R Moldova-Turcia, schimburi comerciale de peste jumatate de miliard de dolari

, , ,
 

Valoarea comerţului bilateral dintre Republica Moldova şi Turcia a ajuns anul trecut la 440 milioane de dolari SUA, un nou nivel-record, şi va depăşi jumătate de miliard de dolari în 2012 în cazul în care se vor menţine tendinţele din ultimii doi ani.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică din R Moldova, exporturile de mărfuri moldoveneşti în Turcia au crescut în 2010 de 2,5 ori, iar în 2011 cu 8,8 la sută, în timp ce importurile s-a majorat respectiv cu 19,4 la sută şi 78,3 la sută. “Republica Moldova şi Turcia au semnat un pachet de acte bilaterale ce facilitează relaţiile economice”, a declarat în cadrul Forumului de afaceri moldo-turc, desfăşurat miercuri la Chişinău, Octavian Calmâc, viceministru al Economiei. El s-a referit în context la acordul privind evitarea dublei impozitări, acordul de colaborare economică şi altele.
Calmâc a adăugat că speră ca în toamna anului 2012 să fie finalizate negocierile privind acordul de liber schimb între Republica Moldova şi Turcia, astfel ca acesta să fie semnat în 2013. “Au rămas de negociat comerţul cu produse agricole”, a spus viceministrul. Ministrul Vămilor şi Comerţului din Republica Turcia, Hayati Yazici, a declarat, la rândul său, că vizita sa în R Moldova în fruntea unei delegaţii turce are ca scop eliminarea barierelor ce mai există în calea comerţului între cele două state şi crearea unor condiţii mai bune pentru schimburile comerciale bilaterale. “Am găsit o bună înţelegere la Chişinău”, a declarat ministrul turc.

Peste 900 de companii

Asociaţia oamenilor de afaceri turci din Moldova numără peste 50 de antreprenori, a menţionat Abdurahman Sezis, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci în Moldova. Potrivit acestuia, investiţiile turce în Moldova se ridică la 350-400 milioane de dolari SUA. Oamenii de afaceri s-au referit totodată în cadrul Forumului asupra unor probleme cu care se confruntă, legate în particular de mediul de afaceri şi investiţional, activitatea vamală.
Date ale Camerei Înregistrării de Stat arată că în 2011, după numărul de întreprinderi cu capital înregistrate, Turcia se afla pe locul doi cu 918 companii, iar potrivit volumului investiţiilor în capitalul social pe locul nouă cu 256,6 milioane de lei investiţi. Republica Moldova a importat din Turcia în anul trecut mărfuri în valoare de 366,9 milioane de dolari SUA şi a exportat bunuri în sumă de 73,4 milioane de dolari

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *