Presa din Ucraina, amenintata de cenzura

de | sept. 11, 2012 | Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Ucrainenii au organizat, săptămâna trecută, în două dintre cele mai mari oraşe ale Ucrainei, proteste împotriva persecutării jurnaliştilor şi a presei independente, scriu jurnaliştii de la redacţia în limba ucraineană a postului de radio Deutsche Welle, comentând mitingurile de sâmbătă din Kiev şi Harkiv, când câteva mii de protestatari au cerut în stradă reluarea transmisiei postului de televiziune TVi în regiunile în care aceasta a fost suspendată de operatorii de cablu.

Mass-media din Ucraina, amenintata de cenzura

Ucrainenii au organizat, săptămâna trecută, în două dintre cele mai mari oraşe ale Ucrainei, proteste împotriva persecutării jurnaliştilor şi a presei independente, scriu jurnaliştii de la redacţia în limba ucraineană a postului de radio Deutsche Welle, comentând mitingurile de sâmbătă din Kiev şi Harkiv, când câteva mii de protestatari au cerut în stradă reluarea transmisiei postului de televiziune TVi în regiunile în care aceasta a fost suspendată de operatorii de cablu. „Vor să ne închidă postul, însă cred că, cu ajutorul oamenilor, vom reuşi să nu permitem acest lucru”, a declarat directorul TVi, Mikola Kniajiţki, prezent la protesul susţinut şi de câteva partide politice, printre care „Batkivşcina”, „Svoboda” şi partidul „UDAR”, condus de pugilistul Vitali Kliciko.
Pe data de 20 iunie, postul de televiziune TVi a anunţat că mai mulţi operatori de cablu au decis să întrerupă transmisia în cel puţin 11 oraşe. Conducerea postului TVi susţine că întreruperea transmisiei în unele regiuni s-a făcut la ordinul direct al Consiliului Naţional al Audiovizualului din Ucraina, în timp ce reprezentanţii Consiliului afirmă cu sistarea transmisiei nu are nicio legătură cu vreun ordin al instituţiei.
Îngrijiorarea față de închiderea postului de televiziune TVi și-a exprimat-o și Secretarul general al Consiliului Europei, Torbjorn Jagland, aflat în vizită în Ucraina.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *