Republica Moldova trebuie să adopte legea anti-discriminare pentru a obţine anularea regimului de vize cu Uniunea Europeană, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Delegaţiei UE în R Moldova, Dirk Schuebel.
Ambasadorul european a explicat că Republica Moldova şi-a luat acest angajament la momentul negocierii foii de parcurs pentru obţinerea liberalizării regimului de vize. Dirk Schuebel a spus că oponenţii acestei legi trebuie să o citească mai cu atenţie şi că, de adoptarea acestei legi, urmează să beneficieze jumătate din cetăţenii Republcii Moldova.
„Chestiunea cu privire la nediscrimarea minorităţilor sexuale este doar un aspect al acestui proiect de lege. De ce nu ar trebui respectate drepturile unui grup de cetăţeni?”, a întrebat retoric diplomatul.
Prevenirea discrimării pe motive de orientare sexuală prevăzută de aşa-numita lege a nediscriminării este criticată de organizaţii religioase din Moldova, iar abolirea vizelor UE până la sfârşitul anului 2012 este o promisiune electorală a Partidului Liberal Democrat din Alianţa de guvernământ.
În acest an, ajutorul UE pentru Chişinău va atinge cifra de 100 de milioane de euro, Republica Moldova fiind cel mai mare beneficiar pe cap de locuitor, după Palestina. Uniunea Europeană negociază cu Moldova un acord de asociere din care fac parte acordurile cu privire la liberalizarea regimului de vize şi acordul cu privire la comerţul liber şi aprofundat. Reforma justiţiei este privită de UE ca fiind stringentă în prezent.
R Moldova: Liberalizarea vizelor UE depinde de adoptarea Legii anti-discriminare
Republica Moldova trebuie să adopte legea anti-discriminare pentru a obţine anularea regimului de vize cu Uniunea Europeană, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Delegaţiei UE în R Moldova, Dirk Schuebel.
0 Comentarii