R. Moldova fara presedinte. Schimburi de replici acide in Parlament

de | nov. 18, 2011 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Schimburi de replici acide între politicieni au vut loc vineri în Parlamentul Republicii Moldova, în timp ce statul rămâne în continuare fără preşedinte ales.

Parlament MoldovaSchimburi de replici acide între politicieni au vut loc vineri în Parlamentul Republicii Moldova, în timp ce statul rămâne în continuare fără preşedinte ales. Legislativul de la Chişinău a decis abrogarea hotărârii care stabilea alegeri prezidenţiale pentru data de 18 noiembrie şi urmează să stabilească o altă dată. Parlamentul a audiat vineri raportul comisiei speciale pentru alegerea şefului statului, în urma căruia a constatat că şedinţa specială, stabilită pentru astăzi, nu poate avea loc deoarece pînă la termenul stabilit, 14 noiembrie, nu s-a înregistrat niciun candidat. Deputaţii au mai decis abrogarea hotărării Parlamentului privind stabilirea datei alegerii şefului statului, însă au exclus propunerea comisiei de a înainta timp de şapte zile o nouă dată a alegerillor prezidenţiale. Vladimir Voronin, liderul PCRM, a opinat că decizia luată astăzi de Legislativ poate fi considerată conform legislaţiei drept „uzurpare a puterii de stat, deaorece chiar AIE obstrucţiaonează procesul de alegere a preşedintelui”. „Fiecarea componetă a AIE îşi rezolvă doar propriile probleme. Dacă PCRM ar fi dorit algeri anticipate ar fi înregistrat o candidatură pe 14 noiembrie”, a spus Voronin. De asemenea, PCRM a acuzat AIE că evită dialogul cu privire la alegerea şefului statului. Potrivit lui Voronin, AIE nu işi doreşte negocieri cu PCRM. „Ei au declarat la televizor că vor negocieri, însă nu au venit cu o propunere către noi, nimeni nu a numit o dată, o zi, un loc”, a afirmat Voronin. Referindu-se la recentele dezertări din partid, liderul comuniştilor a adăugat că Dodon este un proiect al premierului Vlad Filat. „Credeţi că Dodon şi fetele lui aşa din senin s-au dus la Alianţă şi au zis că vor să scoată ţara din criza politică? Fără de nici o precondiţie? Pînă a pleca din PCRM aceştia au avut multiple întrevederi cu membrii Alianţei la care au negociat termenii. Trădarea a fost în august sau septembrie trecut cînd Dodon a fost la un forum economic în Polonia unde s-a întîlnit cu Filat şi împreună cu un ambasador al unui stat puternic şi cu reprezentantul Poloniei s-au înţeles cum să meargă mai departe”, a spus Voronin.

Dodon atacă în stânga şi-n dreapta

În loc să fie ales şeful statului, în R. Moldova ne-am pomenit astăzi într-o situaţie şi mai dificilă şi mai ruşinoasă. Politicienii nu mai cred unul în altul şi toţi vor să fie “beton” pentru ca aşa e la modă, a declarat deputaul Igor Dodon, autodeclarat, mai nou, socialist. “Fiecare partid îşi ridică baricadele şi îşi arată ghimpii. Toţi vor să fie beton, pentru că aşa e la modă”, a declarat Dodon, facând aluzie la liderul PL Mihai Ghimpu, cu care s-a înţepat frecvent în ultima vreme. Deputatul a afirmat că liderii partidelor au transformat alegătorii în ostatici ai luptei politice: “De doi ani cetăţenii privesc cum politicienii nu se pot înţelege între ei. Am ajuns să spulberăm visele oamenilor. Ţara merge în direcţii greşite, o parte din cetăţeni sunt gata să se manifeste prin revolte, alţii cad în depresii şi devin indifereneţi”. Igor Dodon a subliniat că alegerile anticipate vor bloca procesul politic din ţară şi vom ajunge să avem un război crâncen. “Pentru a ieşi din criză trebuie ales un candidat independent de partidele politice. Poziţia PCRM şi AIE nu este constructivă şi împinge ţara în alegeri anticipate”, a spus fostul comunist, potrivit Publika Tv. Fostul comunist transformat acum în socialist a reiterat că deputaţii din grupul Dodon sunt gata să voteze un candidat apartinic. „Noi, cei trei deputaţi întruniţi în grupul parlamentar al socialiştilor suntem gata să votăm candidaturi atât din partea PCRM, cât şi din partea AIE, important însă ca acestea să fie apartinice”, a subliniat Igor Dodon.

Mihai Ghimpu destinde atmosfera

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a reusit să mai destindă atmosfera destul de tensionată din timpul şedinţei Parlamentului. În stilul său şăgalnic, Ghimpu s-a folosit de o parabolă pentru a-şi expune punctul de vedere vizavi de adevăratele intenţii ale grupului lui Dodon. Astfel, liberalul a comparat pretenţiile lui Igor Dodon cu cele ale unui om care, pentru a împrumuta plugul unui vecin, îi cere acestuia toată recolta. „Tu cine eşti de vii cu aşa cerinţe, comunist? Nu, eu sunt socialist. Du-te tu-n…, căci tot cu Lenin sunteţi”. În acest fel, Mihai Ghimpu s-a referit la fostul comunist Igor Dodon, actualul socialist, care, în opinia liderului PL, deşi nu se mai cataloghează drept comunist, oricum e unul şi acelaşi lucru. În cadrul intervenţiei sale, preşedintele liberalilor l-a îndemnat pe Voronin să voteze candidatul AIE la funcţia de şef al statului. „Dle Voronin, trebuie de votat. Aţi guvernat, gata, acum democraţii să guverneze. După asta lumea să facă comparaţie. Eduarcik (n. red. Eduard Muşuc), dar tu acolo linişteşte-te, eu ştiu cum ai fost ales preşedinte CMC în tualet, cu votul nu ştiu cui…”, a mai zâmbit Ghimpu. Declaraţiile lui Mihai Ghimpu au provocat râsete în rândurile tuturor deputaţilor, inclusiv a liderului PCRM, Vladimir Voronin.

Marian Lupu şi-ar anunţa candidatura

Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, a declarat vineri că îşi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova la următoarele alegeri, relatează cotidianul Timpul. Lupu spune că nu şi-a înaintat candidatura la alegerile care ar fi trebuit să se desfăşoare vineri, pentru că nu era sigur că va fi susţinut de colegii din Alianţă. „Am să merg în alegeri ca să spulber toate discuţiile, trebuie să testăm această Alianţă, dacă se ţine de cuvânt sau nu. Am să solicit să fiu înregistrat în calitate de candidat la funcţia de preşedinte pentru următoarele alegeri şi pentru a curma discuţiile contradictorii”, a afirmat el. „Fals că mergem la anticipate, e o declaraţie mincinoasă. Iată argumentele: vom stabili o nouă dată pentru alegerile ordinare, şi chiar dacă pică, nu înseamnă că mergem la anticipate, deoarece avem o rundă de alegeri repetate şi dacă găsim o altă soluţie, avem timp suficient pentru a rezolva problema”, a explicat Lupu.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *