OSCE deplange prezenta pacificatorilor rusi inarmati in Transnistria

, , ,
 

Trupele puternic înarmate ale pacificatorilor ruşi din Transnistria devin inadecvate contextului din această regiune, a declarat secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, într-un interviu publicat luni de presa rusă.
“Forţele de pacificatori au jucat şi continuă să joace un rol important, stabilizator în regiune. Dar operaţiunea de menţinere a păcii trebuie să se adapteze noilor provocări şi realităţi politice, iar forţele cu un grad înalt de militarizare, a căror prezenţă a fost aprobată cu 20 de ani în urmă, ar putea să nu mai fie potrivite acestei regiuni, în care astăzi nu mai există un risc serios de conflict armat”, a subliniat Lamberto Zannier, care a început luni o vizită de câteva zile în Republica Moldova. Totodată, el a spus că “orice modificare a formatului misiunii de pacificatori trebuie făcută cu atenţie, la momentul potrivit şi cu acordul tuturor” celor implicaţi în acest proces.
Întrebat dacă speculaţiile privind posibilitatea unei uniri dintre România şi Republica Moldova îngreunează negocierile vizând reglementarea transnistreană, el a răspuns că nu a observat ca aceste supoziţii ale Moscovei să aibă vreo influenţă. “Dar, în general, dialogul insuficient pe parcursul a 20 de ani a condus la speculaţii şi temeri nejustificate de ambele părţi ale conflictului, de aceea OSCE şi misiunea ei în Republica Moldova lucrează la extinderea contactelor dintre oameni”, a afirmat Lamberto Zannier.
În context, el a relatat că o cameră americană de detonare “Donovan”, adusă în anii 2000 în Republica Moldova special pentru distrugerea muniţiilor ruseşti din depozitele de la Colbasna, a fost dusă înapoi în SUA, fără să fie utilizată. “Din păcate, din muniţiile şi tehnica ruse din Transnistria nu s-a mai retras din martie 2004. De asemenea, din 2004 misiunea OSCE în Moldova nu reuşeşte să obţină acces la depozitul de la Colbasna pentru a-l inspecta, de aceea nu pot fi evaluate condiţiile şi cantitatea acestor proprietăţi păstrate acolo”, a deplâns secretarul general al OSCE.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *