Putin, supărat pe Kosovo

, , , ,
 
Kosovo, problema strategica in Balcani

Kosovo, problema strategica in Balcani

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat autorităţile din Kosovo că au întreprins o serie de provocări, inclusiv prin decizia de a-şi înfiinţa propria armată, o mişcare care a dus la tensionarea relaţiilor cu Serbia care ar fi putut destabiliza regiunea, relatează mass-media regională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Putin a mai declarat că este de părere că decizia Kosovo de a-şi înfiinţa propria armată a fost ilegală. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă pe care Vladimir Putin a susţinut-o la Belgrad în urma discuţiilor avute cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

Vizită strategică

Preşedintele rus Vladimir Putin se află într-o vizită oficială la Belgrad unde s-a întâlnit cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, şi a semnat o serie de acorduri şi memorandumuri, subliniind căldura dintre cei doi aliaţi slavi, a informat mass-media regională.
Preşedintele rus Vladimir Putin a beneficiat joi de o primire demnă de un “superstar”, în vizita sa oficială în Serbia, principalul aliat al Rusiei din Balcani. Peste 100.000 de sârbi ar fi luat parte la primirea grandioasă de care a avut parte Vladimir Putin, conform kurir.rs. Marșul a fost organizat de partidul președintelui Vučić și de organizațiii proruse din Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru și Republica Kosovo.
Manifestanții s-au strâns încă de dimineaţă pentru a-l însoţi pe preşedintele rus până la Catedrala Sfântul Sava, unul din principalele lăcaşuri de cult ortodoxe din lume, a cărui renovare a fost finanţată parţial de gigantul rus al gazelor Gazprom.

Problematica Kosovo-Crimeea consolidează relațiile Belgrad-Moscova

Problematica Kosovo-Crimeea consolidează relațiile Belgrad-Moscova

Putin, salvarea Serbiei

Pe lângă legăturile istorice, religioase şi culturale cu “fratele cel mare slav ortodox”, sârbii sunt recunoscători pentru sprijinul oferit de Moscova în problema Kosovo. “Sunt încântat să vizitez Serbia prietenă, soră, să discut despre ce s-a făcut deja şi să conturăm perspectivele cooperării noastre ulterioare”, a comentat Putin, aflat la a patra vizită în fosta republică iugoslavă, relatează mass-media.
Vladimir Putin “este salvarea Serbiei. Uniunea Europeană se destramă, până să ajungem noi acolo nu va mai exista”, a comentat pentru France Presse un general în retragere în vârstă de 66 de ani, Mitar Pekic, instalat în faţa catedralei cu şase ore înainte de sosirea prevăzută a liderului de la Kremlin.
Relaţia ruso-sârbă este “mai mult emoţională decât raţională”, a remarcat la Belgrad analista economică Biljana Stepanovic.
Analistul Branko Radun a declarat că Serbia și Rusia au o apropiere religioasă, istorică și lingvistică și că această primire și recunoștință față de Rusia se datorează ajutorului de care a beneficiat Serbia de-a lungul aanilor din partea Rusiei.

Avertisment rus

Formarea unei armate în Kosovo reprezintă un risc privind repetarea unui conflict armat în regiunea Balcanilor, a declarat Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la Naţiunile Unite, relatează site-ul agenţiei Tass. “Formarea unor forţe armate în Kosovo reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii, riscând repetarea unui conflict armat”, a declarat diplomatul rus. Nebenzia a acuzat Uniunea Europeană pentru “politica iresponsabilă”, afirmând că aceasta a trecut o linie periculoasă.
Anterior, un consilier prezidenţial din Serbia a evocat posibilitatea unei intervenţii militare sârbe în Kosovo, după decizia Parlamentului de la Priştina de formare a unei armate. Alianţa Nord-Atlantică a îndemnat ambele părţi să dea dovadă de reţinere.
Nikola Selakovici, un consilier al preşedintelui sârb Aleksandr Vucici, a declarat, potrivit agenţiei Associated Press, că armata sârbă ar putea trimite trupe şi ar putea declara Kosovo teritoriu ocupat. Administraţia de la Belgrad a catalogat decizia de înfiinţare a armatei kosovare drept “cea mai mare ameninţare directă la adresa păcii şi stabilităţii regionale”.
Goran Rakici, liderul etnicilor sârbi din Kosovo, a catalogat “inacceptabilă” decizia privind armata kosovară, argumentând că “acest lucru arată clar că Priştina nu vrea pace”. Rakici i-a îndemnat totuşi pe etnicii sârbi din Kosovo să “manifeste reţinere şi să nu răspundă la provocări”.

Poziția NATO

O eventuală intervenţie militară sârbă în Kosovo ar genera o confruntare directă cu mii de membri ai Misiunii NATO de menţinere a păcii, inclusiv cu militari americani.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat Serbia şi Kosovo să evite escaladarea conflictului. “Reiterez apelul adresat Priştinei şi Belgradului de a menţine calmul şi a evita orice declaraţii şi acţiuni care pot conduce la escaladarea tensiunilor”, a spus Jens Stoltenberg.
Alianţa Nord-Atlantică a denunţat decizia Kosovo de a transforma structurile de securitate în armată şi va reanaliza “nivelul angajamentului” în relaţia cu Administraţia de la Priştina, relatează site-ul cotidianului Le Figaro. “Regret că a fost luată această decizie în pofida preocupărilor NATO. Consiliul Nord-Atlantic va fi nevoit să reanalizeze nivelul de angajament al NATO în relaţia cu Forţele de securitate din Kosovo”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
“(…) Considerăm că momentul luării acestei decizii este greşit. Toate părţile trebuie să aibă grijă ca decizia să nu conducă la amplificarea tensiunilor în regiune”, a subliniat Jens Stoltenberg.
Republica Kosovo, unul dintre cele mai sărace state din Europa, și care are o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, este protejată de trupe NATO de la proclamarea independenţei în anul 2008. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *