La ora actuală, pe frontul din Ucraina ne aflăm într-o situație extrem de complicată din toate punctele de vedere, strategic, operațional și tactic. Este o situație din care niciun analist militar nu poate să facă vreo previziune clară, nici chiar liderii militari ai celor două forțe în conflict, indiferent cât ar încerca. Asta fiindcă fiecare dintre ei au o viziune clară asupra propriilor trupe în luptă, dar mult mai puțin asupra celor ale adversarului, iar asta este ceea ce contează cel mai mult la ora actuală. Cum spunea Sun Tzu acum mai bine de două mii de ani: cunoaște-te pe tine însuși și cunoaște-ți adversarul și nu vei învins nici în o sută de bătălii, dacă te cunoști pe tine și nu îți cunoști adversarul, pentru fiecare bătălie câștigată vei pierde una, iar dacă nu te cunoști pe tine și nici adversarul, vei fi învins în fiecare bătălie.
De ce am făcut această introducere cu referire la un clasic al strategiei militare? Fiindcă situația militară actuală este de așa natură încât se potrivește perfect preceptelor lui Sun Tzu. În ideea că noi, cei ce analizăm situația frontului, suntem în situația în care nu știm nici ce au ucrainenii, nici ce au rușii. Respectiv, nu știm ce resurse alocă ucrainenii pentru ofensiva lor în Kursk și pentru defensiva lor din Donbass, la fel, nu știm ce resurse alocă rușii pentru ofensiva lor din Donbass sau pentru defensiva lor în Kursk. Fiindcă totul ține de resurse și rezerve și de alocarea lor, mai ales în acest context devenit mult mai complicat.
Anul acesta, până la 6 august 2024 situația era clară, rușii atacă în estul Ucrainei, ucrainenii se apără și rezistă. Toate calculele se făceau câte trupe și material pot aduce rușii și câte trupe și material aduc ucrainenii ca să reziste. Era un fel de care pe care, cu superioritatea rușilor care presau tocmai pe baza acestei superiorități numerice în oameni și artilerie, contra ucrainenilor ce rezistau bazându-se pe superioritatea tacticilor și pregătirii lor, plus superioritatea evidentă a armamentului occidental, la care se adaugă o capacitate de inovare ieșită din comun, mai ales în domeniul dronelor. Iar scopul lor era uzura armatei rusești până la gradul la care nu mai putea fi capabilă de eforturi ofensive serioase, după care ar fi urmat o contraofensivă.
Rușii au încercat să schimbe situația cu atacul lor început în 10 mai la nord de Harkov, respectiv să învăluie flancul pentru a ieși din stagnarea de pe frontul de est, dar acesta s-a împotmolit în luptele pentru Volceansk, semn că nu au avut suficiente trupe pentru o astfel de manevră îndrăzneață, grosul fiind blocat în Donbass.
Dar la 6 august ucrainenii au făcut o altă manevră mult mai temerară atacând și mai la vest în regiunea Kursk dinspre Summy. O lovitură surprinzătoare pentru toată lumea, care i-a prins pe ruși total descoperiți și nepregătiți, îndeplinindu-și astfel scopul inițial. Rușii au fost prinși pe picior greșit, fără vreo apărare adecvată, în mod identic ca și în cazul ofensivei surpriză ucrainene de la sud-est de Harkov la 7 septembrie 2022.

Obiectivele ucrainenilor și îndeplinirea lor
Ucrainenii au urmărit mai multe obiective cu această ofensivă din Kursk, și se pare că în faza inițială le-au îndeplinit mai mult sau mai puțin pe toate, dar ar trebui să analizăm îndeplinirea obiectivelor după șase mai bine de o lună de la invazia lor pe teritoriul rus.
Au avut nevoie de o infuzie de moral pentru trupele ce luptau pe front timp de opt luni contra ofensivei rusești în care aceștia au beneficiat de o superioritate covârșitoare în oameni, armament și muniții în urma sistării timp de aproape șase luni a ajutorului american, dar și pentru populația civilă greu încercată de lipsuri și atacuri constante cu rachete și drone. Au obținut această infuzie de moral.
Au avut nevoie să demonstreze partenerilor occidentali că sunt capabili să pună mari probleme atacatorilor ruși, astfel ca aceștia să nu-și piardă interesul în ajutarea Ucrainei prin tărăgănarea războiului ce mergea invariabil pe avansul incremental al rușilor în Donbass, în ciuda pierderilor masive, iar rușii chiar deschiseră un nou front (chiar dacă a fost blocat între timp) la nord de Harkov. Uzura din acea fază a războiului, chiar dacă era mult mai accentuată de partea rusă, putea duce la pierderea interesului occidental prin banalizarea acestui tip de război, cum a fost conflictul între anii 2015 și 2022. Spun 2015, pentru că în perioada 2014-2015 au fost manevre și atacuri serioase de ambele părți, războiul fiind mult mai dinamic față de faza următoare, din 2015 până în 2022. Și acest scop a fost atins, partenerii occidentali intensificând ajutorul militar și de alt natură pentru Ucraina.
Mai departe, unul dintre obiective a fost scăderea presiunii din Donbass, mai cu seamă pe axele spre Pokrovsk, Chasiv Yar, Kupiansk, dar și Vuhledar. Puși în fața atacului din Kursk, rușii au adus trupe de peste tot pentru a stăvili avansul ucrainean în adâncimea teritoriului rusesc, trupe venite din districtele din interior și aflate până atunci în pregătire (deci fără să-și fi încheiat perioada de training pentru a fi trimise pe front), dar și unități formate din recruții ciclului normal de recrutare din Rusia, despre care Putin a spus că nu vor fi trimiși în război în Ucraina. Dar sunt trimiși în Kursk, care e pe teritoriul Rusiei, dar tot la război, în urma invaziei ucrainene. O decizie care l-ar putea costa pe Putin destul de mult în materie de sprijin popular, mai cu seamă din partea familiilor care și-au lăsat copii să meargă în armată să-și satisfacă stagiul militar obligatoriu. Dar Putin a fost nevoit să scoată trupe și din Donbass, până la sfârșitul lunii fiind identificate în Kursk parte din unitățile ce luptau până atunci în estul Ucrainei cum ar fi Brigada 810 și 115 Infanterie marină, Brigada 11 Asalt Aerian, Regimentele 51 și 55 Asalt Aeropurtat.
Dar Rusia nu a scăzut suficient de semnificativ presiunea în estul Ucrainei, respectiv în cele două puncte cheie, Pokrovsk și Chasiv Yar. Asta arată disperarea lui Putin care sacrifică teritoriul rusesc în Kursk doar ca să obțină câștigul mult așteptat de mai bine de opt luni, respectiv Chasiv Yar și Pokrovsk. Aceste două localități sunt puncte cheie, noduri de comunicații esențiale pentru ucraineni în susținerea frontului actual, căderea lor în mâinile rușilor le-ar putea deschide posibilități de acțiune și manevră spre orașele importante Sloviansk, Kramatorsk și Konstiantynivka. Teoretic, deoarece chiar dacă mâine rușii ar ocupa Chasiv Yar sau/și Pokrovsk, nu înseamnă că apărarea ucraineană se prăbușește fiindcă rușii nu ar avea resurse să continue ofensiva spre aceste orașe, aceasta s-ar opri de la sine, iar ucrainenii se vor retrage pe următoarea linie defensivă din fața acestora. Asta fiindcă nu mai au eșalonul doi, cel destinat să pătrundă în breșă, conform doctrinei Bătăliei în Adâncime despre care am mai vorbit. Ei luptă cu toate forțele pe un singur eșalon, fără rezerve, din cauza consumului enorm de resurse de pe linia de front. De aceea nu au reușit să fructifice cucerirea Bakhmutului sau Avdiivkăi.
Deci, obiectivul ucrainenilor de a slăbi presiunea în est prin mutarea forțelor ruse spre Kursk a reușit doar parțial, asta din cauza încăpățânării lui Putin de a câștiga ceva, chiar dacă pierde serios teritoriu rusesc în Kursk, teritoriu rusesc despre care el însuși spunea mai devreme că este sfânt și orice agresiune împotriva acestuia va fi scump plătită.
Aici ajungem la un alt obiectiv al ucrainenilor cu ofensiva lor din Kursk, respectiv ridiculizarea lui Putin și aducerea războiului la ruși acasă. Aducerea în fața rușilor de rând a dovezii că tot ce spune Putin sunt doar vorbe goale. Apărarea pământului sfânt rusesc, o vorbă goală, ucrainenii își extind teritoriul cucerit în toate direcțiile. Victoria apropiată, o altă vorbă goală de doi ani și jumătate, mai mult, războiul a ajuns pe teritoriul Rusiei. Și mai mult, obiective militare rusești sunt lovite mult în adâncime, chiar în vecinătatea Moscovei, rușii au putut vedea cu ochii lor că sunt în război, că nu e doar o operațiune militară specială în Ucraina, că războiul poate ajunge la ei, nu este doar o poveste la televizor unde propagandiști ca și Soloviev îi tot asigură că totul este sub control și că victoria este la doar câteva zile distanță. Când explodează rafinării la câțiva kilometri de Moscova și sunt lovite clădiri din această zonă nu însemnă că totul merge bine, ba dimpotrivă. Această retorică ne aduce aminte de comunicatele comandamentului japonez în al doilea război mondial, care spuneau că totul merge conform planului în timp ce bombele americane le cădeau în cap și le răvășeau orașele.
Iar Putin continuă să susțină că totul e în regulă în timp ce ucrainenii sunt de mai bine de o lună în Kursk și se extind, mai mult, îi pun pe rușii de la sud de râul Seim într-o situație dificilă. Cu toate acestea, presează în Donbass, în ideea că va putea veni cu o victorie în fața poporului care începe să perceapă că situația nu este chiar așa de roză cum este prezentată la televizor.
Războiul de la distanță
Reacția rușilor la invazia din Kursk, în ciuda retoricii precedente, că orice încălcare a teritoriului sfânt rusesc va fi urmată de o ripostă fără precedent, a fost doar intensificarea bombardamentelor rusești asupra infrastructurii critice și civile ucrainene cu zeci de morți și răniți nevinovați. Au fost lansate drone și rachete într-un număr fără precedent ca și răzbunare. Dar rușii încep să rămână fără drone și rachete, astfel că au important rachete de croazieră din Iran, dar această decizie se va întoarce împotriva lor, fiindcă SUA vor decide în contrapartidă ridicarea restricției de a lovi ținte din interiorul Rusiei cu armament american performant, ceea ce devine o mare problemă pentru Rusia. Dacă până acum ucrainenii au reușit să facă mari daune asupra obiectivelor militate și economice rusești cu drone, respectiv aeroporturi, rafinării sau depozite de petrol sau armament, ridicarea interdicției de a folosi rachete performante occidentale va amplifica enorm gradul de distrugere al acestor obiective. Fiindcă este o diferență enormă, o dronă poate duce câteva kilograme de exploziv, pe când o rachetă ATACMS sau Storm Shadow are încărcătura de câteva sute de kilograme, deci gradul de distrugere este amplificat exponențial. Deci, ne putem aștepta la o magnitudine de distrugeri pe teritoriul rusesc. Dar un aspect pe care mulți nu l-au luat în calcul, rușii atacă și distrug obiective civile pe lângă cele militare, nu le pasă de viața civililor ucraineni, la fel cum nu le pasă de viața propriilor soldați. În schimb, ucrainenii țintesc doar obiective militare sau economice, nu cartiere rezidențiale, încercând să evite pierderile de vieți omenești din rândul civililor ruși.
Chiar astăzi ucrainenii au reușit să distrugă cel mai mare depozit de muniții de până acum, depozit în care se estimează că ar fi stocate 30000 de tone de muniții și armament, cum ar fi rachete Iskander, sisteme Grad sau de S-300 și S-400, în Toropets, regiunea Tver, incendiul luminând cerul și fiind vizibil de la zeci de kilometri.
Fără îndoială, războiul de la distanță se va intensifica în următoarea perioadă.

Două ofensive în paralel
În est, rușii au avansat mai susținut în ultimele două luni față de perioada precedentă, dar ritmul este tot foarte lent, trebuind să lupte pentru fiecare metru și plătind fiecare metru cu pierderi serioase în oameni și echipament. De un real folos le-a fost pătrunderea de la Ocheretyne în urma unei greșeli majore a armatei ucrainene în primăvară (vezi https://karadeniz-press.ro/patrunderea-de-la-ocheretyne-cauze-si-perspective/) care le-a favorizat o breșă adâncă de 10 kilometri, și totuși mai sunt nevoiți să preseze spre punctele strategice. Dar ucrainenii rezistă, dar cu dificultate.
De aceea ucrainenii au deschis un nou front pe teritoriul Rusiei, o mișcare neașteptată și strălucită, pentru obiectivele mai sus menționate, dintre care unul este cel de a slăbi presiunea rusă din est. Mulți dintre experții militaro occidentali s-au grăbit să critice Ucraina pentru această mișcare, susținând că forțele ucrainene trimise în ofensiva din Kursk ar fi fost mai bine și mai judicios folosite dacă ar fi fost angajate în apărarea Donbassului. Argumentul are sens, până la un punct.
În primul rând, nu știm ce disponibilități au ucrainenii, dar nici rușii nu știu, la fel nici noi nu știm ce disponibilități au rușii. Dacă ucrainenii și-au făcut bine calculele, manevra ar putea fi de succes, după cum se pare până acum. Nu a fost un succes total, rușii nu au încetat ofensiva din Donbass, deși presiunea a mai scăzut. Acest aspect a dat apă la moară celor care au criticat ofensiva din Kursk, susținând că forțele ucrainene trimise în Kursk și-ar fi putut îndeplini mai bine rolul în Donbass. Dar această perspectivă nu este valabilă în totalitate, deoarece în război nu de fiecare dată unu plus unu fac doi. Rușii au alocat trupe din Donbass pentru a contracara intrândul din Kursk, și vor aloca mai multe, din moment ce Putin a ordonat ca pătrunderea ucraineană să fie anihilată până la 1 octombrie 2024.
În al doilea rând, nu este sigur că dacă ucrainenii ar fi trimis toate trupele disponibilizate pentru ofensiva din Kursk, rezultatul ar fi fost întoarcerea cursului ofensivei rusești. Experiența istorică spune contrariul, alimentarea cu trupe a unui război de uzură pe poziții întărite nu duce de fiecare dată la reversul situației. De cele mai multe ori crește carnagiul de ambele părți până se ajunge la o culminare a ofensivei (culmination point) după care inversarea situației poate fi de durată și cu consum mare de resurse umane și materiale, având în vedere că la momentul culminării atacatorul se va îngropa în poziții întărite pentru a-și conserva câștigurile teritoriale, așa cum au făcut rușii înaintea contraofensivei ucrainene din vara lui 2023.
În al treilea rând, regula de aur pentru a ieși dintr-o poziție dificilă, ca și cea a ucrainenilor la mijlocul lui 2024, este surprinderea adversarului. Ori, chiar asta au realizat ucrainenii, o surprindere totală a rușilor, care au fost nevoiți să își reanalizeze toate planurile ofensive și să răspundă la această mișcare surprinzătoare care îi pune pe ei (și pe Putin) într-o situație extrem de jenantă. Și se pare că, până acum, funcționează. Dar totul depinde de resursele pe care le au ucrainenii și rușii, și cum și le vor aloca între cele două fronturi, în așa fel încât să nu piardă prea mult din defensivă și să aibă succes în ofensivă.
Mai este un aspect, brigăzile utilizate de ucraineni pentru străpungerea de la Kursk sunt în mare măsură constituite și pregătite pentru asalt, așa că eficiența lor într-o apărare pe poziții întărite scade proporțional. În sensul că sunt brigăzi mecanizate, dotate cu vehicule blindate și echipe de asalt, de geniști pentru deminare etc. Spre exemplu, unitățile de parașutiști sunt destinate din start pentru asalt, ca dotare și pregătire, dar de multe ori rușii au fost nevoiți să utilizeze unitățile VDV în apărare, ceea ce le-a scăzut sensibil eficiența.
Ofensiva ucraineană din Kursk, nefiind controlată la timp din cauza lipsei de unități rusești experimentate și bine conduse în regiune, s-a dezvoltat și extins în toate direcțiile reușind să ocupe circa 1300 kilometri pătrați, mai mult decât au reușit rușii să cucerească în ultimul an, ceea ce spune multe despre eficiența acestei ofensive în economia războiului. Desigur, terenul cucerit nu este neapărat un indicator corect asupra modului în care evoluează războiul și al învingătorului probabil, după cum vedem în cazul Rusiei care controlează cam 18% din teritoriul ucrainean de la 1991, dar este departe de a fi sigură de câștigarea războiului.
Dar această pătrundere ucraineană are efecte în cascadă, nu numai militare, ci și politice, după cum am evidențiat când am vorbit despre scopuri și obiective. Iar cea mai importantă consecință politică este asupra lui Putin, care se dovedește în ochii rușilor de rând, care abia acum află că sunt în război, că Putin nu este capabil să protejeze teritoriul rusesc, dar îi arde de războaie în străinătate. Abia a trecut peste incursiunea jenantă a wagneriților lui Prigojin (4000 de oameni) din iunie 2023, care au intrat sute de kilometri spre Moscova ca prin brânză, când ucrainenii îl pun din nou într-o situație jenantă.
Situația e cu atât mai jenantă cu cât nu poate fi contracarată imediat, ucrainenii avansând pe mai multe axe și direcții, orice rezistență aduc rușii, aceasta poate fi fixată și ocolită, avantajul atacatorului pe o zonă slab apărată sau principiile Bătăliei în Adâncime (am vorbit în repetate rânduri despre Bătălia în Adâncime în articolele anterioare ce pot fi văzute aici, pe Karadeniz Press). Fiindcă rușii nu pot face altceva decât să aducă unități pe care să le introducă în luptă pe rând, scopul lor nu poate fi altul decât să încetinească ofensiva ucraineană cu prețul sacrificării acestor unități, nicidecum să o oprească. Cam asta a fost desfășurarea operațiunilor în prima lună a ofensivei ucrainene.
Între timp, pe lângă angajarea trupelor de sacrificiu, rușii au început să constituie o linie de apărare fortificată imediat la sud de șoseaua E38 Kursk – Rylsk, dar destul de mult la nord de maximul avansului ucrainean la ora actuală, semn că rușii preconizează că ucrainenii mai au potențialul de a avansa, dar și faptul că nu prea au cu ce să îi oprească. Ideea e protejarea șoselei, dar și a centralei nucleare de la Kurceatov, linia defensivă fiind la 10 kilometri sud, în cazul în care ucrainenii ar dori să o ocupe în contrapartidă la ocuparea centralei nucleare Zaporojie de către ruși în 2022. Dar liniile defensive plasate de ruși imediat la sud de șosea nu sunt prea efective, ei ar trebui să folosească șoseaua ca și linie de rocadă și de aprovizionare a trupelor de pe linia defensivă, dar poziția lor aproape de șosea o face vulnerabilă chiar și împotriva artileriei cu rază scurtă și a dronelor FPV ucrainene, ceea ce îi scade valoarea semnificativ, făcând-o practic de neutilizat. Este nu numai absurdă această abordare a rușilor, ci și un semn al disperării.
Din fericire pentru ruși, ucrainenii au scăzut ritmul ofensivei, este normal, nu numai din cauza rezistenței unităților de sacrificiu rusești, ci mai cu seamă din cauze logistice. Și-au extins foarte mult liniile de comunicații care nu mai fac față, la fel ca și în ofensiva de la sud-est de Harkov începută la 7 septembrie 2022 care a împins forțele rusești la est de râul Oskil, dar nu a putut merge mai departe din cauze logistice. Sau, poate ucrainenii au ajuns la limita resurselor alocate pentru ofensiva din Kursk, în sensul că au obținut mai mult decât sperau și nu mai au trupe disponibile pentru securizarea zonei? Vom vedea că nu aceasta este cauza, ci ține strict de logistică.

Contraofensive la ofensive
Ajungem la situația nu prea des întâlnită în istoria militară, două ofensive și defensive concomitente în paralel. În paralel, dar total diferite. În Donbass avem o ofensivă și o defensivă pe poziții, de uzură, mari consumatoare de resurse umane și materiale, mai ales în domeniul munițiilor. În Kursk avem un război de manevră, de mișcare, cu bătălii de întâlnire, deschis la toate oportunitățile acestui gen de război, oportunitățile pe care un război static ca și cel din Donbass nu le are. Este ca și cum am compara luptele de tranșee din primul război mondial cu bătăliile de mișcare din cel de-al doilea.
Iar ca situația să fie mai complicată, avem deja contraofensive împotriva ofensivelor pe ambele fronturi.
Pentru a stăvili ofensiva rusă din Donbass, pe direcțiile Pokrovsk și Chasiv Yar, ucrainenii au declanșat contraofensive locale, inclusiv introducând în luptă batalionul Azov care a reușit unele progrese marginale. La fel și în zona Kupiansk, dar se pare că acestea au mai mult rolul de fixare și întârziere a ofensivei rusești din est decât răsturnarea situației pe acest front. Se pare că ucrainenilor le convine uzura actuală a trupelor rusești, cedând teritoriu pas cu pas în schimbul uzurii accentuate a rușilor, și calculele lor spun că rușii nu pot ocupa obiectivele strategice respective. Și chiar dacă le-ar ocupa, nu ar avea cu ce să dezvolte succesul în adâncime, având în vedere situația din Kursk, unde rușii și-au declanșat din 10 septembrie propria ofensivă.
Este oarecum logic, Putin a ordonat ca intrândul ucrainean din Kursk să fie anihilat până la 1 octombrie, așa că rușii au fost nevoiți să adune trupe din toate părțile, inclusiv din Donbass și Zaporojie, pentru a reuși asta. Au fost aduse unități din Kalinigrad, dar și din Africa, inclusiv 100 de mercenari din unitatea Bear din Mali, foști mercenari Wagner, slăbind această unitate și influența Rusiei acolo, din moment ce guvernul din Mali a apelat între timp la o firmă americană de securitate care furnizează mercenari.
Problema rușilor în Kursk a devenit mult mai complicată în luna în care ucrainenii au putut face ce au vrut în această regiune, unde doar resursele avute la dispoziție și logistica i-a împiedicat să dezvolte intrândul mai mult. Dar au reușit ceva important, poate peste așteptări, sau poate a fost unul dintre obiectivele operaționale.
Mă refer la zona Glushkovo, practic o zonă închisă, un cadrilater izolat total de către ofensiva ucraineană care a ocupat partea de est, la sud și vest este frontiera ucraineană, iar la nord râul Seim. Cele trei poduri peste râu au fost distruse de ucraineni izolând în acest cadrilater câteva mii de soldați ruși, numărul lor nu este cunoscut cu exactitate. Prin distrugerea podurilor, aceștia sunt total izolați fără posibilitatea de a fi ajutați cu muniții și armament decât pe calea aerului, acțiune riscantă având în vedere sistemele antiaeriene ucrainene. Rușii au încercat și au construit poduri de pontoane peste râul Seim, dar acestea au fost identificate și distruse de dronele sau artileria ucraineană. Identificarea lor nu este prea dificilă, acestea trebuie făcute în apropierea drumurilor ce duc spre râu, iar ucrainenii nu se grăbesc, așteaptă până sunt constituite și materialul militar începe traversarea acestora, apoi le atacă și le distrug.
Ideea este că rușii din interiorul acestui buzunar sunt izolați, ei se pot evacua peste râu, cum au făcut-o și cei prinși în intrândul de la Kherson peste Nipru în urma ofensivei ucrainene din 2022, dar numai individual, fără armamentul greu care trebuie să rămână pe loc, iar rușii nu sunt prea fericiți să piardă zeci de tancuri, vehicule blindate și artilerie așa de ușor, astfel că încearcă să aprovizioneze trupele constituind GLOC-uri (Ground Lines Of Comunication), dar acestea sunt întrerupte permanent în punctul slab, podurile de pontoane peste râul Seim.
Mulți s-au întrebat de ce ucrainenii nu au ocupat regiunea Glushkovo și să captureze fără prea mare efort cele câteva mii de soldați ruși, extinzând și mai mult regiunea din Rusia ocupată și controlată de către ei. Răspunsul este simplu. Nu avea rost să risipească resurse pentru a controla o zonă vastă la vest, zona care era oricum blocată și izolată. De ce să trimită trupe în acel buzunar izolat, resurse importante necesare pentru dezvoltarea ofensivei și apărarea contra unei potențiale contraofensive rusești, doar pentru a captura un teritoriu pe care Rusia oricum nu îl putea folosi și câteva mii de soldați care nu puteau fi un pericol imediat pentru ofensiva ucraineană. Era logic și normal, preferabil era să îi lași pe cei prinși în acel buzunar să se uzeze moral singuri, având în vedere că sigura lor scăpare era peste râul Seim, dar individual și fără materialul militar.
Dar asta până în jurul datei de 10 septembrie, când rușii declanșează ofensiva lor în Kursk. Au atacat atât de la nord, spre Koronevo, cât și dinspre sud și vest, cu unitățile izolate în buzunarul de la Glushkovo, prinzându-i pe ucraineni din două părți și silindu-i să se retragă spre est, deschizând un drum de legătură pe lângă râul Seim.

Contraofensivă la contraofensivă
Dar problema se complică și mai mult, fiindcă ucrainenii declanșează o contraofensivă la contraofensiva rușilor, intrând din Ucraina în Rusia dinspre sud în sectorul Glushkovo pe la Vesseloe atacând trupele ruse în contraofensiva lor dinspre vest din spate și amenințând cu tăierea regiunii Glushkovo în două, în cazul în care ajung la râul Seim. Cel mai probabil vor face o întoarcere spre est pentru a lovi din spate și anihila atacul rusesc dinspre buzunarul Glushkovo, singura speranță a rușilor de aici fiind scăparea prin coridorul deschis pe malul râului Seim. Dar pentru cei prinși la vest nu există scăpare.
Iar în urma acestei mișcări strălucite, cel mai probabil atacul de la nord al rușilor va eșua, ucrainenii rămânând în controlul unei largi porțiuni din regiunea Kursk, iar termenul limită dat de Putin pentru anihilarea intrândului ucrainean de la Kursk va fi literă moartă, la fel ca și alte termene date de același, spre exemplu cucerirea Donbassului sau a altor obiective impuse de dictator.
Oricum, situația din Kursk este foarte dinamică și o vom urmări în continuare.
0 Comentarii