Reguli noi la vama R. Moldova-Romania

de | aug. 15, 2011 | R. Moldova, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Începând cu luna august, mijloacele de transport care vor trece frontiera moldo-română vor fi scanate.

vamaÎncepând cu luna august, mijloacele de transport care vor trece frontiera moldo-română vor fi scanate. Odată cu contrapunerea datelor realizate între posturile vamale din R. Moldova şi România, se va efectua un control vamal, a anunţat luni Natalia Calenic, şefă de direcţie la Serviciul Vamal, la o conferinţă de presă. Calenic a opinat că această măsură va diminua contrabanda şi va spori încasările la bugetul de stat. Potrivit sursei citate, anume datorită contrapunerii datelor, un caz de declarare neautentică a mărfii, în valoare de 35 mii dolari SUA, a fost depistat recent la postul vamal Giurgiuleşti-Galaţi, transmite Moldpres. Dorel Fronea, expert din cadrul Misiunii Uniunii Europene de Consiliere şi Politici Publice a menţionat că noul plan de cooperare moldo-român dintre instituţiile vamale din cele două ţări a condus la scăderea masivă a ponderii ţigaretelor de contrabandă de pe piaţa neagră din România. În ianuarie 2010 ponderea lor era de circa 36 la sută, în martie 2011- de 15 la sută, iar în luna mai curent – de aproape 12%. Datele sînt oferite în baza unor cercetări efectuate de companii independente din România. De asemeena, tot de luna aceasta, agenţii economici care, în decurs de un an, realizează peste 100 de operaţiuni de import/export, vor putea solicita vămuire la sediul companiei, a mai spus Natalia Calenic. Potrivit lui Calenic, noua procedură simplificată permite companiilor să depună declaraţii vamale electronice, cu semnătură digitală. În acest sens, nu va fi necesară prezentarea mărfurilor import/export biroului vamal pentru control. Serviciul Vamal va efectua o analiză de risc şi timp de trei ore va decide dacă va efectua un control documentar sau fizic, a specificat sursa citată. Calenic a menţionat că noua procedură este conform celor mai bune practici ale Uniunii Europene. Ea va diminua corupţia, întrucît colaboratorul vamal nu intră în contact direct cu agentul economic. Totodată, companiile care vor obţine acces la procedura de vămuire la domiciliu vor economisi bani şi timp. Dorel Fronea, expert din cadrul Misiunii UE de Consiliere şi Politici Publice a opinat că noua procedură de vămuire la domiciliu va reduce la minimum fraudele. Vor exista patru filtre – preaudit vamal, supraveghere vamală, control inopinat la sediul companiei şi audit postvamal, a specificat Fronea.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *