R Moldova: Dodon va decide joi daca il va vota pe Nicolae Timofti

de | mart. 13, 2012 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Partidul Socialiştilor, condus de fostul comunist Igor Dodon, va decide joi, 15 martie, în cadrul şedinţei Consiliului Republican al partidului, dacă îl va susţine pe Nicolae Timofti la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

Partidul Socialiştilor, condus de fostul comunist Igor Dodon, va decide joi, 15 martie, în cadrul şedinţei Consiliului Republican al partidului, dacă îl va susţine pe Nicolae Timofti la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
Igor Dodon a declarat luni, într-un briefing, că, potrivit poziţiei socialiştilor anunţată anterior, candidatul la funcţia de şef al statului trebuie să întrunească câteva condiţii pentru a fi susţinut de socialişti. Potrivit lui Dodon, acest candidat trebuie să fie unul apartinic, să fie susţinut de 58 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană şi să treacă „testul statalităţii”.
„Prima condiţie este întrunită de candidatul propus de AIE. Până la sfârşitul zilei voi afla dacă acesta este susţinut de 58 de deputaţi. Pe parcursul zilelor următoare ne vom întâlni cu Nicolae Timofti, candidatul propus de AIE, şi vom avea o discuţie. În urma acesteia, joi, la şedinţei Consiliului Republican al PSRM vom decide dacă îl susţinem sau nu pe Nicolae Timofti” a spus Dodon.

Candidatura lui Timofti, înregistrată oficial

Comisia specială pentru desfăşurarea alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova l-a înregistrat luni pe Nicolae Timofti în calitate de candidat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Dosarul lui Nicolae Timofti a fost adus la comisie luni după-amiază de către liderii fracţiunilor din AIE. La scurt timp după aceea,  candidatul AIE a trecut şi de comisia medicală.
Tudor Deliu, preşedintele comisiei speciale pentru alegerea preşedintelui, a menţionat că dosarul depus luni la comisie include listele cu semnăturile de susţinere din partea deputaţilor din PD, PL şi PLDM, consimţământul în scris al candidatului şi certificatul de sănătate. „Marţi, comisia se va întruni în şedinţă pentru a lua o serie de decizii cu privire la procedura de vot”, a spus Deliu.
Pentru susţinerea lui Nicolae Timofti au semnat 58 de deputaţi din AIE. Până la 16 martie, când va avea loc scrutinul prezidenţial, candidatul AIE urmează să discute cu deputaţii din grupul Dodon şi cu deputatul neafiliat Mihai Godea.
Nicolae Timofti s-a născut pe 22 decembrie 1948 în satul Ciutuleşti, raionul Floreşti. În 1990 devine vicepreşedinte al Judecătoriei Supreme şi Preşedinte al Colegiului Penal. Din 1996 deţine funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor din Moldova. Nicolae Timofti a fost decorat cu ordinului „Gloria Muncii” şi titlul de „Om emerit”.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *