Republica Moldova, apărată de UE

de | mai 30, 2023 | Știri | 0 comentarii

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a adoptat marți, la Bruxelles, prima lista de persoane sancționate în baza noului regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, regim creat la propunerea ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, care a salutat adoptarea acestei decizii, informează MAE român. Decizie strategică Decizia vine […]
foto: Wikipedia

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a adoptat marți, la Bruxelles, prima lista de persoane sancționate în baza noului regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, regim creat la propunerea ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, care a salutat adoptarea acestei decizii, informează MAE român.

Decizie strategică

Decizia vine cu două zile înainte de summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău, în ajunul aceleiași reuniuni fiind anunțată și dublarea sprijinului macro-financiar al UE pentru Republica Moldova. După 150 de milioane de euro alocați în aprilie 2022, Consiliul a majorat această sumă cu 145 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că Moldova va avea la dispoziție în total 295 de milioane de euro.

Foto: facebook
Foto: facebook

Acordul politic privind crearea regimului de sancțiuni a fost obținut la reuniunea Consiliului Afaceri Externe din 24 aprilie 2023, procesul de adoptare a regimului fiind finalizat din punct de vedere procedural la 28 aprilie 2023.

România a deținut un rol central în crearea acestui regim de sancțiuni al UE, precum și în întocmirea pachetului de listări. Demersurile politico-diplomatice ale MAE au determinat un sprijin solid din partea tuturor statelor membre ale UE și a instituțiilor europene, ceea ce a condus la adoptarea regimului într-un timp record – fiind cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni UE de până acum.

Pachetul adoptat pe 30 mai cuprinde cinci persoane listate în baza regimului de sancțiuni pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, precum și două persoane listate în baza regimului de măsuri restrictive pentru acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, acestea din urmă fiind în strânsă conexiune cu acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova.

Listă așteptată

În baza regimului de sancțiuni privind R. Moldova, au fost listate următoarele persoane:

Ilan Șor: președinte al Partidului Șor și om de afaceri implicat în finanțarea ilegală a partidelor politice din R. Moldova, incitare la violență împotriva opoziției democratice și intimidare a autorităților statului, precum și organizarea de tabere de instruire pentru persoane în scopul de a provoca acțiuni violente în cadrul protestelor de stradă din R. Moldova;

Igor Chaika: om de afaceri rus cu influență în spectrul politic de la Chișinău implicat în canalizarea banilor către activele serviciilor secrete ruse din R. Moldova, cu scopul de facilita acțiuni de destabilizare a R. Moldova;

Gheorghe Cavcaliuc: fost șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție și președinte al Partidului Acasă Construim Europa, este responsabil de acte destabilizatoare, implicare în protestele violente din perioada recentă din R. Moldova. Totodată, este implicat în tentative de răsturnare a guvernului ales în mod democratic, prin crearea unui guvern din umbră;

Marina Tauber: vicepreședinte al Partidului Șor și mâna dreaptă a lui Ilan Șor, a contribuit semnificativ la protestele violente, făcând parte dintre principalii organizatori ai acestora. Încălcând măsurile dispuse de Parchetul Anticorupție, aceasta a folosit dispozitive de comunicare speciale pentru a transmite instrucțiuni directe privind recrutarea, transportul și remunerarea protestatarilor;

Vladimir Plahotniuc: fost președinte al Partidului Democrat din R. Moldova, face obiectul a numeroase proceduri penale în legătură cu infracțiuni legate de deturnarea de fonduri ale statului moldovean și transferul ilegal al acestora în afara țării. În ultimii ani, chiar și atunci când nu a deținut nicio funcție în stat, Plahotniuc a continuat să influențeze negativ politica din R. Moldova.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *