R. Moldova. Apel unic de urgenta – 112

, , ,
 

112În Republica Moldova va fi implementat Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, după modelul Uniunii Europene.
Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a definitivat un proiect de lege în acest sens, pe care îl va prezenta Guvernului pentru aprobare şi promovare în Parlament. Documentul prevede ca toate apelurile de urgenţă în reţelele publice de telefonie să fie realizate prin intermediul unui singur număr – 112.
Serviciul 112 presupune preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi alertarea echipelor operative de urgenţă specializate în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea situaţiilor în care este ameninţată viaţa, integritatea ori sănătatea populaţiei, ordinea publică, proprietatea publică şi privată ori mediul. Potrivit lui Sergiu Florea, consultant principal la MTIC, introducerea sistemului respectiv va impune operatorilor de telefonie obligativitatea de a utiliza numărul unic de urgenţă 112, care va fi prestat gratuit.
În prezent, în Republica Moldova activează, în mod independent, servicii operative de urgenţă care funcţionează pe principii organizatorice diferite şi care nu dispun de o platformă tehnologică modernă de prelucrare a informaţiei şi de comunicaţii fiabile. Serviciul de urgenţă 112 este preluat după modelul ţărilor-membre ale UE şi se înscrie în procesul de racordare a legislaţiei naţionale la cea europeană.

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns la În Republica Moldova va fi introdus SERVICIUL 112 « Centrul de Informare Europeană Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *