Recent, a apărut în importantul site Politico un articol semnat de corepondenta Nahal Toosi, numit “Ukraine could join ranks of ‘frozen’ conflicts, U.S. officials say”, în care sunt avansate, dinspre factorii de decizie din Statele Unite, câteva previziuni referitoare la evoluția conflictului ruso-ucrainean și posibilitatea transformării acestuia într-un conflict înghețat, în sensul ca Ucraina să devină următoarea Coree de Sud pentru mulți ani, poate decenii.

Ucraina se luptă pentru păstrarea integrității teritoriale iar Federația Rusă a intrat într-o luptă care, conform declarațiilor Kremlinului, este nu doar împotriva Ucrainei pro-occidentale cât, prin extensie, împotriva întregului bloc euro-atlantic care sprijină politic, economic și militar partea ucraineană.

Opțiunile discutate în cadrul administrației Biden pentru o “înghețare” pe termen lung includ stabilirea potențialelor linii pe care Ucraina și Rusia ar fi de acord să nu le traverseze, dar care nu ar trebui să fie granițe oficiale, ci un armistițiu de nevoie. Discuțiile, prezentate drept provizorii, au avut loc în diferite agenții din Statele Unite, precum și la Casa Albă.

În primul rând trebuie definit conflictul înghețat și este foarte importantă cheia prin care trebuie să privim aceste aceste emanații ale realităților geopolitice care au urmat după destrămarea Uniunii Sovietice. Sunt două modalități principale de analiză a existenței acestor enclave de influență prin care s-a urmărit menținerea presiunii rusești: punctul de vedere occidental care vede în ele butoanele clasice de presiune ale Moscovei în a influența prin șantaj politicile statelor independente post-sovietice și, mai ales, de a împiedica eventuale deviații de orientare politico-economică, în special către blocul occidental, preponderent către Statele Unite și, secundar, către Uniunea Europeană. Însă, amenințările la adresa Federației Ruse nu se rezumă doar la cele amintite.

Al doilea palier de discuție se referă la conflictele înghețate din perspectiva Moscovei care le proiectează ca elemente ale securității sale naționale, având un interes legitim în a nu le rezolva sau, dimpotrivă, în a crea altele. Cheia în analizarea posibilului conflict înghețat din Ucraina pleacă de la definiția tradițională care spune despre formula “Conflicte înghețate” că descrie locurile în care luptele au avut loc și s-au încheiat, dar nu s-a ajuns la nicio soluție politică globală, cum ar fi un tratat de pace.

Un conflict înghețat în Ucraina înseamnă un război neîncheiat și cu o linie de demarcație stabilită în urma unor negocieri însă niciuna dintre părți nu este declarată învingătoare. Pentru Statele Unite, implicate indirect în conflict, această soluție poate reprezenta un rezultat pe termen lung acceptabil din punct de vedere politic. Eroarea pe care americanii și aliații acestora o pot face în această planificare este să creioneze un sfîrșit militar al acestui conflict în termenii intereselor americane și nu rusești.

Decidenții de peste ocean știu că războiul va rămâne exprimat eminamente militar pentru o perioadă de timp, acesta fiind motivul pentru care intenționează să ofere Ucrainei armele și sprijinul aferent de care are nevoie pentru a rezista și a pune în teren mult așteptata contraofensivă care să ducă la alungarea rușilor din Crimeea și estul țării.

Cu puțin timp înainte de scrierea acestui articol rușii au anunțat ocuparea completă a “Stalingrad-ului” conflictului din Ucraina, orașul Bahmut. Dincolo de pierderile importante de ambele părți, traseul conflictului pare să confirme sintagma “totul sau nimic” pentru Rusia. Deși informațiile occidentale dau ca sigură varianta că Rusia nu va cuceri Ucraina, evoluțiile din frontul ucrainean indică o rezistență și o putere suficientă a complexului militar rusesc, parte compusă din contractori privați (Wagner), parte din elemente de armată regulată, suficient de puternice pentru a nu se recomanda să fie desconsiderată ca eficiență militară.

Problema este legată nu doar de pierderile ucrainene în materiale și oameni, cât de rezistența Occidentului în sprijinirea Kievului, având în vedere că, cel puțin la nivel oficial, echipamente trimise direct din stocurile existente americane a scăzut constant în ultimele luni iar fabricarea altor stocuri poate dura ani de zile. Rusia, o putere economică neimpresionantă, este însă, o mare putere militară, aflată, conform declarațiilor lui Vladimir Putin, într-un război existențial al întregii Rusii.

Cea mai potrivită comparație cu alt conflict înghețat ar fi să aducem, sumar, în discuție conflictul din 2008, din Georgia, reprezentat de enclavele ruse Abhazia și Osetia de Sud. Față de conflictul din Georgia există diferențe importante în cazul războiului din Ucraina. În primul rând, în conflictul din 2008, ambele părți au provocat lupta, georgienii folosind forța în Osetia de Sud, după provocarea Rusiei. În schimb, în cazul anexării Crimeii și părți din regiunile Donețk și Lugansk, nu a existat o provocare militară ucraineană oficială.

În al doilea rând, în invazia sa din 2008 a Abhaziei și Osetiei de Sud, Rusia a suferit critici occidentale, dar fără sancțiuni importante. De aceea multe voci au reclamat lipsa de reacție occidentală care a lăsat Rusia să-i testeze capacitatea de răspuns. În schimb, ocuparea a circa 20% din Ucraina, încălcând regulile si dreptul internațional, a dus la sancțiuni dure occidentale care au afectat puternic Rusia în mai puțin de un an, prin plecarea masivă a capitalului occidental, recesiune economică și izolarea internațională. Este greu de identificat în istoria recentă un răspuns atât de puternic al unei mari părți a comunității internaționale la un eveniment similar.

Existența unui conflict înghețat în Ucraina se poate transforma din certitudine în dilemă iar compararea strict tehnică cu restul conflictelor înghețate din spațiul ex-sovietic ridică suspiciunea de eroare din cauza datelor complet diferite și a actorilor implicați. În cazul de față asistăm la un conflict deschis al Rusiei față de un stat independent și chiar dacă ambele state au puternice legături istorice, tot de o agresiune statală neprovocată este vorba.

Încheierea părții militare a războiului este legată de un armistițiu care să convină ambelor părți, acesta este cadrul general în astfel de înțelegeri. În acest moment, Ucraina solicită drept condiții de închidere a conflictului retragerea rușilor din teritoriile anexate și plata unor despăgubiri consistente. De cealaltă parte, Rusia clamează, drept motiv al atacului asupra teritoriului ucrainean, salvarea populației ruse din Estul Ucrainei, cu țintă regimul de la Kiev, care, prin opțiunea geopolitică puternic pro-occidentală, exprimată în forță după 2014, reprezintă o mare amenințare asupra arhitecturii sale de securitate. Important este, așadar, la ce este dispusă să renunțe fiecare dintre părți pentru a se ajunge la un acord, pentru că în lipsa unei clarificări a conflictului militar printr-un tratat definitiv, orice acord de încetare a focului, urmat de un armistițiu pentru decenii este, implicit, conflict înghețat.

Ne putem gândi ce avantajează mai mult Rusia în Ucraina: închiderea părții “fierbinți” a conflictului și înghețarea acestuia pe un aliniament negociat sau distrugerea totală a capacității militare și economice a Ucrainei și reducerea acesteia la un teritoriu nesemnificativ, lipsit de principalele atuuri economice, printre care și lipsirea de accesul la Marea Neagră? Adică luarea înapoi a concesiilor istorice făcute Ucrainei, conform spuselor Kremlinului.

Un posibil răspuns asupra opțiunilor Rusiei, referitor la soarta conflictului, răzbate din discursurile lui Vladimir Putin față de problema ucraineană și la transformarea acestei țări în țară ostilă intereselor ruse, fapt care obligă Rusia la un răspuns istoric inevitabil.

Vladimir Putin a expus, în mai multe ocazii, înainte de debutul conflictului cât și după, ce reprezintă Ucraina pentru Rusia și a oferit, cu bătaie lungă, opțiunile Rusiei în această privință.

Pentru liderul rus, rușii și ucrainenii sunt un singur popor iar zidul care a apărut în ultimii ani între Rusia și Ucraina este “nenorocire și tragedie comună”. Nu de puține ori a amintit forțele care au căutat întotdeauna să submineze unitatea ruso-ucraineană și să antagonizeze cele două popoare. Rusia a fost, în viziunea Moscovei, marea sprijinitoarea a Ucrainei după 1990, oferind Kievului mari atuuri teritoriale și economice, ceea ce făcea ca aceste două state să fie parteneri economici complementari naturali însă, spunea el, Ucraina desi avea un potențial mare, a ales să nu fructifice șansa oferită.

Astfel, conflictul declanșat de Rusia este prezentat ca o luptă de eliberare a poporului ucrainean, captiv într-un “joc geopolitic periculos”, menit să transforme Ucraina într-o barieră între Europa și Rusia, o trambulină a ostilității euro-atlantice împotriva Rusiei. Formula de după 1990 “Ucraina nu este Rusia” s-a transformat în „anti-Rusia”, modificare la care țările occidentale care s-au amestecat direct în afacerile interne ale Ucrainei, și-au adus contribuția. Rusofobia a devenit, în mod periculos, element definitoriu ale politicii de stat în Ucraina.

Elementele pro-occidentale, a reclamat Putin frecvent, au împins, cu implicarea SUA și țărilor UE, în mod sistematic și consecvent Ucraina, să restrângă și să limiteze cooperarea economică cu Rusia.

Temele de discurs ideologic ale lui Vladimir Putin erau, în esență, un reproș istoric care nu putea rămâne fără consecințe. Astfel, adeseori, Președinția rusă a deplâns faptul că țările occidentale au respins apelurile repetate ale Rusiei la dialog, adică au ignorat cerințele sale de securitate față de o Ucraină devenită teritoriu de influență occidental.

Un conflict înghețat în Ucraina trebuie să înțeleagă în ce manieră își dorește Rusia să rezolve problema Ucrainei pro-occidentale, în ansamblu. Totul trebuie privit, fundamental, în cheie ideologică și este necesar să revenim la motivele declanșării conflictului. Moscova vorbește de o “schimbare forțată a identității” Ucrainei, ori o Ucraină post-conflict gândită după modelul Coreei de Sud, ridică riscul să nu fie și mai pro-occidentală decât este în prezent.

O Ucraină rămasă cu restul teritoriilor care, teoretic, nu face obiectul interesului “operațiunii speciale” rusești, o face să rămână și mai determinată în continuarea luptei de recuperare a teritoriilor trecute la Federația Rusă. Apoi, trebuie să vedem și unde s-ar situa acest conflict înghețat: lângă granițele Rusiei, suficient de aproape să mențină un grad mare de risc și nesiguranță. Odată declanșat conflictul, Rusia a antagonizat deschis Ucraina și este probabil că au luat în calcul acest risc. Centura ei de securitate apropiată ar fi grav afectată de vecinătatea unei Ucraine care se întărește, din nou, cu sprijin occidental.

Războiul civil din estul Ucrainei, început în 2014, a beneficiat de două acorduri de încetare a focului: protocolul de la Minsk, numit și Minsk I și Minsk II. Ucraina și separatiștii pro-ruși au convenit asupra unui plan în 12 puncte, sub forma Minsk I, privind încetarea focului de-a lungul liniilor de contact, care au devenit astfel, de fapt, granița regiunilor separatiste. După ce Misk I a fost încălcat, în 2015 s-a convenit asupra unui alt acord, denumit Minsk II, semnat în 2015, în capitala belarusă Minsk, de Rusia, Ucraina, Franța și Germania. Acordul avea scopul să pună în aplicare acordurile din 2014. Pachetul de măsuri a fost relativ respectat și avea menirea să pună capăt războiului din Estul Ucrainei.

Acordul de Pace de la Minsk a fost debutul unei perioade de 8 ani care se poate numi, în esență, un conflict înghețat, fapt acceptat de Rusia, în esență. Se adăuga, convenabil, în acest fel, o nouă za în lanțul de conflicte înghețate utile politicii externe ruse care putea face presiuni asupra deciziilor Kievului.

În decembrie 2022, a apărut în presă o serie de declarații surprinzătoare ale fostului cancelar german, Angela Merkel, reprezentant al Germaniei la semnarea acordurilor de la Minsk. În faimosul interviu pentru Die Zeit, fostul cancelar spunea că Vestul l-a amăgit pe Putin în ce privește Acordurile de la Minsk: ”Acordul de la Minsk din 2014 a fost o încercare de a oferi Ucrainei timp. Ucraina a folosit acest timp pentru a deveni mai puternică, după cum vedeți astăzi. Ucraina de acum nu mai este Ucraina din 2014-2015. După cum s-a observat în luptele de la Debalțeve, Putin putea să-i copleșească ușor la acel moment. Mă îndoiesc că, în acest caz, țările NATO ar fi făcut pentru Ucraina tot ce fac astăzi”, a spus ea.

”Era limpede pentru toți că conflictul era înghețat și că problema nu era rezolvată, însă asta i-a dat Ucrainei timp valoros.”

De altminteri, declarațiile fostului cancelar nu erau tocmai noi deoarece, inclusiv fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, spunea, încă din 2015, că Acordul Minsk are doar rolul de a oferi Ucrainei timpul necesar pentru a-și construi armata.

Întrebat despre declarațiile Angelei Merkel, Președintele rus Vladimir Putin a spus că i s- a părut că declarația lui Merkel este complet neașteptată și dezamăgitoare: Pentru mine, a fost complet neașteptat. Este dezamăgitor. Nu mă așteptam să aud așa ceva de la fostul cancelar. Am sperat întotdeauna că conducerea germană este autentică. Da, ea a fost de partea Ucrainei, susținând-o. Dar, cu toate acestea, am sperat sincer că conducerea germană se aștepta la o înțelegere bazată pe principiile obținute, printre altele, în timpul negocierilor de la Minsk”.

Putin a declarat că cuvintele lui Merkel însemnau că a procedat corect pornind ostilitățile din Ucraina: Mi se pare că nimeni nu a plănuit să respecte aceste acorduri de la Minsk… Ei ne- au mințit, iar singurul motiv pentru aceste procese a fost acela de a pompa Ucraina cu arme și de a o pregăti pentru acțiune armată. Ei bine, putem vedea asta. Poate că am întârziat să ne dăm seama ce se întâmplă. Poate că ar fi trebuit să înceapă mai devreme. Ceea ce nu a spus Vladimir Putin este că nici Rusia nu a stat cu mâinile în sân și s-a pregătit de război.

Având în vedere declarațiile venite din ambele părți, se poate vorbi, tehnic, de un conflict înghețat timp de șapte ani, încheiat prin reluarea luptelor în 2022 și care se poate întoarce la acest statut după ce ostilitățile se termină, cu o așezare la masa negocierilor. Ambele părți speră la epuizarea reciprocă în acest conflict: Ucraina și-ar epuiza resursele militare, economice și umane și nu ar primi din Occident armele necesare în cantități suficiente iar Rusia, grav afectată economic de sancțiuni, nu ar mai dori să insiste în avansarea în adâncul Ucrainei și ar căuta o formă de înțelegere cu Occidentul, în speță Statele Unite. Care State Unite, în ciuda sprijinului acordat Ucrainei, suferă costuri politice care pot deveni inacceptabile în cazul unui conflict întins pe ani de zile.

Cu cât lupta se prelungește, cu atât mai probabil că Rusia și Ucraina vor simți presiuni internaționale și interne pentru a negocia o încetare a focului, un armistițiu sau un alt mecanism legal pentru a opri, dacă nu a pune capăt oficial, războiului.

Modelul de gândire strategică americană, se preciza în articolul din Politico, spune că un războiul din Ucraina ar putea fi gândit după sfârșitul războiului din Coreea, din 1953. Luptele s- au încheiat cu un armistițiu, în 1953, negociat timp de 2 ani, dar nici 70 de ani mai târziu, războiul nu a fost declarat, oficial, încheiat. În viitorul conflict înghețat ucrainean niciuna dintre părțile implicate nu ar trebui să recunoască ca definitive noile granițe și singurul lucru care ar trebui convenit este să se oprească operațiunile militare de-a lungul liniei stabilite.

Realitățile post conflict în Ucraina sunt creionate de către decidenții americani după alte conflicte înghețate, nu doar cele din spațiul ex-sovietic. Spre deosebire din celelalte conflicte înghețate, datele din teren și de la masa negocierilor sunt de alt calibru și depășesc mizele locale ruso-ucrainene.

Cum ar arăta Ucraina în eventualitatea unui conflict înghețat?

Spuneam, anterior, că extrem de important este aliniamentul la care se vor găsi cele două forțe combatante atunci când se va pune problema de așezare serioasă la masa negocierilor. Cu cât Federația Rusă mușcă adânc din teritoriul ucrainean, cu atât mai tare atuurile Kievului se vor reduce pentru că o prognozată Ucraină, fundamental pro occidentală și anti rusească, va avea nevoie de sprijin în reconstrucție și mai ales va trebui să se descurce cu restul de economie rămas după pierderea Estului și a unor importante capacități economice, plus problema pierderii unei mari ieșiri la Marea Neagră. Desigur, analiza folosește datele actuale ale conflictului însă Rusia nu se știe unde se va opri, respectiv, dacă nu va încerca ocuparea altor puncte strategice, cum este Odesa, oraș de mare însemnătate istorică și strategică pentru ambele părți, fapt care va agrava capacitatea de negociere a Kievului.

Un alt semn de întrebare este dacă Ucraina va fi un stat similar Coreei de Sud în privința staționării de trupe americane sau din țările Uniunii Europene, pentru că, spre deosebire de războiul coreean, americanii nu au trupe combatante în Ucraina. Mergând mai departe, Ucraina și-a manifestat dorința de a adera la NATO, ca o garanție de securitate viitoare, având în acest sens, sprijinul formal al organizației nord-atlantice, prin secretarul său general. Ucraina post- conflict se dorește una capabilă în a se apăra și a descuraja viitoarele atacuri ale Moscovei.

Garanțiile occidentale pentru Kiev ar putea fi un acord de apărare reciprocă tip NATO, în conformitate cu articolul 5 sau acorduri de arme în stil israelian. Pentru Ucraina, ideală ar fi accederea in NATO, însă șansele reale sunt minime, în acest moment, întrucât riscul unei confruntări ruso-NATO ar fi devastatoare pentru ambele părți. Ce s-ar putea face, în lipsa intrării în NATO, ar fi compatibilizarea armelor și echipamentelor Ucrainei cu cele ale țărilor membre NATO și desfășurarea de antrenamente comune. Asta dacă suspendarea militară a conflictului va asigura condițiile necesare ca Ucraina să aibă capacitatea de reconstrucție.

Interesul american este, în lipsa cedării Rusiei, către soluția unui conflict înghețat care, însă, ridică o altă întrebare: Cum va privi Rusia o Ucraină care poate folosi acest răgaz pentru o reînarmare cu sprijin occidental și, ulterior, să facă o contraofensivă care să pună Rusiei probleme grave?

Dezamăgirea lui Vladimir Putin față de recunoașterea Angelei Merkel a folosirii acordurilor de la Minsk pentru înarmarea Ucrainei, poate indica o soluție inacceptabilă pentru ruși. Încă o perioadă de conflict înghețat înseamnă a repeta perioada 2014-2022 și nu ar mai putea fi explicată poporului rus, confruntat cu lipsurile economiei de război. Pentru Federația Rusă un conflict înghețat în Ucraina înseamnă o perioadă care se poate întoarce împotriva sa cu și mai multe consecințe negative, pentru că acum nu ea dirijează în totalitate mecanismele (față de celelalte zone din spațiul ex-sovietic), ci devine direct parte, cu risc de vulnerabilitate.

Costurile politice ale unui viitor armistițiu sunt mult mai mari pentru Vladimir Putin care a promis “eliberarea” Ucrainei. Costurile actuale mari ale războiului pot fi acceptabile pentru ruși doar dacă se realizează obiectivele promise, în caz contrar, costurile politice pot fi fatale pentru oricare alt președinte, inclusiv pentru Putin.

Desigur, nu putem avea certitudini, însă un conflict înghețat, cu doza lui de nefinalitate istorică, nu ajută ambițiile imperiale ale Rusiei în noul proiect multipolar și poate fi asimilat cu o înfrângere. Afundarea și înfrângerea simbolică a Rusiei într-un deznodământ ucrainean cu repetiție nu ar conveni nici Chinei care are nevoie de Rusia în reașezarea polilor de putere mondiali, prin încercarea de a detrona singura superputere pe care a cunoscut-o lumea modernă, Statele Unite. Mai mult, soluția avansată de americani poate să nu fie nici pe placul Beijing-ului și pentru că are nevoie de aliatul rus în contextul expansiunii sale economice la Marea Neagră iar Vladimir Putin are și interese economice în a continua cât mai mult conflictul pentru că bogățiile ucrainene vor fi acum în folosul rusesc.

O altă chestiune este legată și de tipul de implicație în conflict. Motivația americană este una strategică în învingerea Rusiei însă distanța geografică simplifică soluțiile pentru că mai are în vizor și confruntarea cu China, în cazul Taiwanului. O înghețare a conflictului ucrainean îi reduce costurile și permite dirijarea resurselor către zona Asia Pacific unde este marea luptă mondială cu China și nu numai. Transferul de arme occidentale în Ucraina implică consumul lor rapid în război, fapt care necesită cheltuieli permanente. Expresia “Este mai ieftin să înarmezi o țară care nu cheltuiește armele în fiecare zi”, venită din zona americană se poate dovedi un calcul economic dur, dar realist. Costurile economice și politice ale susținerii Ucrainei sunt mari și pentru Europa, interesată și ea pentru soluția unui conflict înghețat.

Un armistițiu suficient de îndelungat ar estompa atenția publicului către război și ar ușura presiunea politică asupra capitalelor occidentale confruntate cu criticii implicării europene în eforturile de ajutorare a Ucrainei. Dilema blocului euro-atlantic este dacă trebuie rezolvat conflictul în defavoarea Rusiei, indiferent de costuri, sau găsită o soluție de compromis. Riscul unui conflict înghețat ridică riscul unei motivații reduse partea capitalelor europene pentru a tranșa conflictul definitiv.

Acest pericol a fost subliniat acum câteva zile de Cancelarul german Olaf Scholz care, în contextul summitului G7 de la Hiroshima, l-a avertizat pe președintele Vladimir Putin împotriva creării unui conflict înghețat de-a lungul granițelor teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia. Într-o serie de declarații publicate pe 26 mai 2023 în ziarul Koelner Stadt-Anzeiger, Scholz a spus: “Rusia trebuie să înțeleagă că scopul nu poate fi încheierea unui fel de pace rece, transformând actuala frontieră într-o nouă “graniță” între Rusia și Ucraina. Tot politicianul german a spus: Aceasta ar legitima raidul lui Putin. Scopul este mai degrabă o pace corectă, iar o condiție prealabilă pentru aceasta este retragerea trupelor ruse.

Având în vedere elementele expuse mai sus, opțiunea lui cancelarului german, desi corectă pentru soarta pe termen lung a Ucrainei, ar putea să nu poată fi operaționalizată politic și militar pentru că vorbim de Federația Rusă, care este greu de crezut că ar risca să fie învinsă și să piardă tot ce a obținut din Ucraina.

Soluția unui conflict înghețat, convenabilă Moscovei, poate sta în picioare doar dacă obiectivele atinse de Moscova în Ucraina vor fi suficient de satisfăcătoare ca grad de realizare politică și economică.

Evoluția conflictului, în acest moment, indică o recrudescență din partea ambelor părți iar pe termen lung nici Kievul și nici Moscova nu au opțiunea reală să admită vreodată înfrângerea. Pacea convenabilă pentru Occident în Ucraina se poate traduce într-o pace inacceptabilă pentru Moscova iar conflictul înghețat programat s-ar putea dovedi o utopie.