Serbia, obligata sa-l aresteze pe Ratko Mladic

UE a acordat Serbiei un termen pana la sfarsitul lui 2011 pentru a-l aresta pe Ratko Mladic, relateaza mass-media de la Belgrad, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Consiliul Ministrilor UE a hotarat recent, cu unanimitate, trimiterea catre Comisia Europeana (CE) a cererii Serbiei de a obtine statutul de candidat la integrarea in Uniune, decizia fiind luata datorita eforturilor depuse de ministrii de Externe ai Suediei si Romaniei. Cooperarea deplina a Belgradului cu Tribunalul de la Haga este o conditie cruciala in acest sens, iar decizia unanima a ministrilor europeni ca Serbia coopereaza cu Tribunalul Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie va fi necesara la fiecare viitor pas pe care aceasta tara il va face spre integrarea in Uniune.
Citand surse diplomatice de la Luxemburg, presa sarba afirma ca, datorita eforturilor depuse de ministrii de Externe ai Suediei si Romaniei, a fost adoptata o varianta favorabila, conform careia, inainte de a primi statutul de candidat, Serbia are termen pana la sfarsitul lui 2011 sa-i aresteze si sa-i extradeze pe cei doi suspecti de crime de razboi cautati, fostul comandant militar al sarbilor bosniaci, Ratko Mladic, si fostul lider al sarbilor din Croatia, Goran Hadzici. De asemenea, ministrii au cerut ca Serbia sa implementeze toate recomandarile care i-au fost facute in iunie 2010 de procurorul-sef al Tribunalului, Serge Brammertz. Ei au subliniat ca raportul procurorului cu privire la progresele inregistrate de Serbia in acest scop trebuie urmat indeaproape. „Prin aceasta concluzie, Consiliul Ministrilor a gasit o buna balanta intre mesajul transmis Serbiei ca pasii pe care i-a facut, in ultimele luni, catre ameliorarea dialogului in regiune si initative pentru negocierile intre Serbia si Kosovo au fost recunoscuti, pe de o parte, si conditia deplinei cooperari cu Tribunalul de la Haga, pe de alta parte”, a declarat Steven Vanackere, ministrul belgian al Afacerilor Externe, presedintele Consiliului. In opinia vicepremierului sarb Bozidar Djelici, faptul ca Serbia este pregatita sa negocieze cu Kosovo va fi evaluat, de asemenea, ca o conditie.

Jurnalele de razboi ale lui Mladic

In „cealalta lume” se afla o femeie care zilele acestea a avut o satisfactie mai mult decat legitima, in ciuda faptului ca a fost si foarte criticata, pentru recunoasterea postuma a unei misiuni bine indeplinite. Este vorba despre Carla Del Ponte, 63 de ani, ambasadorul Elvetiei in Argentina si procuror sef al tribunalului de la Haga pentru fosta Iugoslavie, scrie L’Espresso, citata de Rador. Ea a fost cea care l-a adus in spatele gratiilor cu acuzatia de crime impotriva umanitatii pe dictatorul sarb Slobodan Milosevic, mort in inchisoarea olandeza la 11 martie 2006, inainte de pronuntarea verdictului. Del Ponte acumulase multe dovezi ale responsabilitatii directe a ‘patronului’ Belgradului in tragedia balcanica, dovezi care in mod sigur ar fi dus la condamnarea acestuia. Iar acum ies la iveala documentele decisive privind rolul crucial pe care Milosevic l-a avut in masacrul din Bosnia. El era cel care pilota (lucru pe care l-a negat intotdeuna in timpul vietii) deciziile liderului politic al sarbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, arestat in 2008 si pe cele ale bratului sau inarmat, generalul Ratko Mladic, inca fugar, ambii acuzati de genocid.
La Belgrad se planificau operatiunea de „epurare etnica”, atrocitatile de la Sarajevo si masacrele. Iar sursa care relateaza toate aceste ‘detalii’ este chiar generalul Mladic in varsta de 67 de ani, sau mai bine zis cele 18 jurnale ale sale cu un total de 4.000 de pagini pe care politia sarba le-a gasit intr-o mansarda si in spatele unui sifonier din casa sotiei sale Bosiljka din strada Blagoje Parovic 117, in timpul unor perchezitii efectuate in perioada cuprinsa intre decembrie 2008 si februarie 2010. Material predat tribunalului de la Haga din care cotidianul francez „Le Monde” a publicat cele mai semnificative pasaje. Mladic, extrem de meticulos, nota reuniunile, achizitionarea armelor, pozitiile strategice. Foarte rar scria observatii personale, prefera mai degraba frazele pronuntate de interlocutorii sai. Milosevic este pomenit foarte des in jurnale, dupa care il gasim mereu pe seful Statului sau Major Momcilo Perisic, si sufletele negre ale serviciilor secrete Jovica Stanisic si Frenki Simatovic, responsabili cu operatiunile speciale si cu unitatile paramilitare.

„Dumnezeule, ce cuvinte dure”

Mladic distribuie obiective militare, finanteaza, furnizeaza oameni si mijloace. Cu binecuvantarea Bisercii Ortodoxe: patriarhul Pavle este un asiduu participant la summituri. Pagina dupa pagina se deapana firul istoriei de ieri. Iar Dobrica Cosic, scriitorul care a devenit presedintele Serbiei servind drept paravan al responsabilitatii afirma in 1993: „Tudjman (presedintele croat) mi-a cerut sa merg la Brioni pentru a gasi un acord in privinta Bosniei”. Obsesia este dividerea republicii intre sarbi si croati. Pentru ca musulmanii sunt „inamicul comun”. Si numai in 1994 Milosevic, presat de comunitatea internationala, incearca sa-i convinga pe sarbo-bosniaci sa accepte un plan de pace: „Ratko, trebuie sa intelegi ca o impartire de 50% este echilibrata. Lumea nu va accepta alta solutie”. Numai ca Pale, capitala micii republici a sarbilor din Bosnia refuza, iar Slobo este extrem de dur in urmatoarea reuniune: „Sunteti niste inconstienti. Krajisnik (presedintele Parlamentului) este un om normal, numai ca e un idiot. Karadzic este obsedat de istorie. Daca il vei lasa sa ia decizii se va produce o catastrofa”. Iar mai apoi afirma: „Politica nationala sarba se decide in Parlament, nu in tufisurile de la Pale. Serbia nu va va mai sprijini deloc”. Comentariul generalului, unul dintre putinele pe care le-a notat este urmatorul: „Dumnezeule, ce cuvinte dure”. Srebrenica reprezinta motivul altei ciocniri: la 24 iulie 1995 Milosevic ii spune lui Mladic: „In calitate de comandant al armatei trebuie sa ai si o dimensiune politica”. Paginile din acele zile fatale ale sacrificarii celor 8.000 de musulmani au fost rupte. Sosesc apoi zilele de la Dayton. Mladic noteaza o fraza de-a lui Milosevic: „Clinton este de acord cu mine. Relatiile dintre noi devin din ce in ce mai prietenesti. Sarbii au luat deja locul musulmanilor in inimile americanilor” .
Generalul intalneste la hotelul Moskva din Belgrad un om de afaceri american care ii spune: „Cu zece milioane de dolari se pot cumpara intre 100 si 200 de senatori sau membrii ai Congresului”. Si vazand ca totul este de vanzare el profita si adauga: „Atunci de ce nu putem sa-l cumparam pe Bill Clinton?”. Numai ca lucrurile iau o intorsatura diversa, Mladic devine un fugar, iar jurnalele se intrerup la data de 28 noiembrie 1996. A inceput deja lunga fuga. Care nu s-a terminat inca.