Nabucco, un deziderat indepartat

Recent, Susanne Nies, cercetator in cadrul programului „Guvernarea europeana si geopolitica a energiei” al Institutului Francez pentru Relatii Internationale (IFRI), si-a lansat, la Bucuresti, cartea „Gaz si petrol catre Europa. Perspective pentru infrastructuri”. Cu ocazia lansarii, aceasta a acordat un rar interviu mass-media de la Bucuresti, pe care KARADENIZ-PRESS il reda in totalitate, dezvaluind propriile opinii privind securitatea aprovizionarii cu resurse energetice a continentului european, in special in ceea ce priveste acoperirea necesarului de gaze naturale al statelor membre ale Uniunii Europene.
-Are Uniunea Europeana o problema in aprovizionarea cu resurse energetice?
R:Desi Comisia Europeana preconizeaza diversificarea si cresterea resurselor locale, in special prin intermediul energiilor regenerabile (care ar trebui sa acopere 20% din consumul comunitar in 2020), dependenta europeana pentru importul de hidrocarburi nu numai ca va ramane semnificativa, dar va si creste.
-Cat este de dependenta Europa de importul de gaze?
R:In prezent, si cu atat mai mult in viitor, substitutia petrolului cu gaze naturale va duce la o dependenta de importuri de peste 80% in anul 2030. Daca acum consuma aproximativ 200 miliarde de metri cubi de gaz anual, cererea de gaze in Europa va ajunge la 500 – 600 miliarde mc. Gazul european are, in principal, patru surse in afara productiei proprii (care reprezinta circa o treime din necesar): Rusia – 46% din importuri, Norvegia – 27%, Algeria – 20% si Nigeria – 7%. Totusi, exista proportii diferite ale exportatorilor in statele membre ale Uniunii Europene. Daca tarile riverane Marii Mediterane (Italia, Spania, Franta, Portugalia) sunt aprovizionate in special de Algeria, noile state membre (n.r. – in principal fostele tari comuniste) si Germania sunt aprovizionate in special cu gaz rusesc. Mai mult, noile state membre ale UE sunt mult mai dependente de Rusia decat UE – 15, ceea ce explica partial perceptia lor asupra politicii energetice ca o politica de securitate fata de Federatia Rusa.
-Este o solutie doar aprovizionarea cu gaze prin conducte, de la producatori la consumatori?
R:Gazul poate fi transportat fie prin conducte, fie sub forma lichida, pe nave speciale – metanierele. Gazul Natural Lichefiat (GNL) este obtinut prin racirea gazului la temepraturi foarte scazute, o operatie foarte costisitoare. Lichidul astfel obtinut este transportat pe metaniere speciale si regazeificat la sosire, o alta operatiune costisitoare. Cu toate acestea, GNL-ul se impune din ce in ce mai mult in lume, totusi, foarte inegal de la o regiune la alta. In prezent, rolul GNL este destul de slab in Europa: doar 6,3% din necesarul de gaz este astfel acoperit. Tarile de productie al GNL pentru UE sunt astazi: Algeria (cu jumatate din utilizarea comunitara), Nigeria (25%), Egipt si Qatar (fiecare cate 9,6%), celelalte tari reprezentand 5,8%. Si capacitatile de regazeificare sunt foarte inegal repartizate, ca si utilizarea GNL-ului insusi. Daca Spania este primul con­sumator din Europa, inainte de Franta si Marea Britanie, tari precum Germania sau Olanda nu dispun de niciun fel de capacitate. Exista astazi 12 terminale GNL in Europa si 51 in faza de proiect sau constructie. Pe de alta parte, se estimeaza ca, in 2030, rolul GNL in consumul de gaze al UE – 27 va ajunge la circa 32%. In fine, GNL este mai scump de transportat decat petrolul si dificil de stocat. Calea privilegiata ramane transportul gazelor prin conducte, mai economic pana la o distanta de 3000 km intre tara producatoare si cea consumatoare.

Rusii vor sa ocoleasca Ucraina

-Care este opinia dvs in privinta proiectelor de conducte spre Europa?
R:Sunt mai multe proiecte de gazoducte. In nord, exista Nord Stream, o conducta cu o lungime de circa 1200 km, care va uni zacamintele din Siberia, prin Marea Baltica, de Germania, urmand sa transporte circa 55 miliarde mc anual. Acest proiect este dezbatut in Europa din 2005, deoarece ocoleste tarile Europei Centrale si le aminteste acestora de cosmarurile intelegerilor ruso-germane. Acordul asupra proiectului a intervenit in toamna lui 2005, intre cancelarul german Gerhard Schroeder (azi presedinte al Consiliului de Administratie al Nord Stream) si presedintele rus Vladimir Putin (astazi prim-ministru al Rusiei). Nord Stream este perceput ca un mijloc important de garantare a aprovizionarii Europei Occidentale, mai ales ca sunt prevazute extinderi ale gazoductului spre Olanda si Marea Britanie (n.r. – compania care va construi conducta este condusa de gigan-tul rus Gazprom, ceilalti actio-nari fiind nemtii de la BASF si E.ON – cu cate 20% din actiuni, precum si compania olandeza de stat Gasunie – cu 9%). Exista problema ucraineana. Aproximativ 70% din gazul rusesc care ajunge in Europa tranziteaza aceasta tara, ceea ce poate fi riscant pentru consumatorul final european, din cauza conflictelor politice din Ucraina, intre presedinte si primul ministru. Nord Stream si South Stream sunt doua proiecte care pot sa ofere o alternativa la traseele ucrainene, evitand, astfel, problemele cauzate de tensiunile politice din aceasta tara. Rusii favorizeaza aceste proiecte pentru ca doresc ca Ucraina sa nu mai fie o tara de tranzit al gazelor. In momentul in care acest lucru se va intampla, practic ucrainenii nu vor mai putea negocia de pe o pozitie de forta cu rusii. In consecinta, in acest moment, ucrainenii fac tot ceea ce le sta in putere ca sa evite constructia acestor conducte.

Iranul pentru Nabucco

-Pentru ca vorbiti despre South Stream, care gazoduct credeti ca este mai important pentru Europa, acesta sau Nabucco?
R:Importanta este aprovizionarea cu gaze a Europei. Este adevarat, Nabucco si South Stream sunt, fara indoiala, proiectele cele mai politizate ale momentului. Ingrijorarea principala o reprezinta diversificarea cailor de aprovizionare europeana. Va reamintesc ca, in 2006, ca urmare a conflictelor pe tema gazelor intre Rusia si Ucraina, UE a integrat Nabucco pe lista proiectelor sale prioritare. Acest proiect vizeaza aprovizionarea Europei cu gaz din Asia Centrala, Marea Caspica si Orientul Mijlociu, ocolind Rusia. Daca aspectul ocolirii a fost discutat chiar in 2006, cand criza ruso-ucraineana a fost interpretata in favoarea Kievului, astazi se vorbeste mai putin de el in mediile expertilor. Nabucco ar urma sa aprovizioneze Europa cu 30 miliarde mc de gaze anual, daca ne incredem in operatori si UE. Exportatorii potentiali de gaz din zona caspica sunt Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan si Uzbekistan. Totusi, aceste tari au acorduri de export incheiate cu Rusia, China, ba chiar si Iran, ceea ce pune sub semnul intrebarii capacitatea de a produce suficient gaz pentru a aproviziona si Nabucco. Irakul, un alt furnizor, are zacaminte in special in zona kurda, ceea ce introduce o doza suficienta de incertitudine in privinta aprovizionarii. In teorie, Nabucco este important pentru Europa de Est, care nu are alta alternativa la gazul rusesc. In realitate, insa, lucrurile stau diferit. Poate ma insel, insa Turcia, care este tara de tranzit esentiala pentru Nabucco si care are o nevoie importanta de gaze, ar face o prostie daca nu ar pastra gazul numai pentru uzul propriu. Doar participarea Iranului ar putea asigura cantitatea necesara de gaze pentru Nabucco. Ceea ce vreau sa spun e ca Nabucco nu reprezinta un panaceu. Nu este o idee rea realizarea proiectului Nabucco, insa nu trebuie sa ne imaginam ca acesta va fi gata pana in anul 2014 si ca in acel moment toate problemele noastre vor fi rezolvate. Intr-adevar, proiectul suna bine, insa nu este solutia tuturor problemelor, ci doar o parte din aceasta solutie. Cea mai buna solutie e asigurarea unui mix cat mai echilibrat intre diferitele surse de gaze si de energie. De fapt, acum se vorbeste despre „Coridorul sudic”, care cuprinde toate posibilitatile de aprovizionare cu gaze a Europei. Daca Rusia pare cea mai plasata pentru satisfacerea, in viitor, a cererii europene, apar tot mai numerosi autori care se indoiesc de capacitatea ruseasca de a satisface cererea tot mai mare a UE. Totusi, proiectul este mai avansat decat Nabucco. Eu consider ca South Stream si Nabucco sunt complementare.

Solidaritatea europeana

-Ce alte solutii ar putea fi aplicate pentru asigurarea sigurantei in aprovizionarea cu gaze a tarilor europene?
R:O solutie, la nivelul Europei de Est, ar fi dezvoltarea interconectarii retelelor de gaze. Astfel, in cazul unei crize, cum a fost cea ucraineana, statele sa se poata sprijini reciproc, ceea ce este foarte important. Chiar si in Franta, in timpul crizei ucrainene, ar fi fost probleme cu gazele, daca nu ar fi existat stocuri. De asemenea, Franta a beneficiat de gaz nordic, din Norvegia. Pe de alta parte, Cehia a sprijinit Slovacia, pentru ca exista conducte de interconectare. Nu trebuie sa dramatizam astfel de situatii, solidaritatea europeana ne poate ajuta sa trecem mai usor peste ele, cu conditia existentei unei infrastructuri care sa faca acest lucru posibil. In concluzie, o atentie speciala trebuie acordata problemei transportului hidrocarburilor si a celor legate de tara de origine, investitia in infrastructuri, protejarea acestora. De asemenea, trebuie acordata atentie relatiei cu tarile de tranzit, dar si cu pietele de desfacere concurente (in special China, tarile emergente, dar si SUA). Nu in ultimul rand, trebuie sa se tina cont si de pret.