Bătălia de la Ocheretyne, respectiv pătrunderea rușilor în adâncime până acolo, este cel mai important eveniment al anului 2024 după căderea Avdiivka. Este cu atât mai surprinzătoare cu cât nu este rezultatul unui atac puternic al rușilor, al unei bătălii încrâncenate, ca și în cazul Avdiivka (sau Bakhmut, Siverodonetsk și altele) ci, după toate informațiile de până acum, este rezultatul unei erori grave a comandamentului ucrainean sau a trupelor din dispozitivul defensiv, care a permis ca așa ceva să se întâmple. Practic rușii doar au profitat din plin de această greșeală imensă a ucrainenilor, în mod sigur fără să le vină să creadă cum au prins o asemenea pleașcă. Dar au știut să profite din plin de ea, punându-i pe ucraineni într-o situație delicată pe front.

Este într-o mică măsură apropiată de surpriza ce le-a făcut-o ucrainenii rușilor la 6 septembrie 2022 când au atacat la sud-est de Harkov, profitând de ofensiva din Kherson declanșată la 30 august, și cu 5 brigăzi i-au lovit pe ruși lângă Harkov, penetrându-le liniile și pozițiile și eliberând peste 8500 de kmp, mult la est de râul Oskil.

Dar asemănarea se oprește aici, la nivel de surpriză, cel puțin deocamdată. Ucrainenii au pătruns atunci pe mai multe direcții și au avansat rapid izolând punctele forte rusești, profitând de faptul că rușii nu aveau linii de apărare puternice, ei fiind în ofensivă, nu în defensivă. Aici, la Ocheretyne, vorbim de o pătrundere de circa zece kilometri, pe o singură direcție, chiar dacă au început să preseze pe ambele laturi și înainte, pentru a exploata succesul cât mai rapid. Dar au depășit o linie întărită defensivă ucraineană (chiar dacă nu puternic fortificată, cum au fost cele forțate de ucraineni în cursul ofensivei lor din vara lui 2023).

Totuși, această pătrundere poate deveni problematică pentru ucraineni și să îi pună într-o poziție nefavorabilă în Donetsk, dacă nu se iau măsuri rapide, din timp, înainte ca rușii să poată consolida și exploata la maxim succesul. Dar în ce ar consta acest succes probabil?

Cum a fost posibil?

După toate datele de până acum, cum spuneam, a fost o eroare gravă a comandamentului ucrainean sau a trupelor de pe front. Poate fi vorba și de lipsă de comunicare sau sincope pe lanțul de comandă, până acum nicio ipoteză nu poate fi exclusă. Dar faptele sunt acestea, repet, după ultimele informații.

După cucerirea Avdiivka în februarie, profitând de momentul favorabil în care aveau inițiativa și de problemele ucrainenilor cu lipsa de muniții care devenea acută în urma prelungirii suspendării ajutorului american, rușii au presat în continuare spre vest menținându-și momentul favorabil și inițiativa câștigată în ciuda pierderilor enorme. Pur și simplu au presat în continuare aruncând tot mai mulți soldați în malaxor, fără să țină seama de nivelul acestor pierderi. Avansul lor a fost foarte redus timp de două luni, metru cu metru, fiecare palmă de pământ cucerită fiind plătită cu enorm de mult sânge rusesc. Ucrainenii se retrag prin luptă, pas cu pas (terenul este mare parte deschis, cu parcele mărginite de liziere de copaci ce constituie fiecare linii de rezistență temporare) și rezistă provocând pierderi inamicului ce atacă.

Dar atenția tuturor este la 45 de kilometri la nord, unde avansează rușii dinspre Bakhmut spre Chasiv Yar, care are încropită o rezistență ceva mai serioasă, beneficiind și de faptul că există un canal ce trece de la nord la sud la estul localității ce înainte de război avea o populație de vreo 12000 de locuitori (acum mai sunt câteva sute). Dar atacul și presiunea rusă se duce pe mai multe sectoare de front, inclusiv la nord, în Luhansk, dar și la sud, în Zaporoje sau Kherson, contra capurilor de pod ale ucrainenilor sau insulelor de pe Nipru ocupate de ei prin luptă.

Dar avansurile rușilor erau incrementale, câțiva metri pe zi, ucrainenii rezistau și singura zonă care putea pune probleme mai serioase părea a fi cea de la est de Chasiv Yar, unde un succes al rușilor soldat cu ocuparea orășelului situat pe un teren mai înalt le-ar fi putut oferi o bază de unde ar fi putut dezvolta atacuri spre Kramatorsk și Sloviansk, ocuparea acestor orașe ar fi dus la cucerirea de către ruși a întregului oblast Donetsk, parte din obiectivul stabilit de Putin prin decretul de anexare a provinciilor Luhansk, Donetsk, Zaporoje și Kherson din vara lui 2022. Pentru prima oară în istorie cineva declară anexarea unor provincii pe care nu le-a cucerit și nu le controlează. Ori, pentru Putin, cucerirea Chasiv Yar ar fi o lovitură propagandistică, o victorie de etapă care să le demonstreze rușilor că operațiunea lui specială merge bine și nu mai e mult până la victoria finală, ceva cu care să se laude la parada de 9 mai. Dar chiar dacă Chasiv Yar ar cădea, mai e mult până la Kramatorsk și Sloviansk, și aceste orașe sunt fortificate și apărate, am văzut cât de greu au cucerit rușii Sieverodonetsk și Lysyceansk în iunie 2022.

La vest de Avdiivka situația părea sub control. Brigada 47 Mecanizată ucraineană apăra linia Semenivka – Berdychi – Novokalynove, dar această brigadă era greu încercată în lupte continue de doi ani de zile (a luptat din greu și la Avdiivka) și avea nevoie de o pauză pentru a-și odihni trupele, a-și reface și repara vehiculele avariate, a-și completa pierderile. Am vorbit de această necesitate a pauzei operaționale în analizele precedente, vezi https://karadeniz-press.ro/ofensiva-rusa-de-vara-este-posibila/.

Ori, în prima jumătate a lui aprilie, comandamentul ucrainean a decis ca, pe bună dreptate, să retragă de pe front Brigada 47 Mecanizată pentru refacere, urmând să o înlocuiască cu Brigada 115 Mecanizată ucraineană. Dar această înlocuire, conform regulilor, trebuia să se execute poziție de poziție, companie de companie, fiecare unitate, cât de mică, ar fi trebuit să predea poziția înlocuitorilor săi, să îi orienteze asupra situației din sector, comandantul fiecărei unități care predă sectorul să îl informeze pe cel care preia sectorul asupra pozițiilor inamice, asupra obiceiurilor adversarilor de a ataca la anumite ore, sau asupra oricărui amănunt ce ar fi important, cum ar fi punctele tari sau cele slabe ale dispozitivului, totul, în amănunt, inclusiv cu pozițiile potențiale ale lunetiștilor inamici. Totul se face ca la carte, de multe ori cele două unități (cea care predă și cea care preia sectorul de front) petrec o zi sau mai multe împreună pe poziție pentru acomodare înainte ca unitatea schimbată să plece. Așa se întâmpla și în primul, și în al doilea război mondial, la fel ca și în conflictele ce au urmat.

Înainte de a merge mai departe, trebuie explicat un aspect. Există o mare diferență între stilul de comandă sovietic/rusesc și cel occidental/NATO, și aceasta se perpetuează de zeci de ani.

Modul de comandă sovietic, preluat de ruși și nu numai de către ei, se centrează pe executarea ordinelor. Este tipic sistemului dictatorial, în care subordonatului nu i se cere să gândească, ci doar să execute ordinul de la eșalonul superior, indiferent de consecințe. Chiar dacă subordonatul căruia i s-a adus la cunoștință ordinul, fiind în teren și mai bine orientat asupra situației, i se pare că acel ordin nu corespunde situației din teren, lui i se cere să execute ordinul fără să crâcnească, întocmai și la timp. Dacă nu o face, îl paște Curtea Marțială. Spre exemplu, i se dă ordinul să cucerească o anumită cotă. Degeaba el știe că nu o poate face printr-un atac frontal, deoarece este bine apărată și s-ar potrivi o altă abordare, ordinul este ordin. Așa că își împinge oamenii la atac frontal doar pentru a fi măcelăriți de defensiva inamică. Dacă nu o face, este trimis în fața Curții Marțiale, iar în ww2 ar fi fost împușcat pentru nerespectarea ordinelor. Dar, să presupunem că a cucerit cota respectivă. Comandantul din teren nu știe ce să facă mai departe până nu primește ordin de sus. Așa că rămâne pe cotă în așteptarea ordinului care poate veni sau nu. Deși vede că inamicul se retrage, el nu avansează pentru că nu a primit ordin. Dacă o face din proprie inițiativă și are pierderi, poate fi trimis la Curtea Marțială, fiindcă a făcut-o fără ordin. Dacă nu o face, ulterior poate fi la fel trimis în judecată pentru că nu a profitat de ocazie. Acesta este sistemul sovietic preluat de către ruși.

Modul de comandă occidental, respectiv al NATO. Comandantului din teren i se expune misiunea, obiectivul misiunii, el vine cu observații și completări asupra situației din teren. Poate refuza în caz că consideră misiunea imposibilă, prioritatea fiind reducerea la minim a pierderilor proprii. În funcție de gradul de dificultate, la nevoie i se alocă resurse suplimentare, cum ar fi sprijin de artilerie și aviație, sau susținere cu blindate. El decide modul de abordare a obiectivului, respectiv cota ce trebuie cucerită, și dacă o face, are dreptul la inițiativă, chiar inițiativa comandantului din teren este încurajată în sistemul de comandă occidental/NATO. Astfel, poate decide pe loc, din teren, dacă continuă mișcarea sau se întărește pe poziția cucerită.

Ori, în cazul de față, nu știm exact ce s-a întâmplat. Nu știm ce abordare au avut comandanții din teren. Brigada 47 Mecanizată ucraineană, epuizată după doi ani de lupte, știind că urmează să fie înlocuită la o anumită dată, primind ordinul să plece la acea dată, a plecat pur și simplu de pe poziții înainte ca Brigada 115 (poate venind cu întârziere) să o înlocuiască? Mi se pare puțin probabil, având în vedere că luptătorii din ambele brigăzi au experiență și nu cred că ar fi lăsat descoperite largi porțiuni de front din aceste motive. Problemele au apărut în sectorul Berdychi – Novokalynove, la nordul poziției deținute de către Brigada 47, acolo pe unde trece drumul spre Ocheretyne. Poate Brigada 115 nu a apucat să înlocuiască Brigada 47 pe aceste poziții de la nord, și ultima să se fi retras cu totul, înainte ca aceste poziții să fie preluate de către Brigada 115? Ar fi extrem de neprofesionist.

Să ne amintim de cazurile din primul război mondial, la Mărășești, când parte din aliații ruși părăseau tranșeele la primele atacuri germane, diviziile române venite după marșuri de zeci de kilometri trebuind să-i atace și să-i scoată din tranșeele rusești pe germanii ce le ocupaseră practic fără luptă. Ori, ucrainenii ar fi trebuit să știe că nu trebuie să lase tranșeele goale, ci trebuie să aștepte până le vin înlocuitorii, chiar dacă aceștia întârzie. Nu să execute mecanic un ordin de sus, ci să gândească și să evalueze ce consecințe ar avea respectarea unui ordin care lasă descoperit un sector de front din cauză că înlocuitorii întârzie.

Repet, încă nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat, dar un oficial din comandamentul ucrainean a declarat că unele unități ”au dat-o în bară” (termenul englezesc folosit era f*cked up). Mass-media ucraineană s-a grăbit să învinovățească Brigada 115, cu sau fără motiv. Această brigadă, la fel ca și 47, este formată din voluntari și s-a aflat în luptă de doi ani, dar problema majoră este că i s-a schimbat conducerea foarte des, ceea ce fără îndoială a avut efect asupra coeziunii acesteia. Nu vreau să fiu prost înțeles, luptătorii din această brigadă sunt buni și motivați, dar conducerea, dacă se schimbă prea des, poate avea un efect negativ asupra capacității combative.

Mass-media ucraineană a amintit și de faptul că tot această brigadă 115 a fost responsabilă de apărarea Lysyceansk după ce orașul geamăn Sieverodonetsk a căzut la 25 iunie 2022 după o rezistență eroică de o lună, două săptămâni și cinci zile. Lysyceansk este separat de Sieverodonetsk de râul Doneț, aflându-se pe dealurile de pe malul de vest. Se părea că, după căderea Sieverodonetsk, Lysyceansk ar fi putut rezista cel puțin șapte săptămâni, la fel ca și primul, având în vederea poziția mai înaltă dincolo de râu, dar a căzut după doar o săptămână și o zi, la 3 iulie 2022. Dar alături de Brigada 115 au luptat și alte unități ucrainene, cum ar fi Brigada 24 Mecanizată și Brigada 4 de Reacție Rapidă. Se insinuează că Brigada 115 ar fi fost vinovată de cedarea rapidă a Lysyceansk, aspect incorect, trupele ucrainene au fost retrase după ce rușii au reușit să înainteze pe flancurile exterioare, amenințând orașul cu încercuirea.

La fel, și în cazul pătrunderii spre Ocheretyne, nu cred că poate fi blamată în întregime doar Brigada 115. Dacă Brigada 47 a părăsit pozițiile fără a aștepta înlocuitorii, este la fel de vinovată, dacă nu mai mult. Iar în zonă se aflau și alte unități ucrainene care ar fi putut interveni, dacă ar fi știut de problemă, cum ar fi Batalionul 425 de asalt Skala sau Brigada 104 Teritorială.

Pătrunderea rușilor

Rușii au fost atenți, au observat prin drone și sateliți slăbiciunea în acoperirea sectorului de front și au acționat rapid și decisiv. În sensul că dacă nu au reușit luni de zile o străpungere pe front prin luptă, indiferent câte bombardamente de artilerie au executat și câte atacuri cu blindate și valuri de infanterie au trimis în malaxor, au reușit acum cu ușurință profitând de o greșeală de nepermis a ucrainenilor.

Astfel, rușii au aruncat asupra sectorului slăbit ce trupe au avut la dispoziție, pătrunzând cu ușurință. Nu s-au mulțumit cu ruperea frontului, ci au avansat cât mai mult în adâncime. Au procedat corect, după teoriile dezvoltate în anii 30 de către sovietici sub numele de Bătălia în Adâncime, practic inventarea artei operaționale, un nivel intermediar între tactică și strategie. O serie de teoreticieni sovietici din jurul lui Mihail Tuhacevski, cum ar fi Vladimir Trandafillov, Alexander Svecin sau Georgii Isserson, pornind de la necesitatea ieșirii din războiul de tranșee caracteristic primului război mondial, au elaborat o teorie prin care s-ar putea realiza străpungerea frontului static cu efecte majore pentru ducerea războiului. Această teorie a fost preluată de către germani sub denumirea de Blitzkrieg, dar aplicată pentru prima oară de către generalul Jukov contra japonezilor în Manciuria, la Halhin Gol, în august 1939. Sovieticii au folosit-o cu succes în a doua parte a celui de-al doilea război mondial.

Teoria este mai lungă și mai elaborată, dar pe scurt vorbește despre modul de spargere a frontului, desemnând eșaloane succesive care să exercite lovituri alternative asupra frontului până la reușirea străpungerii într-un punct. Eșalonul care reușește ruperea se oprește menținând spărtura și nu încearcă avansul în adâncime, rolul acesta este preluat de către eșalonul secund care pătrunde prin spărtură și avansează rapid cât mai mult în adâncime, fără să se oprească în fața rezistențelor intermediare încropite de adversar, dimpotrivă, avansează cât mai mult și cât mai adânc pentru adâncirea breșei, nu lărgirea ei.

Astfel întregul front este dat peste cap, linia inițială fiind amenințată cu învăluirea, singura soluție pentru adversar este rectificarea frontului pe o poziție mult mai în spate, proporțional cu adâncimea realizată, o reușită a ofensivei la care combatanții din tranșeele primului război mondial nici nu puteau visa. De aceea străpungerea trebuie să fie cât mai adâncă, nu neapărat cât mai largă. De aceea unitățile sovietice în al doilea război mondial avansau în adâncime până li se termina benzina. Desigur, este necesar ca acestea să fie susținute prin aruncarea în breșă a cât mai multe unități din eșalonul doi, astfel încât fluxul de trupe prin spărtură să continue cât mai mult. Un astfel de avans pune unitățile adverse într-o poziție delicată, ele pot trimite rezervele să astupe breșa, acestea se vor angaja în luptă cu primul eșalon, cel care a realizat-o, în schimb ce al doilea eșalon avansează în adâncime. Adversarul începe o cursă pentru a urmări acest al doilea eșalon, dar asta înseamnă împrăștierea resurselor pe o arie mai mare, cu rezultat previzibil față de cel care a realizat străpungerea și are inițiativa manevrei.

Ori, tocmai asta au realizat rușii la Ocheretyne. Au profitat de greșeala ucrainenilor și au rupt fără efort frontul slab apărat, apoi au aruncat în breșă tot ce au avut la dispoziție, avansând spre Ocheretyne, la circa zece kilometri în adâncime. Au strâns ce trupe au mai găsit și le-au aruncat și pe acestea în breșă. Mai mult, au început retragerea de trupe de pe frontul Zaporoje (chiar dacă au avut succes acolo avansând în Robotyne, intrândul realizat de ofensiva ucraineană din 2023), cum ar fi cel puțin o brigadă aeropurtată, pentru a o muta în Donetsk, spre Ocheretyne sau/și Chasiv Yar.

Reacția ucraineană

Nu ar fi o problemă pentru ruși, deoarece și ucrainenii sunt nevoiți să mute trupe pentru a întări Chasiv Yar și a face față străpungerii de la Ocheretyne. Rușii au rupt aici frontul la 14 aprilie, după care au împins în față prin spărtură tot ce au avut la dispoziție.

Ucrainenii au întors din drum Brigada 47 Mecanizată și au trimis-o să atace dinspre sud pătrunderea rusească în timp ce Brigada 115 atacă dinspre nord într-o încercare de a rupe și astupa pătrunderea, dar era prea târziu, rușii reușiseră să consolideze suficient flancurile, așa că atacurile comise în grabă au eșuat. Mai mult, rușii intră în Ocheretyne unde se afla Brigada 104 Teritorială, dar aceasta era lipsită de artilerie și armament greu, astfel că a fost nevoită să cedeze satul după o luptă de câteva zile.

Efectul străpungerii se simte câteva zile mai târziu, ucrainenii sunt nevoiți să rabateze umerii spărturii pentru a evita ca pozițiile limitrofe să fie învăluite. Mai mult, rușii încearcă să extindă și să lărgească pătrunderea tocmai în acest scop. În nord cuceresc Arkunhelske prinzând Brigada 115 într-un intrând, așa că aceasta se retrage la nord pe poziții defensive ușor de apărat în spatele canalului și lacurilor ce se întind de la est la vest. La sud, Brigada 47 abandonează Berdychi și se retrage rabatând pe un arc de cerc spre sud, cedând inclusiv Soloviove.

Fără îndoială a fost un succes neașteptat al rușilor, după atacuri continue timp de luni de zile, cu pierderi enorme pentru câteva sute de metri de teren. Iar acum au perspectiva cuceririi unui teren de circa 100 kmp cu pierderi minore față de standardul de până acum. Este enorm față de ce au cucerit rușii până acum cu pierderi îngrozitoare, când au avut doar câștiguri de metri sau sute de metri.

În ideea că ucrainenii, ca să evite posibilitatea unei încercuiri, vor fi probabil nevoiți să cedeze terenul de la sud până la următoarea linie de apărare, un cadran de 10 km pe 10 km, adică aproximativ 100 kmp. Dar următoarea linie de apărare este un obstacol natural, o salbă de lacuri și canale, ușor de apărat cu efective puține. În nord nu pot avansa din cauza aceleiași probleme, linia defensivă asemănătoare în spatele căreia s-a retras Brigada 115.

Dar problema ce se va ivi rușilor este faptul că această nouă poziție defensivă a ucrainenilor prezintă un intrând spre vest, iar dacă vor intra în acesta devin vulnerabili pe flancuri tirurilor de artilerie și posibilității de încercuire printr-un contraatac susținut.

O altă problemă majoră este faptul că această pătrundere, chiar dacă se poate dezvolta spre sud, nu duce nicăieri. Niciun oraș important, niciun nod de comunicații, nicio șosea importantă, doar teren plat, câmp și stepa ucraineană. În sensul că nu există niciun obiectiv strategic ucrainean care să fie amenințat de această străpungere, adevăratul obiectiv strategic ucrainean este 45 km mai la nord, Chasiv Yar, a cărui cucerire ar deschide drumul spre Kostiantynivka, la sud-vest, sau spre Kramatorsk și Sloviansk la vest, orașele fortificate a căror cucerire ar echivala cu cucerirea Donbassului de către ruși, unul dintre obiectivele impuse de către Putin.

Dar în mod sigur rușii vor presa să exploateze pătrunderea de la Ocheretyne, fiindcă pentru ei cucerirea terenului echivalează cu o victorie care o pot livra publicului intern, chiar dacă nu are nicio valoare strategică pentru dezvoltarea unor ofensive viitoare, ci dimpotrivă, duce într-o fundătură ce se poate dovedi periculoasă chiar pentru atacator.

De aici se pot ivi posibilități pentru ucraineni, dacă vor ști să își joace bine cărțile, dar și ei au probleme de deficit de personal, pe lângă cele de muniții și armament. Ultimele sunt pe cale să fie rezolvate, dar rămâne problema de personal. În funcție de rezolvarea acesteia putem estima modul în care se va încheia ofensiva actuală a rușilor.