În această analiză îmi propun să iau în discuție, pe lângă situația actuală a războiului ruso-ucrainean, și perspectivele pe termen scurt ale evoluției frontului în lumina ultimelor dezvoltări pe teren, dar și cele în urma declarațiilor președintelui Trump despre începerea negocierilor de pace cu președintele Putin. Și voi începe cu cele din urmă, având în vedere modul în care s-a inflamat întreaga lume care vorbește de cedarea SUA în fața pretențiilor absurde ale lui Putin. Este un aspect care trebuie puțin detaliat, după care voi reveni la situația frontului, cum este influențată aceasta în urma ultimelor bătălii aflate în curs de desfășurare.

Negocierile de pace

În orice conflict sau război există momente în care părțile, între ele sau prin intermediari, caută să ajungă la o înțelegere sau încearcă să negocieze o ieșire din situația de conflict, una cât mai favorabilă lor în contextul respectiv. După cum am arătat într-o analiză anterioară, o înțelegere poate fi atinsă doar dacă segmentul dintre cererile minime și maxime ale părților se intersectează cumva, dacă nu, nu poate exista înțelegere, iar negocierile sunt un eșec.

În cazul de față, după izbucnirea războiului la 24 februarie 2022, au existat mai multe runde de negocieri între părți, unele dintre ele pe teren neutru, în Turcia. Un acord a fost imposibil din cauza faptului că Rusia a venit cu cereri maximale și a refuzat să lase ceva, practic nu a existat o limită inferioară, nu a existat un minim, care să justifice cumva ideea de negociere. Practic Rusia a venit și și-a reiterat ultimatumul dat Ucrainei înainte de începerea războiului. După eșuarea ofensivei generalizate asupra întregii țări și retragerea de pe axele Kiev, Cernigov și Summy, Rusia s-a concentrat pe Donbass, dar cererile ei au rămas maximale și pe acest sector, în ciuda performanțelor militare scăzute. Practic, nu are cu ce să susțină aceste cereri, dar le menține până în ziua de azi. Respectiv cedarea a patru regiuni ucrainene către Rusia (Luhansk, Donetsk, Zaporoje, Kherson), pe care nu le controlează integral, dar le-a anexat declarativ în toamna lui 2022, caz poate unic în istorie. Fără să mai luăm în calcul Crimeea. Deci, Rusia lui Putin cere ca și condiție pentru începerea negocierilor tocmai cedarea acestor teritorii pe care nu a reușit să le cucerească integral în trei ani de război, în ciuda pierderilor îngrozitoare, ceea ce este absurd. Este normal ca ucrainenii să refuze un astfel de târg total dezavantajos, iar declarațiile europenilor și ale lui Zelenski sunt clare în acest sens.

Poate că Trump și Putin se vor întâlni și vor discuta în Arabia Saudită, poate vor ajunge la o înțelegere, cred ei, dar este puțin probabil. Oricum, este bine că Putin acceptă să discute, dar asta nu înseamnă că cererile lui vor putea fi satisfăcute, fiindcă nu este doar o negociere între SUA și Rusia, ci mai sunt și alte părți implicate, cea mai importantă fiind chiar victima agresiunii, respectiv Ucraina. Nu cred că se va ajunge la o înțelegere între Putin și Trump peste capul Ucrainei și al UE, precum și al partenerilor din NATO.

Prea mulți se grăbesc să spună că ne aflăm în fața unei reeditări a conferinței de la Munchen din 1938, când Franța și Marea Britanie i-au dat mână liberă lui Hitler să ocupe parte din Cehoslovacia, respectiv regiunea sudetă, în speranța că așa vor salva pacea în Europa. Nu au salvat-o, Hitler a continuat cu cererile și s-a ajuns la al doilea război mondial.

Dar nu ne aflăm în fața unui astfel de caz. În 1939 Cehoslovacia a cedat fără luptă în urma acestei conferințe, acum Ucraina se află după trei ani de război contra Rusiei, în care i-a arătat slăbiciunile și faptul că poate fi învinsă de un adversar determinat care beneficiază de sprijin occidental. În 1938, Hitler era considerat atotputernic în Europa, deși lucrurile nu stăteau chiar așa atunci, vorbim de 1938 nu de 1940. Acum Putin nu mai este considerat atotputernic, ci chiar vulnerabil militar în fața unui adversar decis. Deci, Putin nu are cu ce amenințe, respectiv nu are pârghiile necesare ca să-și impună voința în cadrul acestor negocieri. Iar Trump știe asta, dar consideră important ca să înceapă un dialog cu Putin.

Unii compară cu înțelegerea de Ialta cu privire la sferele de influență. Nimic mai fals, la Ialta în 1945 întreaga Europă de Est era ocupată militar de către sovietici, aici practic s-a consfințit o stare de fapt. Plus faptul că URSS era un aliat care vărsase mult sânge pentru înfrângerea Germaniei și Stalin părea un tip de cuvânt în ochii Aliaților. Nu se cunoșteau atrocitățile sale cu nimic mai prejos decât cele ale lui Hitler, nici nu se știa conținutul protocolului secret din pactul Ribbentrop-Molotov încheiat la 23 august1939. Stalin a promis alegeri libere în țările est-europene și a fost crezut, marea dezamăgire a lui Truman a fost cu alegerile din Polonia din 1946 când și-a dat seama că a fost păcălit. Practic, la acea vreme, occidentalii erau prea naivi ca să creadă că cineva la acest nivel nu-și va respecta cuvântul dat.

Dar lucrurile sunt cu totul diferite în 2025. Nu poate fi vorba de o nouă Ialta. Țările din estul Europei sunt în NATO și UE, nu sunt ocupate de către Rusia ca și în 1945. Sunt capabile să se apere și să decidă singure, împreună sunt o putere de care trebuie să se țină cont, nu sunt lăsate de izbeliște, și au un cuvânt de spus. Iar Putin a dovedit lumii întregi ce este, un criminal de joasă speță, care a comis crime în masă în Ucraina și nu s-a ținut niciodată de cuvânt. Așa că această comparație cu Ialta nu se susține.

Dar faptul că se întâlnesc nu înseamnă că gata, s-au și înțeles. Pozițiile inițiale pot fi ireconciliabile, și așa vor fi, fiindcă Putin crede în continuare că este pe cale să câștige războiul, ceea ce este fals. Putin crede că timpul lucrează în favoarea lui, Trump știe că nu este așa, ba dimpotrivă, de aceea a spus că economia rusă se apropie de colaps, ceea ce este un fapt real. Sau Putin știe, dar nu-i pasă, pe motiv că rușii sunt obișnuiți cu lipsurile, iar propaganda îi va face să fie în continuare îndrăgostiți de tătuc, chiar dacă vor suferi mari constrângeri economice. Tipic pentru un dictator.

Mai important, vorbim aici de negocieri, dar având în vedere pozițiile exprimate de Rusia, la care nu poate renunța ușor pe motive de imagine internă, aceste negocieri, chiar dacă vor începe, nu înseamnă că se vor termina rapid cu un acord. Mai ales cu unul agreat de toate părțile. Negocierile pot dura luni sau chiar ani de zile fără să se ajungă la un acord, iar între timp războiul va continua. Iar contextul în care se vor desfășura aceste negocieri întinse pe luni sau ani de zile va depinde în mare măsură și de rezultatele din teren, respectiv de pe câmpul de luptă, fiindcă este improbabil să se încheie un armistițiu pe durata acestor negocieri.

Iar dacă ucrainenii vor cădea în capcana încheierii unui armistițiu, ceea ce este puțin probabil, pe durata negocierilor, în mod sigur rușii vor profita cum au făcut-o de nenumărate ori în istorie, încălcând armistițiul semnat și atacând în ciuda acestuia. Au făcut-o de nenumărate ori, știm și pe pielea noastră, un exemplu, când românii din Corpul de Voluntari din Siberia încheiau cu bolșevicii un armistițiu, aceștia îi atacau aproape imediat ce ai noștri se relaxau pe motiv că ei nu fac înțelegeri cu burjuii. Dar e suficient să amintim cazurile mai recente, în Abhazia în 1993, georgienii au încheiat un armistițiu cu separatiștii mediat de armata rusă, deși aceasta era parte în conflict alături de separatiști. Înțelegerea era ca fiecare parte să-și retragă trupele de pe linia de front în interior. Georgienii au făcut-o, dar au fost imediat atacați de separatiștii susținuți de armata rusă care i-a împins mult în spate provocându-le pierderi importante. Ucrainenii au simțit și ei asta în conflictul din Donbass început în 2014, așa că nu cred că vor accepta vreun armistițiu propus de ruși pe durata negocierilor, deoarece rușii vor folosi acest interval pentru a se întări și ataca încălcând cu sânge rece acest armistițiu.

În concluzie, faptul că încep unele negocieri nu înseamnă mare lucru, au mai fost. E bine că se discută, dar depinde ce se discută. Iar începerea negocierilor nu înseamnă sfârșitul luptelor, poate chiar dimpotrivă, fiindcă fiecare parte va încerca să își maximizeze avantajele din teren pentru a avea o poziție cât mai bună la negocieri. Iar războiul va continua, fiindcă negocierile pot dura luni sau ani de zile.

Mai mult, în cazul în care Putin nu are o poziție cooperantă și menține cererile maximale, cum este aproape sigur că va face, Trump, în egoul său enorm prin care se vede arhitectul păcii în acest război, nu prea are pârghii contra ucrainenilor, fiindcă nu poate să-i convingă să-i cedeze totul lui Putin după cum vrea acesta. Dimpotrivă, are mai multe pârghii împotriva lui Putin ca să-l convingă că nu poate câștiga sau chiar poate pierde, dacă nu negociază la modul serios și nu lasă de la el. Aceste pârghii sunt suplimentarea ajutorului militar către Ucraina pentru a-l bate pe front (vezi pe acest aspect și https://karadeniz-press.ro/ce-inseamna-pentru-razboiul-din-ucraina-noul-mandat-al-lui-trump-ii/ ), dar și accelerarea declinului economic al Rusiei scurtând timpul până la colapsul acesteia. Și vedem că deja a început asta când a cerut OPEC creșterea producției de petrol pentru a provoca scăderea prețului, ceea ce duce Rusia la creșterea accelerată a pierderilor economice, pe lângă sancțiunile aplicate deja. În ideea că flota fantomă a Rusiei care încearcă să vândă petrol va trebui să îl vândă la preț și mai mic, cu o pierdere mai mare. Toate acestea nu sunt vești bune pentru Rusia, cum încearcă unii să interpreteze.

Iar ieșirea lui J.D. Vance din 13 februarie a fost corectată chiar în seara aceleiași zile de același Vance, care a spus că SUA au în vedere impunerea de sancțiuni și mai drastice Rusiei și chiar trimiterea de trupe americane în Ucraina. Poate că este rezultatul intervenției conducerii militare americane, care a anunțat că SUA nu are cum să își proiecteze puterea în Asia și în regiunea arctică fără ajutorul aliaților europeni, ceea ce a mai îndulcit tonul declarațiilor. Trump poate acum află că SUA nu este atât de puternică fără aliați, după cum poate credea el. Nu e o problemă, învață din mers.

Frontul ucrainean

Până acum am tot văzut cum Rusia atacă în continuare, este în ofensivă de mai bune de un an, o ofensivă continuă care pune presiune pe ucraineni și a adus până acum câștiguri marginale, incrementale, plătite foarte scump cu pierderi enorme de oameni și material. Dar nu îi pasă, continuă să atace. Problema principală este că, în ciuda unui an de ofensivă, nu a reușit să își îndeplinească obiectivele. Armata și apărarea ucraineană nu s-au prăbușit, nu a apărut o rupere a frontului care să îi facă pe ucraineni să cedeze o bucată serioasă de teritoriu și să permită Rusiei să ducă o bătălie în adâncime (am explicat această doctrină sovietică în analizele anterioare) și să îi facă pe ucraineni să se retragă mult în spate pe alte linii defensive, așa cum s-au desfășurat bătăliile pe Frontul de Est în al doilea război mondial, când esențială era ruperea frontului. Timp de mai bine de un an de zile de ofensivă, totul s-a transformat într-un război de uzură, dar o uzură mult mai accentuată asupra rușilor aflați în atac.

Și nici câștigurile teritoriale rusești în acest an de ofensivă nu sunt pe măsura pierderilor suferite. Ca și cifre comparative, rușii au cucerit în 2024 puțin peste 4000 de kmp, cam jumătate din ce au eliberat ucrainenii în ofensivele lor din 2022 din Kherson și de la sud-est de Harkov. Dar victoria nu se măsoară (doar) în teritoriu cucerit. Puterile Centrale au înaintat în 1918 mult în teritoriul imperiului rus, dar nu l-au putut stăpâni fiindcă nu aveau suficienți oameni. Și acum criza de personal este o problemă tot mai mare pentru armata rusă, am văzut cu toții videoclipuri cu răniți trimiși la atac în cârje, ceea ce este ireal. Uzura continuă macină tot mai mult armata rusă, atât în oameni, cât și în material militar. Totuși, continuă să atace, fapt care îl face pe Putin să creadă că poate fi victorios, că poate să câștige dacă continuă presiunea. Adevărul este că și-a pierdut simțul realității, și asta nu de ieri, de azi.

Chiar faptul că după un an de ofensivă continuă rușii nu au reușit mai nimic din ce și-a propus este un indicator clar. Nu au cucerit cele patru oblasturi pe care le revendică și pe care s-au grăbit să le anexeze declarativ (Luhansk, Donetsk, Zaporoje și Kherson), nici măcar nu s-au apropiat semnificativ de cucerirea celor două care compun Donbass-ul, respectiv Donetsk și Luhansk. Fiindcă, în ciuda pierderilor mari, încă nici nu au ajuns să amenințe marile orașe din Donbass, cum ar fi Konstantinivka, Sloviansk și Kramatorsk. Toate împreună fac cât două Mariupol, oraș pe care rușii l-au asediat timp de 82 de zile ca să-l cucerească, și atunci era total înconjurat și fără să poată fi aprovizionat, iar armata rusă era mai puternică și mai dotată decât acum. Cum ar putea cuceri cele trei orașe pe care nu le vor putea înconjura și izola, care pot fi aprovizionate și apărate clădire cu clădire? Să ne amintim că pentru niște orășele ca și Bakhmut sau Avdiivka rușii au atacat luni de zile ca să le cucerească, plătind un preț enorm. Iar acum, după mai mult de un an de ofensivă continuă, nici nu au reușit să ajungă în apropierea celor trei orașe menționate. Și cu ce efective ar putea ajunge acolo, având în vedere gradul de uzură accentuată suferit de forțele rusești?

Desigur, uzura există și în rândul armatei ucrainene, și ei au pierderi masive, dar incomparabil mai mici ca și rușii. Putin mizează pe ideea că, deși rușii suferă o uzură mult mai mare, ei pot să o suporte, iar ucrainenii vor ceda înaintea rușilor. Aceasta este ideea pe care se bazează și de aceea presează în continuare, deși nu sunt semne clare că ucrainenii s-ar apropia de un colaps militar, ba dimpotrivă.

Este adevărat că și ucrainenii suferă pierderi și au făcut greșeli majore, dar se pare că au învățat lecția. Mă refer aici la ideea de a constitui noi brigăzi de luptă, pentru a demonstra partenerilor occidentali capacitatea Ucrainei de a genera noi forțe pe câmpul de luptă. Aceste opt noi brigăzi, de la 151 la 159, au fost constituite din recruți, fără să aibă comandanți experimentați pe câmpul de luptă și nici un nucleu de luptători cu experiența frontului, fapt care a dus la cedarea acestora la primul contact cu inamicul, cum a fost cazul Brigăzii Mecanizate 157 care a cedat pe frontul din Pokrovsk. Asta în loc să completeze vechile brigăzi încercate în luptă și care au suferit pierderi, noii recruți putând beneficia de experiența combativă a veteranilor în cazul în care erau aduși ca și completare și integrați în aceste brigăzi experimentate. La fel cum diviziile românești de pe frontul celui de-al doilea război mondial erau completate cu batalioanele de marș formate din recruți, deoarece experiența frontului era mult mai ușor de dobândit de la cei ce o aveau deja. Sau, în primul război mondial, s-a recurs la contopirea diviziilor cu pierderi, cum a fost cazul Diviziei 9/19 sau Diviziei 2/5 care au luptat eroic în Bătălia Bucureștilor. Dar ucrainenii au învățat lecția, la 13 ianuarie președintele Zelenski anunțând că se renunță la crearea de noi brigăzi și se merge pe completarea celor existente, cele opt nou create și neexperimentate fiind împărțite la cele existente deja.

Strategia ucraineană în 2024, pe timpul ofensivei continue rusești, a fost una corectă. S-au apărat cu perseverență, producând pierderi mari atacatorilor, dar conservându-și puterea militară. Spre deosebire de alte cazuri anterioare, au dus o apărare activă, cu contraatacuri punctuale, dar fără să se cramponeze de teren atunci când erau total depășiți numeric și material. Au cedat teren prin luptă, făcându-i pe agresori să plătească fiecare metru pătrat cucerit, dar fără să riște pierderi inutile. I-au lăsat pe ruși să înainteze pas cu pas, dar le-au produs pierderi enorme, rușii au pierdut în 2024 mai mulți oameni și echipament decât au pierdut în 2022-2023 cumulat, și asta fără să își atingă obiectivele. La asta mă refeream când spuneam că nu neapărat mărimea teritoriului cucerit este o măsură a victoriei.

Încă ceva, nu poți duce o ofensivă continuă mai bine de un an de zile, într-un război de uzură, fără să reușești să realizezi un punct de străpungere, o rupere de front sau o cedare a inamicului, asta fără să îți uzezi propriile forțe aproape de limita suportabilității. Fiindcă consumi enorme resurse umane și materiale, îți lungești liniile de comunicații, atacând peste tot și în toate direcțiile în speranța că inamicul va ceda undeva. Dar iată că nu a cedat. Iar rușii au ajuns, se pare, la culminating point, punctul din care nu mai poți continua ofensiva, fiindcă nu mai ai resurse de efort să o faci.

Iar ucrainenii, care au cedat pas cu pas conservându-și forțele, asta au așteptat pentru a lovi inamicul în momentul în care devine vulnerabil, când atinge și depășește acest culminating point. Rapoartele din ultimele săptămâni spun că rușii au scăzut mult vigoarea acțiunilor lor ofensive, ceea ce ar putea fi un indiciu. Au atins acest culminating point? Încă nu știm, dar ucrainenii au decis să testeze momentul, așa că au trecut la contraofensivă în cel mai sensibil punct, în Pokrovsk. Oraș foarte important, fiind un hub logistic care dacă ar fi cucerit de ruși, le-ar da posibilitatea dezvoltării atacurilor spre Konstantinivka și ar putea controla astfel șoselele folosite ca rute de aprovizionare pentru apărarea de la sud de oraș. Rușii s-au apropiat prea ușor, după părerea analiștilor, de Pokrovsk de la sud, ajungând să dezvolte doi clești la est și la vest, destinați să înconjoare orașul. Tot acești analiști constată că rușii nu au atacat orașul frontal, cum procedau în trecut, fiind un semn că încep să ducă lipsă de material uman care să fie aruncat în astfel de atacuri frontale.

Contraatacul ucrainean declanșat acum câteva zile a lovit inițial spre sud, ignorând cleștii, și a făcut o spărtură care a încetinit avansul pe flancurile laterale, apoi a lovit spre sud-vest, în încercarea de a tăia cleștele vestic și a izola și înconjura efectivele rusești de acolo. Tactica a fost foarte bine aleasă, au pătruns prin sectoarele mai slabe de front sprijiniți de blindate și au înconjurat punctele întărite silindu-le să se predea. Apoi au atacat vârful cleștelui și i-au împins pe ruși din Kotlyne, silindu-i să se mențină pe poziții, iar la baza cleștelui au intrat tare și au eliberat Poskohane, tăind și o cale ferată esențială pentru logistica rușilor care se văd în dificultate de a aproviziona trupele ce dezvoltau cleștele.

Rămâne de văzut dacă vor reuși să taie total cleștele vestic și să înconjoare astfel importante efective rusești printr-o astfel de manevră curajoasă, dar asta depinde și de efectivele angajate într-o astfel de manevră. Totodată, vom vedea dacă e o ofensivă serioasă, după cum pare, sau un contraatac mai puternic pentru destabilizarea trupelor inamice pentru a le tăia elanul ofensiv care oricum se cam gripase. Cert este că visul rușilor de a cuceri Pokrovsk devine tot mai îndepărtat.

Și asta pe lângă ofensiva din Kursk, începută la 4 ianuarie, în care ucrainenii au atacat spre est lărgind pătrunderea, din moment ce rușii presează dinspre vest pentru a anihila buzunarul creat pe teritoriul rusesc. Pătrunderea din Kursk a început la 6 august 2024, ucrainenii reușind să pătrundă mult în teritoriul rusesc. Rușii au mobilizat efective puternice pentru a anihila această pătrundere jenantă pentru prestigiul lui Putin care declarase că teritoriul rusesc este sfânt și nu poate fi atacat. Pentru prima oară de la al doilea război mondial o bucată de teritoriu rusesc era ocupată de un inamic. Putin a dat termene peste termene pentru anihilarea acestui buzunar, dar fără succes. Rușii au reușit să reocupe mai mult de jumătate din succesul inițial ucrainean, dar cu prețul alocării de mari resurse umane și materiale care au lipsit de pe frontul estic ucrainean. A recurs și la ajutorul cu trupe nord-coreene, circa 12000 de militari considerați de elită. Dar aceștia au dispărut de pe front după ce au suferit pierderi estimate la 3800 de morți și răniți, circa o treime din forțele angajate. În afară de nord-coreeni, pierderile rușilor în Kursk sunt estimate la 38000, dintre care 15000 de morți.

Și acum ucrainenii declanșează o ofensivă spre est, punctul slab al rușilor, extinzând teritoriul controlat de către ei, și punându-l pe Putin din nou într-o poziție jenantă. Iar ca dovadă că ucrainenii iau în serios această ofensivă și vor să rămână acolo, pe poziții, este faptul că la această ofensivă din Kursk au folosit din plin armamentul occidental, inclusiv tancurile Challenger 2 primite de la britanici. Asta arată că ucrainenii vor ține cu dinții de pozițiile cucerite în Kursk, în ideea de a le folosi ca monedă de schimb în cazul eventualelor negocieri de pace despre care se tot vorbește.

În celelalte puncte sensibile de pe frontul de est, ucrainenii rezistă și se luptă. Sunt presați puternic la Velika Novosilka, dar rezistă și cedează pas cu pas. La Kurakhove sunt înconjurați din trei părți, pozițiile lor fiind un intrând adânc în cele rusești, dar rezistă încă, deși pare că poziția lor este fără speranță. Dacă ar considera că nu mai pot rezista, ar evacua intrândul, la fel cum au făcut-o la Avdiivka. Dar din moment ce le păstrează, poate consideră că mai pot rezista imobilizând importante efective rusești și să le provoace pierderi pe măsură. La Toretsk sunt presați puternic, dar rezistă, imobilizând și aici importante efective rusești.

Mai departe, Chasiv Yar. După căderea Bakhmut, cimitirul mercenarilor Wagner, la 20 mai 2023, rușii au atacat spre Chasiv Yar, următorul oraș important ce trebuia cucerit. A trecut de atunci un an și nouă luni, și în ciuda atacurilor continue, Chasiv Yar nu este încă cucerit de către ruși. Au reușit să pătrundă în oraș peste canalul de la est, dar luptele de stradă continuă, ucrainenii menținând încă controlul a circa o treime din Chasiv Yar. Și se pare că rezistența lor va mai continua provocând mari pierderi atacatorilor.

În zona Kupiansk rușii atacă continuu, au reuși să edifice două capete de pod peste râul Oskil, dar unul dintre ele a fost anihilat de contraatacurile ucrainene. Și aici se duc lupte grele, dar ucrainenii rezistă în continuare.

Concluzii de moment

Trump l-a sunat pe Putin pentru a negocia încheierea războiului din Ucraina. Asta nu este neapărat o problemă, ci problema este ce vor să negocieze. Ce vrea Putin e clar, problema este ce este dispus să ofere Trump. Iar nu tot ce este dispus el să ofere chiar poate oferi. Fiindcă nu-i va putea face pe ucraineni să cedeze lui Putin tot ce vrea el după ce timp de trei ani au sângerat și rezistat cu eroism ridiculizând așa-numita a doua armată a lumii, și nici nu îi poate sili pe europeni să accepte să stea liniștiți cu un urs turbat în vecini. Ucrainenii merită o pace dreaptă și garanții de securitate serioase, pentru a nu trebui să lupte din nou imediat ce Rusia își va trage sufletul și se va reînarma corespunzător.

De aceea consider că Trump a făcut o greșeală enormă de începător când a exclus înainte de a începe negocierea unul din atuurile forte, respectiv acceptarea Ucrainei în NATO. Putea fi un asset important la negociere, dar să îl lași din mână înainte de deschiderea discuțiilor mi se pare prostesc. Am mai vorbit de stilul de negocieri în afaceri al lui Trump, unul tranzacțional, dar total nepotrivit în negocierile internaționale. Fiindcă aici nu e ca și în afaceri imobiliare, ai făcut tranzacția și gata, s-a terminat. În negocierile internaționale vei continua să stai la masă cu partea adversă, să continui discuțiile, să negociezi din nou pe alte teme în viitorul apropiat. Cu atât mai mult mi se pare că Trump a greșit tocmai în momentul în care Putin are mari probleme, cu economia care se degradează, la fel și armata, și nu apare nicio speranță pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de către el, fiind într-o poziție fragilă. Era cel mai bun moment să fie strâns cu ușa, iar pentru asta trebuiau păstrate toate opțiunile pe masă, inclusiv admiterea Ucrainei în NATO.

La fel și declarațiile secretarului apărării al SUA, care a oferit în discursul său o serie de concesii Rusiei fără să primească nimic în schimb denotă o abordare de amator. Iar faptul că a revenit în aceeași zi infirmând în parte cele deja zise, este un semn că i s-a atras atenția că a greșit pe multiple planuri, inclusiv față de aliații europeni.

Oricum, negocierile, dacă vor începe, vor dura luni sau ani de zile, timp în care războiul va continua. Iar dacă ucrainenii vor continua să reziste, și sunt toate semnele că o vor face, ba dimpotrivă, au trecut la contraatac, pozițiile asumate inițial se pot schimba miraculos în defavoarea Rusiei. Și există și posibilitatea, încă mică, ca trupele rusești, aflate în ofensivă continuă peste un an de zile și fără vreun rezultat tangibil, să se prăbușească pe front. Ca să se întâmple asta, e de ajuns ca să se prăbușească într-un sector, ca molima să se propage la fel ca și în 1917.