Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și-a anunţat dizolvarea şi încetarea a peste 40 de ani de luptă armată împotriva statului turc, potrivit agenţiei prokurde ANF. ”Al 12-lea Congres al PKK a decis dizolvarea structurii organizaţionale a PKK şi sfârşitul metodei luptei armate”, anunţă într-un comunicat gruparea armată kurdă, citată de mass-media internațională. PKK anunţă că s-a reunit într-un Congres săptămâna trecută.

Decizie istorică

La 27 februarie, liderul istoric al PKK Abdullah Öcalan a cerut mişcării sale să depună armele şi să pună capăt gherilei care s-a soldat cu peste 40.000 de morţi începând din 1984.

Acest apel al lui Öcalan – încarcerat de 26 de ani pe Insula-închosare Imrali, în largul Istanbulului, avea loc în urma unei medieri lansate în toamnă de către principalul aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, naţionalistul Devlet Bahçeli, prin intermediul Partidului DEM (prokurd).

PKK a răspuns în mod favorabil la 1 mai la apelul liderului său istoric şi a anunţat un armistiţiu imediat cu forţele turce.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan aprecia atunci că apelul lui Abdullah Öcalan este o ”oportunitate istorică” pentru turci şi kurzi, care reprezinră potrivit unor estimări aproximativ 20% dintre cei 85 de milioane de locuitori ai Turciei.

Avertisment politic

Reţinerea primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, considerat principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a riscat să submineze eforturile fragile ale Turciei de a pune capăt insurgenţei de 40 de ani a grupării militante PKK, avertizau o serie de oficiali din opoziție.

Planul guvernului de la Ankara de a obţine o reconciliere istorică se bazează pe o cooperare delicată cu Partidul pro-kurd DEM, iar mulţi kurzi se tem că arestarea lui Imamoglu ar putea semnala o derivă autocratică şi un blocaj în procesul de pace. Însă reţinerea lui Imamoglu a tulburat acest proces şi a declanşat proteste la nivel naţional.

Una dintre acuzaţiile aduse primarului este că ar fi sprijinit PKK prin formarea unei alianţe electorale cu DEM, partid cu o istorie de tensiuni cu guvernul.

DEM a jucat un rol esenţial în facilitarea apelului la pace al lui Öcalan, pe care guvernul îl susţine oficial.

Reprezentantul partidului de guvernământ AKP din Diyarbakir, Ömer İler, a respins ideea că ancheta din Istanbul ar afecta procesul de pace: ”Sunt două lucruri separate. Unii pot încerca să folosească asta pentru a sabota atmosfera de fraternitate, dar oamenii nu vor cădea în capcană.”

Acuzații dure

Preşedintele Erdogan a declarat anterior că partidul lui Imamoglu, CHP, încearcă „să acopere propriile greşeli” cu ”teatralitate”, fără a oferi detalii. Între timp, aliatul său naţionalist Devlet Bahçeli, cel care a propus ca Öcalan să ceară dezarmarea PKK, a sprijinit organizarea recentului congres PKK, în vederea autodizolvării. PKK este desemnată organizaţie teroristă de Turcia, SUA şi Uniunea Europeană.

Vicepreşedinta DEM, Ebru Gunay, a declarat că reţinerea lui Imamoglu este o lovitură nu doar pentru procesul de pace, ci şi pentru democratizarea Turciei: ”Ceea ce s-a întâmplat la Istanbul arată încă o dată cât de mult are nevoie această ţară de o democraţie reală.”

Pe lângă acuzaţiile de corupţie, principalul cap de acuzare vizează alianţa electorală dintre DEM şi CHP în alegerile locale din 2024, denumită ”Consensul Urban”, despre care procurorii susţin că ar fi permis infiltrarea unor persoane legate de PKK în administraţiile locale.

Legături PKK-DEM

DEM şi formaţiunile sale anterioare au fost de mult timp acuzate de legături cu PKK, acuzaţii care au dus la mii de arestări şi la înlocuirea primarilor aleşi cu administratori numiţi de stat. Partidul neagă acuzaţiile.

”Guvernul are un concept de terorism pe care îl poate întinde în orice direcţie. Ameninţarea cu trimişi guvernamentali, arestările şi represiunea s-au aplicat kurdilor de ani de zile – acum se aplică şi opoziţiei turce. Şi nimeni nu are garanţia că mâine nu va fi rândul altora,” a declarat Gunay.

PKK a fost fondat în 1978 de Abdullah Öcalan, într-un context de represalii sistematice împotriva minorității kurde din Turcia. Înființarea partidului a avut loc pe fundalul unui climat politic tensionat, în care orice mișcare ce promova identitatea kurdă era considerată o amenințare la adresa unității naționale turce.

Inițial, PKK avea o ideologie marxist-leninistă, pledând pentru revoluție și formarea unui stat kurd independent în sud-estul Turciei, precum și în regiunile kurde din Siria, Irak și Iran.

După lovitura de stat militară din 1980 din Turcia, PKK și-a intensificat activitatea în exil, în special în Siria și Libanul controlat de militanți palestinieni, unde Öcalan s-a refugiat și a stabilit primele tabere de antrenament.

Insurgență armată

Pe 15 august 1984, PKK a lansat oficial o insurgență armată împotriva statului turc, atacând poziții militare și instituții administrative din sud-estul Turciei. Conflictul a devenit rapid cel mai sângeros conflict intern din istoria modernă a Turciei, soldându-se până în prezent cu peste 40.000 de morți, inclusiv civili.

În anii ’90, PKK controla zone vaste din munții Qandil (Irak) și a desfășurat atacuri nu doar asupra țintelor militare, ci și asupra infrastructurii și populației civile turce. Turcia a răspuns printr-o politică de „pământ pârjolit”, distrugând mii de sate kurde și deportând milioane de persoane.

În paralel, PKK a început să se afirme ca o mișcare transnațională, având rețele în diaspora kurdă (în special în Europa) și dezvoltând ramuri în Iran și Siria. La nivel internațional, organizația a fost clasificată ca grupare teroristă de către Turcia, SUA și UE, deși există voci care contestă această etichetare, mai ales în contextul evoluției recente a grupului.

Transformarea ideologică

În 1999, Abdullah Öcalan a fost capturat în Kenya într-o operațiune coordonată de serviciile secrete turce, cu sprijin internațional. A fost condamnat la moarte (pedeapsa comutată ulterior la închisoare pe viață) și închis pe insula İmralı.

În închisoare, Öcalan a renunțat la obiectivul unui stat kurd independent și a început să promoveze un model de „confederalism democratic” inspirat de ideile filozofului american Murray Bookchin. Acesta presupune autonomie locală, ecologie socială, democrație participativă și drepturi ale femeilor – o viziune post-naționalistă și anticapitalistă.

Sub influența acestei noi doctrine, PKK a anunțat mai multe încetări ale focului, iar în anii 2012–2015, a existat chiar un proces de pace între guvernul turc și reprezentanții kurzi. Din păcate, negocierile au eșuat în 2015, iar conflictul s-a reluat cu o intensitate crescută.

Războiul civil din Siria a oferit PKK ocazia de a-și extinde influența prin crearea unui grup afiliat: YPG (Unitățile de Apărare a Poporului), componentă militară a administrației autonome kurde din nordul Siriei – cunoscută sub numele de Rojava.

YPG și aliatul său politic PYD (Partidul Uniunii Democratice) au devenit forțele principale în lupta împotriva ISIS, fiind susținute de SUA în cadrul Forțelor Democratice Siriene (SDF). Această cooperare a tensionat relațiile între Washington și Ankara, care consideră YPG o ramură teroristă a PKK.

Impact internațional

Rojava a devenit un laborator politic pentru ideile lui Öcalan, punând în practică structuri de autoguvernare, consilii locale, cotă de gen în funcțiile publice și autonomie etnică pentru minorități.

Turcia a lansat mai multe operațiuni militare în nordul Siriei (Scutul Eufratului, Ramura de Măslin, Izvorul Păcii), vizând infrastructura YPG, dar și civili kurzi, sub pretextul combaterii terorismului. Conflictul a devenit astfel unul regional, cu implicații geopolitice majore.

PKK și rețelele sale asociate sunt astăzi o forță regională ce influențează conflictele din Turcia, Siria, Irak și Iran, fiind parte a unei mișcări kurde fragmentate, dar interconectate.

Turcia continuă să desfășoare operațiuni militare în nordul Irakului, în special în Munții Qandil, unde se află cartierul general al PKK. Irakul acuză periodic Turcia de încălcarea suveranității. În același timp, Iranul combate propriile grupări kurde insurgente (precum PJAK, apropiat de PKK), în special în zona Mahabad.

Pe plan internațional, PKK rămâne pe lista organizațiilor teroriste a mai multor state, deși în Europa există un curent tot mai puternic de susținere pentru cauza kurdă, alimentat de rolul jucat în lupta contra ISIS și de imaginea progresistă a Rojavei, consideră unii experți.