R. Moldova, fara presedinte. Discutiile din Parlament se amana din nou

, ,
 

presedintia RM 2Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit nici vineri să stabilească data alegerilor prezidenţiale.
Legislativul Republicii Moldova a amânat votarea proiectului ce prevede stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, la insistenţa PL, pentru ziua de joi, 23 februarie. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a spus că, la solicitarea colegilor din AIE, proiectul va fi amânat, ceea ce nu înseamnă însă că el va putea fi amânat la nesfârşit. El a îndemnat deputaţii să se grăbească în identrificarea unui candidat la preşedinţie.
“După şedinţa plenului, vom solicita colegilor să stabilim ziua când ne putem întruni în Consiliul AIE pentru a identifica un candidat”, a declarat Marian Lupu. La rândul său, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, consideră că data scrutinului ar trebui stabilită neapărat joi, chiar dacă nu va fi identificat un candidat. El însă a fost contrazis de liderul PL Mihai Ghimpu, care a spus că va vota proiectul ce prevede stabilirea datei alegerilor şefului statului numai în cazul în care va fi identificat un candidat care va fi susţinut de 61 de deputaţi.

Lupu, Ghimpu şi saxofonul

“Daca săptămâna viitoare nu vom depune efort ca să găsim candidatul, nu vom vota data alegerilor. Trebuie să-i luăm pe toţi după alfabet. Poate ne oprim la litera “D”…, sau la altă literă…”, a răspuns Mihai Ghimpu. În discuţie a intervenit şi Marian Lupu: “Voi forţa nota la maxim pentru ca la următoarea şedinţă data alegerii şefului statului să fie stabilită. Nu contează metoda, ci rezultatul”. În replică, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a spus că “nota poţi s-o forţezi doar când cânţi la saxofon”. Deputaţii fracţiunii PL au părăsit joi şedinţa Parlamentului, după ce preşedintele Legislativului a propus supunerea la vot data de 15 martie pentru alegerea preşedintelui.
Trei parlamente ale Republicii Moldova au încercat fără succes să aleagă şeful statului din luna mai 2009. Şi actualul parlament a încercat să aleagă de două ori preşedintele, dar la prima tentativă nu a fost înregistrat niciun candidat, iar a doua a fost anulată de Curtea Constituţională pentru că deputaţii nu au respectat secretul votului. Ulterior, liderii AIE au anunţat că vor organiza un referendum constituţional pentru a simplifica procedura de alegere a preşedintelui (în prezent acesta este ales cu votul a cel puţin 3/5 din numărul total de deputaţi). Ulterior, aceştia au renunţat la această intenţie, care a provocat critici şi proteste din partea opoziţiei şi a unor reprezentanţi ai societăţii civile. Alianţa pentru Integrare Europeană a început deja consultările cu deputaţii independenţi pentru identificarea unui candidat neafiliat la funcţia de preşedinte. Pe de altă parte, opoziţia comunistă a declarat că acest legislativ nu mai este legal şi cere dizolvarea acestuia şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *