R. Moldova. Berete verzi pentru fortele speciale

de | dec. 30, 2011 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Nouă militari din cadrul Armatei Naţionale au primit berete verzi, după absolvirea cursului pentru Forţe Speciale.

Beretele verziNouă militari din cadrul Armatei Naţionale au primit berete verzi, după absolvirea cursului pentru Forţe Speciale.
Ceremonia a avut loc într-un cadru festiv la sediul Batalionului cu Destinaţie Specială, dislocat în tabăra militară 142. La cursul de calificare pentru Forţele Speciale au fost selectaţi pe bază de voluntariat 24 de militari prin contract ai batalionului cu Destinaţie Specială, însă doar 9 au ajus la final. Aproximativ 75% din militarii care nu au reşit să absolvească, au renunţat benevol din cauza supraefortului fizic şi psihic, iar ceilalţi 25% nu au trecut testările la diferite etape.
Potrivit comandantului Batalionului cu Destinaţie Specială, maior Radu Burduja, cursul de calificare „Forţe Speciale” s-a desfăşurat pe parcursul a 13 săptămâni şi a fost constituit din patru etape. Militarii au fost instruiţi în domeniul tacticilor subunităţilor mici, tacticilor speciale, topografiei militare, pregătirii fizice, proceselor de planificare. De asemenea, ei au învăţat tehnici avansate de trageri, au fost instruiţi şi brevetaţi ca paraşutişti militari şi au executat un şir de exerciţii complexe, specifice misiunilor forţelor speciale.
Maiorul Burduja a specificat că, în 7 din cele 13 săptămâni, efectivul a fost supus unui efort fizic şi psihic considerabil, fără somn, cu o alimentare limitată (în conformitate cu regulamentul cursului Forţe Speciale), executând misiuni practic 24 din 24 de ore.
Şeful interimar al Marelui Stat Major, Comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Vitalie Stoian a înmânat personal diploma de absolvire, ecusonul „Forţe speciale” şi „Bereta Verde” absolvenţilor cursului de calificare „Forţe Speciale”, desfăşurat în premieră absolută în Armata Naţională.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *