Petrol si gaze in largul litoralului bulgaresc al Marii Negre. Sofia a batut palma cu Total

de | aug. 30, 2012 | Balcani, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Bulgaria a încheiat miercuri un contract pe termen de cinci ani cu Total, a treia mare companie petrolieră din Europa, pentru exploarea de petrol şi gaze în largul litoralului bulgăresc al Mării Negre.

Bulgaria a încheiat miercuri un contract pe termen de cinci ani cu Total, a treia mare companie petrolieră din Europa, pentru exploarea de petrol şi gaze în largul litoralului bulgăresc al Mării Negre.
Consorţiul, la care Total deţine o participaţie de 40%, iar companiile OMV şi Repsol au fiecare o participaţie de 30%, va efectua prospecţiuni la blocul „Khan Asparuh”, amplasat la o distanţă de 15 kilometri de depozitul de gaze naturale descoperit în luna februarie a acestui an de ExxonMobil în apele teritoriale ale României. „Astăzi am deschis calea pentru independenţa energetică a Bulgariei”, a declarat ministrul bulgar al economiei şi energiei, Delian Dobrev, cu ocazia semnării acordului de concesiune.Total conduce, cu o participaţie de 40%, un consorţiu format cu grupul austriac OMV şi Repsol din Spania, care au fiecare prezenţe de 30%, a arătat Patrick Pluen, vicepreşedinte al grupului francez pentru activităţile de explorare şi producţie.
„Acordul de miercuri reprezintă un pas uriaş pentru diversificarea surselor de energie ale Bulgariei. Va asigura ca generaţiile viitoare să aibă acces la carburanţi mai ieftini”, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov. Bulgaria importă tot necesarul de gaze din Rusia şi vrea să îşi diversifice furnizorii, după ce în 2009 aprovizionarea a fost oprită timp de două săptămâni din cauza unei dispute dintre Ucraina şi Rusia. Consorţiul condus de Total va plăti imediat guvernului de la Sofia 40 de milioane de euro, ca taxe de concesiune.

Independenţă energetică faţă de Rusia

Investiţiile ar putea ajunge până la 1 miliard de euro, pentru finanţarea dezvoltării proiectului, dacă vor fi descoperite zăcăminte de petrol şi gaze, a spus Borisov. Total estimează costuri de explorare, în decurs de cinci ani, de circa 100 de milioane de euro, a arătat Pluen, care a refuzat să estimeze mărimea eventualelor zăcăminte.
Statul bulgar cheltuieşte anual până la 1,4 miliarde de euro pentru importurile de gaze. Grupul rus Gazprom furnizează 85% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei. Până în 2020 Bulgaria era dependentă în întregime de grupul rus, însă în urmă cu doi ani Melrose a demarat producţia la blocul Galata din Marea Neagră. Delian Dobrev a estimat că producţia de gaze ar putea demara în şase ani, cu condiţia ca lucrările de explorare să descopere rezerve semnificative. „Speranţa noastră este ca depozitele de gaze să fie similare cu cele descoperite la zăcământul din România. În plus, suprafaţa câmpului nostru este de trei ori mai mare”, a spus oficialul bulgar.
Directorul de proiect de la Total, Fabrice Chevalier, a precizat că Total, OMV şi Repsol vor cheltui sute de milioane de euro pentru a efectua studii seismice şi a fora două puţuri la adâncimi de 5.000 şi 6.000 de metri. Costurile forării unui puţ la mare adâncime sunt estimate la aproximativ 300 milioane de euro. „Dacă vor fi descoperite rezerve semnificative de hidrocarburi, cu siguranţă vor fi investite mai multe miliarde de dolari”, a spus Fabrice Chevalier.
Ministrul bulgar al Energiei şi Economiei, Delian Dobrev, anticipează să rezervele de gaze nu vor fi mai mici decât acumulările de gaze descoperite în acest an la perimetre marine din România. OMV, care colaborează cu Exxon Mobil, a anunţat în februarie că ar putea să fi făcut cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră, în perimetre româneşti, cu acumulări de până la 84 miliarde de metri cubi. Zăcământul din România a fost descoperit în urma forării unui puţ de peste 3.000 de metri de către ExxonMobil, prima operaţiune la mare adâncime în largul ţărmului românesc.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *