Pirateria maritima, in crestere

de | ian. 26, 2010 | Alte regiuni, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Numarul actelor de priaterie maritima a atins in 2009 cel mai inalt nivel din ultimii sase ani, atacurile fiind mai violente, mai ales in largul Somaliei, a anuntat saptamana trecuta Biroul Maritim International (BMI), organizatie cu sediul central la Kuala Lumpur

Comunitatea internationala combate pirateria maritima

Comunitatea internationala combate pirateria maritima din largul coastelor somaleze

Numarul actelor de priaterie maritima a atins in 2009 cel mai inalt nivel din ultimii sase ani, atacurile fiind mai violente, mai ales in largul Somaliei, a anuntat saptamana trecuta Biroul Maritim International (BMI), organizatie cu sediul central la Kuala Lumpur, relateaza mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Un numar de 406 acte de piraterie maritima si atacuri cu mana armata au fost recenzate in 2009, ceea ce reprezinta o crestere de 39% in raport cu cele 293 din 2008, a precizat BMI in raportul sau anual. Acest numar este insa inferior celor 445 de acte de acest fel inregistrate in 2003. „Speranta noastra este ca progresiei pirateriei sa-i raspunda o mobilizare crescuta a guvernelor care sa permita reducerea riscului de pierderi de vieti omenesti si de bunuri materiale”, a semnalat BMI.

Somalia pe primul loc

In 2009, 49 de nave au fost capturate de pirati si 120 au fost atinse de focuri de arma. Un total de 1.052 de membri ai echipajelor au fost luati ostatici, opt au fost ucisi si 68 au fost raniti, potrivit raportului. Peste jumatate din acte, adica 217, au fost atribuite piratilor somalezi, fata de 111 in anul precedent. „In timp ce acest numar aproape s-a dublat, capturarile de nave au scazut proportional”, subliniaza raportul, care atribuie aceasta tendinta prezentei patrulelor internationale desfasurate in Oceanul Indian, la care participa nave militare din SUA, Italia, Franta, Spania, Marea Britanie, Olanda, Germania, Federatia Rusa, China, India, Japonia, Australia si alte state. „Marina internationala joaca un rol esential in prevenirea pirateriei in Somalia si este esential ca ea sa ramana acolo”, a estimat directorul BMI, capitanul Pottengal Mukundan. Angajate din 2008, aceste eforturi, depuse mai ales de forta europeana Atalanta, vizeaza securizarea navigatiei in Golful Aden, o ruta maritima cruciala pentru transportul petrolului.
Celelalte acte de piraterie au fost inregistrate in largul coastelor Nigeriei (28), Americii Latine (37), in Bangladesh si in Asia de sud-est, unde numarul a continuat sa scada, mai ales in Stramtoarea Malacca, in urma implementarii unor masuri dure impotriva pirateriei locale de catre fortele navale militare combinate ale Indoneziei, Malaeziei, Republicii Singapore, Bruneiului, Filipinelor si Republicii Taiwan, actiuni soldate cu zeci de morti si sute de arestari in randul piratilor.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *