Sumarizez analizele făcute pentru Karandeniz-Press.ro asupra situației energetice din Republica Moldova (aici și aici):

• Agresiunea energetică a început încă din anii ’90, odată cu declanșarea războiului din Transnistria și mai apoi înghețarea conflictului până azi,
• Gazpromul reclamă o datorie (fictivă) a Republicii Moldova de peste 700 milioane dolari,
• Data de 24 februarie 2024 a fost aleasă deoarece atunci începeau probele pentru decuplarea Ucrainei și Moldovei de sistemul electro-energetic rusesc, urmărindu-se desincronizarea sistemului european ENTSOE,
• 77% din energia electrică moldovenească este produsă în Transnistria la termocentrala de la Cuciurgan, cu acționariat rusesc RAO – EAS,
• 94% din totalul energiei electrice moldovenești provine din gaz,
• Interconecarea electrică cu România nu este terminată, de câteva săptămâni existând inerconectari locale pe liniile de 110 kV cu cele două companii de distribuție moldovenești (Premier Energy și IS RED Nord),
• Singura conexiune fizică existentă cu România se face prin linia de 400 kV, Isaccea – Vulcănești – Cuciurgan, ce trece pe teritoriul ucrainian,
• Toate gazele naturale folosite în Republica Moldova până la finalizarea interconectorului Iași – Ungheni au fost rusești, ceea ce a făcut ca Moldova să fie șantajată peste 30 de ani de Gazprom,
• Transportorul Moldovatransgaz (fostă parte din Molddovagaz), cu acționariat majoritar Gazprom, a fost obligat de legislație să cedeze operarea companiei în care Transgazul este acționar majoritar, VestMoldTransgaz,
• Proprietarii companiei ce (încă) deține sistemul de transport și a unei mari părți din rețelele de distribuție sunt din Federația Rusă.

În ianuarie 2024, autoritățile de la Chisinau au realizat primele contracte de import de gaze cu proveniență portul LNG de la Alexandroupolis. Încă din februarie 2024, cand Federația Rusă mai livra gaze, scriam că România încearcă să ajute energetic Moldova. În septembrie 2024, Nuclearelectrica avea primul contract major cu un furnizor din Chișinău.

Conductele ucrainiene nu mai transportă gaze începând cu 1 ianuarie 2025. Asta înseamnă că Republica Moldova, împreună cu autoritățile nerecunoscute din Transnistria au rămas fără gazele necesare încălzirii populației și fără energia electrică produsă la Cuciurgan. Pentru transnistreni este o mare problemă deoarece aici se consuma gaz mai mult de 1,2 miliarde mc / an, cea mai mare parte fiind destinată industriei.

Informația este completată acum câteva zile de Constantin Boroșan, secretar de stat în Ministerul Energiei de la Chișinău: „Gazprom nu a făcut rezervări a capacității de transport pentru luna ianuarie 2025 pentru livrarea gazelor naturale în regiunea transnistreană.”

Comunicarea sa afirmă că pentru interconectorul de la Isaccea nu există nici o capacitate rezervată. Singura capacitate rezervată cu intrare în Republica Moldova este prin interconectorul Iași – Ungheni cu capacitatea de 4,45 milioane mc / zi, rămânând disponibilă o capacitate de 1,65 milioane mc / zi. La sfârsitul lui decembrie 2024 cererea transnistreană era de 5,7 milioane mc / zi, deci imposibil de acoperit prin interconectorul Iași – Ungheni.

De fapt malul drept al Nistrului, dependent de energia electrică produsă de termocentrala Cuciurgan, ar trebui să livreaze o mare cantitate de gaze către această termocentrală. Aceasta, azi nu mai produce energie electrică pe gaz ci pe cărbune iar rezervele de cărbune nu sunt prea mari. Producția este destinată numai populației din regiunea secesionistă, producția industrială fiind oprită.

Problema ce rezultă este acoperirea creșterii prețurilor la energie, deoarece gazul ce provine din România este mai scump, indiferent de proveniență, deoarece gazul românesc este scump din cauza prețurilor din piața comună europeană, cel din TurkStream este mai scump din cauza lungimii conductelor de transport, cel provenit din Alexandroupolis este mult mai scump, cunoscut fiind faptul că provine din LNG.

În 27 decembrie 2024, Maia Sandu, publică pe o rețea de socializare anunțul prin care îndeamnă populația să consume mai puțină energie electrică și mai puține gaze: „Dragi cetățeni, Știu că prețurile la energie reprezintă o îngrijorare pentru foarte mulți. Guvernul face tot posibilul pentru a asigura țara cu electricitate și gaze, dar și pentru a ajuta oamenii cu venituri mici să-și achite facturile. Dar noi cu toții putem înlesni situația. Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare – ne ajută să economisim energie și să reducem costurile.”

Alte elemente de război hibrid

Moscova ne-a obișnuit cu amenințările dure. Știm că majoritatea cetățenilor din Transnistria sunt și cetățeni ai Federației Ruse, ceea ce complică mult lucrurile. Mai știm că în Transnistria mai există un contingent de câteva mii de soldați „pacificatori” ce „apără” depozitele de armament sovietic lăsate în Cobasna. Astfel, Maria Zahatova, portavocea Kremlinului, a spus că decindenții de la Chișinău folosesc criza energetică pentru a rezolva problema transnistreană: „Nu trebuie să existe nicio îndoială că Rusia va reacționa corespunzător la orice provocare și va asigura protecția cetățenilor săi din Transnistria, a contingentului de pacificatori, a militarilor grupului operativ al trupelor ruse și a depozitelor de armament din localitatea Cobasna. Orice acțiuni care vor reprezenta o amenințare la securitatea acestora vor fi considerate, conform dreptului internațional, un atac asupra Federației Ruse”.

La începutul lunii decembrie 2024, regimul de la Tiraspol a instituit starea de urgență. Serghei Obolonic, persoana care ocupă postul de ministru al economiei de la Tiraspol, a anunțat că termocentrala de la Cuciurgan va funcționa cu cărbune cu rezerve limitate ce ajung numai pentru 50 de zile, energia electrică fiind produsă „pentru asigurarea activităților umanitare, precum și pentru consumul locuitorilor și al organizațiilor bugetare, cu precădere, celor care activează non-stop”. Cu alte cuvinte, partea dreaptă a Nistrului nu mai primește energie electrică începând cu 1 ianuarie 2025.

La câteva ore de la instituirea stării de urgență la Tiraspol și Chișinăul a instituit starea de urgență energetică pe 16 decembrie 2024. Compania Moldovagaz a anunțat că a achiziționat în proporţie de 100% volumul de gaze necesare pentru întregul sezon de încălzire octombrie 2024 – martie 2025 pentru malul drept al Nistrului, aproximativ 750 milioane mc. Prețul este extrem de mare pentru puterea de cumpărare a cetățeanului moldovean, fiind de aproape 510 euro / mc la intrarea în țară și fiind stabilit pe Bursa Română de Mărfuri de la București.

Rezulta că Moscova și-a îndeplinit obiectivul de a scumpi energia în toată Republica Moldova.

Autoritățile de la Tiraspol a întins o cursă guvernului de la Chișinău, propunând ca împreună să facă un apel comun către Federația Rusă pentru asigurarea tranzitului de gaze prin conductele ucrainiene și acuzând Chișinăul că va declanșa „o criză umanitară” și „nu au întreprins paşi” pentru a ajunge la acorduri cu Federația Rusă şi Ucraina privind livrarea gazului și pe malul stâng al Nistrului. Continuarea este dată de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de fostul șef de stat Igor Dodon, care a cerut guvernului de la Chișinău achitarea pretinsei datorii invocate de Gazprom.

Manevra de la Tiraspol se bazează pe un adevăr: se poate declanșa o criză umanitară prin lipsirea populației de energie electrică și gaze de pe ambele maluri ale Nistrului și pe un neadevăr: gazele rusești nu vor mai circula prin conductele ucrainiene cât timp Rusia nu încetează războiul cu Ucraina.

Guvernul de la Chișinău, prin premierul Dorin Răcean, recunoaște potențiala criză umanitară prin cererea demisiilor ministrului energiei și a directorului companiei Energocom, furnizorul moldovean care ar fi trebuit să achiziționeze gaze și energie electrică din România. Cele două persoane sunt bănuite a fi acționat cu rea voință și în favoarea Federației Ruse: „Aceste persoane fie au blocat, fie nu au reacţionat la momentul potrivit, pentru a achiziţiona gaz la cel mai convenabil preţ”, a spus premierul Dorin Răcean.

Contracararea presiunilor energetice de către guvernul de la Chișinău este cât se poate de îndrăzneață: premierul moldovean Dorin Recean solicitând ministrului justiţiei revizuirea legislaţiei în domeniul naţionălizării pentru a prelua participațiile Gazprom din toate companiile rusești din Moldova, deci și cele din Moldovagaz.

Dar războiul declarațiilor nu s-a terminat, fostul candidat independent prorus la președinție, Călin Georgescu, a aruncat pe piața media următoarea dezinformare ce își propune destabilizarea situației în favoarea Rusiei: „Dăm gaze Moldovei astăzi, după care le cumpărăm de la Ucraina la suprapreț. Ei bine, asta clar miroase a spălare de bani europeni de la o poștă”.

Cum stau lucrurile după 1 ianuarie 2025

Este clar că Rusia vrea să destabilizeze Republica Moldova și în special Transnistria. Rusia se pregătește să influențeze alegerile parlamentare moldovenești din 2025 pentru a obține o majoritate parlamentară pro-rusă. Probabil că obiectivul final este ostilizarea populației transnistrene și a soldaților ruși de pe malul stâng al Nistrului, urmând declanșarea unui conflict între autoritățile de la Chișinău și de la Tiraspol cu posibilitatea de șantaj asupra Republicii Moldova, Ucrainei și României.

Un alt obiectiv ar putea fi declanșarea unei migrații a populației din stânga Nistrului către Chișinău și posibil către România. Nu este prima dată când Kremlinul ar gândi o astfel de migrație datorată lipsei de energiei, prima desfășurată s-a desfășurat în 2014, urmată de una în 2023 dinspre localitățile afectate de bombardamentul rusesc asupra capacităților de producție de energie electrică și termică din Ucraina.

Greul cade pe România, care este singura soluție de a echilibra cât se poate situația geopolitică și energetică din zonă. Astfel Nuclearelectrica și toate termocentralele românești sunt turate la maxim pentru a putea acoperi și consumul din partea stângă a Prutului. Necesarul mediu orar de acoperit este de 600 MWh, adică cât furniza de fapt termocentrala de la Cuciurgan pentru malul drept al Nistrului. Nuclearelectrica probabil că va furniza în jur de 400 MWh în bandă, restul fiind acoperit de termocentralele românești. Contratele sunt încheiate pentru 400 lei / MWh, ceea ce înseamnă un preț cu aproximativ 10% mai mic decât cel din piața OPCOM, adică un pret de contract bilateral direct între producător și importatorul Energocom, fără adaosuri la furnizori intermediari.

În sectorul gazelor, VestMoldTransGaz va asigura necesarul de consum de gaze prin importuri din România. Începând din decembrie 2024, peste 60% din importurile moldovenești erau asigurate de România din rezervele stocate și producția Romgaz și OMV Petrom. Începând din 1 ianuarie toată cantitatea importată provine din România.

Oportunități rezultate din riscuri și amenințări

Centrala de la Cuciurgan furnizează energie pentru industria transnistreană. Cel mai mare partener comercial al separatiștilor transnistreni este Uniunea Europeană (87%).

Riscul cel mai mare este închiderea industriei de dincolo de Nistru, ceea ce face ca toate afacerile din regiunea separatistă să se închidă.

Economia Transnistriei este controlată de oligarhi locali sau ruşi. Marile companii transnistrene sunt mari consumatoare de energie:

• Combinatul Siderurgic Moldovan Steel Works din Rîbniţa, ce aparține unui apropiat a lui Vladimir Putin, Alisher Usmanov, este un mare consumator de energie electrică și gaze naturale,
• Uzina de Ciment Rîbnița și Combinatul Metalurgic Rabnița aparțin marelui concern rusesc Metalloinvest,
• Cel mai mare angajator (15.000) din Transnistria este Sheriff Tiraspol care are în componență mai multe firme monopoliste, de la telefonie mobilă, industrie alimentară (să nu uităm de coniacul Kvint), construcții, cel mai mare combinat de textile (Tirotex), o rețea de benzinării, o rețea de supermarketuri și o echipă de fotbal. Este cel mai mare contributor la bugetul republicii secesioniste (17%) și este deținut de fostul ofițer KGB, Victor Gușan, despre care se spune că coordonează toată politica separatiștilor.

Există posibilitatea ca marii oligarhi transnistreni să abandoneze interesele Kremlinului pentru a-și salva afacerile, continuându-și exporturile către occident. De asemenea cetățenii, de fapt forța de muncă din companiile pe care le patronează oligarhii, rămânând fără locuri de muncă și fără posibilitatea de a-și asigura minimul de nivel de trai, fiind lipsiți și de de posibilitatea de a se aproviziona cu energie electrică sau gaze pentru energia termică, este posibil să creeze mișcări sociale. Populația Transnistriei este estimată la aproximativ 450.000 locuitori.

Un alt pericol este generarea unui val de de migranți către malul drept al Nistrului cu posibila continuare către România și către Uniunea Europeană, ceea ce ar lăsa secesioniștii fără forța de muncă aptă.

Cu alte cuvinte, astăzi autoritățile de la Tiraspol sunt total prizoniere energetic față de Guvernul de la Chișinău, care este ajutat de București și Bruxelles.

Deci cu un posibil ajutor dat și de Uniunea Europeana, politica de Tiraspol ar putea fi schimbață fără mari compromisuri. Problema este că negocierile au început chiar în primele zile din ianuarie 2025 dar regimul separatist momentan a refuzat discuțiile, menținându-se în narativul moscovit.

O altă variantă este folosirea exact a metodelor hibride uzitate de Federația Rusă, având ca scop grăbirea șubrezirii regimului și cu finalitate, înlăturarea oligarhilor de la conducerea politică de la Tiraspol. Fără un ajutor logistic și material dat către Chișinău, care trebuie să-și asume administrarea unui teritoriu ce reprezintă aproximativ o cincime din teritoriul din dreapta Nistrului și a unei populații de aproape 450.000 de cetățeni, ce reprezintă sub o șesime din toată populația Moldovei, nu se poate face nimic. Să nu uităm că preluarea plății pensiilor, a salariilor, a gestionării administrației reprezintă sume mari de bani, până la refacerea economiei actualului teritoriu separatist. De asemenea mai există și pericolul forțelor armate rusești staționate pe acest teritoriu și problema gestionării depozitelor de armament sovietic. Cea mai mare problemă este de fapt riscul politic deoarece există peste 250.000 de votanți cu preferințe proruse.

Nu este exclusă și o ripostă armată a Federației Ruse în Transnistria. Probabilitatea este destul de mică către o astfel de degenerare a situației deoarece teritoriul este enclavizat între o Ucraină aflată în război cu Federația Rusă și o Moldovă cu conducere pro-europeană ce poate primi oricând ajutor economic de la Uniunea Europeana și logistic de la NATO.

Oricare ar fi variantele de acțiune pe care Uniunea Europeană și NATO, împreună cu administrațiile de la București, Chișinău și Kiev, le vor adopta, răspunsul acestora la crizele existente și potențial a fi generate trebuie să fie calculat, ferm, rapid și decisiv.