Peste un milion de cetățeni ai R. Moldova au cetățenie română, o mare dintre aceștia având drept de vot în marja scrutinelor electorale organizate în România. Cetățenii români din R. Moldova pot participa și la alegerile locale din România dacă au domiciliu în localitățile de peste Prut. Pe 24 noiembrie, românii își vor alege președintele, care va sta la cârma țării în următorii cinci ani. Cine sunt cei 14 candidați, de unde puteți vota la alegerile prezidențiale din România, dar și alte curiozități despre sistemul electoral românesc vă povestesc în continuare.
Candidați pe toate gusturile
Turul I al alegerilor prezidențiale din România va avea loc pe 24 noiembrie 2024. Pentru ca un candidat să câștige funcția de președinte al României încă din turul I, trebuie să obțină peste 50 % din voturile alegătorilor. Conform experților, acest scenariu nu este plauzibil, niciun candidat neavând capacitatea să mobilizez numărul de vorturi necesar.
Așadar, turul II al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc pe 8 decembrie. La alegerile prezidențiale, NU există un prag minim de prezență la vot pentru ca acestea să fie declarate valide. Spre deosebire de referendumul național (unde există un prag de prezență de 30 % pentru validare), la alegerile prezidențiale nu se impune o astfel de limită. Practic, rezultatele sunt considerate valide indiferent de prezența la vot, iar alegerea președintelui se face pe baza majorității voturilor valabil exprimate. Mai exact:
# turul I: este declarat câștigător candidatul care obține peste 50 % + 1 din voturile valabil exprimate;
# turul II: dacă niciun candidat nu atinge această majoritate în primul tur, se organizează un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați clasați. În turul al doilea, câștigătorul este candidatul care obține majoritatea voturilor valabil exprimate, fără a fi nevoie de un prag de prezență.
Iată cine sunt cei 14 candidați și ordinea finală în care aceștia apar pe buletinele de vot.
# Elena Lasconi – Unirea Salvați România
# George Simion – Alianța pentru Unirea Românilor
# Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat
# Nicolae Ciucă – Partidul Național Liberal
# Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România
# Mircea Geoană – candidat independent
# Ana Birchall – candidată independentă
# Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională
# Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
# Ludovic Orban – Forța Dreptei
# Călin Georgescu – candidat independent
# Cristian Diaconescu – candidat independent
# Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
# Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
Unde pot vota cetățenii R. Moldova cu cetățenie română?
Pe teritoriul Republicii Moldova vor activa 59 de secții de votare unde cetățenii români cu domiciliu în străinătate își vor putea exercita dreptul de vot. Mai jos puteți vedea lista secțiilor de votare care vor fi deschise pe 24 noiembrie în Moldova, iar aici puteți consulta lista completă a secțiilor de votare din diasporă.
Programul secțiilor de votare din diasporă este următorul:
# vineri (22 noiembrie) începând cu ora 12.00 până la ora 21.00;
# sâmbătă (23 noiembrie) și duminică (24 noiembrie) între orele 7.0 și 21.00, cu posibilitatea de prelungire duminică până la ora 23.59.
Participare crescută
Participarea cetățenilor români din Republica Moldova la alegerile din România a crescut semnificativ în ultimele două decenii. În 2019, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, s-a înregistrat un record de participare, cu peste 47.000 de votanți în Republica Moldova, comparativ cu peste 43.000 în primul tur.
La alegerile europarlamentare din 2024, numărul votanților a depășit 57.000, depășind participarea din turul doi al alegerilor prezidențiale din 2019, când au fost 52.285 de votanți.
Această tendință ascendentă reflectă o implicare tot mai mare a cetățenilor români din Republica Moldova în procesele electorale din România, evidențiind o conștientizare și participare civică sporită în rândul acestora.
Cetățenii români originari din Republica Moldova, stabiliți în alte țări, au demonstrat, de asemenea, o implicare activă în alegerile din România. De exemplu, în 2024, în Italia, unde există o comunitate semnificativă de moldoveni cu cetățenie română, s-a înregistrat o prezență notabilă la urne la alegerile europarlamentare.
Autoritățile române au extins rețeaua de secții de votare în Republica Moldova și în țările cu comunități mari de cetățeni ai R.Moldova, facilitând accesul la procesul electoral.
Organizațiile civice și autoritățile au desfășurat campanii menite să informeze cetățenii despre drepturile lor electorale și procedurile de vot.
Odată cu integrarea europeană și consolidarea relațiilor bilaterale, cetățenii au devenit mai conștienți de impactul votului lor asupra politicilor naționale și regionale.
Această tendință ascendentă în participarea la vot reflectă o maturizare civică și o dorință crescută de implicare în procesele democratice ale României din partea cetățenilor români din Republica Moldova și diaspora.
Sistemul politic din România
România este o republică semi-prezidențială, în care puterea este împărțită între trei ramuri: legislativă, executivă și judecătorească. Constituția din 1991, revizuită în 2003, stabilește bazele acestui sistem democratic.
Executivul este format din Președintele României și Guvernul. Președintele este ales prin vot direct pentru un mandat de 5 ani (maximum două mandate). Are atribuții în domenii precum politica externă, apărarea națională și numirea primului ministru.
Guvernul este condus de un prim-ministru, numit de președinte și aprobat de Parlament. Guvernul exercită puterea executivă și implementează politicile publice.
Legislativul este reprezentat de Parlamentul României, format din două camere: Senatul (Camera superioară) și Camera Deputaților (Camera inferioară). Parlamentul este ales prin vot universal pentru un mandat de 4 ani. Este principala instituție de legiferare și control al Guvernului.
Puterea judecătorească este independentă și include instanțele de judecată, cu Înalta Curte de Casație și Justiție la vârf, și Curtea Constituțională, care garantează respectarea Constituției.
Importanța Parlamentului de la București
Parlamentul este organul legislativ suprem al României și are un rol esențial în funcționarea statului. Printre principalele sale atribuții se numără adoptarea legilor. Toate legile, inclusiv bugetul de stat și alte reglementări importante, trebuie să fie adoptate de Parlament. Acesta poate modifica sau respinge propunerile legislative venite de la Guvern sau parlamentari.
Controlul executivului este exercitat de Legislativul de la București. Parlamentul poate solicita explicații de la Guvern, poate dezbate moțiuni simple și poate iniția o moțiune de cenzură, prin care poate demite Guvernul. Primul-ministru și cabinetul său trebuie să primească un vot de încredere din partea Parlamentului.
Parlamentul aprobă tratatele și acordurile internaționale, consolidând poziția României pe scena globală. Legislativul este responsabil pentru aprobarea deciziilor de importanță națională, inclusiv intervenții militare sau aderarea la organizații internaționale.
Parlamentul asigură respectarea principiilor democratice prin legiferare și controlul Guvernului. Este instituția prin care voința cetățenilor este transpusă în legi.
Prin adoptarea legislației europene și susținerea reformelor, Parlamentul joacă un rol crucial în alinierea României la standardele UE. Legislativul este o componentă fundamentală în sistemul de checks and balances, prevenind abuzurile de putere din partea executivului.
Astfel, Parlamentul României este pilonul central al democrației, având un impact direct asupra vieții politice, economice și sociale a țării.
0 Comentarii