Reportaj: De la ecologie la toleranță – cum poate fi rezolvat conflictul înghețat de pe Nistru

de | mart. 25, 2019 | Analize, Federatia Rusa, R. Moldova, România, UE | 0 comentarii

După aproape 30 de ani de la conflictul transnistrean, Chișinăul nu a elaborat nicio practică privind consolidarea încrederii pe cele două maluri ale Nistrului. Singurele cheltuieli pe care le fac autoritățile moldovenești sunt cele de întreținere a clădirilor publice și a iluminatului stradal în zona de securitate, prezentându-le drept acțiuni menite să apropie malurile. În […]

Un tanc sovietic încă „păzește” centrul Tiraspolului

După aproape 30 de ani de la conflictul transnistrean, Chișinăul nu a elaborat nicio practică privind consolidarea încrederii pe cele două maluri ale Nistrului. Singurele cheltuieli pe care le fac autoritățile moldovenești sunt cele de întreținere a clădirilor publice și a iluminatului stradal în zona de securitate, prezentându-le drept acțiuni menite să apropie malurile. În același timp, un ONG, Eco-Tiras, cu banii donatorilor externi, a reușit să edifice în stânga Nistrului o rețea de organizații obștești, care comunică de ani buni cu concetățenii lor din dreapta Nistrului, se cunosc și scapă de ura reciprocă, rezolvându-și împreună problemele, fapte ignorate de Chișinăul oficial.

La doar șase luni de la proclamarea independenței, în 1991, Moldova s-a confruntat cu un conflict militar, după ce fâșia de pe malul de răsărit al Nistrului a declanșat un război de secesiune. Conflictul din primăvara și vara anului 1992 a costat viața a 1.130 de oameni, lăsând 3.500 de răniți.

După armistițiul semnat între Moldova și Rusia la 21 iulie 1992, teritoriul separatist cunoscut ca Transnistria și-a făcut apariția peste Nistru, cu sprijinul militar și financiar al Rusiei. De atunci oamenii de pe cele două maluri trăiesc în lumi paralele: Moldova aspiră la o societate democratică, iar Transnistria visează la independență ca treaptă pentru a deveni parte Rusiei.

Transnistrenii și moldovenii trăiesc în spații informaționale diferite: nu primesc corespondența poștală și nu au conexiune telefonică directă. Fiecare are sistemul său educațional – Moldova a adoptat modelul occidental, în timp ce Transnistria l-a păstrat pe cel sovietic.

„La aproape 30 de ani de la război a apărut o nouă generație, una care nu știe nimic despre țara comună”, spune Ilia Trombițchi, director al Eco-Tiras, un grup de zeci de ONG-uri pe ambele maluri ale Nistrului. „Presa și politicienii au plăsmuit în cei aproape 30 de ani chipul dușmanului de peste râu”, observă el.

Păstrătorii râului

Ideea de a crea un grup transfrontalier de asociații pentru a proteja Nistrul a apărut în momentul în care Trombițchi și colegii săi de la Societatea Ecologică „Biotica” din Chișinău au început să discute despre modul cel mai adecvat de abordare a situației precare a râului. Au pornit de la poluarea apei potabile contaminate și impactul hidroenergetic, al suprautilizării acestui râu, principala sursă de apă potabilă pentru toată Moldova și regiunea Odesa.

Nistrul curge pe un teritoriu de peste 1.300 de kilometri. Din Carpații Ucrainei traversează Moldova și se întoarce din nou în Ucraina pentru a se revărsa în Marea Neagră. Bazinul Nistrului acoperă peste 70.000 de kilometri pătrați, în care trăiesc aproximativ 8 milioane de oameni.

„Am înțeles că Nistrul poate fi protejat doar după schimbarea atitudinii față de toate statele care au acces la bazinul hidrografic – Ucraina și Moldova, inclusiv Transnistria”, spune Trombițki. În 1999, Biotica a organizat două conferințe internaționale cu ONG-uri de mediu din Ucraina și Moldova.

La sugestia unui oaspete, expertul în probleme de mediu John Bonine de la Universitatea din Oregon, ecologiștii din Moldova, Transnistria și Ucraina au preluat un model de cooperare din America de Nord – riverkeeper-ul, o idee aplicată mai întâi în valea râului Hudson din statul New York, SUA.

La vremea respectivă, Nistrul era privit mai mult ca un zid decât un curs de apă capabil să restabilească legăturile rupte. La aproape un deceniu după ce luptele s-au oprit, rănile erau încă deschise. Certurile din cauza limbii de stat, curentul național și sloganuri precum „Cemodan, vokzal, Rossia” au cântărit încă mult în societate, la locul de muncă, printre prieteni și chiar în familiile mixte.

„Odată, în 1992, m-am dus la Chișinău, unde am întâlnit o veche cunoștință. Am salutat-o în rusă și nu a răspuns, nu a răspuns până nu am salutat-o moldovenește. Din acel moment și până în 2003, timp de peste zece ani, nu am mai mers la Chișinău”, spune Nicolai Galeiliuc, directorul organizației ecologice „Turunciuc” din Cioburciu, sudul Transnistriei.

După război, autoritățile de la Chișinău și guvernul autoproclamat de la Tiraspol au descurajat sau au împiedicat cu perseverență inițiativele menite să consolideze încrederea între cele două foste maluri beligerante. Începând cu 1993, o asociație a început să organizeze acțiuni de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, dar trei ani mai târziu șeful poliției politice de la Tiraspol a solicitat închiderea acestei campanii, pentru „activități subversive”, probabil un pas convenit cu autoritățile de la Chișinău, spune Oazu Nantoi, expert la Institutul pentru politici publice din Chișinău.

Configurarea rețelei

Totuși Eco-Tiras a înțeles că problemele ecologice ale Nistrului nu puteau fi rezolvate fără participarea activă a Transnistriei. În 2003, fondatorii săi au decis să formeze o rețea de ONG-uri de mediu în stânga Nistrului sub umbrela Eco-Tiras, pornind de la contactele lor personale.

„Am folosit relațiile stabilite cu unii participanți la proiectele noastre mai vechi. De exemplu, o expediție cu caiac pe Nistru, de la izvor până la mare. Unii oameni din Transnistria au luat parte la această expediție. Îi cunoșteam pe alții din vremurile sovietice”, spune Trombițchi (foto).

Galeiliuc descrie prima întâlnire cu unul dintre liderii Biotica: „O femeie frumoasă, Tatiana Sineaeva, a venit la Cioburciu, ne-am plimbat prin parc și mi-a povestit despre activitățile lor, care mi-au trezit interesul. Am întrebat-o dacă făceau parte dintr-o sectă religioasă, pentru că sunt ortodox și nu îmi plac politica și propaganda religioasă”, își amintește el.

Deși Eco-Tiras are ca scop ocrotirea Nistrului, grupul său de ONG-uri și-a lărgit activitatea, incluzând o serie de acțiuni sociale și educaționale. ONG-urile din Transnistria au obligația să nu facă politică. „Suntem în afara politicului”, insistă Leonid Erșov, directorul organizației „Pelican” din Bender, al doilea oraș ca mărime din Transnistria. Eco-Tiras include acum peste 50 de organizații de mediu și alte organizații în Moldova și Ucraina.

Proiecte și probleme pe malul stâng

La început, Eco-Tiras, prin partenerii săi transnistreni, a deschis opt centre de informare în satele și orașele importante din regiune, oferind nu doar informații despre mediu, ci și acces la internet. „Vorbim despre perioada 2004–2005, moment în care internetul nu era accesibil tuturor celor din Transnistria. Aceste centre au fost ferestre de comunicare cu lumea din afara”, spune Ivan Ignatiev, președinte al Asociației „Ecospectrum” din Bender.

În zilele noastre, când toată lumea are internet, centrele au devenit locuri unde se încheie parteneriate pentru a rezolva problemele sociale și ecologice, precum și pentru a face rost de fondurile necesare. Legislația regiunii restricționează finanțarea externă atât pentru societatea civilă, cât și pentru autoritățile locale, care caută fonduri pentru a-și rezolva problemele. „Autoritățile locale au nevoie de sprijinul nostru pentru a obține granturi de la donatori externi”, spune Ignatiev.

În 2018, Transnistria a adoptat o lege inspirată de legislația rusească, ce obligă ONG-urile finanțate din străinătate și implicate în activități „politice” să se înregistreze ca agenți străini. Trebuie spus că autoritățile autoproclamate de la Tiraspol aprobă finanțarea occidentală când este vorba de proiecte de infrastructură și de dezvoltare, pentru a-și ușura povara financiară.

La rândul său, legislația moldovenească interzice finanțatorilor internaționali să sprijine direct organizațiile de pe malul stâng al Nistrului, urmărind scopul să încurajeze cooperarea dintre ONG-urile de pe ambele maluri ale Nistrului pe proiecte care nu sunt considerate „politice”.

Cunoștințe versus prejudecăți

Unul dintre cele mai de succes proiecte ale Eco-Tiras este o școală de vară care a sărbătorit a 11-a ediție în 2018. Aceasta a devenit un generator de idei, sporind numărul organizațiilor neguvernamentale locale. În fiecare an, 70 de adolescenți și studenți – 35 de fiecare parte a râului – sunt selectați pentru un program de zece zile. „Combinăm lecții despre ecologie, drepturile omului, anti-rasism, instituțiile europene, practic totul”, spune Trombitsky.

Tabăra se desfășoară la Molovata Nouă, pe malul stâng, într-o mică bucată de teritoriu controlată de Chișinău. Directorul pensiunii unde se desfășoară această activitate, Ștefan Driga, spune că tabăra ajută enorm la ruperea barierelor. „La început, când nu se cunosc, copiii vin cu viziuni și prejudecăți diferite, mai ales studenții din Transnistria. Anume ei au ideea că Moldova este inamicul numărul unu, dar după zilele petrecute aici se conving de faptul că nu este așa”, spune Driga.

Ștefan Driga, directorul pensiunii care găzduiește școala de vara

„Pentru mine a fost ceva șocant, eu am crezut [inițial] că politica ar putea rezolva problemele transnistrene, dar atunci am înțeles cine le poate rezolva cu adevărat. Copiii, prin cunoașterea reciprocă, au văzut că dușmanii nu sunt pe nicio parte a Nistrului”, adaugă el.

Un tânăr care a frecventat tabăra de mai multe ori și este acum educator spune că această acțiune contracarează ceea ce au învățat copiii în școală: „Toți încep cu această prejudecată că oricine altcineva [din partea opusă] este rău. La sfârșit, după zece zile, își dau seama că lucrurile nu sunt așa cum li s-a spus la școală sau cum și le-au imaginat ei”, ne-a spus Dumitru Savga din orașul transnistrean Camenca, în prezent student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Chișinău.

„Elevii din Transnistria aud la școală că Moldova este un loc rău și din această cauză nu merg acolo. Singurii care își schimbă viziunea sunt cei care studiază în Moldova. […] Dar cei care rămân în Transnistria și nu comunică cu cei de pe malul drept rămân cu opiniile lor”, adaugă el. „În această școală de vară, oamenii pot să vorbească liber în română și rusă. Și nimeni nu încearcă să facă pe cineva să se simtă incomod”, spune Erșov.

Banii din Vest

Eforturile societății civile de a apropia cele două maluri ale Nistrului nu sunt auzite de către autoritățile de la Chișinău și Tiraspol. Trombițchi ilustrează acest lucru cu o experiență pe care a avut-o în 2012, când a sugerat vicepremierului pentru reintegrare că, decât să vorbească despre inițiative de reconciliere, Guvernul de la Chișinău ar trebui să se implice în proiecte aflate în desfășurare, care au deja rezultate în creșterea gradului de conștientizare a problemelor sociale.

Drept replică, Biroul Politici de Reintegrare de la Chișinău, al cărui obiectiv este să pună capăt rupturii de 27 de ani, l-a îndrumat la un acord semnat în același an între Moldova și Uniunea Europeană privind finanțarea proiectelor legate de mediu.

În ciuda sprijinului oficial pentru încurajarea încrederii între cele două maluri, Chișinăul s-a concentrat aproape exclusiv pe programe legate de întreținerea și dezvoltarea infrastructurii în zonele aflate sub jurisdicția sa, cum ar fi renovarea și întreținerea școlilor de pe malul stâng unde se predă în limba română, pe reparația și renovarea clădirilor publice, ca școli și primării, iluminatul public etc. Deci, pe proiecte care nu au nimic în comun cu consolidarea încrederii între oameni.

Într-un răspuns la întrebările noastre cu privire la activitățile sale în Transnistria, Biroul Politici de Reintegrare a declarat că a oferit sprijin financiar în valoare totală de 45 de milioane de lei între 2014 și 2018 fermierilor moldoveni care nu și-au putut lucra pământul. De fapt, este vorba de terenurile de dincolo de drumul Râbnița–Tiraspol, care nu au nimic în comun cu politicile de reintegrare.

În zona de securitate, unde staționează de peste 20 de ani un contingent de aproximativ 1.200 de pacificatori ruși, moldoveni și transnistreni, Biroul a declarat că a pus la dispoziție 96 milioane de lei pentru a finanța 355 de proiecte de dezvoltare între 2011 și 2018. În plus, cele opt școli cu predare în română au primit în aceeași perioadă 5,7 milioane de lei pentru activități educaționale.

Pe scurt, nu a fost înregistrat în perioada 2011–2018 niciun proiect comun care să includă și cetățeni din regiunea transnistreană. Proiectele comune au fost finanțate exclusiv de donatori și parteneri externi ai R. Moldova în cuantum de 17 milioane de euro.

Depășirea limitelor

Constrângerile legate de soluționarea conflictului transnistrean sunt multe, dar toate converg în mod inevitabil spre lipsa de voință politică în ambele părți, potrivit activiștilor din rețeaua Eco-Tiras și altor analiști. Directorul Eco-Tiras, Trombițchi, este sceptic cu privire la posibilitatea găsirii unei soluții la nivel guvernamental.

„Potențialul de colaborare dintre Chișinău și Tiraspol pentru accesarea de fonduri din străinătate este foarte mare. Dar ministerele noastre nu vor o astfel de cooperare. Orice inițiativă moldo-transnistreană trebuie să treacă prin Biroul de reintegrare aflat sub administrația de la Chișinău, unde practic nu se ia nicio decizie. De exemplu, Ministerul Mediului nu are niciun drept, nici disponibilitatea să intre în contact direct cu colegii săi din partea stângă, chiar și atunci când este cu adevărat nevoie”, susține el.

Discuții despre piedicile în calea soluționării conflictului transnistrean cu Leonid Erșov (foto stânga), directorul organizației „Pelican” din Bender.

„La Chișinău nu există voință politică, iar la Tiraspol nu este permisă nicio apropiere între cele două maluri”, mai spune Trombițchi. Organismele internaționale care ar putea să finanțeze proiectele de cooperare au auzit mesajul care trebuie păstrat clar, adaugă el.

Din perspectiva societății civile transnistrene, Ignatiev susține că nu există probleme între ONG-urile din ambele părți ale Nistrului. Problemele apar odată ce se implică autoritățile. De exemplu, biroul de afaceri externe din Tiraspol împiedică accesul delegațiilor străine în regiune, spune el.

Nicolae Grosu, șeful ONG-ului „Renasterea” din Talmaza, sud-estul Moldovei, asociație afiliată la Eco-Tiras, explică faptul că, deși nu există lipsă de inițiative de consolidare a încrederii, Tiraspolul pune prea des obstacole în calea lor.„Primul este că înainte de a putea să mergem cu proiectele noastre de cealaltă parte a Nistrului, trebuie să avem aprobarea ministerului afacerilor externe din Transnistria”, spune el.

Asociația lui Grosu a avut de departe un mare succes pe malul stâng. În 2009–2010, Primăria Nezavertailovca, Transnistria, a avut nevoie urgentă de reparații la sistemul de apă și canalizare, Eco-Tiras și Renaștere au obținut finanțare din Programul ONU pentru Dezvoltare. „Au fost construiți 11 kilometri de apeduct, asigurând cu apă potabilă școala și grădinița. A fost reparată stația de pompare și sistemul de canalizare”, spune el.

Organizația non-guvernamentală Turunciuc din sudul Transnistriei a rezolvat, de asemenea, problema de aprovizionare cu apă datorită aceluiași parteneriat. „Cu sprijinul Eco-Tiras, am obținut 45.000 de dolari de la Ambasada SUA [la Chișinău]. Cu acești bani am cumpărat 10 kilometri de conducte moderne, „pentru a repara sistemul de apă învechit din Cioburciu, spune directorul Galeiliuc.

În afară de piedicile birocratice și incapacitatea celor două părți de a coopera pe tot felul de proiecte, există alte complicații în relațiile cu partenerii din Transnistria. Grosu spune că partenerii săi trebuie să informeze autoritățile, inclusiv kgb-ul, înainte de începerea unui proiect.

„Poliția lor îi împiedică pe partenerii noștri să vină pe malul drept, spre deosebire de poliția moldovenească, care nu a creat niciodată probleme. Autoritățile moldovenești nu au făcut niciodată nimic pentru a restrânge circulația [transnistrenilor]”, spune Grosu. Potrivit lui Erșov, acum, la fel ca la început, ministerul securității de stat din Transnistria monitorizează activitatea liderilor societății civile.

Cum se scrie cuvântul „mamă”?

Critic, analistul politic Nantoi susține că activitatea asociațiilor ecologice din Transnistria este dificilă, deoarece organele de securitate regională, despre care crede că sunt ghidate de omologii lor ruși, permit doar activitățile pe care le consideră inofensive din punct de vedere politic.

„În Transnistria, activitatea dvs. poate fi legată de integrarea socială a copiilor cu autism, dar nu puteți atinge nimic legat de așa-numita componentă politică, începând cu alfabetul pe care îl folosiți pentru a scrie cuvântul “mamă””, spune expertul.

Aceeași viziune este împărtășită de fostul șef al IDIS, Igor Munteanu, care susține că toate activitățile ONG-urilor transnistrene sunt controlate de serviciul de securitate. Poliția secretă permite activitățile finanțate din străinătate, cu condiția ca acestea să nu fie politice.

Grigori Volovoi, președinte al unui fond de apărare a drepturilor omului din Transnistria, susține că astfel de opinii sunt greșite. Societate civilă există în Transnistria, dar este mai puțin dezvoltată decât în partea principală a Moldovei, spune el.

„În Transnistria există o societate civilă nemulțumită de cei de la putere, la fel cum există și partide politice de opoziție. Problema este că nici Chișinăul și nici Tiraspolul nu iau în considerare opiniile experților Eco-Tiras”, spune Volovoi.

Privind dincolo de birocrație, rivalități politice și indicii de infiltrare a societății civile de serviciile secrete, toți cei care se ocupă de Nistru sunt de acord că generația viitoare va fi crucială pentru protecția și dezvoltarea ei. Natalia Sârbu, din raionul Slobozia, Transnistria, spune că adolescenți ca fiica ei, de 17 ani, nu sunt afectați de vechea viziune propagandistică a problemei de pe ambele maluri și vede prezentul diferit.

Fiica ei, Maria, a participat la două ediții ale școlii de vară organizate de Eco-Tiras. „Am fost impresionat de organizarea și starea de spirit acolo”, spune femeia. „Cred că sarcina noastră, ca adulți, este în primul rând să avem încredere în copiii noștri. Copiii trag concluzii corecte. Ei comunică, își fac prieteni, se invită reciproc, își scriu scrisori după aceste școli de vară. […] Cred că noi, adulții, suntem împovărați prea mult cu problemele noastre. Uneori, lumea ar trebui văzută cu ochii copiilor”, spune ea.

Autori: Mădălin Necșuțu, Ilie Gulca. Reportajul a fost realizat în cadrul unui program de „Solutions Journalism” implementat în Republica Moldova de Transition Online (TOL) din Cehia

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *