Primul arheoparc din Romania

Primul arheoparc din Romania de tip neolitic, cel din Campia Boianului, zona Draganesti-Olt, a fost deschis publicului vizitator. Initiatorul si promotorul arheoparcului de tip neolitic, care reconstituie o asezare specifica pentru cultura Gumelnita, este directorul Muzeului Campiei Boianului, care a explicat ca arheoparcul in aer liber seamna cu o veritabila ulita de sat, transmite RRA, preluat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acesta a reconstituit la Draganesti un sat dupa tipul asezarilor neolitice, specifice culturii Gumelnita, ale caror urme au fost descoperite la Draganesti. Satul neolitic, de acum 5.000 de ani, este format din sase colibe in marime naturala de lut pictate, cu vetre si mobilier interior din lut, ridicate in aer liber pe un teren imprejmuit cu un sant de aparare si gard din nuiele impletite, intrarea facandu-se pe o punte din lemn. O coliba este reprezentativa pentru o locuinta de pescar, alta pentru agricultor, alta pentru olar, dar toate au in interior obiecte neolitice sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice, mese, altare de cult, unelete pentru gospodarie si practicarea diferitelor ocupatii, atelier de fierarie, troita, muzeu de arheologie, expozitii permanente de etnografie si arta amenajate intr-un conac istoric, precum si o expozitie de istorie a pompierilor. In cadrul parcului neolitic a fost reconstituita si o locuinta lacustra, folosita in vechime pentru depozitarea proviziilor pentru ca asezarile erau ridicate pe vai des inundate. Muzeul in aer liber ar urma sa fie punctul de plecare al unui circuit turistic care va cuprinde alte obiective de interes cultural din noua localitati din judetul Olt. Inaugurarea arheoparcului s-a facut in prezenta oficialitatilor judetene si locale si a 100 de participanti din 24 de tari, care se afla in aceste zile in Romania, cu ocazia Conferintei Internationale de Arheologie Aeriana AARG 2010.

Expozitii cu artefacte neolitice la New York si Oxford

Expozitia „The Lost World of Old Europe – The Danube Valley”, care a inceput in anul 2009, la New York, si s-a incheiat in august 2010, la Oxford, a prezentat 175 de piese arheologice de valoare exceptionala din colectiile a 19 muzee romanesti, datand din urma cu mai bine de 6.000 de ani (perioada neo-eneolitica) si care s-a dezvoltat intr-un vast spatiu geografic axat pe valea Dunarii de Jos si delimitat de muntii Carpati si Balcani, litoralul occidental al Marii Negre si stepe nistrene. Acestora li se adauga o serie de artefacte din aceeasi epoca, provenind din colectiile Muzeului National de Arheologie si Istorie al Modovei de la Chisinau (Republica Moldova) si ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria).
Structurata pornind de la prezentarea catorva teme cheie, figura umana in plastica neolitica, bunurile de prestigiu, case, gospodarii si comunitati, arta ceremoniala ceramica, simbolurile precursoare scrierii, expozitia ofera ocazia publicului si specialistilor internationali sa descopere evolutia si principalele artefacte caracteristice ale celor mai importante culturi neo-eneolitice dezvoltate in zona danubiano-carpatica (Vinča, Vadastra, Hamangia, Boian-Gumelnita, Precucuteni-Cucuteni), ramase aproape necunoscute, pana astazi, majoritatii istoricilor si arheologilor occidentali si nu numai. Evolutia civilizatiei neolitice este marcata de influentele originare din lumea sudica, balcano-mediteraneana si marcheaza afirmarea unei sintezei culturale locale ce se extinde pe arii foarte mari, de peste 300.000 kmp, astfel conturandu-se spre sud blocul cultural Boian-Gumelnita si spre nord cel Precucuteni-Cucuteni.
Cautand mereu sa raspunda misiunii sale, Muzeul National de Istorie a Romaniei demonstreaza, prin acest demers expozitional international, ca patrimoniul cultural national al Romaniei, valoroasele piese arheologice aflate in colectiile muzeale romanesti, sunt argumente majore pentru promovarea imaginii tarii noastre in strainatate, oferind un cadru concret pentru desfasurarea unor prestigioase activitati internationale de diplomatie culturala. Expozitia „The Lost World of Old Europe” este rezultatul unui excelente colaborari intre Institute for the Study of the Ancient World al New York University si Muzeul National de Istorie a Romaniei, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National. Acest important proiect cultural romano-american a beneficiat de sprijinul Fundatiei Leon Levy. In cadrul turneului expozitional in Regatul Unit, Ashmolean Museum a fost principalul partener si organizator.

Cultura Gumelnita

Potrivit renumitului arheolog Silvia Marinescu Bilcu, supranumita, pe buna dreptate, “Doamna preistoriei romanesti”, una dintre cele mai stralucite civilizatii din ultima jumatate a mileniului V I.Chr. este (alaturi de complexul Ariusd – Cucuteni – Tripolie) cultura Gumelnita. Statiunea eponima a acestei exceptionale culturi a fost mentionata pentru prima data de creatorul scolii arheologice romanesti, Vasile Parvan, inca din anul 1922. Insa abia cu incepere din anul 1924 Vladimir Dumitrescu va pune la dispozitia preistoricienilor din lumea intreaga prima colectie de materiale specifice (ceramica, plastica, utilaj litic si de os etc.) adunata din chiar asezarea eponima aflata pe „le massif de Gumelnita qui domine de plus de 20 m la plaine du Danube”, asezare ce va fi cercetata sistematic cu incepere din anul 1925.
In Romania, aria de raspandire a culturii Gumelnita corespunde, in general, cu aceea a culturii Boian in Muntenia, dar ea s-a extins si in Dobrogea, pe teritoriul ocupat inainte de cultura Hamangia, precum si in sudul Basarabiei. Spre sud ocupa jumatatea orientala a Bulgariei, atat la nord cat si la sud de Balcani (cunoscuta fiind sub numele de Kodjadermen – Karanovo VI) ajungand pana la Egeea, scrie arheologul pe portalul Institutului de Memorie Culturala (cimec.ro). Formata in principal pe fondul culturii Boian, are cu siguranta si o componenta a culturii Marita (partial contemporana cu Boian), din sud-estul Bulgariei, a carei ceramica pictata cu grafit constituie una din trasaturile caracteristice ceramicii gumelnitene. Cu tot aspectul unitar al culturii, au putut fi definite cateva variante regionale: una nord-dunareana, alta dobrogeana, cea de a treia sud-balcanica, la care se adauga aspectul cultural Stoicani – Aldeni din nord-estul Munteniei si sud-estul Moldovei, care a trecut si la est de Prut, in zona situata imediat la nord de Dunare.
Evoluand de-a lungul a doua faze principale, A si B, subimpartite la randul lor in cate doua etape – A1 – A2 si B1 – B2 – primele trei etape documentate si stratigrafic (ultima ridicand deocamdata numeroase semne de intrebare), cultura Gumelnita are, ca de altfel toate culturile eneolitice, elementele ei specifice. Am sublinia in primul rand multitudinea de asezari de tip tell, alaturi de care le aflam pe acelea situate pe boturi de terase, ostroave, martori de eroziune etc., intarite sau nu cu sisteme artificiale de aparare/protejare si constituite invariabil in preajma unor surse naturale de apa (izvoare, rauri, parauri, lacuri, mlastini etc.) si resurse naturale usor exploatabile: ape, terenuri prielnice agriculturii, cresterii animalelor, vanatorii etc., acestea toate constituindu-se intr-o anume categorie a relatiilor omului cu mediul inconjurator.

Neo-eneoliticul romanesc

Un alt element specific culturii este ceramica, in special neagra, dar si o alta, arsa la brun (rar, chiar la rosu-caramiziu) ambele specii bine lustruite, avand forme si decoruri variate, acestea din urma incizate, in relief si barbotinate, precum si pictate cu grafit. Foarte raspandita in faza A (dar prezenta si in faza B), pictarea cu grafit necesita o tehnologie destul de complicata si o dubla coacere in cuptor, ultima pana la 1.100ºC. Se picteaza insa si cu culoare alba si chiar rosie, pe fondul vasului, dar intalnim si o categorie pictata tricrom, dupa arderea vasului in cuptor. Tot acum isi fac aparitia primele vase de tip askos si rhyton, ca urmare a legaturilor cu sudul egeo-anatolian. O alta caracteristica, proprie acestei culturi, ca si culturii Salcuta (destul de probabil, in mare parte varianta a culturii Gumelnita), in tot neo-eneoliticul Romaniei o constituie topoarele masive ca si lamele lungi de silex, ce depasesc uneori 30 cm, lor adaugandu-li-se si varfurile de sageti si lanci taiate in aceeasi roca. Ar mai fi de mentionat o mare varietate de unelte de os si corn, printre ele remarcandu-se sagetile, varfurile, piesele lamelare, cele pentru modelarea ceramicii, harpoanele, sapaligile, „brazdarele”, „bumeranguri” etc. Din os si scoici s-au realizat si numeroase podoabe.
Arama este la randul ei folosita in chip curent atat pentru realizarea unor obiecte de podoaba (intre care acele cu capul dublu rasucit spiralic – tip raspandit pana departe in Asia de sud-est, in valea Indusului) cat si pentru diverse tipuri de topoare masive, toate dovedind cunostinte destul de avansate ale mesterilor gumelniteni in domeniul tehnologiei prelucrarii aramei. Inca din faza A2 apar si cele mai vechi obiecte de podoaba de aur in asezari din zona Dunarii inferioare, lucrate probabil in regiunile din sudul fluviului.
Statuetele, in marea lor majoritate, sunt modelate in lut, dar au fost, de asemenea, taiate in os si, mai rar, in marmura. O buna parte a statuetelor antropomorfe de lut stau marturie a calitatilor modelatorilor, atat in ceea ce priveste spiritul de observatie (redarea anumitor fizionomii si atitudini), cat si indemanarii executiei. Cele de os sunt de trei tipuri, doua excesiv schematizate, cel de-al treilea incercand (in limitele permise de materia prima) sa redea mai fidel silueta corpului omenesc, adaugandu-i si podoabe de arama – coliere, brauri, cercei. Numeroase sunt si vasele antropomorfe (unele adevarate opere de arta), cele zoomorfe sau antropo-zoomorfe, dar si diversele compozitii fie strict antropomorfe, fie antropo-zoomorfe, legate toate, ca si statuetele, de diversele manifestari cultice ale populatiei gumelnitene.
Un alt aspect al spiritualitatii populatiilor gumelnitene se desluseste din atitudinea lor fata de cei decedati. In cazul culturii in discutie, defunctii au fost grupati in locuri special amenajate pentru ei (in afara asezarilor), cunoscute fiind cateva necropole din vasta arie gumelniteana, dar se cunosc si exceptii de la aceasta regula. Ritul, ritualul si aspectul fizic al acestei populatii sunt asemanatoare cu cele din ultima faza a culturii Boian (firesc, dat fiind aportul acesteia la geneza culturii Gumelnita): inhumare in pozitie chircita, de la moderata la foarte accentuata, de regula pe partea stanga, ofrande prezente dar, in general, sarace. Caracteristicile fizice corespund fondului mediteranoid cu cele patru variante fenotipice cunoscute. Dar detaliile ritualului (pozitia bratelor, diversele categorii de ofrande si amploarea lor in mormant, folosirea sau nu a ocrului, gradul de chircire in cazul acestei pozitii, forma gropii etc.) nu par a fi fost supuse unor canoane riguroase, abia putandu-se desprinde oarecare generalizari. Dar inmormantari, ca si piese scheletice (umane) disparate s-au descoperit in mai toate asezarile gumelnitene. Sunt de mentionat, in primul rand, mormintele de copii de sub si dintre locuinte, la unele schelete putandu-se constata diverse malformatii ce au condus la formularea ipotezei unor posibile sacrificii rituale.