Ce este 5+2

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean a fost marcat de o serie de abordări și inițiative diplomatice. De-a lungul anilor, au fost propuse diverse planuri de soluționare, însă unele nu au reușit să depășească stadiul declarativ, precum planul propus de Viktor Iușcenko, în timp ce altele au fost abandonate în ultimul moment. Un exemplu notabil este planul prezentat de Dmitri Kozak, care a fost pe punctul de a fi implementat în 2003, dar a fost abandonat în ajunul semnării de către președinții Republicii Moldova și Federației Ruse, din cauza opoziției interne.

În acest peisaj complex și în continuă schimbare, formatul de negocieri 5+2 a devenit un instrument central al eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean în ultimele două decenii. Acest format implică participarea Republicii Moldova și a regiunii transnistrene, ca părți direct implicate, alături de Rusia, Ucraina și OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), în calitate de mediatori, precum și a Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii, în calitate de observatori, aducând astfel o dimensiune internațională suplimentară procesului de negociere.

În această analiză, ne propunem să explorăm ce înseamnă mai exact acest „calcul matematic” și care sunt perspectivele sale de viitor. De asemenea, vom evalua impactul factorilor geopolitici și al relațiilor bilaterale asupra procesului de reglementare, subliniind importanța menținerii unui dialog deschis și constructiv între toate părțile implicate.

Ultima întâlnire în format 5+2

Ultima reuniune în format 5+2 a avut loc la Bratislava în perioada 9-10 octombrie 2019. Negocierile au fost găzduite și moderate de Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei, Miroslav Lajčák, și de Franco Frattini, Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Slovaciei pentru reglementarea transnistreană. Un rol esențial l-a avut și șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. Autoritățile de la Chișinău au fost reprezentate de viceprim-ministrul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Vasilii Șova, iar delegația de la Tiraspol a fost condusă de Vitali Ignatiev.

Șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a declarat că negocierile au fost constructive, deși uneori dificile. Părțile au analizat status quo-ul pachetului „Berlin-Plus” și au discutat despre noi domenii prioritare pentru consolidarea încrederii. În ciuda faptului că discuțiile au fost catalogate drept constructive, nu s-a ajuns la semnarea unui protocol final al reuniunii. Importanța semnării unui protocol în urma negocierilor a fost subliniată de Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák. Acesta a făcut un apel către întregul format „5+2”, în special către Moldova și Transnistria, să depună toate eforturile pentru a găsi un compromis privind protocolul, care să fie reciproc acceptabil, pragmatic și să permită părților să lucreze în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Problema Protocolului de la Bratislava a scos în evidență o serie de divergențe între părți asupra unor subiecte precum libertatea de circulație în zona de securitate, respectarea drepturilor omului, asigurarea funcționării școlilor cu predare în grafie latină în regiune, precum și unificarea standardelor fiscale și vamale.
Deși inițial se menționa că protocolul urma să fie semnat în cadrul reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE de la Bratislava din decembrie 2019, acest lucru nu s-a întâmplat, partea transnistreană respingând inclusiv propunerea de compromis înaintată de OSCE. Procesul a fost îngreunat și de schimbările politice de la Chișinău, întrucât în noiembrie 2019 guvernul condus
de Maia Sandu a fost demis și a fost investit un nou guvern, în frunte cu Ion Chicu. Noul viceprim-ministru pentru Reintegrare a fost numit Alexandru Flenchea.

Inceputul Stagnării

În pofida unor dificultăți apărute după reuniunea de la Bratislava, nu putem afirma că au existat semnale clare care să indice că formatul 5+2 se află într-o stare extrem de critică. Ba mai mult, în urma Consiliului ministerial al OSCE, a fost adoptată o declarație comună a miniștrilor de externe ai statelor membre privind reglementarea transnistreană, prin care a fost reconfirmată susținerea pentru „eforturile întreprinse în vederea identificării unei soluții cuprinzătoare, pașnice și durabile pentru conflictul transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, cu acordarea unui statut special pentru regiunea transnistreană”.
Restricțiile introduse în contextul pandemiei de COVID-19 au făcut aproape imposibilă întâlnirea fizică a participanților în acest format. Deși organizarea unor negocieri în format online era posibilă, acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce sugerează că pandemia a fost folosită mai degrabă ca un pretext pentru a masca adevăratele cauze ale lipsei de dialog, și anume viziunile complet opuse ale Chișinăului și Tiraspolului privind reluarea negocierilor și soluționarea problemelor-cheie.
Abia în perioada de la 3 până la 4 iunie 2021, mediatorii și observatorii din cadrul Conferinței Permanente pe Probleme Politice în Procesul de Negocieri privind Reglementarea Transnistreană, în formatul „5+2”, au vizitat Chișinăul și Tiraspolul. La Chișinău, ei s-au întâlnit cu prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, și cu președinta Maia Sandu. La Tiraspol, a avut loc o întâlnire cu Vadim Krasnoselski și Vitali Ignatiev. Reprezentanții și-au exprimat susținerea pentru continuarea dialogului în formatul existent și s-au declarat deschiși pentru organizarea unei noi reuniuni în formatul 5+2 în toamna anului 2021, la Stockholm, Suedia.
În realitate, nu a avut loc nicio întâlnire la Stockholm, deși, conform lui Vadim Krasnoselski, aceasta ar fi trebuit să se desfășoare în perioada de la 2 până la 3 noiembrie. Totuși, în declarațiile oficiale ale Biroului pentru Reintegrare nu a fost anunțată o dată concretă, menționându-se doar că se lucrează în grupuri de lucru pentru organizarea unei noi reuniuni. Cel mai probabil, principalul motiv pentru care nu s-a organizat o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 a fost imposibilitatea părților de a conveni asupra agendei de discuții, fiecare dintre ele dorind să abordeze teme diferite.
Pentru Chișinău, prioritare sunt subiectele privind respectarea drepturilor omului în regiune, libera circulație a cetățenilor (restricționată suplimentar în urma măsurilor unilaterale impuse de Tiraspol) și situația instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiune. În schimb, Tiraspolul a dorit introducerea pe agendă a altor teme, precum facilitarea accesului întreprinderilor din regiune la sistemul bancar moldovenesc, amânarea implementării controlului comun moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean al frontierei și regimul de circulație pentru automobilele cu plăcuțe de înmatriculare neutre.

Influența Războiului din Ucraina

Invazia Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, a avut un impact semnificativ asupra dinamicii reglementării conflictului transnistrean. Federația Rusă și Ucraina sunt ambele mediatori în formatul 5+2, având un rol important în acest proces. Pentru Rusia, regiunea transnistreană reprezintă o zona interes exclusiv, asupra căreia poate influența atât politic cât și economic. În același timp, aici sunt dislocați aproximativ 1500 de soldați din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria și sunt localizate peste 20.000 tone de muniții la depozitul de la Cobasna.

Pentru Ucraina, regiunea transnistreană nu a reprezentat în ultimii 30 de ani un pericol iminent asupra securității naționale, Ucraina fiind și unul dintre principalii parteneri economici și comerciali ai Tiraspolului. După 24 februarie 2022, regiunea transnistreană în statul său
actual a început să fie percepută la Kiev ca un pericol direct la adresa securității statului. Astfel, Ucraina, confruntată cu propria amenințare existențială, a devenit mai puțin dispusă să faciliteze compromisuri care ar putea favoriza interesele Moscovei în cadrul formatului 5+2. În acest context, Kievul a adoptat o poziție fermă privind integritatea teritorială a Republicii Moldova, consolidând legăturile cu Chișinăul.
Mai mult, acest război a influențat deteriorarea relației Federației Ruse cu alte părți la formatul 5+2 (Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană). În ultimii 3 ani, relația dintre Rusia și UE atins un nivel de deteriorare fără precedent, UE susținând masiv atât financiar cât și politic Ucraina în acest conflict. În plus, OSCE, una dintre instituțiile centrale ale formatului, se confruntă cu dificultăți în menținerea neutralității percepute, având în vedere tensiunile dintre statele membre.
Nu în ultimul rând, războiul a generat temeri privind destabilizarea regiunii transnistrene, în special în contextul prezenței forțelor ruse staționate în regiune. Această situație complică perspectiva reluării negocierilor sub formatul actual, crescând riscul ca formatul 5+2 să devină irelevant fără o reconfigurare majoră a obiectivelor și mecanismelor sale. Astfel, războiul din Ucraina a paralizat procesul de negocieri în formatul 5+2, transformând contextul geopolitic într-unul mult mai polarizat. Viitorul acestui format depinde de evoluția conflictului ucrainean și de capacitatea actorilor implicați de a reconstrui un cadru de încredere mutuală și cooperare efectivă.

Mai este 5+2 o formulă viabilă?

De la lansarea sa oficială în 2005, formatul 5+2 a fost considerat principalul cadru multilateral de negociere pentru soluționarea conflictului transnistrean. Cu toate acestea, în ultimii ani, dinamica geopolitică din regiune, în special după invazia Rusiei în Ucraina, a generat serioase îndoieli cu privire la eficacitatea și viitorul acestui mecanism.
Un aspect esențial care trebuie înțeles este faptul că, în prezent, contextul geopolitic regional este diferit față de anul 2005, atunci când a luat naștere această inițiativă. În primul rând, vorbim despre o Republică Moldova aflată într-un stadiu avansat al procesului de aderare la Uniunea Europeană și care are relații deteriorate cu Federația Rusă. În același timp, Ucraina de astăzi are interese naționale prioritare, care nu mai coincid cu politica regională a Kremlinului.
În prezent, nu putem vorbi despre un dialog eficient în formatul 1+1. Deficiențele dialogului bilateral sunt vizibile în special în situațiile de criză majoră, cum ar fi pandemia de Covid-19 sau criza energetică din ianuarie 2025.
Vicepremierul Oleg Serebrian a declarat în repetate rânduri că, în acest moment, negocierile în formatul 5+2 sunt imposibil de organizat din cauza ostilităților dintre Federația Rusă și Ucraina. „Revenirea la acel format pentru o soluționare pașnică depinde de îmbunătățirea relațiilor dintre Moscova și Kiev; nu a fost desființat oficial, dar este înghețat”, a precizat Oleg Serebrian.

Partea transnistreană, cel puțin la nivel declarativ, susține relansarea cât mai rapidă a formatului 5+2. Vadim Krasnoselski a afirmat că formatul de negocieri 5+2 nu și-a epuizat în niciun caz utilitatea. „Această platformă poate deveni colacul de salvare care va împiedica conflictul să alunece într-o stare necontrolabilă”, a adăugat acesta.
Aceasta nu este prima perioadă de blocare a dialogului în formatul 5+2. Între anii 2006 și 2011, negocierile oficiale au fost suspendate din cauza divergențelor profunde dintre Chișinău și Tiraspol, precum și a pozițiilor divergente ale actorilor implicați. În această perioadă, contactele s-au limitat la întâlniri informale și discuții tehnice, fără progrese semnificative în soluționarea conflictului transnistrean. Totuși acum vorbim despre un context diferit marcat de o componentă geopolitică mai pronunțată.

Formula trebuie schimbată?

În ultimii ani, funcționalitatea acestui mecanism a fost pusă sub semnul întrebării, în special în contextul amplificării tensiunilor geopolitice din regiune. Războiul ruso-ucrainean a generat o schimbare profundă a echilibrului de putere în regiunea Mării Negre, subminând premisele fundamentale ale formatului 5+2 și ridicând întrebarea dacă această formulă mai poate oferi un cadru viabil pentru negocieri. Din 2019, formatul nu a mai avut întâlniri oficiale, iar șansele ca negocierile să fie reluate în formula actuală sunt tot mai reduse.
În acest context, se ridică întrebarea esențială: mai este formatul 5+2 actual pentru soluționarea conflictului transnistrean sau este necesară o schimbare fundamentală a cadrului de negociere? În fața noilor realități geopolitice, o revizuire a formatului ar putea deveni nu doar o opțiune, ci o necesitate strategică. În continuare vom prezenta câteva dintre posibilele alternative exclusiv diplomatice la formatul 5+2.

Promovarea activă a dialogului în format 1+1: Deși la momentul actual dialogul în format 1+1 nu se află în cea mai bună stare, negocierile bilaterale directe ar permite soluționarea probelemelor practice fără interferențe externe. Atât Chișinăul, cât și Tiraspolul sunt părțile cele mai bine informate și actualizate cu privire la problemele din regiune, având o înțelegere directă a dinamicii locale și a provocărilor emergente. Această cunoaștere aprofundată ar putea facilita un dialog mai pragmatic și mai orientat spre soluții, dacă ar fi însoțită de un cadru de negociere flexibil și adaptat realităților curente. În același timp, experiența anterioară demonstrează că dialogul bilateral nu este suficient pentru a ajunge la compromis pe subiecte importante de ordine socială și economică. În plus, observăm că Tiraspolul nu are interes in soluționarea conflictului fără garanții ruse.

Un format nou cu extinderea rolului Uniunii Europene: Trecere Uniunii Europene de la rolul de observator la rolul de mediator direct ar putea fi o optiune fezabilă, UE având capacitatea de a oferi o serie de stimulente atât economice cât și politice pentru soluționarea conflictului. Totuși, cred că nu există un scenariu în care Federația Rusia ar accepta un format în care Uniunea Europeană să aibă un rol principal. Totodată, o participare directă în mediere din partea UE ar avea nevoie de o coordonare între statele membre.

Implicarea activă a Ucrainei: În dependență de rezultatul războiul ruso-ucrainean, rolul Kievului în reglementarea transnistreană poate suferi schimbări majore. Atât timp cât regiunea transnistreană a început să fie percepută ca o amenințarea directă la adresa securității naționale a Ucrainei, conducerea de la Kiev ar fi interesată într-o implicare mai activă în soluționarea
conflictului înghețat. Acest scenariu ar putea avea loc în cadrul unui format alături de Republica Moldova și Uniunea Europeană, însă lipsa unui angajament rusesc ar putea bloca orice implementare efectivă, iar Tiraspolul ar refuza să participe fără implicarea Rusiei.

Un format sub egida ONU: Un posibil model alternativ la formatul 5+2 ar fi desfășurarea negocierilor sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU). Un astfel de cadru ar conferi procesului de reglementare un caracter internațional consolidat, subliniind importanța respectării dreptului internațional și a principiilor suveranității și integrității teritoriale. În plus, implicarea unor observatori neutri și a unor experți internaționali ar putea spori transparența procesului de negociere și oferi expertiză în reglemnetarea conflictelor înghețate. Totuși, această abordare ridică și obstacole semnificative. În cazul ONU, unele state ar putea bloca orice inițiativă prin intermediului dreptului de veto din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Astfel, deși un format sub egida ONU, ar putea aduce o dimensiune internațională mai puternică, viabilitatea sa rămâne incertă în actualul context geopolitic.

Fiecare dintre aceste alternative are avantaje și limitări specifice. Totuși, o reformare a formatului actual sau o nouă arhitectură de securitate regională devine o necesitate pentru a preveni înghețarea definitivă a negocierilor. Printre condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească formatul reformat se numără: un cadru de negociere echitabil care să nu favorizeze niciuna dintre părți; capacitatea de a reflecta noile realități geopolitice, inclusiv poziția Ucrainei și integrarea europeană a Moldovei; implicarea unor actori globali și regionali cu interese convergente în stabilitatea regiunii. Astfel, o reformare a cadrului de negociere nu poate avea succes fără respectarea unor principii clare care să asigure un proces echitabil și durabil.