATO, şi promovat în postul de vicepremier.
De asemenea, la sfârşitul lunii martie 2012, preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a desemnat pe vicepremierul Dmitri Rogozin reprezentant special pentru Transnsitria. Kremlinul nu a avut până acum un reprezentant special pentru Transnistria. Dmitri Rogozin s-a remarcat anul trecut printr-o serie de declaraţii antiromâneşti, în contextul acordului româno-american privind scutul antirachetă.
Deşi sursele presei ruse din guvernul de la Moscova confirmă că Serdiukov va părăsi postul de ministru al Apărării, atât Rogozin, cât şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Natalia Timacova, au refuzat să discute acest subiect.
Premierul Dmitri Medvedev va prezenta preşedintelui Vladimir Putin structura şi componenţa executivului. În următoare zile, Medvedev va finaliza consultările cu candidaţii la posturile de miniştri. Iar, după prezentarea candidaturilor preşedintelui, consultările vor fi continuate de Putin. Din această cauză, la summit-ul G-8 din SUA, care va avea loc în perioada 18-19 mai, va participa premierul şi nu preşedintele. Actualul cabinet de miniştri rus a funcţionat fără schimbări toţi 4 ani de activitate. Guvernul este constituit din 26 de funcţionari (2 prim vicepremieri, 5 vicepremieri, 18 miniştri şi premierul).

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *