R Moldova: Publicitatea, difuzata obligatoriu in limba romana

, ,
 

Publicitatea va fi difuzată obligatoriu în limba oficială a statului şi, la necesitate, va fi tradusă în alte limbi, a decis joi parlamentul Republicii Moldova.
Potrivit autorilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, publicitatea se difuzează în limba de stat şi, la necesitate, se traduce în alte limbi, însă, din cauză că nu existau sancţiuni, deseori companiile de publicitate încălcau prevederile legii. Conform modificărilor operate joi de Parlament, persoanele fizice care vor încălca legislaţia şi vor difuza publicitate ce nu corespunde normelor lingvistice vor fi sancţionate cu amenzi în valoare de la 400 la 3000 de lei. Sancţiuni de până la 10 mii de lei sunt prevăzute pentru persoanele juridice.
Proiectul de lege adoptat joi de Legislativ are drept scop protejarea patrimoniului naţional lingvistic prin introducerea de sancţiunii pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice în procesul de producere, prezentare sau difuzare a materialelor publicitare.
Potrivit autorilor, aceste norme sunt deseori ignorate în lipsa unor sancţiuni legale, iar localităţile din Republica Moldova sunt împânzite de mii de panouri publicitare, anunţuri, avize, afişaj, denumiri de firme, magazine, baruri, cafenele, restaurante, etichete, meniuri etc., scrise doar în limba rusă, astfel încălcându-se în mod grosolan dreptul la informare a majorităţii, vorbitori de limbă română. „Trebuie să constatăm, cu regret, că deşi majoritari, vorbitorii de limbă română sunt deseori supuşi discriminării prin afişajul informaţional necorespunzător, care încalcă, printre altele, şi dreptul la informare a acestor cetăţeni. Or, dominarea limbii ruse în detrimentul limbii de stat creează un dezechilibru lingvistic, acesta fiind determinat inclusiv de lipsa de consecinţe defavorabile prevăzute de legislaţie pentru cei care nu respectă dispoziţiile legale”, se precizează în nota informativă a iniţiativei legislative.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *