Chișinăul se confruntă cu intensificarea războiului hibrid lansat de către Federația Rusă, pe fondul apropierii alegerilor locale din toamna anului 2023. După victoria deplină a candidatului Partidului Politic Șor în alegerile pentru postul de guvernator al autonomiei găgăuze, autoritățile de la Chișinău încearcă să anihileze demersurile politice ale forțelor pro-ruse.

Război politic

În octombrie 2022, Departamentul Trezoreriei din SUA a impus sancţiuni împotriva oligarhilor moldoveni Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor „pentru acţiuni legate de corupţie sistemică şi interferenţă în alegerile din Republica Moldova, susţinute de Kremlin”.

Într-un răspuns rapid la demersurile autorităților de la Chișinău, liderul Partidului „ŞOR”, Ilan Şor, a anunţat, la începutul săptămânii, crearea unei noi formaţiuni, Blocul politic „Şansă, Obligaţii, Realizări” (Blocul Ş.O.R), „la solicitarea şi rugămintea a mai mult de jumătate din populaţia Moldovei”, după cum afirmă el, după ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova a scos Partidul „ŞOR” în afara legii.

„Curtea Constituţională a emis o hotărâre ilegală şi fără precedent săptămâna trecută privind lichidarea Partidului ‘ŞOR’. Accentuez faptul că Maia Sandu poate distruge o persoană juridică, dar nu şi ideea, emoţiile şi tot ceea ce a fost construit până acum de echipa Partidului ‘ŞOR’, prima formaţiune care a demonstrat că promisiunile se îndeplinesc după alegeri şi căreia nu-i este ruşine să se uite în ochii oamenilor”, a transmis Ilan Şor pe reţele de social media.

„Sute de mii de oameni, care beneficiază de pe urma proiectelor de succes ale Partidul ‘ŞOR’, solicită continuitate”, susţine el în mesajul său, chiar dacă jurnalişti de la Ziarul de Gardă au documentat că Ilan Şor a plătit oameni să participe la manifestaţiile antiguvermentale organizate în ultimul timp de echipa sa la Chişinău.

Declarație de război

„Blocul are două obiective: de a obţine victoria la alegerile locale, prezidenţiale şi parlamentare, dar şi de a face tot posibilul pentru ca Moldova să devină bogată, prosperă şi cu adevărat independentă”, declară Ilan Şor, condamnat în aprilie la 15 de ani închisoare de Curtea de Apel de la Chişinău pentru devalizarea sistemului bancar al Republicii Moldova.

„Eu voi avea rolul de coordonator politic în activitatea blocului, singurul concurent al PAS”, mai susţine el.

Condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare în prima instanţă, în 2017, pentru rolul său în devalizarea sistemului bancar moldovean, el susţine este nevinovat. În pofida sentinţei, Şor fost ales deputat, în 2019, dar a fugit din Republica Moldova, după alungarea de la putere a aliatului său democrat Vlad Plahotniuc în acelaşi an. A fost reales deputat în 2021, după o campanie de la distanţă, exclusiv online. În prezent, acesta s-ar afla în Israel, conform postului de radio Europa Liberă din Chişinău.

La 19 iunie, magistraţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova s-au pronunţat asupra sesizării depuse de guvern privind scoaterea formaţiunii politice a lui Ilan Şor în afara legii. Astfel, ei au constatat că formaţiunea politică a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi au pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat recent decizia Curţii de Apel, precizând că „doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoţii şi fac dreptate.”

Susținere românească

România rămâne principala susținătoare a ambițiilor europene ale autorităților de la Chișinău. Preşedintele român Klaus Iohannis a declarat că situaţia din Republica Moldova este critică şi consideră că este datoria aliaţilor NATO de a găsi căi pentru a ajuta această ţară în a-şi creşte capacitatea de rezilienţă. Şeful statului şi-a exprimat speranţa că în concluziile Summitului NATO de la Vilnius se vor regăsi câteva remarci referitoare la această chestiune.
„Republica Moldova este o preocupare importantă pentru mine şi, aşa cum am aflat astăzi, pentru noi toţi. Situaţia din Moldova este critică. Consider că este datoria şi responsabilitatea noastră să găsim căi de a ajuta Moldova în a-şi creşte capacitatea de rezilienţă. Mă bucur foarte mult de faptul că şi colegii împărtăşesc această evaluare cu mine şi ar fi cu adevărat minunat dacă am putea să avem câteva remarci pe această chestiune în concluziile de la Vilnius”, a spus preşedintele Iohannis, la Haga, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful statului român a mai subliniat şi că aliaţii nu trebuie să uite de partenerii vulnerabili din regiune, mai ales Republica Moldova şi a arătat că trebuie continuată cooperarea strânsă cu Chişinăul.
„Ucraina rămâne în centrul eforturilor noastre. Summitul trebuie să aibă rezultate clare şi substanţiale pentru Kiev, prin avansarea sprijinului nostru politic şi practic, inclusiv pentru progresul concret, măsurabil al Ucrainei în ceea ce priveşte aderarea la NATO. Sprijinul României pentru Ucraina şi pentru aspiraţia sa de a deveni un aliat cu drepturi depline este bine cunoscut. Vom continua să fim un susţinător ferm al Kievului”, a spus şeful statului, la conferinţa după reuniunea în format restrâns dedicată pregătirii Summitului NATO de la Vilnius, care a avut loc la Haga.

De la București la Vilnius

„La Vilnius, trebuie să ducem acest angajament mai departe. Este vorba despre responsabilitate şi încredere în relaţia noastră cu Ucraina, dar este vorba şi despre credibilitate pentru Alianţă. La Vilnius, aşteptăm cu nerăbdare o întâlnire cu preşedintele Zelenski, sperăm, în formatul noului Consiliu NATO-Ucraina”, a mai spus Iohannis. El a afirmat că securitatea Republicii Moldova şi cea a Ucrainei sunt conectate şi că securitatea acestor ţări este legată de securitatea transatlantică.

„Nu trebuie să uităm de partenerii noştri cei mai vulnerabili din regiune, mai ales Republica Moldova. Securitatea sa şi cea a Ucrainei sunt conectate. Iar securitatea lor este legată de securitatea noastră transatlantică. Dacă acestea sunt mai puternice, regiunea noastră este mai puternică, Marea Neagră este mai sigură şi, astfel, întregul teritoriu Aliat este mai sigur. Trebuie să continuăm să ne angajăm într-o cooperare strânsă cu Chişinăul, mai ales ţinând cont de eforturile uriaşe făcute de această ţară pentru a sprijini securitatea şi stabilitatea din regiune, de la începutul războiului”, a spus şeful statului.

El a reconfirmat angajamentul de neclintit al României pentru o Alianţă mai puternică. „În calitate de Aliat dedicat, România va continua să acţioneze ca furnizor de securitate responsabil în regiunea Mării Negre. Aştept cu nerăbdare Summitul de la Vilnius şi toate rezultatele sale concrete!”, a conchis Iohannis.

La reuniunea organizată la Haga la invitaţia prim-ministrului Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, au mai participat preşedinţii Lituaniei şi Poloniei, premierii Albaniei, Belgiei şi Norvegiei şi secretarul general al NATO.

Strategie rusă

La aproape 500 de zile de la declanșarea invaziei militare ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova este una dintre principalele victime ale războiului hibrid complex lansat de Moscova împotriva fostelor republici sovietice. Kremlinul încearcă să destabilizeze și să controleze statele din fostul spațiu sovietic, dorind să își consolideze zona de influență.

Chișinăul este supus unei puternice influențe rusești, fosta republică sovietică având multe vulnerabilități, exploatate abil de către partea rusă: dependența energetică față de Moscova, nivelul de trai scăzut, controlul direct ori indirect rus în regiunea transnistreană și autonomia găgăuză, consolidat de prezența unui contingent militar rus și forțele paramilitare ilegale ale regimului de la Tiraspol.

Deși nu are graniță directă cu Rusia, fiind situată între România și Ucraina, Republica Moldova rămâne în continuare o țintă pentru acțiunile destabilizatoare ale Kremlinului. 

Datorită faptului că nu este membru UE și NATO, fosta republică sovietică este lipsită de garanții de securitate și mecanisme de suport imediate, iar dependența de Rusia și desele guverne care mai mult au mimat reformele nu au ajutat-o să aibă instituții puternice și o societate rezilientă.

Actualul Președinte, Maia Sandu, și majoritatea încă solidă din Parlament, constituită în urma victoriei Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile din iulie 2021, nu au reușit să scape de moștenirea regimului Plahotniuc ori de perioada președintelui Igor Dodon.

Invazia militară rusă în Ucraina, criza economică și socială galopantă, dar și creșterea prețurilor la energie și alimentele de bază sunt provocări pentru autoritățile constituționale de la Chișinău.

Rusia a dezvoltat diferite mijloace de influențare atât a mediului politic, cât și a populației, care fac parte din arsenalul hibrid rusesc împotriva Chișinăului, cum ar fi influența politică și comercială, propaganda și dezinformarea, Biserica Ortodoxă Rusă (reprezentată de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove), minoritățile vorbitoare de limbă rusă, atacurile cibernetice.

Reduta transnistreană

Regiunea separatistă Transnistria este o fâșie îngustă cu o lungime de aproape 200 de kilometri și o lățime de 30 de kilometri între râul Nistru și granița de est a Moldovei cu Ucraina, ce face parte de jure din Republica Moldova, însă de facto este în afara controlului guvernului de la Chișinău. 

Transnistria, oficial cunoscută ca Republica Moldovenească Nistreană (PMR), estesituată pe malul estic al fluviului Nistru și este delimitată la vest de granița cu Ucraina. Transnistria nu este recunoscută ca stat independent de către comunitatea internațională și este considerată de majoritatea țărilor ca parte a Republicii Moldova.

Transnistria și-a declarat independența în 1990, după prăbușirea Uniunii Sovietice, în contextul în care Republica Moldova își declara, la rândul său, independența față de Uniunea Sovietică. Această declarație de independență a dus la un război între forțele transnistrene și cele moldovenești între 1992 și 1993. Războiul s-a încheiat cu un armistițiu și cu menținerea unui statut separat pentru Transnistria.

Transnistria are propria administrație, armată, sistem monetar și servicii de securitate. Deși nu este recunoscută ca stat independent, Transnistria funcționează practic ca o entitate autonomă cu propriile instituții. Regiunea are o populație majoritară rusofonă și există o prezență militară rusă semnificativă în zonă. Disputa în jurul statutului Transnistriei rămâne un subiect sensibil și nerezolvat în relațiile dintre Republica Moldova, Rusia și comunitatea internațională.

Populația regiunii transnistrene este estimată la 465 de mii de locuitori, iar potrivit site-ului așa-zisului Minister de Afaceri Externe al Transnistriei, cele trei grupuri etnice majore sunt moldovenii (33,2%), rușii (33,8%) și ucrainenii (26,7%).

După luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, Basarabia este ocupată definitiv de sovietici în 1944, urmând un amplu proces de deportare a românilor ce trăiau acolo, de deznaționalizare și rusificare, fiind introdusă scrierea în chirilică în locul alfabetului latin și impunerea ideii că moldovenii sunt un popor diferit față de români, cu o altă limbă decât cea română, în același timp în care limba rusă era impusă ca „lingua franca”, evoluție necesară dominației politice a URSS. Sovieticii unesc aproape toată Basarabia cu Transnistria, formând Republica Sovietică

În Transnistria se va concentra industria din RSS Moldovenească, înglobând majoritatea uzinelor, în special cele metalurgice și cele producătoare de energie, în timp ce teritoriul dintre Nistru și Prut era destinat agriculturii.

Transnistria continuă să fie folosită de partea rusă ca o frână în calea intențiilor de aderare la Uniunea Europeană, mizând pe federalizare și neutralitate ca arme geoolitice. 

Moștenire grea

La peste 30 de ani de la luptele de pe malurile Nistrului, Transnistria rămâne un teritoriu separatist ilegitim și nerecunoscut internațional, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei numind oficial „regiunea transnistreană ca zonă de ocupație rusă” în martie 2022.18 Rusia a creat conflictul din Transnistria și s-a erijat în moderator al acestuia, făcând totul pentru a împiedica în primă fază unirea Republicii Moldova cu România și apoi a bloca accesul

Republicii Moldova în UE și NATO. Astfel, în noiembrie 2006, în Transnistria a avut loc un dublu referendum, participanții fiind chestionați dacă doresc renunțarea la independență și o integrare viitoare în Republica Moldova sau se pronunță în favoarea independenței și a unei integrări viitoare în Federația Rusă, majoritatea pronunțându-se pentru independența Transnistriei și integrarea în Rusia.

Acest referendum reprezintă și acum un instrument de presiune asupra Republicii Moldova, pe care Moscova îl poate reactiva oricând, considerând că alipirea la Rusia reprezintă un „act de voință populară”, așa cum a procedat în 2014 când a anexat Crimeea sau în septembrie 2022, când a alipit părți din patru regiuni ale Ucrainei, în urma unor referendumuri regizate.

Spectrul independenței Transnistriei este folosit de Rusia în momente importante, spre exemplu, după ce Republica Moldova a semnat, în martie 2022, cererea de aderare la Uniunea Europeană, regiunea separatistă Transnistria a cerut să-i fie recunoscută independența.

Cel mai evident mijloc de presiune este reprezentat de trupele ruse dislocate în Transnistria. Cei 2.000 de militari sunt sunt grupați în două categorii: așa-numiții „pacificatori” sau „trupe de menținere a păcii”, ce și-au început misiunea în 1992 la finele războiului (circa 500 militari) și soldații ruși din Grupul Operativ al Trupelor Ruse (circa 1500 militari), care au misiunea de a păzi depozitul de armament de la Cobasna, de pe granița cu Ucraina. Trebuie menționat, de asemenea, că după 2014, Ucraina a blocat accesul pe cale ferată și aeriană către fâșia separatistă, iar Republica Moldova a interzis dislocarea de trupe ruse prin aeroportul de la Chișinău, astfel că rotația trupelor se asigură prin recrutarea localnicilor din Transnistria care au cetățenie rusă.

Staționarea a trupelor ruse în Transnistria reprezintă un motiv de presiune asupra Chișinăului, care a cerut repetat retragerea trupelor ruse care staționează ilegal pe teritoriul din stânga Nistrului, solicitare ignorată de Rusia.

Transnistria, bază FSB-SVR

Depozitul militar de la Cobasna, păzit de trupe ruse, unde se află circa 20.000 de tone de muniție ce au aparținut unităților sovietice dislocate în RDG și Cehoslovacia este o altă problemă în regiu. Depozitul este situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina și este considerat un pericol major pentru securitatea regională, din cauza munițiilor învechite și stării lor precare.

Transnistria este, totodată, și o platformă pentru propaganda rusă în regiune, dar și pentru activități de război electronic. Centrul de Radio Transnistrean din Maiak, aflat la aproximativ 22 de kilometri de granița cu Ucraina, a fost construit în perioada sovietică pentru transmiterea de emisiuni în limba rusă în străinătate și avea o rază de acoperire până în SUA și Cuba. În anul 2007, compania rusă „Rețeaua Rusă de Televiziune și Radiodifuziune” (RTRS) a devenit proprietar, deși autoritățile de la Chișinău au considerat drept ilegală orice privatizare organizată de autoritățile separatiste de la Tiraspol.

De la Maiak se transmiteau posturile de radio rusești „Vesti FM” și „Radio Rusia”, instrumente ale propagandei ruse în Republica Moldova și Ucraina, după începerea războiului în februarie 2022.

Tiraspol a evocat „centrul de radiolocații Maiak” drept una dintre capabilitățile ce pot fi puse la dispoziție Federației Ruse ca parte a unor „acțiuni simetrice de răspuns” la instalarea de către SUA în România a unor elemente ale scutului anti-rachetă din Europa.

Ucraina menține la granița cu Transnistria trupe importante care au rolul de a descuraja un eventual atac rus și care pot să intre în Transnistria și să anihileze forțele ruse de acolo, dacă situația din teren le-ar permite acest fapt. Trebuie avut în vedere că nici contingentul rus, nici trupele transnistrene nu au un armament modern în dotare, după 2014 fiind imposibil ca Rusia să mai poată asigura transferul pe cale ferată, prin Ucraina, a tehnicii militare.

Presiune energetică

Gazprom s-a dovedit o armă redutabilă pentru ofensiva hibridă rusă, alături de Transnistria, element al presiunii energetice pe care Rusia o exercită asupra Republicii Moldova prin centrala de la Cuciurgan. Datorită faptului că nu achită pentru gazul rusesc consumat, energia electrică are prețuri avantajoase pentru Transnistria și Republica Moldova.

Situația livrărilor de energie către Republica Moldova s-a înrăutățit și mai mult, atunci când, ca urmare a bombardamentelor asupra infrastructurii energetice ucrainene, Kievul a trebuit să întrerupă de mai multe ori exportul de energie electrică, inclusiv pentru Republica Moldova.

Chișinăul a reușit să depășească relativ repede blocada, importând energie masiv din România, în mare parte la prețuri subvenționate de statul român.

România a ajutat Republica Moldova nu doar cu energie, ci și cu gaz, păcură ori lemne de foc, care, alături de ajutorul financiar al UE pentru importul de gaz și subvenționarea pentru categoriile defavorizate, au făcut ca Guvernul de la Chișinău să reziste șantajului energetic al Rusiei.

În tot acest timp, Gazprom a creat conexiuni strategice în plan economic în Republica Moldova, astfel încât energia să fie transformată într-una dintre cele mai puternice arme hibride și de presiune a Moscovei împotriva Republicii Moldova. Cel mai bun exemplu este societatea pe acțiuni moldo-rusă Moldovagaz.

Transnistria este cunoscută și ca Republica Sheriff, după compania Sheriff Tiraspol, fondată de Victor Gușan și Ilia Kazmalî, doi foști ofițeri KGB. Aceasta a reușit să-și asigure monopolul asupra majorității domeniilor de activitate economică din Transnistria. Odată cu creșterea puterii ei economice, compania s-a infiltrat treptat în viața politică a Transnistriei, ajungând să controleze viața politica din enclava separatistă. 

Începând din 2005, negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean au avut loc în formatul 5+2 (Republica Moldova și separatiștii din Transnistria, ca mediatori Rusia, Ucraina, OSCE, la care se adăugau ca observatori Uniunea Europeană și SUA). Negocierile nu au avut rezultate remarcabile, acestea fiind momentan blocat ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.

În acest moment, sunt puțini cei care la Chișinău creditează cu șanse reluarea formatului 5+2 de negociere, fiind foarte puțin probabil ca Rusia și Ucraina să poată să se mai așeze la aceeași masă și să-și exercite rolul de mediatori în conflictul transnistrean.

Rezultatul acestor negocieri depind de rezultatul conflictului militar dintre Ucraina și Federația Rusă. Chișinăul dorește o soluționare pe cale pașnică a conflictului, de aceea este puțin probabil să accepte ca Ucraina să anihileze pe calea armelor prezența militară rusă în Transnistria.

Federația Rusă a dorit anterior să folosească federalizarea Republicii Moldova ca un model pentru federalizarea Ucrainei în favoarea sa și este greu de prevăzut modul în care se va soluționa diferendul transnistrean.

Formatul de negociere 5+2 nu mai este unul viabil, iar Moscova încearcă să exploateze orice vulnerabilitate, fapt ce se observă și din retorica tot mai agresivă a Rusiei cu privire la Transnistria, care încearcă să obțină reluarea negocierilor în acest format, care să consolideze neutralitatea Republicii Moldova.

Frământări în UTAG 

Recenta victorie deplină a candidatei Partidului Politic Șor la postul de guvernator, Evghenia Guțul, a trezit îngrijorare la Chișinău. Modul în care toate grupurile politice regionale s-au coalizat în jurul Partidului Politic Șor arată capacitatea rusă de a influența acestă regiune.

Unitatea Teritorial Administrativă (UTA) Găgăuzia este o parte componentă a Republicii Moldova, situată în sudul țării, cu o suprafață de 1.848 de km2, care are în componență trei raioane, Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti, centrul administrativ fiind municipiul Comrat. Găgăuzia este un teritoriu autonom în granițele Republicii Moldova, cu un statut juridic special, având o lege fundamentală proprie similară unei constituții (Regulamentul), cu un parlament local (Adunarea Populară) și un guvern local (Comitetul Executiv). Liderul Găgăuziei este Guvernatorul sau Bașkanul, căruia i se subordonează toate autoritățile administrației publice ale Găgăuziei și reprezintă Găgăuzia pe teritoriul Republicii Moldova și la nivel internațional.

Deși Găgăuzia are trei limbi oficiale (găgăuză, moldovenească și rusă), rusa reprezintă lingua franca, fiind folosită pentru comunicarea cotidiană, în sistemul educațional, în administrație, justiție și în mass-media. Găgăuzii vorbesc o limbă înrudită cu turca, având însă religia creștin ortodoxă. Când Imperiul Otoman a accelerat represiunile în Bulgaria, locul în care locuiau inițial găgăuzii, mulți au început să se stabilească în Basarabia sub protecția Imperiului Țarist, în secolul XIX. Din acest motiv, memoria istorică și afinitățile pro ruse ale găgăuzilor rămân și astăzi, prin conservarea acestei imagini a Rusiei protectoare. În timpul regimului sovietic, găgăuzii au fost din nou supuși rusificării, ei devenind susținători ai cauzei sovietice.

În martie 1991, găgăuzii au votat în unanimitate să rămână parte a URSS și au susținut puciul de la Moscova din august 1991 al conservatorilor anti-Gorbaciov.

Rusia menține o influență puternică asupra Găgăuziei, ce nu s-a erodat după începerea agresiunii împotriva Ucrainei, iar în Găgăuzia a fost organizat un referendum ilegal, unde 99% au votat pentru independența Găgăuziei, 98% au votat ca Republica Moldova să adere la Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan și numai 2% au susținut decizia de parteneriat cu UE.

Una dintre temele predilecte ale propagandei ruse în Găgăuzia a fost cea a „pericolului unirii cu România”, fapt ce a determinat politicienii locali să insereze în principala lege a Găgăuziei o prevedere care să le permită dreptul la autodeterminare în cazul „schimbării statutului de stat independent al Republicii Moldova”.

Forțe politice regionale, susținute de partea rusă ori de Partidul Politic Șor, au avut unele inițiative de organizare de manifestații anti-Guvern și anti-Maia Sandu sau convocarea unor reuniuni prin care se putea ajunge la adoptarea de rezoluții cu caracter secesionist, însă aceste demersuri nu au avut în final impactul dorit de partea rusă, cu toate că mass-media rusă a acordat spații importante acestor manifestări.