În analiza anterioară am vorbit despre ce a însemnat anul 2024 pentru Rusia, respectiv câștigurile și pierderile strategice, cu concluzia evidentă că Rusia a ieșit strategic mult mai prost din 2024 față de cum a intrat. Principala pierdere, foarte importantă, este Siria lui Bashar al-Assad, iar câștigarea pe moment a Georgiei în urma alegerilor din octombrie, alegeri contestate urmate de proteste masive, nu are cum să compenseze această pierdere majoră, a Siriei, care are implicații strategice majore inclusiv asupra proiecției puterii rusești în zona Africii centrale, unde mercenarii ruși sunt adânc implicați. Iar îndepărtarea tot mai accentuată a Armeniei de Rusia este un aspect vizibil. Am continuat cu o scurtă analiză a războiului ruso-ucrainean în 2024 până la situația actuală, din ianuarie 2025.
Este momentul să analizez perspectivele anului 2025 ale războiului ruso-ucrainean ce intră în al patrulea an și în care Rusia nu are o oportunitate clară asupra victoriei ce o caută încă din 2022. Scriam acum un an, în ianuarie 2024, despre perspectivele războiului ruso-ucrainean în 2024: ”aceste condiții (pentru străpungerea frontului) nu au putut fi realizate în Ucraina în 2023 și este puțin probabil să fie realizate în 2024 poate numai printr-o mobilizare generală din partea rușilor, aspect ce iese din discuție, cel puțin pe moment, din cauze ce țin de chestiuni de politică internă, regimul Putin se teme să întindă coarda prea mult ca să nu provoace o nemulțumire generală care ar putea duce la revoltă.” (vezi https://karadeniz-press.ro/perspective-ucrainene-asupra-razboiului-in-2024/ ).
Se pare că am avut dreptate, rușii nu au reușit ruperea frontului ucrainean în 2024 și nu au declarat mobilizarea generală. Tot ce au reușit să facă este să preseze continuu printr-o ofensivă generalizată pe tot frontul, cu pierderi enorme, mai mari decât în primii doi ani de război împreună (2022-2023), dar reușind câștiguri teritoriale pas cu pas, cu un cumul total de puțin mai mult de 4000 de kmp, cam jumătate cât au câștigat ucrainenii în ofensivele lor de toamnă din 2022 în Kherson și la sud-est de Harkov. Ucrainenii au pierdut în 2024 orașe considerate importante, ca și Avdiivka sau Vuhledar, dar pentru care rușii au vărsat enorm de mult sânge și au pierdut cantități extrem de mari de material militar, încât ne putem întreba dacă chiar a meritat. Fiindcă cucerirea acestor orașe, puncte strategice considerate inițial importante, nu a dus la căderea frontului, nici la ruperea lui, nici la retragerea generală a ucrainenilor mult în spate pe o altă linie de rezistență. Practic, ucrainenii au apărat eroic fiecare metru de pământ provocând pierderi enorme atacatorului.
Ca primă concluzie, tot efortul incomensurabil al rușilor într-o ofensivă continuă de mai bine de un an (din toamna lui 2023) nu a reușit să atingă obiectivele strategice ale Rusiei, respectiv cucerirea celor patru oblasturi ucrainene (Luhansk, Donetsk, Zaporoje, Kherson) anexate declarativ de către Rusia la 30 septembrie 2022, deși nu le controla în întregime pe niciunul dintre ele. Este un caz unic în istorie, când cineva declară anexarea unui teritoriu pe care nu îl controlează. Doi ani și jumătate mai târziu, Rusia se află în aceeași situație în care se afla și acum un an, respectiv nu controlează teritoriile declarate ca și anexate, deși a mai cucerit ceva teren. Și toate acestea cu pierderi foarte mari.

Pretențiile rusești pentru încetarea focului
De aceea este și foarte greu pentru Rusia, pentru prestigiul lui Putin, să accepte începerea discuțiilor pentru încetarea focului (fără să mai vorbim de tratative de pace), fiindcă nu are ce să livreze rușilor acasă, pe plan intern, ceva suficient ca să justifice cei patru ani de război, pierderile enorme de oameni și material, ruinarea economiei și bombardamentele asupra infrastructurii militare și economice rusești.
Și oricum ai pune problema, pentru Putin târgul iese prost. În sensul că mai trebuie să lași ceva de la tine, plus să dai ceva la schimb cu teritoriul ocupat de ucraineni în regiunea Kursk, ca doar nu o să lași bucată din pământul sfânt al Rusiei pe mâna lor. Deci trebuie să mai lași ceva în cursul negocierilor. Aici se pare că nu va mai funcționa tactica de negociere favorită a sovieticilor, în care ei veneau cu pretenții maximale de la bun început și țineau de ele, apoi lăsau câte ceva, iar Occidentul se grăbea să accepte, iar rușii plecau obținând mai mult decât sperau la început.
Înainte de declanșarea războiului și în primul an, Putin a avut cereri maximale: denazificarea Ucrainei (adică schimbarea conducerii de la Kiev cu una marionetă condusă de filo-rusul Viktor Medvedciuk, schimbat apoi contra unor prizonieri ucraineni), demilitarizarea Ucrainei (reducerea armatei ucrainene la circa 50000 de militari, ceea ce o făcea o pradă ușoară oricând pentru Rusia), amputări teritoriale importante, limba rusă ca limbă oficială în Ucraina etc. Nici după primele luni de război, deși devenise clar pentru toată lumea că Ucraina nu va ceda și rezistența ei creștea în intensitate, cererile rușilor nu s-au diminuat, ci doar au fost îmbrăcate într-o altă formă, după cum spun oficialii ucraineni despre rundele de negocieri din 2022, inclusiv cele din Turcia.
În 2024 pretențiile s-au mai redus, dar nu au renunțat la cedarea celor patru oblasturi (plus Crimeea), respectiv Luhansk, Donetsk, Zaporiojie și Kherson, pe care nu le controlează decât parțial. Așa că Rusia nu cedează în privința eventualelor negocieri și menține pretențiile sus, deși se dovedesc absurde și nu prea mai are cu ce să le susțină.
Ca să fie mai clar, când a venit cu cererile din 2022, Rusia era considerată o mare putere, cu un potențial militar convențional foarte mare, imediat în urma SUA, respectiv a doua armată a lumii, cu o economie care mergea bine datorită exporturilor de petrol, gaze și materii prime, cu rezerve valutare consistente care o făceau un adversar de temut. Plus un prestigiu internațional ridicat, președintele Vladimir Putin fiind oriunde în lume bine văzut și cuvântul său luat în considerare. În schimb, Ucraina părea o victimă sigură, cu potențial militar mult inferior, țară cu probleme politice și economice, fără prea mari șanse în eventualitatea unui conflict deschis cu Rusia.
Dar lucrurile s-au schimbat rapid în cei patru ani de război, Rusia a devenit un stat paria pentru întreaga lume civilizată, economia este în pragul colapsului în urma sancțiunilor și prăbușirii pieței occidentale de export a hidrocarburilor, potențialul militar degradat intens în urma pierderilor enorme, de a ajuns să curețe depozitele de material militar vechi de decenii, din epoca sovietică, cu pierderi umane catastrofale. Din prestigiul lui Putin s-a ales praful, a rămas cu o mână de aliați, regimuri dictatoriale supuse sancțiunilor întregii lumi civilizate, iar unde mai poate să-și vândă hidrocarburile o face la prețuri de dumping, doar ca să mai vândă ceva cu ce să alimenteze conturile economiei secătuite de război.
Ca și imagine, la 9 mai 2005, la aniversarea a 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, zeci de șefi de stat, inclusiv președintele american în funcție George W. Bush, erau prezenți la Moscova la manifestările și parada organizată cu prilejul acestui eveniment. Întrebarea este, la 9 mai 2025, la aniversarea a 80 de ani de încheierea celui de-al doilea război mondial în Europa, care șefi de stat vor fi prezenți? Cam așa se poate prezenta într-o singură imagine bilanțul celor 25 de ani (împliniți în 31 decembrie 2024) ai lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei. Asta în ideea în care Rusia face din al doilea război mondial piesa centrală a propagandei sale, susținând că l-a câștigat singură.
În acest context, Vladimir Putin nu are cum să accepte pacea fără cel puțin cedarea de către ucraineni a celor patru oblasturi pentru care lupta continuă din 2022 încoace, iar pentru Donbass (Luhansk și Donetsk) din 2014 încoace. Dar trebuie să ia înapoi și partea din Kursk ocupată de ucraineni, și să dea ceva la schimb pentru asta. Plus neutralizarea Ucrainei ca și amenințare a NATO, cum spunea inițial. Propunerile erau înghețarea aderării la NATO a Ucrainei pentru minim 10 ani, dar pentru Putin nu e destul, în modul în care și-a clădit propaganda. Un singur exemplu, noul manual școlar destinat elevilor ruși spune clar că Rusia a fost nevoită să declanșeze operațiunea militară specială contra Ucrainei, respectiv a fost forțată să procedeze astfel, deoarece Occidentul, prin susținerea Ucrainei, încearcă să slăbească și să dezmembreze Rusia. Niciun cuvânt despre faptul că acțiunea Rusiei a dus la întărirea Occidentului și a NATO, a coeziunii statelor occidentale, și la creșterea puterii NATO prin aderarea Suediei și Finlandei, care au transformat Marea Baltică într-un lac NATO și au adăugat încă 1300 de kilometri de frontieră terestră a Rusiei cu NATO.
Deci, cum ați putea crede că Vladimir Putin poate veni în fața publicului intern cu o pace care să nu aducă măcar o parte importantă din cererile Rusiei față de Ucraina? După ce a făcut o propagandă atât de intensă necesității intervenției militare speciale (nu spune război) cu scopul de a neutraliza Ucraina folosită de Occident pentru slăbirea și dezmembrarea Rusiei, să vină în fața cetățenilor ruși cu o pace fără să își fi îndeplinit obiectivele asumate? Atunci pentru ce, se vor întreba rușii, am sacrificat atâtea? Pentru ce sutele de mii de morți și răniți, pentru ce distrugerea economiei și lipsurile resimțite, pentru ce dronele și rachetele care distrug depozite de carburanți și unități economice, pentru ce se află ucrainenii pe teritoriul rusesc din Kursk?
Rușii, în istoria lor, au fost capabili să îndure multe privațiuni, multe dintre ele doar pentru a avea conștiința că Rusia e mare și că lumea tremură de frica ei. Așa a fost împins mujicul în războaiele de cucerire duse de țari, apoi de sovietici și acum de Putin. Dar, în momentul în care simte că e degeaba, că sacrificiul lui e degeaba, că Rusia pierde și nu câștigă, se poate revolta. Așa a făcut în revoluția din 1905 în urma înfrângerii din războiul ruso-japonez, așa a făcut în 1917 după pierderile și lipsurile aduse de cei trei ani din primul război mondial. Iar Vladimir Putin se teme că așa vor face în fața pierderilor și lipsurilor din actualul război. Asta dacă nu le livrează o victorie clară, sau una parțială, dar care să poată fi ambalată și prezentată ca o victorie clară, în actualul conflict. Iar limita inferioară este cea a neutralizării Ucrainei și cuceririi celor patru oblasturi pentru care se luptă din 2022, respectiv din 2014, pentru două dintre ele.
Putin se teme de posibilitatea revoltelor interne mai mult decât de orice, fiindcă știe că acestea ar putea însemna sfârșitul regimului său, dar și al lui. A văzut foarte multe astfel de cazuri, căderea lui Ceaușescu, căderea lui Ghaddafi, la fel Revoluția Trandafirilor din Georgia în 2003 (de aceea a declanșat războiul din 2008), primul Maidan din 2004 (Revoluția Orange) și Euromaidanul din 2013, în urma căruia a reacționat cu anexarea Crimeii și războiul din Donbass din 2014. De aceea a trimis în 2020-2021 trupe de represiune în Belarusul vecin ca să înăbușe demonstrațiile în urma falsificării alegerilor. Putin se teme enorm de contagiune, de faptul că revoltele populare s-ar putea extinde și în Rusia și să-i amenințe puterea.
Paradoxal, Putin a pornit războiul din Ucraina de teama ca fenomenul Maidanului să nu se răsfrângă și în Rusia, dar este pe cale să obțină efectul invers, respectiv chiar războiul declanșat de el în Ucraina pentru a stopa contaminarea cu fenomenul revoltelor populare să ducă la declanșarea acestor revolte în Rusia. Cum se spune, de ce ți-e frică nu scapi. Am dat exemplele istorice cu 1905 și 1917, în ideea că se pot repeta, fiindcă Rusia nu a mai avut astfel de pierderi umane și economice de la al doilea război mondial, dar acolo a putut veni cu o victorie. În 1905 și 1917 au fost înfrângeri, iar populația s-a revoltat, în 1945, deși pierderile și lipsurile au fost mult mai mari, Stalin a venit cu victoria. Iar dacă Putin nu vine cu o victorie acum, ne putem aștepta la revolte, la fel ca și în 1905 sau 1917.
De aceea Putin trebuie să vină cu o victorie acum, pentru a justifica necesitatea lipsurilor și pierderilor îndurate de către ruși, pentru a nu se trezi cu un val de nemulțumiri exprimate care să ducă la revolte. În caz contrar, s-ar putea trezi cu tulburări interne majore, și nu neapărat în Moscova sau Sankt Petersburg, ci mai cu seamă în regiunile mai îndepărtate ale Federației Ruse, unde ar putea apare și tendințe secesioniste greu de controlat.
În acest aspect, Putin este încurajat prin faptul că el este convins, iar yesmenii din jurul său îi întăresc această convingere personală (fiindcă pe cei care nu erau de acord cu el i-a îndepărtat în decursul timpului) că este câștigător, că este pe cale să câștige războiul. Că presiunea și ofensiva continuă din 2024 contra ucrainenilor, chiar dacă a avut până acum doar câștiguri marginale, este pe cale să-i facă pe ucraineni să se prăbușească și el să poată negocia pacea de pe poziții mult mai avantajoase, astfel încât să poată dicta pacea în termenii săi, prin care să iasă învingător detașat în ochii rușilor, să poată justifica astfel pierderile și lipsurile, prin faptul că a salvat Rusia și se poate poziționa alături de alți mari conducători ca și Stalin sau Petru cel Mare, cei pe care îi admiră.
De aceea nu acceptă convorbiri de pace și vine cu pretenții absurde, ca să câștige timpul necesar până la victoria pe care o crede inevitabilă în termen scurt. Dar uită un aspect esențial, el nu este militar, nu are pregătire militară de stat major, iar militarii cu care s-a înconjurat au dat dovadă de incompetență pe acest domeniu de prea multe ori.
Mai este un lucru important, începe să intre în criză de timp. Fiindcă ceasul economiei ticăie ca și ceasul unei bombe. Iar nou instalatul președinte Trump pare să scurteze fitilul, sau să accelereze timpul spre colapsul economic rusesc. E suficient să vedem mesajul lui Trump prin care îi cere lui Putin să înceteze războiul și să vină la negocieri, amenințându-l direct cu colapsul economiei rusești. Iar primul pas a fost făcut și se vede, scăderea prețului pe plan mondial la produsele petroliere care face ca rușii să-și vândă petrolul, acolo unde mai pot, la prețuri și mai mici și mai în pierdere. Nu degeaba Gazprom, mândria economiei rusești, a ajuns de la profituri de zeci de miliarde la pierderi de miliarde. Și încă ceva, o lovitură directă în plexul propagandei lui Putin, care susține că URSS a câștigat al doilea război mondial singură, deși a beneficiat de un ajutor masiv în armament și material militar din partea Aliaților occidentali, este fraza lui Trump, că apreciem că Rusia ne-a ajutat să câștigăm al doilea război mondial, fapt care aruncă propaganda rusească de zeci de ani în derizoriu. Dar acum se vede cât de prețios a fost și este ajutorul militar și de altă natură al Occidentului, prin faptul că Ucraina rezistă și datorită acestui ajutor din Vest.
Spuneam că Rusia lui Putin intră în criză de timp, că Trump presează Rusia pentru a înceta războiul și o face vizibil pe componenta economică, dar va începe să o facă și pe componenta militară. Am prevăzut asta aici: https://karadeniz-press.ro/ce-inseamna-pentru-razboiul-din-ucraina-noul-mandat-al-lui-trump-ii/ .
Dar Putin crede că mai poate obține victoria împotriva Ucrainei pe front, în luptă, înainte ca economia să se prăbușească, astfel încât să poată forța o pace în termenii săi, cu care să se poată prezenta în fața rușilor și să o poată interpreta ca o mare victorie, pozând astfel în salvatorul națiunii rusești care a respins hoardele occidentale și chiar a mărit teritoriul Rusiei aproape de gloria Uniunii Sovietice. Și de aceea presează pe frontul ucrainean.
Dar, având în vedere situația și evoluția frontului, are vreo șansă?

Frontul ruso-ucrainean la început de 2025
Răspunsul la această întrebare, dacă are vreo șansă, depinde de mai mulți factori, dar după o scurtă analiză putem trage o concluzie. Presiunea rusă pe frontul estic ucrainean a fost continuă, mai ales din toamna lui 2023, moment din care rușii s-au aflat într-o ofensivă permanentă, fără să țină seama de pierderi. Practic au sacrificat cantități enorme de oameni și material doar pentru a menține ofensiva, pentru a o continua, cu scopul de a obține victoria. Dar aici ar trebui să facem o scurtă paranteză ca să vedem ce înseamnă victoria din punctul de vedere al rușilor și apoi al ucrainenilor.
Ce înseamnă victoria pentru ruși? Fără îndoială, după declarațiile lui Putin și cele expuse mai sus, victoria înseamnă, maximal vorbind, căderea Ucrainei, iar minimal, cucerirea celor patru oblasturi anexate declarativ de către Rusia încă din 2022. Fără obținerea măcar a obiectivului minimal, Rusia nu poate declara victoria și să se prezinte la negocieri de pace, fiindcă asta ar putea însemna probleme mari pentru Putin pe plan intern, după cum am explicat mai sus.
Pentru ucraineni, cel puțin declarativ, victoria ar însemna revenirea la granițele din 1991, respectiv recucerirea tuturor teritoriilor cotropite de către ruși, inclusiv Crimeea. Acest obiectiv este imposibil de realizat la ora actuală, dar poate fi realizat ulterior, cu condiția prăbușirii armatei rusești ca și în 1917. Sau poate fi realizat pe termen mediu, dacă nu se încheie vreun armistițiu și armata rusă nu se prăbușește, iar războiul continuă, ar putea fi realizat undeva la nivelul anului 2026 sau 2027. Dar ucrainenii ar fi dispuși la ora actuală să accepte un armistițiu, dar cu garanții serioase, având în vedere experiența cu rușii care nu respectă niciun act semnat. Nu au respectat Memorandumul de la Budapesta din 1994 sau alte acte internaționale, nu există nicio garanție că vor respecta ceva acum. În sensul că vor semna și se vor angaja, dar apoi, în câțiva ani, după ce își vor reface capacitățile militare, vor ataca din nou, iar teama europenilor este că nu se vor opri doar la Ucraina.
Avem exemple din istorie, unele care ne privesc direct. În 1877, România și Rusia semnau Convenția de la Livadia, în Crimeea, prin care Rusia garanta frontierele României în schimbul sprijinului indirect în războiul contra Imperiului Otoman. După ce, la cererea Rusiei bătute la Plevna și pusă într-o situație dificilă, am intervenit direct și după eroismul dovedit la Plevna de către armata română, în care i-am scos pe ruși dintr-o situație complicată, la Congresul de Pace de la Berlin din 1878 ne-au luat Bugeacul în schimbul Dobrogei, pe care nu o dădeau de la ei, ci de la Imperiul Otoman. Când regele Carol a protestat invocând Convenția de la Livadia prin care rușii ne garantau frontierele, răspunsul lor a fost că da, garantau frontierele, dar contra inamicului, nu contra aliatului. Una dintre cele mai cinice declarații din istorie. Apoi au amenințat cu desființarea armatei române, la care a venit răspunsul demn al lui Carol: o armată care s-a acoperit de glorie la Plevna poate fi înfrântă în luptă, dar niciodată desființată. Iar lista poate continua la infinit, mai dau un singur exemplu, în războaiele georgienilor contra separatiștilor din Abhazia și Osetia de Sud, în anii 1992-1993, armata rusă, care practic a luptat de partea separatiștilor (ca și în Transnistria), negocia încetarea focului și armistițiu între părți, dezangajarea trupelor, iar ulterior, după semnarea acordurilor și dezangajarea georgienilor, ataca împreună cu separatiștii încălcând cinic toate aceste acorduri. Deci, este ceva normal din partea rușilor, să nu respecte nimic din ceea ce semnează, în tot decursul istoriei. După vorbele lui Stalin, acordurile nu valorează nici măcar cât hârtia pe care sunt scrise.
Revenind, situația frontului nu îi favorizează pe ruși în obținerea unei victorii, chiar dacă sunt în ofensivă continuă și au câștiguri incrementale zi de zi. Fiindcă nu se preconizează nicio rupere de front care să-i dea în spate pe ucraineni, nicio astfel de perspectivă care să-i facă pe ucraineni să cedeze o largă bucată de teren care să îi facă pe ruși să se considere victorioși măcar pe moment. În 2024 ucrainenii au pierdut Avdiivka și Vuhledar, după luni de zile de lupte cumplite, dar apoi s-au retras în spate și au rezistat pe o nouă linie. Căderea acestor orașe considerate de importanță strategică a dus doar la o mică rectificare de front, nu la prăbușirea frontului, ceea ce sperau rușii.
Acum se dau lupte grele pentru Velika Novosilka (care este aproape capturată de ruși, brigada 110 mecanizată ucraineană retrăgându-se parțial pentru a nu fi încercuită); la Kurakhove, puțin mai la nord, avansul de aici învăluind flancul de nord de la Velika Novosilka, dar Kurakhove rezistă și ucrainenii ripostează. Totodată, și mai la nord, în Luhansk, se dau lupte intense în zona Kupyansk, orașul fiind în pericol să fie învăluit din trei părți, dar situația pare a fi sub control, ucrainenii menținând umerii pătrunderii de la nord și de la sud, și nu există o amenințare iminentă la ora actuală. Au mai avut mici înaintări la Chasiv Yar, orașul aflat la vest de Bakhmut și atacat continuu după ce rușii cu mercenarii Wagner în prim plan au cucerit cu pierderi enorme Bakhmutul la 20 mai 2023. Atacul principal asupra Chasiv Yar a început la 4 mai 2024, rușii reușind în nouă luni să cucerească doar partea estică, restul orașului fiind teatrul unor bătălii intense.
În schimb, ucrainenii contraatacă la vest de Toretsk reușind niște câștiguri minimale, dar cel mai important aspect, provocând pierderi importante potențialului de atac al rușilor chiar pe bazele lor de plecare. Dar rezistă și contraatacă și în regiunea Kursk, pe măsură ce rușii presează de la vest la est pentru lichidarea intrândului, conform ordinului lui Putin, ucrainenii au atacat și ei spre vest, zonă slab apărată, cucerind teren în acea direcție, și punându-l pe Putin într-o postură jenantă pe motiv că în ciuda ordinelor și termenelor stabilite, nu a reușit în șapte luni să elimine intrândul ucrainean în teritoriul rusesc.
Dar trebuie menționat faptul că și ucrainenii se confruntă cu probleme serioase pe front, uzura trupelor fiind una dintre cele mai mari. Din punct de vedere material, au reușit să facă față datorită ajutorului militar occidental, dar și producției proprii, mai ales în materie de drone. Și în materia producției militare, ucrainenii stau mult mai bine, pe lângă materialul primit din Occident, au reușit să repare și să recupereze cantități mari de tancuri și vehicule blindate pe care să le introducă înapoi în luptă, fabrica de tancuri de la Harkov având un rol primordial. Ca exemplu, aceasta produce și repară tancul T-64, care este coloana vertebrală a forței blindate ucrainene, dar și vehicule blindate. Au beneficiat nu numai de repararea tancurilor și vehiculelor blindate proprii, dar și a celor capturate de la ruși, mai ales în cursul ofensivei lor de la sud-est de Harkov din toamna lui 2022. Rușii au pierdut sau abandonat atunci sute de tancuri și vehicule blindate, parte dintre ele recuperate și reparate de ucraineni la fabrica din Harkov, în principal. Astfel, cu cele recuperate și cele primite din Occident, Ucraina beneficiază acum de un număr mult mai mare de tancuri și vehicule blindate (se estimează că de patru ori mai mare) decât cele cu care a început războiul în 2022. Comparativ cu rușii care au golit rezervele din timpul Uniunii Sovietice.
Dar din punct de vedere al materialului uman, uzura, pierderile, își spun cuvântul, una din cauzele succesului relativ al rușilor în ofensivă este chestiunea forței de luptă ce se uzează. Produci pierderi de 3 la 1 sau 10 la 1, ca și în Avdiivka, dar și pierderile ucrainene se acumulează și este nevoie de recruți, în condițiile în care nu s-a declarat mobilizarea generală de către niciuna dintre părți. Dar acești recruți trebuie instruiți înainte de a fi trimiși în luptă, altfel ucrainenii ajung ca și rușii, să piardă peste o mie de oameni pe zi degeaba. Iar instruirea lor cere timp, fie că sunt instruiți în Ucraina sau în țările occidentale. Iar aici ucrainenii au comis o greșeală majoră, ca să dovedească aliaților că sunt capabili să recruteze noi efective, au creat opt brigăzi noi, brigăzile 151, 153, 154, 155, 157, 158 și 159, dar acestea sunt slab dotate material și cu militari cu experiență redusă, la fel și comandanții sunt neexperimentați pe front. Deși numeroase ca personal, peste media standard de 2000 de militari în armata ucraineană, nu au comandanți capabili și nici militari cu experiență în rândurile lor, care să-i poată instrui din mers pe recruții cu doar câteva luni de pregătire, dar fără experiența frontului.
Astfel, Brigada 155 s-a confruntat cu un număr foarte mare de dezertări încă înainte de a ajunge pe front, la fel și Brigada 157 care a cedat de la primele lupte din regiunea Pokrovsk. Dar se pare că ucrainenii au învățat din asta, Brigada 155 fiind desființată și repartizată la alte unități, așteptăm să vedem ce se va întâmpla și cu Brigada 157, dar cred că va avea aceeași soartă. Acest lucru trebuia făcut de la bun început, este mai bine să întărești brigăzile existente, experimentate, decât să creezi una nouă fără să ai un nucleu de trupe și comandanți cu experiență. Fiindcă e mai bine să aduci recruții împreună cu veteranii, fiindcă așa vor învăța din mers, beneficiind de experiența veteranilor hârșiți în lupte. Așa s-a procedat în ambele războaie mondiale, unitățile aflate în luptă erau completate cu noi recruți din mers, aceștia înlocuind pierderile, venind din urmă în așa numitele batalioane de marș.
Un alt aspect important, aproape că nu trece o zi fără ca ucrainenii să lovească cu drone sau rachete ținte de mare valoare de pe teritoriul Rusiei, chiar la distanțe de sute de kilometri de granițele ucrainene. Spre exemplu, rafinăria din Ryazan, aflată la 500 de kilometri de Ucraina, este lovită de un atac cu drone la 24 ianuarie, încă este în flăcări, și în 28 ianuarie s-a anunțat închiderea acesteia pe termen nedeterminat. Toate aceste lovituri produc pierderi enorme economiei rusești, pe lângă sancțiunile economice care vor continua și se vor amplifica.

Concluzii de moment
Ceea ce aș dori să scot în evidență este faptul că Vladimir Putin nu își poate permite să accepte tratative de pace la ora actuală. Asta dacă vrea să mai rămână la putere, fiindcă o pace la ora actuală, în condițiile de astăzi, nu are cum să o prezinte pe plan intern ca și o victorie în fața Occidentului, fiindcă el spune că este în război cu Occidentul, nu cu Ucraina. Nu poate veni în fața rușilor cu o pace, chiar de moment, fără să fi obținut măcar pretențiile minimale, respectiv cele patru oblasturi (și Crimeea) plus recuperarea Kurskului. Acesta este minimul care poate fi acceptat de către Putin, și este clar că nu îl poate obține la masa negocierilor dacă nu l-a obținut pe câmpul de luptă.
De aceea presează și atacă continuu, în speranța că ucrainenii vor ceda la un moment dat și se va putea produce o breșă majoră în frontul lor, breșă care să poată fi exploatată de către ruși și care să ducă la colapsul frontului, astfel ca rușii să poată obține o victorie care să-i facă pe ucraineni să ceară pace și să accepte condițiile rusești, măcar cele minimale. Sau prin colapsul frontului acesta să se refacă mult în spate, dincolo de limita celor patru oblasturi solicitate de către Putin.
Oricine își poate da seama că acestea sunt doar speranțe deșarte pentru Putin, fiindcă toate datele de până acum sunt împotriva unor astfel de prezumții. Din 2022 până acum, frontul nu s-a prăbușit decât cu o singură excepție, dar de partea ucraineană, atunci când aceștia au luat ofensiva la sud-est de Harkov la 6 septembrie 2022. Nu s-a prăbușit în favoarea rușilor niciodată, mai mult, toate manevrele de învăluire ale rușilor au eșuat, ucrainenii reușind să se retragă de fiecare dată din cleștii rusești, cum a fost la Siverodonetsk, la Lysyceansk, Popasna, sau chiar acum la Velika Novosilka. Rușii nu au reușit nicio rupere a frontului, cel puțin niciuna majoră, care să ducă la căderea frontului, poate cu o excepție, la Ocheretyne, și aceasta doar cu rectificare mai mare a frontului, nu cu ruperea lui (vezi https://karadeniz-press.ro/patrunderea-de-la-ocheretyne-cauze-si-perspective/ ).
Și chiar dacă ar reuși o spargere a frontului, asta nu ar putea ajuta prea mult, decât în cazul puțin probabil în care armata ucraineană s-ar prăbuși total. Fiindcă, conform doctrinei Bătăliei în Adâncime (despre care am vorbit n analizele anterioare, vezi, spre exemplu https://karadeniz-press.ro/pregatirea-operationala-a-rusilor-pentru-ofensiva-de-vara/), odată spart frontul, este necesară aruncarea în spărtură a eșalonului doi, care să gonească înainte prin spărtură, cât mai mult în adâncime, fără să se implice în lupte împotriva structurilor întărite. Dar rușii nu au eșalonul doi, din cauza lipsei de personal cu care și ei se confruntă în urma pierderilor masive, recrutările abia reușind să acopere golurile create.
Astfel că ruperea frontului este o speranță deșartă pentru Putin. La fel a fost când a căzut Siverodonetsk, Lysyceansk, Bakhmut, Avdiivka, Vuhledar, frontul nu s-a prăbușit, deși mulți analiști spuneau că cedarea acestor orașe strategice ar duce la o situație dificilă pentru ucraineni, dar aceștia au refăcut frontul în spate, fiind fortificat din timp. Chiar și acum, dacă va cădea Velika Novosilka sau Kurakhove, ucrainenii se vor regrupa în spate și vor rezista pe o nouă linie defensivă. Fiindcă mai e mult până departe, pentru cucerirea Donbassului rușii ar trebui să ajungă la Sloviansk și Kramatorsk, orașe care împreună fac cât un Mariupol. Pentru Mariupol au luptat timp de 82 de zile, acesta fiind total înconjurat și fără vreo speranță de aprovizionare. Dar cum ar arăta pentru ruși un asediu asupra Sloviansk și Kramatorsk, care pot fi aprovizionate dinspre vest?
Deci Putin se agață de o speranță deșartă, că frontul ucrainean se va prăbuși și astfel să își poată dicta termenii păcii cum ar vrea el. Nu s-a prăbușit în patru ani de război, nu s-a prăbușit după o ofensivă masivă și continuă pe zona de est timp de mai bine de un an de zile, așa că nu prea sunt perspective să se prăbușească în următoarele luni.
Dar Putin intră în criză de timp, fiindcă la Casa Albă a ajuns un individ care nu prea are răbdare, și care a anunțat deja că va pune presiune pe economia Rusiei ca să înceteze războiul. Și o face deja, iar economia rusă este aproape de colaps, vezi https://karadeniz-press.ro/inapoi-in-comunism-rusia-pregateste-rationalizarea-produselor-alimentare/ .
Astfel, Putin, prost sfătuit de yesmenii săi, are impresia că dacă va continua războiul va reuși să obțină o poziție favorabilă, un upper hand, pentru negocierile de pace, dar realitatea este că, cu cât îl va continua, cu atât poziția sa se va degrada, inclusiv pe plan intern, ceea ce îl doare cel mai mult. Și nu are cum să iasă din cursa în care singur s-a băgat.
0 Comentarii