Republica Moldova, declarații dure

de | oct. 21, 2024 | Moldova Electorală | 0 comentarii

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații dure în contextul scrutinului de duminică. Ea a spus că Republica Moldova s-a confruntat pe 20 octombrie și în ultimele luni „cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației” și a adăugat că „grupări criminale, împreună cu forțe străine, au atacat țara noastră cu zeci de […]

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații dure în contextul scrutinului de duminică. Ea a spus că Republica Moldova s-a confruntat pe 20 octombrie și în ultimele luni „cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației” și a adăugat că „grupări criminale, împreună cu forțe străine, au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă”. Sandu a menționat că sunt probe și informații că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 de mii de voturi. „Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a comunicat Sandu.

„Moldova s-a confruntat azi și în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației din țara noastră. Grupări criminale, împreună cu forțe străine – ostile intereselor noastre, au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace pentru a duce cetățenii și țara noastră într-o zonă de incertitudine și instabilitate”, a comunicat Maia Sandu, după miezul nopții.

„Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 de mii de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică și panică în societate. Nu vom renunța să apărăm libertatea și democrația. Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a adăugat ea.

Potrivit ultimelor date, preliminare, cu privire la alegerile prezidențiale Maia Sandu conduce cu 41,86% și este urmată de Alexandr Stoianoglo – cu 26,34%.

În dimineața acestei zile, conform autorităților electorale de la Chișinău, 49,90% au votat în favoarea modificării Constituției și 50,10% s-au pronunțat împotrivă. În câteva ore vor fi date publicității datele finale.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri